Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Tânărul Stoiciu de Daniel Cristea-Enache

Liviu Ioan Stoiciu a trecut, ca și alți componenți ai generației ’80, prin umilitoare condiții ale debutului editorial. Volumul I din Opera poetică, apărut patruzeci de ani mai târziu, le arată. În 1977, juriul concursului de debut în poezie al Editurii Albatros a decis publicarea a trei volume semnate de Grigore Georgiu, Felix Sima și Ileana Zubașcu, iar în „Caietul Debutanților”, unde au fost reținute versuri semnate de alți 14 poeți „prezenți în concurs”, Stoiciu figurează alături de Dan Bosoancă, Aurel Buricea, Mihai Cupcea, Alexandru Deniforescu, Ion Dumbravă, Mihai Adrian Eres, Ian (Ion) Istrate, Mira Lupeanu, Ion Mustață, Gheorghe Pârja, Gavrilă Pompei, Elsa Popescu și Dumitru Udrea. Diferența de nivel, ca și de anvergură, față de majoritatea numelor din acest sumar este izbitoare. Suntem ca la contemplarea nostalgică a unui album cu fotografii din școala generală sau din liceu: după câteva decenii, multe nume au fost înghițite de uitare. Numai că dacă rememorarea afectivă a trecutului nu operează cu judecăți de valoare și nici cu comparații sub acest raport, evaluarea unui juriu profesionist (componența: Ion Acsan, Ștefan Aug. Doinaș, Domnica Filimon, Gabriela Negreanu, Ioanichie Olteanu, Mircea Sîntimbreanu, Laurențiu Ulici) ar fi trebuit să o facă. Iată un avertisment și pentru juriile de astăzi: palmaresul lor va fi verificat de timp, acesta fiind cel mai bun și mai drept judecător.
Cu o componență ușor schimbată (în locul lui Ioanichie Olteanu va apărea Constanța Buzea), juriul aceluiași concurs de debut în poezie al Editurii Albatros îi va face dreptate lui Stoiciu doi ani mai târziu, poetul fiind acum publicat cu volum de autor, alături de Aurel Pantea și Matei Vișniec. Dintr-odată, altă făină se macină la moară: în locul haosului axiologic ce prezidase selecția anterioară, o grilă critică impune trei nume de tineri autori ce vor avea un viitor literar. La Fanion (1980) a fost și rămâne unul dintre cele mai originale volume de poezie „optzecistă”, surprinzătoare fiind, și acum, îndrăzneala tânărului autor de a propune și impune un epos liric personal.
Dacă debutanții generației ’60 reabilitau liricul, în opoziție și contrast cu producția de serie realist-socialistă (epic-reportericească la un nivel artistic, adesea, deplorabil), tinerii „optzeciști” readuc, cum s-a spus, strada în poezie; și epicul în structura textelor de gen liric. Cu toate diferențele firești între formulele distincte ale colegilor de generație, un același - nou - format poetic se regăsește la vocile importante, printre care se înscrie cea a lui Stoiciu. Poezia nu mai este abstractizantă și abstractă, încifrată și ermetică, metaforică într-un regim „înalt” figurativ, de o stilistică „nobilă”, a distincției expresive. Ea nu se mai bazează pe simboluri cu putere de circulație și pe o imagistică în al cărei câmp transferul de semnificație de la autor la cititor să poată fi făcut. Poezia din La Fanion, ca și din volumele următoare ale lui Stoiciu, este de o mare concretețe și, totodată, „înșurubată” într-un obsesional al poetului care se dispensează de clasicele punți de legătură cu lectorul și îi forțează acestuia apropierea. Cea mai vizibilă ruptură este cu Sorescu, cu care poetul din generația ulterioară a fost comparat. Acolo unde poetul „șaizecist” ridică poezia lui ironică pe o verticală imediat recunoscută, la lectură, ce unește simbolul cu trigger-ul concret din text, autorul „optzecist” dezvoltă poemul pe o aceeași treaptă de semnificare. Aici nu mai există termeni neutri și termeni simbolici ai poeziei, denotativ ca o platformă pentru conotativ și concretețe a versului din care să se realizeze, prin insolitare, deschiderea în abstract. Dimpotrivă, în La Fanion, poemele sunt mai lungi și întortocheate, răsucinduse pe un același palier, fără stratificare și ierarhizare simbolică.
S-a observat, încă din epocă, structura discursivă cu totul particulară a poeziei lui Stoiciu, în care, în cuvintele lui Ion Bogdan Lefter, „vorbitul și scrisul nu se mai opun, contopindu-se într-un aliaj sui-generis”. Scrisul acesta în flux și care pare unul „în transă” are un potențial expresiv, dar servește și unui rol compozițional, care reflectă un mod de a gândi poezia. Poeticul, în utilizarea curajoasă și reformatoare a lui Stoiciu, include cât mai multe dintre elementele și aspectele biografice. Autorul dă impresia că nu mai distinge între general și personal, componente ale unor categorii diferite regăsindu-se la el pe un același palier. Faptul biografic se mitologizează, iar mitologicul, el, poate fi regăsit oriunde în Cantonul 248.
Viziunea poetică desființează granițele dintre realitatea cotidiană și închipuirile mai vechi sau mai noi care cresc în conturul ei. Poetul se vede ca personaj într-un cadru permanent tensionat de o imaginație puternică; iar personajul se închipuie deja posesorul unui fel de regat în care totul îi e cu putință. Libertatea imaginativă, asociativă și mitologizantă a copilului este utilizată poetic; autorul o va prelungi și în volumele următoare, până la cele de maturitate târzie, fiindcă ea dă acuitate percepțiilor și prospețime versurilor. Dramatizarea, jocul de roluri, dedublarea sunt în logica acestei poezii, în care totul se petrece într-o „texistență” specifică. Banda lui Möbius, des invocată de „optzeciștii” postmoderniști, se ilustrează aici printr-o lirică epicizată și spiralată ce face buclă în mai multe dimensiuni. Oralitatea, savoarea limbajului poetic, „pitorescul” lui nu țin de o vârstă revolută, nedecantată estetic, a poeziei, ci, ca la Sorescu în La Lilieci (aici comparația rezistă), tocmai de travaliul artistic. Inima de raze, Când memoria va reveni și O lume paralelă au altă scriitură decât cea din La Fanion, chiar dacă obsesionalul poetic se păstrează. (În paranteză fiind spus, nici n-aș avea prea mare încredere critică într-un poet care își schimbă obsesiile și imaginarul personal de la un volum la altul.)
În mă uit în oglindă, personalitatea tânărului debutant de acum patru decenii se vede întreagă. Textul e lung cât o zi de post, întrucât concretețea halucinatorie a experiențelor (de)formatoare nu e un suport pentru un simbol general-uman, ci trebuie desfășurată ca atare: „mă uit, în oglindă, cât perete și/ în dreptul ochilor, măriți, îmi fac un chenar: halta/ adjudu-vechi, în ei, astăzi, e/ numai o cenușă?... (idee/ centrală)// nu: retrospectiv, priveliștile/ de acolo, de sus, din pod, erau, încă de pe atunci, în/ interior la fiecare din noi, copiii/ ceferiștilor, adevărate magii: că o/ dată suflam în trâmbițe (de carton) și puneam calul, cu/ 12 inimi («care lacrămă și îți/ linge mâinile…»), legat de gard, din cer să ne/ treacă apele orizontului, pe/ caniculă, peste câmp// ha, voi nu știți nimic: tata, cu o crenguță de măcieș,/ numai spini, făcea și un semn, rotunjind palma: copii, hei,/ copii, striga el, o dată, veniți și vă uitați, prin/ binoclu, la sânge (că lasă, din degetele lui, în-/ țepate la suprafață, să curgă/ picătura, crudă, pe sân/ la cantoniereasă, care țipa, aoleu și țipa și noi/ abia ce mai puteam să privim un deal, acolo, mișcat,/ toamna, plin de viță de vie și în vârf/ cu un fanion…)// păi, trenurile treceau rar, atunci și aveam voie, noi,/ fiii locului, să ținem, îmbrăcată în pătură/ bariera (bună de călărit, dar…): când venea o/ căruță de țigan, pitorească, se ridica și ea, bariera,/ încet-încet, cortină și începea, o dată/ spectacolul ăsta în/ aer liber: ia/ vezi, îi strigam toți odată, vezi, bre, ai o roată/ descentrată, vezi… și țiganul (imagine/ șocantă) oprea, sferă de foc, să/ vază ce vrem…”. Din motive de spațiu, sar peste niște versuri pentru a da finalul: „da, ni se alienau sufletele, asta/ era, creșteam și, deși simțeam că ne repetăm, ca/ oamenii mari, visam/ și noi, ce/ să facem, na/ ce”. Poemul a fost remarcabil „rulat” și încheiat, precum majoritatea celor din sumar.
La Fanion e debutul întârziat, dar în durată lungă, al unui poet de primă mărime, căruia timpul i-a făcut dreptate. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara