Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Tentaţiile trecutului de Florin Irimia

Michael Cunningham nu scrie mult, dar ce scrie, scrie bine. Ultimul său roman, Până la căderea nopţii, impresionează prin subtilitatea observaţ iilor pe marginea (fragilităţii) vieţii de cuplu şi a vieţii în general.
Peter şi Rebecca Harris sunt, la prima vedere, un cuplu perfect. Încă tineri, sau, în orice caz, nu bătrâni, încă îndrăgostiţi unul de celălalt (chiar dacă sexul nu mai ocupă un rol atât de important în viaţa lor), proprietari ai unui apartament în Manhattan, el, impresar de artă, ea, editor al unei reviste culturale, şi nu în ultimul rând părinţi iubitori ai unei fete aflate la colegiu, cei doi par să se afle în graţiile destinului de atâta vreme încât o petrecere, sâmbătă seara, undeva întro zonă posh a New York-ului, spre care se-ndreaptă, uşor plictisiţi, la-nceputul romanului, a devenit un lucru banal, chiar puţin agasant. Sau poate agasant e faptul că fratele mai mic al Rebeccăi va veni să locuiască la ei, destabilizândule astfel armonia de cuplu? Da, poate şi asta. Dar în ce fel?
Ethan alias Mizzy, este mezinul familiei Taylor din care provine şi Rebecca. I se spune Mizzy, de la Mistake, Greşeală, căci a fost conceput la o vârstă înaintată, când până şi cea mai mică dintre fetele Taylor era deja adolescentă. Tânăr, frumos (o frumuseţe tipică pentru Evul Mediu, ni se spune), inteligent dar risipit şi (fost?) dependent de droguri, a fost întotdeauna considerat oaia neagră a familiei. Urmează să sosească la New York după o călătorie făcută în Japonia unde ar fi trebuit să descopere sensul vieţii uitându-se la nişte pietre într-o grădină timp de o lună, doar că pietrele nu i-au spus nimic. Acum ar vrea să-şi găsească un job în lumea artelor, şi cine altcineva să-i dea o mână de ajutor dacă nu Peter şi Rebecca, oameni cu experienţă în domeniu, care au relaţii şi ar putea să-i facă intrarea, urmând ca apoi să se descurce pe cont propriu. Doar că Mizzy nu pare să reuşească niciodată să se descurce pe cont propriu. Şi chiar dacă ar reuşi, procesul se anunţă unul lung şi dificil, pe perioada căruia, neavând unde să stea, va sta la ei.
Nici un cuplu, oricât de binecuvântat de soartă ar putea părea la un moment dat, nu este scutit de primejdiile destrămării, cum nicio operă de artă, oricât de bine întreţinută ar fi iluzia, nu va învinge bătălia cu timpul. Acesta este premisa de la care porneşte Cunningham, doar că, pentru Peter şi Rebecca, primejdia vine de unde sar aştepta cel mai puţin. Pe nesimţite, câte un pic în fiecare zi petrecută în prezenţa fermecătorului Ethan (care are straniul obicei ca atunci când sora lui nu e de faţă, să umble gol prin casă), Peter se va îndrăgosti de fratele Rebeccăi, şi nu pentru că ar fi homosexual, ci pentru că acest bărbat, care, teoretic, ar fi trebuit să se fi lăsat de droguri dar n-a făcut-o, întruchipează, fără să vrea, o versiune mai tânără a însăşi Rebeccăi dar tot el aduce cumva şi cu Matthew, fratele lui Peter, mort prematur şi a cărui dispariţie este în continuare jelită, chiar şi acum după douăzeci de ani. Altfel spus, Ethan, androginul perfect, reuşeşte să readucă la viaţă fiinţele cele mai dragi din trecutul lui Peter, în ipostazele lor idealizate, cu care, altfel, acesta nu s-ar mai fi mai întâlnit niciodată. În acest fel, el însuşi devine un (fel de) obiect de artă, care păstrează aparenţa nemuririi, mult timp după ce modelul care i-a servit a dispărut. Şi-atunci, cum să-i rezişti? Şi, în acelaşi timp, cum să nu-i rezişti? În pagini de o sensibilitate aparte, Cunningham se lansează într-o investigaţie meticuloasă a resorturilor iubirii, atracţiei şi dorinţei, ne vorbeşte despre aparenţe, tabuuri, pasiuni mistuitoare, regrete şi obsesii, despre acele momente în viaţă când ai fi în stare să dai cu piciorul la tot ce-ai construit până atunci, numai pentru a urmări o himeră.
Intrăm în lumea asta plini de ezitări şi nesiguranţe şi apoi avem la dispoziţie o viaţă întreagă să ne construim certitudinile, aşa cum credem de cuviinţă. Iar atunci când, în sfârşit, credem că am reuşit, apare ceva sau cineva care ne aruncă în aer toate sistemele de valori. Ce facem în clipa aceea? Cum putem deosebi o simplă ispită de şansa reală a unei schimbări de destin? Avem timp să ne gândim doar până la căderea nopţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara