Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Tarzan, timişoreanul de ---

Cine n-a auzit de Johnny Weissmuller? Cine nu i-a văzut filmele în care îl juca pe Tarzan? Sunt însă destui cei care nu ştiu, bunăoară, că înainte de a fi actorul îndrăgit de tineri şi de mai puţin tineri, Weissmuller a fost un înotător profesionist, care a câştigat cinci medalii olimpice şi primul care a înotat 100 metri liber în mai puţin de un minut, depăşind vechiul record al lumii cu două secunde şi aducându-l la 58”6 şi apoi la 57”4, unde a rămas nebătut vreme de zece ani. La care trebuie adăugat faptul, unic în istoria înotului, că una din medaliile olimpice, după cele la 100, 400 şi 4x200 metri, a fost la… polo. Încă şi mai puţini ştiu că, pentru a putea face parte din echipa olimpică a SUA, în 1924, şi-a falsificat paşaportul, dându-şi ca loc de naştere ţara în care părinţii lui emigraseră şi unde i se născuse fratele mai mic. Secretul s-a păstrat până după moartea lui în 1984. Şi mai nimeni nu ştie că locul naşterii lui Tarzan, în 1904, a fost comuna timişoreană Freidorf, aflată la data aceea în Imperiul Austro-Ungar. Iar numele lui nemţesc era Johann Peter Weissmüller.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara