Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Tennessee Williams: Lumea în care trăiesc de Antoaneta Ralian


Au apărut de curând în librării Memoriile celebrului dramaturg american Tennessee Williams tipărite de Editura Minerva si intitulate sugestiv Memoriile unui bătrân crocodil. O lectură incitantă, savuroasă prin onestitatea, lipsa de orice disimulare sau autocosmetizarea cu care autorul îşi povesteşte viaţa si trăirile palpitante, senzaţionale, proiectate pe fundalul vieţii artistice şi culturale americane de la jumătatea secolului douăzeci.

Tennessee Williams îşi descrie cu lux de amănunte, fără false pudori, experienţele erotice de homosexual (din care transpare totuşi, o vagă undă de culpabilitate), împletite, interpenetrate cu experienţa creaţiei. Deşi a dus o existenţă excitantă, de mari succese şi eşecuri, de mari iubiri, de mari prietenii cu personalităţi artistice internaţionale, de multiple şi fabuloase călătorii, imaginea care se desprinde după lectura Memoriilor este cea a creatorului frământat de adânci îndoieli asupra propriei emoţii, a omului inadaptat la rutina societăţii în care a trăit, a unui psihic tarat şi torturat, oscilând pe muchea psihopatiei.

Editura ART are în pregătire o culegere a câtorva dintre cele mai importante piese ale lui Tennessee Williams, toate jucate cu mare succes şi ecranizate cu actori de mare faimă.

Una dintre piesele originale are ca adaos un mic eseu al dramaturgului şi anume un interviu cu sine însuşi, publicat prima dată în London Observer din 7 aprilie 1957. Un interviu care reflectă frământările creatorului şi omului Tennessee Williams.

Interviul va face parte din volumul în curs de apariţie la Editura ART.

*

Întrebare: Putem discuta deschis?

Răspuns: Nu văd cum altfel am putea discuta.

Întrebare: Ştii, probabil, că atunci când prima ta piesă de succes, Menajeria de sticlă, a fost reluată la începutul stagiunii actuale, cei mai mulţi cronicari au fost de părere că este şi rămâne cea mai bună dintre piesele pe care le-ai scris, deşi au trecut doisprezece ani de la premieră?

Răspuns: Da. Citesc toate cronicile şi criticile referitoare la piesele mele, chiar şi pe cele care susţin că eu scriu pentru bani şi că am o chemare spre instinctele brutale şi animalice.

Întrebare: Niciodată nu iese fum fără...

Răspuns: Focul scoate mult fum când picuri apă peste el.

Întrebare: Dar, de bună seamă, recunoşti că piesele tale recente degajă o răscolitoare notă de duritate, de răceală, de violenţă şi furie?

Răspuns: Cred că, în mod nedeliberat, am mers pe linia tensiunilor tot mai încordate, pe linia furiei şi a violenţei societăţii şi timpurilor în care trăiesc. Şi le-am redat prin propriile mele tensiuni tot mai încordate de scriitor şi de om.

Întrebare: Deci recunoşti că această „tensiune tot mai încordată", cum îţi place să o numeşti, e reflectarea unei condiţii lăuntrice personale?

Răspuns: Da.
Întrebare: O condiţie morbidă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Poate o condiţie care frizează psihopatia?

Răspuns: Cred că scrierile mele au constituit pentru mine întotdeauna un soi de psihoterapie.

Întrebare: Şi te aştepţi ca publicul să fie impresionat de nişte piese şi de nişte scrieri care reprezintă o relaxare, o eliberare a tensiunilor unui posibil nebun incipient?

Răspuns: Le eliberează şi pe ale lor.

Întrebare: Ce ale lor?

Răspuns: Tensiunile lor tot mai încordate care frizează psihopatia.

Întrebare: Gândeşti că lumea e pe cale să înnebunească?

Răspuns: Pe cale? Aş spune că a înnebunit de tot. Aşa cum afirmă Ţiganul din piesa mea. Camino Real, lumea e un soi de prelegere pe care o citeşti de-a-ndoaselea. Ceea ce nu-i prea amuzant.

Întrebare: Până unde crezi că poţi să ajungi cu viziunea asta torturată asupra lumii?

Răspuns: Până unde va ajunge lumea cu condiţia torturată în care trăieşte. Până acolo, şi nu mai departe.

Întrebare: Şi te aştepţi ca publicul şi criticii să te însoţească?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Atunci de ce-i îmbrânceşti şi-i împingi pe drumul ăsta?

Răspuns: Eu merg pe drumul ăsta, dar nu îmbrâncesc şi nu împing pe nimeni, nu-i trag după mine.

Întrebare: Da, dar speri ca oamenii să continue să te asculte, nu-i aşa?

Răspuns: Fireşte că sper.

Întrebare: Chiar dacă-i izgoneşti cu violenţa şi cu spaimele din scrierile tale?

Răspuns: N-ai observat în jurul tău cum cad oamenii ca nişte fluturi de noapte orbi? E rezultatul maladiei zilelor noastre, al violenţei şi al spaimelor lumii actuale şi al epocii în care trăim.

Întrebare: Dar tu eşti un om care trebuie să distreze publicul, eşti o persoană cu pretenţii de artist, ori lumea nu se mai amuză azi cu pisici pe acoperişul fierbinte sau cu pasageri ai unor tramvaie trăsnite.

Răspuns: N-au decât să se ducă la musicaluri şi la comedii. Eu n-am de gând să-mi schimb felul de a scrie. Îmi vine destul de greu să scriu ceea ce doresc eu să scriu, fără să mai încerc să scriu ceea
ce spui că doresc alţii să scriu şi eu nu doresc să scriu.

Întrebare: După părerea ta, ai vreun mesaj pozitiv?

Răspuns: Da, cred că da.

Întrebare: Şi anume?

Răspuns: Nevoia arzătoare, aproape strigătoare, de un efort general uman pentru a ne cunoaşte pe noi înşine şi de a ne cunoaşte mai adânc unul pe celălalt, de a ne cunoaşte atât cât să putem înţelege că niciun om nu deţine monopolul dreptăţii sau al virtuţii, şi că orice om are în el o vână de duplicitate şi de răutate. Dacă oamenii, rasele şi naţiunile ar porni de la acest adevăr al autocunoaşterii, cred că lumea ar putea depăşi stadiul de putreziciune, de disoluţie care, involuntar, mi-a inspirat tema de bază, tema alegorică a pieselor mele.

Întrebare: Din felul în care vorbeşti, s-ar spune că te simţi detaşat, că te simţi superior acestui proces de disoluţie a societăţii?

Răspuns: Nu am scris niciodată despre vreun viciu pe care să nu-l am şi eu.

Întrebare: Dar acuzi societatea, în ansamblul ei, de o anumită îngăduinţă deliberată în faţa răului, îngăduinţă de care tu, ca scriitor, te delimitezi.

Răspuns: Ca scriitor, da, dar nu şi ca om.

Întrebare: Consideri că acest lucru constituie o virtute specială a ta ca scriitor?

Răspuns: Nu am sentimentalisme cu privire la scriitori. Dar înclin să cred că majoritatea scriitorilor, ca şi majoritatea artiştilor în general, sunt motivaţi, în disperata lor vocaţie, de dorinţa de a descoperi şi de a separa adevărul din complexul de minciuni şi de evaziuni în care trăiesc. Cred că acest impuls face ca munca lor să nu fie o profesiune ci mai curând o vocaţie, o adevărată „chemare."

Întrebare: De ce nu scrii şi despre oameni buni? Nu ai întâlnit niciodată oameni buni în viaţa ta?

Răspuns: Teoria mea despre oamenii buni e atât de simplă încât aproape că mă jenez să o enunţ.

Întrebare: Te rog, spune-o.

Răspuns: Mă rog, nu am întâlnit niciodată un om pe care să nu-l pot iubi din momentul în care l-am cunoscut în profunzime şi l-am înţeles; şi în creaţiile mele am încercat să ajung la cunoaştere şi la înţelegere. Nu cred în păcatul originar. Nu cred în „culpabilitate". Nu cred în ticăloşi sau eroi - cred numai în calea bună sau calea greşită pe care au adoptat-o indivizii, nu din proprie voinţă, ci din necesitate, sau sub impactul unor influenţe încă incomprehensibile, al unor circumstanţe personale sau al antecedentelor lor. E un lucru atât de simplu, încât mă jenez să-l spun, dar am certitudinea că e adevărat. Pun rămăşag pe viaţa mea. Şi de asta nu pot înţelege de ce maşinile noastre de propagandă se străduiesc să ne îndemne, să ne convingă că trebuie să nutrim ură faţă de unii oameni, sau să ne temem de ei, în această lume mică în care trăim cu toţii. De ce să nu încercăm să-i cunoaştem pe aceşti oameni aşa cum încerc eu să-i cunosc şi să-i înţeleg în piesele mele? Ştiu că sună vanitos şi egoist.

Şi nu vreau să închei pe această notă. Deci ce ar trebui să spun? Că ştiu bine că sunt un artist minor care, întâmplător, a scris una sau două piese majore? Nici măcar nu ştiu care sunt acestea. N-are importanţă. Am spus ce am avut de spus. Aş mai putea spune câte ceva, sau aş putea să-mi ferec gura. Nu depinde de dumneavoastră ci exclusiv de mine, de mâna destinului sau a providenţei care operează în viaţa mea.