Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Tismăneanu trebuie dărâmat! de Mircea Mihăieş

De câţiva ani, presa cotidiană şi săptămânală din România face apel la serviciile unui anume Tom Gallagher. Aflu de pe Internet că domnul cu pricina e profesor la Universitatea din Bradford, că a publicat vreo trei cărţi şi c-ar fi un bun cunoscător al Balcanilor şi al conflictelor din zonă. Toate acestea pe un site bazat, presupun, pe date furnizate de autorul însuşi. Nu pot decât să mă bucur că amărâta noastră ţărişoară e luată în serios de un astfel de personaj. Cred că i-am văzut o carte sau două traduse în româneşte (sau conţinând articolele publicate în România?), însă din păcate n-am avut timpul să i le citesc. De altfel, obiectul acestui articol nu-l constituie gândirea politologică a d-lui Gallagher, ci o anumită particularitate a scrierilor sale. Şi anume, obsesia de a-l acoperi cu injurii pe Vladimir Tismăneanu. Probabil că articolele publicate de dl Gallagher în ?Ziua? şi celelalte publicaţii dâmboviţene sunt scrise direct în româneşte ? doar astfel se explică numeroasele stângăcii stilistice şi tendinţa de acoperi prin aglutinarea de adjective lipsa evidentă de sensuri a multora din aserţiuni. Nu-mi închipui că publicându-şi într-o engleză la fel de aproximativă textele ar fi ajuns la poziţiile academice actuale. Dat fiind, însă, conţinutul lor de regulă plin de ardoare şi pasiune politică, am trecut de fiecare dată peste astfel de neajunsuri. Citindu-l pe Tom Gallagher te poţi enerva, dar nu te plictiseşti. Cam aşa stau şi lucrurile cu articolul intitulat Un istoric indispensabil pentru doi preşedinţi români. N-a fost nevoie să-l parcurg pentru a-mi da seama că dl Gallagher revine la obsesiile anti-Tismăneanu. Acestea au atins apogeul în toamna lui 2004, când profesorul de la Maryland a publicat interviul-carte cu Ion Iliescu. (Despre epilogul acestei întâmplări am avut prilejul să scriu de curând: în cel mai curat stil al cleptocraţiei bolşevice, Ion Iliescu a republicat o variantă engleză în care a schimbat titlul şi l-a coborât pe Vladimir Tismăneanu din calitatea de coautor în aceea, mult mai modestă, de ?intervievator?: ideea subînţeleasă era că un personaj de ?dimensiunea istorică? a lui Iliescu nu putea sta pe picior de egalitate cu un ?simplu? profesor universitar american...) Articolul înecat în adjective al d-lui Gallagher îşi stabileşte, de la început, o dublă ţintă: mai întâi, preşedintele Traian Băsescu ? potrivit lui Gallagher, acesta s-a ilustrat prin ?încercarea de a bloca orice investigaţie radicală a CNSAS-ului?; l-aş întreba un lucru simplu: Unde şi când? Pentru că, în ce mă priveşte, am văzut, alături de toţi cei capabili să urmărească ştirile la televiziune, că rolul lui Traian Băsescu a fost tocmai cel de a debloca activitatea CNSAS-ului. Dacă dl Gallagher are informaţii că lucrurile au stat altfel, ar face bine să le prezinte. Apoi, şi în directă consecinţă a activităţilor acestui preşedinte ?suspect?, Vladimir Tismăneanu. Cum spuneam, dl Gallagher a consumat multă cerneală pentru a micşora statura intelectuală şi morală a autorului Fantasmelor salvării. Nu cunosc motivele aversiunii sale aproape fizice, dar pot să am bănuieli. Citindu-i articolele de acum doi ani, puteai rămâne cu impresia că în Vladimir Tismăneanu se ascunde un monstru de dimensiuni planetare, un manipulator de conştiinţe şi un servitor al criminalelor intenţii ale regimului Iliescu. Evident că Marele şoc din finalul unui secol scurt nu e o carte de vârf în creaţia lui Vladimir Tismăneanu. Dar obsesia de a-i reduce întreaga operă la un singur titlu, creând stridente similarităţi între comentariu şi faptă e un procedeu inacceptabil, mai ales din partea cuiva care se pretinde emisarul unei culturi politice de calitatea celei britanice: în logica d-lui Gallagher, Vladimir Tismăneanu devine, din cauza nereuşitei de a obţine de la Ion Iliescu mărturisiri privind mineriada sau politica nefastă în domeniul ?manipulării naţionalismului?, a ?denigrării partidelor politice istorice? etc., un co-autor al acestora! Urzicat până la ecorşeu că adversarul său de moarte ? deşi, din câte ştiu, Vladimir Tismănenau nu s-a coborât niciodată la a răspunde violentelor sale atacuri la persoană ? continuă să fie privit drept un istoric de primă mână al comunismului, dl Gallagher uzează din nou de tehnica descalificantă a acuzaţiilor fără probe, mânjind cu o ură penibil direcţionată unul dintre personajele de prim-plan ale politologiei internaţionale. A spune despre Vladimir Tismăneanu că e ?o persoană căreia-i place să fie aproape de cei de la putere? este, pur şi simplu, o insultă. După 1990, el ar fi putut ocupa absolut orice funcţie oficială în România ? sunt martor direct că i s-au făcut în mod repetat astfel de propuneri ?, dar le-a refuzat de fiecare dată. Dacă dl Gallagher chiar vrea să ştie cu cine-i place lui Vladimir Tismăneanu să fie, îl pot informa: îi place să fie împreună cu prietenii săi. Au existat zeci de situaţii în care, având de ales între invitaţii din partea mărimilor zilei şi a-şi petrece timpul cu prietenii, n-a şovăit să aleagă compania celor din urmă. Dl Gallagher nu-şi pune nici o clipă problema dacă Vladimir Tismăneanu n-a fost, cumva, ales să conducă ?Comisia Prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România? datorită excepţionalelor sale studii privind comunismul românesc (despre Stalinism pentru eternitate s-a vorbit ca despre o capodoperă a genului). Obsedat de anvergura celui în care vede un rival (Pe ce temei? Pe ce cărţi de mare prestigiu? Pe ce validări internaţionale?), dl Gallagher încearcă să-l înghesuie mereu în patul procustian al cărţii de interviuri cu Ion Iliescu. Mânat de o ură oarbă, îl târăşte în noroiul meschinelor sale războaie şi pe Marius Oprea. Hodoronc-tronc, doar pentru a-i ieşi scenariul, Gallagher creează o adversitate acolo unde nu există nici urmă de aşa ceva. A afirma despre Marius Oprea că este un personaj ?imprevizibil? înseamnă, în contextul dat, o serioasă palmă dată unuia din cei mai consecvenţi adversari ai practicilor comunisto- securiste din România. Ar rezulta, din afirmaţiile lui Tom Gallagher, că, ?imprevizibil? fiind, dl Oprea ar putea furniza un document din care comunsimul românesc ar ieşi cu faţa curată... Şi asta pentru că termenii în care Traian Băsescu i-a cerut lui Vladimir Tismăneanu să accepte conducerea Comisiei au fost limpezi: şi anume, de a produce un document ştiinţific pe baza căruia şeful statului să condamne cu fermitate istoria de jumătate de secol a comunismului românesc... Obsesiile de mărunt intrigant ale lui Tom Gallagher sunt vizibile şi în manipularea unor fapte limpezi ca lumina zilei: nu numai că proiectul lui Vladimir Tismăneanu este în perfect acord cu tezele institutului condus de Marius Oprea, dar acesta a fost invitat să facă parte din comisia prezidenţială. Dar atunci când raţiunea îţi e întunecată, n-ai cum să scrii texte logice. A pretinde ca o comisie prezidenţială să fie ?proprietatea? societăţii civile înseamnă a intra în pur delir. Înseamnă a da dovadă de o crasă necunoaştere a cauzelor care au generat situaţia ca atare: Comisia respectivă este asumată de şeful statului tocmai pentru că societatea civilă i-a cerut o reacţie fermă! Dacă Societatea civilă n-ar avea încredere în preşedinte, de ce i s-a adresat cerându-i să condamne comunismul?! Nu era suficient Apelul său? A-i pretinde d-lui Gallagher răspunsuri la întrebări din sfera logicii elementare este ceva inutil. Pentru locuitorul frumosului oraş Bradford nu există, precum în Antichitate pentru fixistul Cato, decât o singură obsesie: Tismăneanu trebuie dărâmat! Nu are importanţă cu ce consecinţe. Important e ca mediocritatea d-lui Gallagher să nu se mai reflecte atât de neconvenabil în opera unui adversar a cărui anvergură îi aminteşte dureros de imaginea unui şoricel păşind ţanţoş pe lângă un elefant.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara