Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Străini la Roma de Simona Vasilache

Imperfecţioniştii, debutul-bestseller al lui Tom Rachman, e o poveste despre singurătate. În unsprezece părţi (numărul, zice-se, al imperfecţiunii...), legate prin apartenenţa la lumea unui ziar care iese, în limba engleză, la Roma. Tot atât e cronica umflării şi dezumflării iluziilor, un fel de vanity fair cu miros de tipar, în care joacă, sub diferite măşti, oameni care- şi închipuie, zilnic, că fără ei nu se poate. În distribuţie: un american bogat şi excentric, Cyrus Ott, care fondează gazeta, în 1954, naiba ştie de ce; Llyod Burko, prestator de servicii de presă, corespondent la Paris, bătrân, depăşit, falit şi fără subiecte; Arthur Gopal, autor de necrologuri, viitor redactor de cultură; Hardy Benjamin, redactor economic, complexată şi veşnic la dietă; Herman Cohen, vânător de greşeli; Ruby Zaga – colega lui imposibilă de la corectură; Winston Cheung, aspirant ghinionist la postul de corespondent la Cairo; Craig Menzies, vânător de ştiri; Abbey Pinnola, director financiar, responsabil cu redresarea unei afaceri care merge prost. Peste ei, Kathleen Solson, redactorul-şef, încercând să amâne inevitabilul şi să ocolească adevărul, în plină criză a presei scrise, la jumătatea anilor 2000. Şi urmaşul răposatului Cyrus, Oliver Ott, căruia nu-i pasă de ziar nici cât negru sub unghie. Bonus: Ornella de Monterecchi, o cititoare din lumea bună, dar mustind de secrete, pe care nefericite circumstanţe familiale o fac să confunde ediţiile zilnice cu viaţa adevărată.
Evident, toţi aceşti oameni, ale căror destine se intersectează în redacţie şi se despart în nişte ramificaţii destul de complicate, sunt imperfecţi, au secrete şi minciuni, însă Rachman face din ei mai mult de-atât: nişte profesionişti ai imperfecţiunii. Vanitoşi, nu o dată penibili în cursa lor pentru o supremaţie foarte fragilă, dependenţi de adrenalina termenelor limită, dar la fel de dornici să-şi trăiască, odată şi odată, viaţa, toţi trebuie să înveţe aceeaşi lecţie. A unei reuşite mulţumitoare, într-o lume cu multe defecte. A fericirii, până la urmă.
Istoria ziarului, intercalată, sub forma unor scurte paranteze, între episoadele romanului, cuprinde perioade de glorie şi perioade de criză. O vreme, redactorii, autorii de articole au consemnat realitatea. Când a început să nu le mai convină, sau străduit să o creeze. În 2007, nici asta nu se mai poate. Fiecare, în felul lui, are o mică revelaţie. Se agaţă de ziar, ca să-şi acopere falimentul personal. Şi ziarul, când se scufundă, trage în jos tot angrenajul de vieţi trăite aproximativ, superficial, cu o anume pasiune a decupajului. Lasciate ogni speranza, voi ch’uscite. Pe cont propriu, fiecare iese cumva la suprafaţă.
Llyod Burko îşi trăieşte agonia într-un Paris al cărui lux nu şi-l mai permite, respins de copii, tradus de soţia mult mai tânără cu un vecin, deconectat de la mijloacele de comunicare ale prezentului şi nesolicitat de ziarul la care scria odinioară. Fiul lui, singurul cu care mai comunică şi pe care-l credea bine ancorat în Ministerul de Externe, e de fapt un ratat care face pe discretul, dar care-l ia la el când vede că şi pe bătrânul lui tată viaţa îl depăşeşte. Împărţindu-şi puţinele venituri, chivernisiţi şi boemi, îşi găsesc, până la urmă, un echilibru, o fericire...
Craig Menzies, cel care-i refuză lui Llyod ştirile deja răsuflate, află că soţia l-a înlocuit cu un yoghin în modul cel mai perfid cu putinţă. Printr-o ştire (foto included) transmisă prin e-mail întregii redacţii. Dacă a fost, luni şi ani la rând, cel care stingea lumina, crucificat într-o carieră care nu-i făcea, în sinea lui, nici o plăcere, deznodământul era de aşteptat. O altă viaţă, ceva mai asumată, mai autentică, l-ar putea aştepta după colţ.
Hardy îşi află o fericire şchioapă lângă un hipiot şi gaşca lui, cărora le devine un soi de menajeră. Sfârşitul ziarului o găseşte la Londra, lucrând ca reporter şi întreţinându-şi în continuare iubitul.
Arthur Gopal, care scrie necrologuri şi se complace să fie cel mai neînsemnat om din redacţie, primeşte o lecţie dură de viaţă. Fetiţa îi moare într-un accident, şi zgâlţâitura asta îl face să se ia în serios. Ajunge redactorul paginilor de cultură şi, când totul se termină, urcă într-un post bun la New York. Spre deosebire de el, Kathleen, pentru care cariera era totul, şi care nu reîncepe o aventură cu fiul Ornellei, cu care se iubise cândva, ca să nu-i dăuneze profesiei, o ia, într-un fel, de jos, de la capăt. Lucrurile, deci, sunt ceva mai complicate decât ne închipuim şi nu ascultă de nici un plan.
Ornella, soţia ambasadorului italian în Arabia Saudită, suportă în tăcere crizele de schizofrenie ale lui şi-şi face din ziar un refugiu. Îl citeşte încet, pagină cu pagină, fiecare număr luându-i câteva zile, ceea ce, în ani, o îndepărtează tot mai mult de ediţia curentă. Şi-i convine. Ziua de 24 aprilie 1994, când ziarul a absorbit sângele soţului, după o ceartă violentă, e o răscruce în viaţa ei. Când e forţată să treacă peste ea, cu lectura, ziarul nu mai e o religie. Începe să citească în răspăr, cu viteza luminii faţă de vechile ei tabieturi de savurat paginile. Ceea ce n-o împiedică să-i regrete, probabil că cel mai sincer, dispariţia.
Rămân câteva poveşti, izbutit traduse de Eduard Bucescu, piste pe care Rachman le deschide şi le închide ispititor. Lumea pare că se termină de fiecare dată când aceşti oameni singuri dau cu nasul de realitate, dar nu e deloc aşa. Viaţa e plină de întorsături pe care ştirea de ziar n-o să le prindă niciodată, şi fiecare din ei e mai rezistent decât crede.
Silit să-şi facă ingrata datorie de a anunţa redactorii că nu mai e nevoie de ei, Oliver Ott îşi pierde câinele, pe Schopenhauer, la care ţinea cel mai mult, sugrumat din răzbunare, şi-şi redescoperă bunicul, pe Cyrus. Ce a fost în mintea lui când a plecat din Atlanta, unde avea soţie şi copil, să fondeze un ziar în Europa, şi nu s-a mai întors niciodată? Nebunie? O aventură cu o femeie? Nu mai e nimeni să spună.
Aşadar, ziarul, care dădea seama despre tot ce mişcă, despre evenimente la scară planetară, nu ştie de unde a venit, şi încotro se duce. Complicat şi lipsit de sens ca o viaţă de om.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara