Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Sui Sin Far - Lin John de ---

Sui Sin Far, pe numele ei adevărat Edith Maud Eaton, este, probabil, prima scriitoare de origine chineză din Lumea Nouă. Cel puţin aceasta ne arată cercetările de arhivă până în prezent. S-a născut în Anglia, în 1865 dintr-un tată englez, negustor de mătase, şi o mamă chinezoaică din Shanghai. Cum căsătoriile mixte, inter-rasiale nu erau defel apreciate pe vremea respectivă nici în Asia, nici în Europa, tânăra familie îşi va încerca norocul în Lumea Nouă. Emigrează în 1872 şi se stabilesc la New York, apoi se mută la Montréal. Din cauza sărăciei, copiii familiei Eaton trebuie să părăsească şcoala la vârste fragede. În 1883 se angajează ca secretară la ziarul Montréal Daily Star. Aici publică primele schiţe şi povestiri despre comunitatea chineză din Montréal alegându-şi ca pseudonim un nume cu care mama o alinta în copilărie: Sui Sin Far. Traumele imigraţiei, deteritorializarea aşanumitelor minorităţi cratimatizate (de exemplu, chinezii-americani) care încearcă să îşi bricoleze o patrie din amintiri şi diverse materiale culturale socotite a fi autentice, căsătoriile mixte şi multiplele lor implicaţii culturale, sociale, religioase, dramele din Chinatown vor fi temele ei favorite. Se va stinge din viaţă, în 1914, la numai 49 de ani.
Sui Sin Far a scris articole documentare, precum şi ficţiuni de mică întindere în care umorul şi melancolia devin două faţete ale aceluiaşi sentiment: un soi de dor, de tânjire după ceea ce nu poate fi găsit nici în Lumea Nouă, nici în cea Veche pentru că viaţa este întotdeauna şi superbă neîmplinire. Deşi nu a apucat să scrie romane – genul care consacră un prozator – Sui Sin Far merită, totuşi, atenţia chiar şi a unui cititor pretenţios. Are darul detaliului semnificativ, ochiul ei atent surprinde incidente, siluete relevante din Cartierul Chinezesc. Amestecul de culoare şi sunet, bine dozat, caracterizează pasajele descriptive din povestirile ei. Pe de altă parte, Sui Sin ştie să treacă dincolo de suprafaţa caracterizată cu ajutorul pitorescului exotism chinezesc. Sui Sin Far pune în evidenţă marile probleme ale acestei Chine în diasporă care a fost patria ei. Inegalitatea dintre bărbat şi femeie, analfabetismul, sărăcia, cutumele milenare care duc la stagnare socială sunt problemele care îi obligă pe unii să emigreze din milenara Chină la trecerea din secolul al XIX-lea spre cel al XX-lea.
Povestirea „Li John” este reprezentativă pentru scrisul lui Sui Sin Far. Elemente din arsenalul folclorului chinezesc îmbogăţesc o naraţiune de tip realist, ceea ce face specificul şi farmecul scriiturii autoarei.

Suntem la trecerea dintre ani. Lin John a căzut pe gânduri lângă căminul unde focul arde cu o flacără vie. Printre grinzile acoperişului lucesc stelele, iar acolo departe, pe cerul nopţii, ele îl luminează şi pe Lin John, iar el le simte frumuseţea deşi nu are cuvinte să o exprime. Coada lungă pe care o purta legată în jurul capului i s-a dezlegat, leneşă, şi i-a căzut pe spate: chipul lui liniştit şi juvenil e calm şi mulţumit. Lin John s-a împăcat cu lumea. Într-una din mânecile bluzei are un săculeţ cu aur, economiile lui de trei ani, şi aurul acela urma să o scoată pe singura lui soră dintr-o secretă şi umilitoare robie. Sentimentul datoriei împlinite îl făcea să viseze la ce-se-va-întâmpla. Ce noroc avusese că muncea într-un loc unde se câştiga bine şi în trei ani reuşise să economisească patru sute de dolari! Poate că în următorii trei ani va reuşi să pornească o mică afacere şi să îşi trimită sora acasă, în China, la părinţi, să ducă o viaţă de femeie cinstită. Acum, însă, uitase de acele aspecte dureroase ale vieţii sale şi lumea întreagă se topise într-un tărâm de vis.
Zăvorul s-a ridicat încet, o femeie s-a furişat lângă tânăr şi a îngenunchiat lângă el. La lumina flăcărilor care abia mai licăreau a găsit ceea ce căuta, a ascuns ceva în sân şi a dispărut iute, fără a face niciun zgomot.
Lin John s-a trezit. Se simţea uşor, uşoare îi erau şi mânecile. S-a întins după bolul de orez, apoi l-a pus jos şi, deodată, beţigaşele i-au căzut pe podea. Şi-a băgat mâinile în sân dându-şi seama ce anume lipsea. A rămas cu ochii larg deschişi, timp de câteva clipe. Apoi a început să plângă încet, iar chipul lui a îmbătrânit şi s-a întunecat.
Un apartament spaţios, mobilat bogat, piese de lemn scump, de culoare închisă, sculptate cu gust; tavanul decorat cu frumoase ornamente chinezeşti şi cu cădelniţare pentru tămâie. Pe pereţi atârnă, de sus până jos, panouri lungi de bambus acoperite cu mătase, pe care sunt imprimate litere chinezeşti, pe etajere-s plante tropicale. Perdele groase cad peste ferestre. Şi toate acestea se găsesc în inima oraşului chinezesc. Iar în acest decor, e o tânără îmbrăcată într-o jachetă lungă de mătase albastru închis, purtată peste o fustă largă, cu broderii bogate. Mânecile îi cad peste mâinile care lucesc de atâtea inele, iar în picioare poartă pantofi dintr-o mătase fină. Părului îi este prins cu agrafe scumpe care reprezintă diferite flori. Are trei sau patru perechi de brăţări şi bijuteriile de la urechi sunt lungi de un inch.
Era o fată frumoasă, avea chipul neted şi oval, ochii alungiţi, negri, o gură mică, rotundă, părul de culoarea abanosului, o siluetă scundă şi graţioasă.
Pe scaunul de lângă ea, era o jachetă trei sferturi din piele de focă, aşa cum purtau cele mai elegante femei americane. Fata se uita la ea cu admiraţie şi din când în când mângâia blana moale cu degete care ştiu să mângâie.
Pau Sang, strigă ea.
O perdea se dădu la o parte şi în uşă se arătă o chinezoaică grasă, cu faţa lată, îmbrăcată într-o bluză şi nişte pantaloni de saten negru.
Ia te uită, spuse tânăra cea frumoasă. Am o haină întocmai ca doamnele americane. Nu-i aşa că arată bine?
Pau Sang dă din cap în semn de aprobare.
Mă întreb ce o să spună Moy Loy, spuse ea. Nu prea are noroc când joacă la Gambling Cash Tiger şi tot pierde bani.
Dar nu mi-a dat-o Moy Loy. Eu mi-am cumpărat-o.
Dar de unde ai luat banii?
Dacă îţi spun un secret, promiţi să nu îl spui la nimeni?
Pau Sang a zâmbit strâmb, iar tovarăşa ei îi spuse, luând-o la o parte:
Am luat banii de la fratele meu. Erau banii mei. De ani de zile lucrează şi îi pune deoparte pentru mine. Săptămâna trecută mi-a spus că a strâns patru sute de dolari să îl plătească pe Moy Loy, iar eu să fiu liberă. Acum, de ce să fiu eu liberă? Ca să fiu săracă? Să nu îmi mai plătească nimeni mese bogate şi lucruri frumoase, să nu mai fiu veselă? Lin John are intenţii bune, dar el nu ştie prea multe. Cât despre mine, eu doream să am o jachetă din blană de focă, precum marile doamne americane. Aşa că, acum două luni, am mers la ţară şi l-am găsit picotind. Nu l-am trezit, iar de revelion mi-am luat această haină. Ce zici?
Cerul s-a mâniat pe mine, îi spune Lin John lui Moy Loy, cu tristeţe. Am pierdut banii cu care s-o răscumpăr pe sora mea. Mi-e greu, dar va trebui să îi spun că, de dragul ei, promit să muncesc din greu şi să urmez cărările virtuţii până ce vom trece de încă trei răspântii de ani şi că merit să fiu dojenit pentru că nu am fost atent, dar voi continua să îi fiu credincios.
Şi punându-şi lopata pe umăr, s-a strecurat afară din casă, în timp ce de la etaj, o femeie se uita în jos şi şoptea:
Prostule!

Prezentare şi traducere Mihaela Mudure

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara