Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Strategii culturale fără feedback de Gellu Dorian

Există iniţiative culturale, să le spunem proiecte, care, din capul locului, se anunţă a fi ratate, din simplul motiv că sunt gîndite ca şuşe din care trebuie să se înfrupte cineva, un ins, un partid, o clientelă.

Astfel de proiecte se fac pe bani foarte mulţi, că aşa, de dragul artei, cum fac cei mai mulţi organizatori de astfel de acţiuni culturale în România, nu se cade. Unele dintre ele adună pentru cîteva zile de manifestări bugetul cu care un judeţ s-ar putea descurca foarte bine pe timp de un an. Un calcul rapid poate scoate la iveală umflarea sumei cu mie la sută.
Cel mai costisitor proiect de anul trecut, făcut din bani publici, a fost FILIT, un festival care a plecat de la ideea interactivităţii profitabile între scriitorii români şi lumea creativă şi editorială de aiurea. Nu mă pot exprima asupra realizării proiectului în sine, aşa cum a fost gîndit, pentru că nu am fost prezent dintr-un simplu motiv, şi anume acela că nu am fost invitat. Nu din această cauză, fireşte, scriu acest articol. Aş fi dorit să fi putut lăuda o astfel de iniţiativă, măcar dintr-un patriotism local, să-i zic aşa, iniţiatorul acestui proiect amplu, primul de acest fel în cultura vie din România, fiind din Botoşani, un prozator de real talent, cu o alonjă internaţională absolut necesară pentru astfel de programe. Însă nu o pot face, dintr-un simplu motiv. Chiar dacă presa culturală, cea care redă de fiecare dată sumar sau pe larg astfel de manifestări, oarecum părtinitoare grupurilor de scriitori din jurul acestor redacţii, a oglindit cu detalii ceea ce s-a petrecut la Iaşi timp de cîteva zile (unii spun timp de o săptămînă, alţii timp de trei zile sau chiar patru), nu-mi poate schimba motivarea care m-a făcut să fiu întrebător, nu acuzator. Şi anume lipsa totală de ecou în afara ţării, în cercurile traducătorilor nativi, ale editurilor care să sară imediat după o astfel de investiţie, interesate de cărţile scriitorilor români, măcar ale celor din jurul iniţiatorilor, dacă nu chiar şi asupra numelor mari de scriitori, care chiar contează în spaţiul culturii române de influenţă internaţională. Ceea ce mă face să cred că, atît prin lipsa de nume de reală rezonanţă la manifestrarea ieşeană, cît şi prin strategia de fond (nu de formă, căci am înţeles de la cei care au participat că la acest capitol totul a fost de nota zece!), manifestarea a fost o recompensă acordată unora dintre cei care au pus umărul la promovarea în afara ţării a iniţiatorului sau a grupului din jurul acestuia. Dar să nu fi fost chiar aşa, totuşi suma, cel puţin vehiculată, creează frisoane (am înţeles că unii angajaţi din cadrul Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi-au dat demisia, speriaţi de intenţiile fluctuării banilor prin contabilitatea instituţiei care, în fond, are altă menire decît cea a risipirii banului public.
În fine, s-ar putea să nu fiu la curent cu feedback-ul acestei iniţiative culturale fără precedent, cel puţin la nivelul sumei alocate, şi acesta să fi scos din anonimatul provinciei europene numită România nume care acum se află în vîrful unor piramide ale valorilor scrisului universal. Tot ce este posibil. Dar lipsa de transparenţă a finalităţii acestui proiect mă pune în imposibilitatea de a evalua exact acest proiect demn de invidiat prin fondurile alocate.
N-am stat de vorbă nici cu prea mulţi dintre scriitorii şi editorii români care au fost invitaţi şi au participat la manifestările incluse în acest proiect mamut. De la unii am reuşit să aflu că au semnat un stat de plată şi urmează să primească nişte bani în urma lecturilor făcute. Unii au chiar primit aproximativ o sută optzeci de lei. Alţii mi-au spus că n-au reuşit să se vadă decît cu cîţiva scriitori români, cu care au fost repartizaţi, fie la hotelul în care au fost cazaţi, fie la întîlnirile la care au participat, în diverse aule ale unor facultăţi, în licee, instituţii publice, locuri de impact major din oraş. Nici unul nu avea, în schimb, o imagine de ansamblu a întîlnirii, nu ştia să tragă o concluzie, nu ştia decît că totul a semănat cu oricare altă manifestare culturală din oricare altă parte, pe unde sunt ele organizate în toată ţara. Or, intenţia acestui program, din cîte s-a putut vedea în promovarea lui, a fost cu totul alta, nu una consacrată festivismului, festivităţilor, lecturilor publice, ci mai curînd una a conlucrării, a interactivităţii, a feedback-ului imediat, nu-i aşa, a unei recolte care să merite investiţia atît de mare care s-a făcut.
Departe de mine gîndul de a acuza sau a bănui pe organizatori de fapte reprobabile. O astfel de manifestare, gîndită la acest nivel, este costisitoare. Şi dacă este costisitoare, şi rezultatele trebuie să fie pe măsură. Tocmai rezultatele lipsesc, finalitatea, feedback-ul. Să acceptăm că timpul scurs de la întîmplarea în sine şi pînă în prezent este unul scurt pentru a evalua cîştigurile. Însă, aşa cum se întrevede perspectiva, nici după un an nu vor fi alte rezultate decît cele ce pot fi consemnate acum; adică, în realitate, ceea ce s-a întîmplat şi s-a aflat din diverse surse. Comunicatele de presă date de organizatori nu reflectă o prezenţă masivă a scriitorilor străini, de marcă, sau a editorilor şi traducătorilor, ci doar întîlnirile care nu par a fi altfel decît cele care, aşa cum am spus, se petrec peste tot în ţară. Dau doar un exemplu: în anul 2000, Uniunea Scriitorilor din România, la debutul Anului Eminescu, aşa cum a fost declarat atunci de UNESCO anul 2000, a adus la Botoşani un tren plin de scriitori, peste 450. Costurile, cele ale organizatorilor locali, ale Uniunii Scriitorilor şi ale Ministerului Culturii, nu au depăşit un miliard de lei vechi, adică la nivelul de acum 100 000 lei. Faceţi dumneavoastră socoteala în euro şi veţi vedea cît a costat. Ori, Congresul Naţional de Poezie, prima ediţie, din 2004, la care au participat peste 200 de poeţi, critici literari şi editori, a costat puţin peste 200 de milioane de lei vechi. Manifestările, de fiecare dată complexe, au durat de la trei la patru zile. Costurile de acum nu au cum să depăşească mai mult decît cele de atunci, ele fiind doar indexate la nivelul inflaţiei de astăzi. Cheltuielile pentru decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, care are loc la Botoşani în fiecare ianuarie, de douăzeci şi trei de ani, implicînd trei organizatori principali şi sponsori, nu depăşesc, în totalitatea lor pentru o ediţie, mai mult de 60 -70 mii lei noi. De aici mirarea, atunci cînd auzi vehiculate sume de 500-600 mii de euro, pentru organizarea FILIT-ului de pe malurile Bahluiului. Este adevărat că obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Dar atunci cînd ieşi în lume, cu faţa pe care o ai, trebuie să rupi gura tîrgului. Or, tîrgul a rămas mut, fie de admiraţie, nu ştiu, fie de groază, la fel, nu ştiu. Ştiu că deocamdată domneşte o muţenie asemănătoare cu liniştea de dinaintea furtunii.
Dar să vedem, pînă una alta, feedbackul, care este, aşa se spune, pregătit să apară de la o zi la alta, cît şi cum va arăta şi, mai ales, cît va costa ediţia următoare.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara