Numărul curent: 29

Cronica ediţiilor:
Substanţa umană de Cornelia Ştefănescu

Al VII-lea volum din seria Opere de Gala Galaction, Publicistica (1896-1918), urmează în 2002 ediţia începută în 1994 cu vol. I Nuvele (Bisericuţa din Răzoare, Clopotele din Mănăstirea Neamţu) şi continuată cu regularitate de metronom de Teodor Vârgolici, în calitate de editor, după cum urmează: 1996, vol. II Proză scurtă (La ţărmul mării, Răboji pe bradul verde, Toamne de odinioară, Caligraful Terţiu); 1997, vol. III Însemnări de călătorie (Scrisori către Simforoza, În Pământul Făgăduinţei, În Grădina Sf. Antonie, La Mangalia); 1998, vol. IV Romane (Roxana, Papucii lui Mahmud, Doctorul Taifun); 1999, vol. V La răspântie de veacuri; 2000, vol. VI Varia (Creştinism. Sionism. Socialism. Minunea din Drumul Damascului, Viaţa lui Eminescu, Piatra din Capul Unghiului, O lume nouă 1919-1920). Volumul sau volumele în aşteptare ar cuprinde, în curgerea firească a faptelor din ordinea în care a fost concepută ediţia, publicistica anilor 1919-1955. "În periodicele vremii, scrie Teodor Vârgolici în Nota la volumul de faţă, au rămas însă uitate extrem de numeroase articole, pe care ne propunem să le scoatem la lumină în volumele următoare ale ediţiei noastre, dacă împrejurările ne vor fi favorabile." Observaţie de o deosebită importanţă.
    În ce constă importanţa? În faptul că atrage luarea aminte că volumele intitulate Publicistică au în vedere numai articolele care nu au mai făcut obiectul altor culegeri, constituite, evident, în aceeaşi direcţie chiar de Gala Galaction, La ţărmul mării (1916), Răboji pe bradul verde (1920), Scrisori către Simforoza, Pe Pământul Făgăduinţei (1930), volume incluse, aşa cum am arătat mai sus, în volumele II şi III ale ediţiei Opere.

    Teodor Vârgolici şi-a dedicat o bună parte din viaţă studierii lui Gala Galaction. Monografia apărută în 1967 şi Jurnalul, ajuns la al patrulea volum, fără să fie ultimul. Perseverenţa în aprofundarea biografiei sale, mereu legată de evenimentele epocii în care a trăit şi a scris; realitatea fizică a acestor evenimente şi ecoul lor în operă, pe de o parte. Pe de alta, cunoaşterea operei dinlăuntrul ei, structură, prezenţe umane, conştiinţe, principii, raţiunea şi tonalitatea comportamentelor, suflul personal al exprimării. Toate se numără printre atributele care au contat mult ca temeiuri pentru Teodor Vârgolici când şi-a propus să se implice în înaintarea pe terenul deloc uşor de abordat, esenţial totuşi al publicisticii lui Gala Galaction.

    Pentru îngrijitorul de ediţii, publicistica este adevărată piatră de încercare. Există momente din viaţa unui scriitor, pe care dacă nu le-a uitat cu desăvârşire, ceea ce mi s-ar părea greu de acceptat, sau dacă nu le ignoră intenţionat, nu mai are capacitatea să le stabilească ferm, în spaţiu şi timp. Atunci le aminteşte vag la cine ştie ce împrejurare, dacă nu le izolează complezent, ignorându-le, altfel exigent faţă de conţinutul lor într-un ansamblu de fapte, odinioară concludente pentru el. Iată destule resurse care să stârnească interesul editorului, mereu cu iniţiativa pasului către exhaustivul cunoaşterii. Pentru el, acumularea detaliilor face parte din metoda, stilul şi viziunea lui proprie asupra cercetării efectuate. Face parte din pasiunea cercetării, care conduce la certitudinea datelor. În pagina care pregăteşte intrarea în capitolul "note şi comentarii", Teodor Vârgolici are o demonstraţie cum se gândeşte în asemenea situaţii, unde să fie căutate ca să se găsească textele neştiute, cum să fie identificate, când sunt puse la adăpostul pseudonimului, sau când nu poartă nici o semnătură. Într-un articol intitulat Dr. Alexandru Racoviceanu, publicat în "Dimineaţa", din 7 ianuarie 1931, Teodor Vârgolici găseşte informaţii despre primele începuturi, în 1894, ca scriitor, elev fiind la "Liceul Sf. Sava". În 8 martie 1914, în revista "Flacăra", articolul Scrie-ne ceva despre Vlahuţă, restrânge sfera informaţiilor, în sensul că trimite la o poştă a redacţiei, în următoarea formulă: "Cine ar sta să răsfoiască revista aceasta ("Vieaţa" lui Al. Vlahuţă, n.n.), mama tuturor "Vieţilor" cari au apărut de douăzeci de ani încoace, ar găsi în Corespondenţa nu mai ştiu cărui număr acest răspuns: "D-lui Dadu, Loco. Mai încercaţi, evitaţi epitetele de prisos". Acest Dadu, (dacă nu cumva aţi şi înţeles din povaţa, prost urmată, ce mi se dădea acum douăzeci de ani), sunt eu, amicul şi colaboratorul dvs. "Iată-l pe Teodor Vârgolici antrenat în acţiunea de depistare, adevărată provocare a scriitorului, notând cu evidentă satisfacţie: "Cercetând paginile revistei, am descoperit, într-adevăr, acest răspuns, întocmai, în numărul din 20 martie 1894." În numărul din 14 iulie 1896, descoperă în revista lui Anton Bacalbaşa, "Moş Teacă", un pamflet sau reportaj nesemnat, "pus sub semnul probabilităţii pe baza mărturiilor verbale ale scriitorului". În "Liga ortodoxă", din 18 august 1986, sub semnătura Grigore Pisc, prescurtarea numelui Pişculescu, deschide posibilitatea stabilirii datei când a fost scris articolul Dintr-un carnet, corelând ziua morţii lui Traian Demetrescu, la care se referă, cu articolul din "Jurnalul de dimineaţă", datat 1 aprilie 1946, "În care zi anume, am uitat, dar era în aprilie... Atunci am aflat - dintr-o telegramă de ziar - că Traian Demetrescu a murit la Craiova." Tot aşa, pe urmele Corespondenţei, din "Cronica", 20 decembrie 1915, depistează momentul atribuirii de către Gala Galaction a pseudonimului Perpessicius şi, înaintând pe firul publicaţiei, găseşte şi poemul Ad provinciales, meum in Gretchen amorem, semnat pentru prima oară cu pseudonimul care avea să-l consacre în literatură, pe viitorul poet şi eseist.

    Asemenea incursiuni de identificare, de restabiliri ale unor adevăruri oricât de aparent mărunte ori nesemnificative pe moment înseamnă foarte mult în ansamblul lucrării. Presupune tenacitate în căutare. Pe câtă răbdare, pe atâta entuziasm. Dar mai înseamnă, - şi e greu de stabilit ierarhia valorică -, experienţă, lectură şi cunoaşterea ariei largi a publicisticii româneşti pentru construirea propriului sistem de referinţe. Raţionamente susţinute pe termeni exacţi despre lucruri concrete, nu de puţine ori ajutate de intuiţii, la rându-le, complice active în obţinerea rezultatelor documentării.

    Aş mai observa, ca reper fundamental al acestei experienţe, relaţia dintre publicistică şi romanul La răspântie de veacuri, din Prefaţa căruia reţinem în favoarea afirmaţiei de mai sus: "Urzeala cărţii mele - câtă se vede azi, şi câtă va mai fi - este luată dintr-un jurnal intim şi completată după trebuinţă, cu mărturiile cotidianelor epocii. Din acest punct de vedere fabula mea are picioare de cronică...". Ceea ce înseamnă că evenimentele reale evocate în roman, devin cheia mizanscenelor scriitorului, dezbaterile pe multiple planuri trecute din publicistică în mărturisirile exaltate, în patetismul inspirat şi nobil al schimbului de idei dintre intelectualii din paginile romanului, nota lor gravă şi esenţială, în ritm de poemă şi mărturisire de credinţă, piese de teatru comentate, cu jocul actorilor adus în prim planul atenţiei, personaje reale trecute prin sita sensibilităţii scriitorului, portrete şi autoportret, legate între ele de probleme literare, de experienţele creaţiei, de viaţa politică şi socială. Fără să fie teoretician, Gala Galaction se lansează în observaţii, adesea exprimate printr-un joc de cuvinte, printr-o anecdotă, în strânsă comunicare, în stare să dezvăluie succesiunea generaţiilor politice, să le transforme în investigaţii morale. Gala Galaction este atent la criteriul moral al generaţiilor, de pe poziţia, favorizată dar dificilă, a judecătorului dar şi a stimulatorului ei. Lectura publicisticii lui Gala Galaction conduce, nu atât la descoperirea emoţiei, cât la înţelegerea ei. Analiza scriitorului merge până în inima celor mai dificile complexe psihologice. Sunt dezbătute aici probleme de morală şi etică, probleme de creaţie, despre teorie şi creaţie, ce are de a face sinceritatea cu talentul, care este condiţia scriitorului, incursiuni în literatura străină, atitudinea antirăzboinică, problema evreiască, judecată direct, pornită de la viaţa de toate zilele şi de la pagini de literatură, subliniind că opoziţia nu este datorată esenţei lucrurilor ci imperfecţiunii oamenilor. Munca privită ca aspră condiţie esenţială în susţinerea talentului. Totul bazat pe descoperirea substanţei umane, iar ca limbaj critic, pe legendă.

    Scriitorul dă semenilor săi curajul să-şi privească propria realitate şi să-şi analizeze condiţia umană. Fără să-şi impună opiniile, Gala Galaction lasă întotdeauna o margine liberă pentru întrebări, îndoieli, nuanţe. Nevoia de comunicare caracterizează temele de meditaţie ale acestui martor încrezător în dialogul său cu oamenii.

    Când Platon considera pe atenieni mai buni decât alţi oameni, era convins că virtutea lor nu rezultă din nici o constrângere. Este gândul spontan pe care l-am avut după lectura paginilor publicisticii lui Gala Galaction, în corelare spirituală şi materială cu paginile sale de proză.

    Nu închei această cronică fără a număra cele douăzeci şi patru de titluri de reviste aduse în prim planul cercetării pentru întocmirea acestui volum de publicistică a lui Gala Galaction.