Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Stupiditatea în artă, mondializată de Alexandru Trifu

Acest text a fost publicat în revista "Căminul românesc", publicaţie condusă de ziaristul Ştefan Racovitză şi care apare, în limba română, la Geneva. Autorul său, Alexandru Trifu, este un cunoscut pictor româno-elveţian, o vreme chiar preşedintele Aso­ciaţiei Artiştilor din Geneva. El a fost trimis redacţiei României literare pentru a fi publicat, şi pentru că ideile privesc condiţia artistului contempo­ran, în general, dar şi pentru că punctul său de pornire se referă la o instituţie muzeală românească. Chiar dacă stilul articolului este de multe ori abrupt, sentenţios şi lipsit de nuanţele unei reale demonstraţii teoretice, ceea ce face ca multe idei să pară discutabile.

P. ŞuŞară

ceastă idee mi-a fost reactualizată privind albumul Muzeului de artă contemporană din Bucureşti. Dacă până în anul 1944, arta românească a fost, şi va rămâne, o valoare europeană, şi chiar mondială, prin Brâncuşi, printre alţii, după anul 1944 şi până în decembrie 1989, şantierele stupidităţii, în general, şi în artă, în particular, au dat rezultate Ťstrălucitoareť. Şantiere organizate, de altfel, la nivelul întregii Europe de Est.
După anul 1989, etapa regională a fost depăşită, intrându-se în etapa stupidităţii mondializate.
Cultura românească până în anul 1944, mă refer la perioada ei modernă, a fost orientată spre Apusul Europei. Acelaşi fenomen se întâmplă şi în momentul de faţă, adică în contemporaneitate.
Dar, din păcate, cultura occidentală, în esenţa ei, iar acest fapt este un fapt dramatic, a intrat într-o perioadă de decadenţă greu de explicat la prima vedere.
Să privim, în acest sens, istoria ultimului veac cu puţină atenţie. Această istorie poate fi lesne înţeleasă dacă o privim secvenţial, şi anume :

1). Lovitura de stat bolşevică din 1917 în Rusia
2). Mai ´68 în Franţa
3). Eşecul creării Europei unite
4). Mondializarea.

Cele patru etape în lupta pentru dominaţia globală au considerat cultura materială şi pe cea spirituală ca obstacole care trebuie eliminate. Mai precis, s-a promovat o politică de :
- Distrugere a memoriei colective
- Distrugere a memoriei individuale
- Distrugere a identităţii colective
- Distrugere a identităţii individuale

Lovitura de stat bolşevică din 1917:

Rusia, a instaurat PROLETCULTISMUL, adică arta, cultura proletară, care în esenţa ei avea rolul teoretic şi practic de a nega patrimoniul cultural al umanităţii. Acesta s-a tradus, practic, prin exterminarea fizică, psihică şi morală a intelectualilor. Extinderea acestei Ťopereť a constituit-o a doua etapă:

mai '68 în Franţa:

Cine erau idolii Ťmanifestanţilorť de atunci? MAO, STALIN, printre alţii. Intelectualitatea franceză, cea mai zgomotoasă din epoca ´68, făcea turnee în Franţa pentru a explica valoarea şi viitorul luminos oferite de comunism, deci a ideologiei de negare a memoriei, a identităţii colective şi individuale, de negare a patrimoniului cultural uman.
Jean-Paul Sartre, unul dintre modelele intelectuale din epocă şi chiar de acum, proclama revoluţia prin sex, sânge, violenţă. Rezultatul, pe scurt, s-a tradus prin apariţia Acţiunii directe în Franţa, a Brigăzilor roşii în Italia, a Bandei lui Bader în Germania. Revoluţie împotriva cui? Împotriva capitalismului, a burgheziei. Pentru promovarea ideologiei comuniste dirijate de Moscova timpului.
Care este schema marii majorităţi a filmelor Occidentului actual? Sex, sânge, violenţă.

A treia etapă:

Europa patriilor, cea în care credea De Gaule, Europa diversităţii, Europa unită printr-un patrimoniu comun, un vis pierdut. Din noua Constituţie europeană s-a exclus memoria milenară a Europei, creştinismul. Adică elementul probat ştiinţific ca ciment al construcţiei Europei.
Lupta pentru admiterea Turciei în Europa Ťcomunăť, ţară majoritar musulmană, dovedeşte încă o dată că s-a renunţat la crearea unei Europe, ce prin memoria şi identitatea ei, contribuia la îmbogăţirea unei diversităţi în cadrul unei solidarităţi globale. S-a renunţat, deoarece s-a preferat înscrierea într-o nouă logică a sferelor de influenţă, a confruntării, a setei de dominaţie.

A patra etapă şi punctul final:

MONDIALIZAREA, mondializare materialistă, mai uşor de realizat, deoarece mondializarea spirituală duce, în mod inevitabil, la diverse forme de conflict.
Dar cei care visează şi doresc dominaţia mondială, luptă, bineînţeles, şi pentru mondializarea spirituală.

Astfel, IDIOTUL MONDIALIZAT în CULTUR|, în ART| ocupă un loc principal.
Acest mutant fără trecut şi, în consecinţă, fără viitor, trăieşte exclusiv în prezent. O foaie albă pe care scriem ce vrem. Cred că nu numai eu aud în jurul meu Ťideeať: Trăieşte-ţi momentul sau pe româneşte - După noi, potopul. Apropo de această Ťideeť, Emil Cioran spunea: ŤCei ce nu-şi fac ei înşişi istoria aşteaptă pe alţii care le-o vor faceť. Ori, Ťistoriať personală/colectivă, nu se poate crea fără o identitate colectivă şi individuală.
Iată ce spune un anume Pierre Nora în lucrarea sa ŤLocuri de memorieť:
1. "Sfârşitul societăţilor-memorie"
2. "Istoria condamnată la uitare"
3. "Istoria este o reprezentare a trecutului. Memoria îi este mereu suspectă Istoriei, a cărei misiune adevărată este aceea de a o distruge şi de a o refula..."
Bineînţeles, sunt mulţi filozofi, critici de artă, care se înscriu pe această linie şi dictează piaţa artei, a artelor plastice în particular.

Deci nu este de mirare că în facultăţile de Ťarte frumoaseť nu mai este pus accentul pe ştiinţa de a desena, de a picta, de a sculpta etc., deoarece trecutul nu ne mai interesează. Amatorismul este în floare. Ideea generală este că cel ce câştigă bani din artă este un profesionist, iar cel ce nu câştigă este un amator. Unii artişti contemporani au convingerea că incompetenţa totală este condiţia fundamentală pentru a crea un mic nu ştiu ce. Goana după noutate duce la arta ŤKleenexť. Andy Warhol a devenit celebru, printre altele, cu ale sale ŤTime CAPSULESť, adică cutii umplute cu orişice şi dispuse într-un depozit oarecare.
Nu se mai creează, se face artă. Cu resturi de mâncare, cu gunoaie.
Cariera nu mai este clădită de către artişti, ci făcută de anumiţi critici de artă, dătători de şansă.

Bineînţeles, rolurile sunt împărţite. ŤArtistulť dă instrucţiuni, de fapt, orişicui, unui prieten, unui Ťiluminatť, ş.a.m.d., acesta execută întocmai, apoi soseşte criticul de artă, vine presa şi se creează evenimentul. Iar când nu se mai poate, pe moment, inventa nimic, atunci se fac Ťinstalaţiiť pe care se scriu sloganuri 100% împotriva dreptei Ťreacţionareť, cum a fost cazul recent la ŤInstitutul elveţianť de la Paris.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara