Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Succesul unei traduceri de Magda Dragu

Încadrat în tiparul teoretic al ficţiunii muzicalizate, concept la a cărui clarificare şi definire participă1, romanul Zadarnică e arta fugii, de Dumitru }epeneag, primeşte deschiderea spre cultura anglofonă. (Vain Art of the Fugue, traducere Patrick Camiller, Editura Dalkey Archive Press, USA, 2007).
Scris în română între anii 1969 şi 1971, publicat în franceză în 1973 (Arpieges) şi în română abia după revoluţie, în 1991, Editura Albatros, Zadarnică e arta fugii produce numeroase reacţii în lumea anglofonă. Vă prezentăm fragmente din cronicile de întâmpinare scrise în Anglia şi în Statele Unite în vara acestui an.

Adam Novy, în The Believer, august 2007:
}epeneag tratează personajele ca pe un set de contingenţe ale căror euri sunt un flux de creaţie perpetuă. Omul cu flori apare atât la persoana întâi, cât şi la persoana a treia, adesea în acelaşi capitol. Este atât temător, cât şi agresiv, locvace şi conştient de limitele limbajului, în mod pesimist conştient că va eşua şi permanent optimist că nu se va întâmpla aceasta. Magda, Maria, şoferul de taxi şi toate celelalte personaje sunt tratate cu aceeaşi generozitate. }epeneag dezvoltă forma personalităţii umane în ceva care seamănă cu reprezentările ei reale.

A.W. în The Diagram, august, 2007:
Repetiţia este principala caracteristică a acestui roman al lui Dumitru }epeneag, primul tradus în engleză, în care acelaşi episod este prezentat din nou şi din nou, asemănător cu o fugă muzicală, dar niciodată chiar în aceeaşi manieră. (...)
Este surprinzător ce se întâmplă după a patra şi a cincea variaţiune, căci aparent detalii minore, o pungă cu peşte, un porc care este înjunghiat, câteva fragmente de dialog încep să capete importanţă aproape simbolică de fiecare dată când apar în alt context. În final, ceea ce începuse ca o simplă serie de evenimente a devenit echivalentul literar al unei melodii de Philipp Glass - nu atât o intrigă, dar un pattern de elemente al căror ecou este fixat în mintea cititorului.

Daniel Green în The Reading Experience. Ficţiunea experimentală. 22 mai 2007:
Personajele (din Vain Art) şi acţiunile lor simple sunt amestecate şi re-amestecate de-a lungul întregului roman. Această amestecare este de fapt principiul structural fundamental al romanului. Personajele sunt fragmente interşanjabile, bucăţi de posibilităţi narative care fac posibilă naraţiunea. (...)
Vain Art of the Fugue este tipul de roman pe care oricine care crede că ştie cum trebuie să arate un roman s-ar cuveni să îl citească şi va fi total dezamăgit în convingerea sa.

Scott Bryan Wilson în The Quarterly Conversation, nr. 9, toamna 2007:
Persoana întâi, persoana a doua şi persoana a treia sunt folosite interşanjabil (şi se schimbă destul de des) de cele mai multe ori fiind centrate în jurul punctului de vedere al unui protagonist nenumit. Aceste elemente, combinate cu simţul timpului şi al cronologiei care sunt de-a dreptul haotice (în asemnenea măsură încât evenimentele se contrazic în cadrul aceluiaşi capitol), contribuie la caracterul straniu, asemănător visului din structura romanului lui }epeneag.(...)
Complet absorbitoare în timpul lecturii, cartea devine ceva complet diferit când ai terminat, după ce ai uitat ordinea întâmplătoare a acţiunii şi tot ceea ce mai ţii minte sunt fragmente din intrigă; rămâne astfel caracterul de vis, aşa cum este el perceput în înţelegerea comună.

Elisabeth Hand în The Village Voice, mai, 2007:
Dumitru }epeneag pescuieşte în apa Timpului, iar dacă prinde un copil sau un peşte este în final mai puţin important decât disocierea pe care o induce: sentimentul că memoria, timpul şi conştiinţa sunt mutabile şi în ultimă instanţă imposibil de cunoscut.

Robert M. Detman în Rain Taxi, vol. 12, nr.2, vara 2007:
Vain Art of the Fugue de Dumitru }epeneag este o parabolă ireală a vieţii şi luptei în societatea modernă. Punând accent pe limbajul artistic, lucrarea lui }epeneag poate fi legată de tradiţia literaturii absurdului ca în scrierile lui Samuel Beckett sau Eugen Ionescu, în timp ce preocuparea pentru detalii sugerează atenţia şi precizia lui Alain Robbe-Grillet. Protagonistul, încercând să îşi întâlnească iubita la gară, trebuie să negocieze o serie de bariere mundane şi se concentrează asupra visului în loc să devină o victimă a birocraţiei. Acţiunea este reluată în fiecare capitol succesiv din puncte de vedere diferite, dar totuşi în acelaşi cadru de referinţă al personajului principal. Repetiţia detaliilor produce surpriză cititorului, reordonând ceea ce este observat şi anticiparea asigură implicarea în text. Efectul evidenţiază imprecizia limbajului şi imposibilitatea acestuia de a descrie realitatea atunci când este prezentat de mai multe ori în formă variată. În ultimă instanţă }epeneag dezvăluie modul în care suprarealul oferă o sustragere din banal, intrând într-o lume care nu poate fi controlată. Această căutare şi dezorientarea ei autoconştientă reprezintă, aşa cum sugerează titlul, forma fugii aplicată la forma narativă.



1 Pentru o clarificare a conceptului ficţiunii muzicalizate vezi W. Wolf, The Musicalization of Fiction, A Study in the Theory and History of Intermediality, Amsterdam, Rodopi, 1999.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara