Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Søren Kierkegaard, critic literar de Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

En literair Anmeldelse (O recenzie literară) a apărut în 1846 şi reprezintă cel de-al doilea volum de critică literară al lui Søren Kierkegaard. Plănuind să devină preot şi să se lase de scris, considera că trebuie să îşi încheie opera cu o amplă recenzie, aşa cum şi-o începuse cu peste şapte ani mai înainte. Atunci, debutase cu volumul Din hârtiile unuia încă viu (Af en endnu Levendes Papirer), o necruţătoare critică a unui roman de Hans Christian Andersen, iar O recenzie literară reprezintă un răspuns peste ani. Şi de această dată, reproşurilor aduse romanticilor mânaţi de „stări de spirit întâmplătoare“ le corespunde elogiul realismului ordonat de „concepţia de viaţă“ a autorului, considerată suprema limpezire a înţelegerii desprinse de propriul context biografic şi de subiectivism. În plus, însă, perspectiva religiozităţii e mult mai conturată.

Nuvela recenzată, Două epoci (To Tidsaldre), apăruse în toamna lui 1845. Aparţinea unei autoare daneze de succes: Thomasine Christine Gyllembourg- Ehrensvärd (1773-1856), reprezentantă a începuturilor realismului danez. Conformându-se unei uzanţe a epocii, aceasta nu îşi semna scrierile cu propriul nume. După ce publicase, anonim, în 1828 o nuvelă cu titlul Poveste de toată ziua (En Hverdagshistorie), a continuat să semneze cu pseudonimul „Autorul Poveştii de toată ziua“, referindu-se la sine ca şi cum ar fi fost un bărbat. Nuvelele îi erau publicate de către fiul ei, influentul critic literar, estetician şi dramaturg Johan Ludvig Heiberg (1791-1860), care semna în calitate de editor. Identitatea autoarei era totuşi cunoscută contemporanilor, inclusiv lui Kierkegaard, convenţia fiind însă respectată de toată lumea.

Thomasine Gyllembourg, care începuse să publice abia la vârsta de 56 de ani, ştia să îmbine descrierea şi reflecţia, zugrăvind cu delicateţe şi ironie scene de viaţă familială din mediul burghez, centrate mai ales asupra personajelor feminine, şi caracterizând prin descrierea câte unui detaliu o întreagă epocă. Reuşise astfel să creeze o viziune de ansamblu asupra zbuciumatului timp al vieţii sale, epoca modernizării daneze. Cele Două epoci la care se referă nuvela recenzată de Kierkegaard sunt vremea Revoluţiei Franceze şi „epoca prezentă“, anii patruzeci ai secolului XIX. Punerea lor în contrast, prin descrierea a două poveşti de dragoste oarecum similare, dar cu o evoluţie determinată de epoca fiecăreia, vădeşte atât experienţa scriitoarei cât şi exerciţiul filozofiei istoriei.

Pentru Kierkegaard, autoreflexivitatea autoarei, care cugetase, în text, asupra propriei nuvele şi a epocilor trăite de ea, e un bun prilej de a aduce în discuţie propria sa viziune asupra artei şi mai ales asupra timpului său, în tradiţia romantică a „criticii criticii“ ca o infinită continuare a operei de artă. Pe lângă aspectele clasice ale oricărei recenzii (introducere, rezumatul acţiunii, concepţia estetică a nuvelei şi caracterizarea personajelor), O recenzie literară reia teme majore ale gândirii kierkegaardiene: convingerea, realitatea, concepţia de viaţă, stările de spirit, „cerinţa timpului“, interioritatea. Kierkegaard citeşte aşadar nuvela în cheia acestor categorii pe care le dezvoltase anterior. Lor li se adaugă problematica deciziei, perspectiva etică, estetică şi religioasă, dar şi perechi dialectice: pasiunea şi reflecţia, realitatea şi idealitatea, entuziasmul şi invidia, interioritatea şi nivelarea, individul şi mulţimea, vorbirea, tăcerea şi pălăvrăgeala. Descrierea sinelui aflat în conflict cu structurile sociale, a suferinţelor celui care se alege pe sine, a îngrijorării, dar şi a posibilităţii unor relaţii autentice cu semenii, care să nu ducă la pierderea individualităţii, oferă cititorului întâlnirea cu unele concepte care aveau să influenţeze gândirea lui Martin Heidegger, Karl Jaspers, Martin Buber, Theodor W. Adorno şi Ludwig Wittgenstein.

Epoca revoluţiei e, în opinia lui Kierkegaard, caracterizată de interioritatea pasiunii şi de entuziasm, „epoca prezentă“ fiind, dimpotrivă, lipsită de pasiune, inactivă şi concentrată doar asupra reflecţiei speculative, ceea ce o face sufocantă şi nivelatoare. În partea sa conclusivă, în bună măsură independentă de nuvelă, recenzia culminează într-o viziune profetic-apocaliptică asupra efectelor nivelării diagnosticate la contemporani.

Pasajul despre public ca abstracţiune caracteristică pentru modernitate (care poate fi citit acum, în traducere, în România literară) e până la un punct de sorginte romantică. Publicul ca personaj grobian şi insensibil, invariabil inconstant, fusese deseori ironizat de autori germani precum Ludwig Tieck sau Joseph von Eichendorff, însă şi de estetul elitist danez Johan Ludvig Heiberg, faţă de care Kierkegaard oscila între admiraţie şi enervare. Pe de altă parte însă, descrierea publicului e influenţată de faimoasele atacuri din 1846 ale revistei satirice Corsaren (Corsarul ), la care Kierkegaard face aluzie când pomeneşte de „câinele publicului“. Datorită satirizării sale (chiar de el provocate) în această revistă condusă de modernistul liberal Meïr Aron Goldschmidt (1819-1887), Kierkegaard avea să ajungă chiar de râsul oamenilor de pe stradă. Pe de altă parte însă, tocmai acestor atacuri li se datorează răzgândirea lui Kierkegaard, care nu a mai renunţat la scrisul propriei opere, ci l-a continuat într-o nouă formă, mult mai auto-referenţială şi apologetică şi cu un mai puternic accent pe înţelegerea creştinismului. Astfel, O recenzie literară nu e doar un document de critică literară şi de înţelegere sociologică a modernizării, ci şi conturarea unui important moment de cotitură din opera lui Søren Kierkegaard.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara