Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Singurul Norman Manea de Alex Goldiş

Puţine destine creatoare ale scriitorilor români contemporani sunt mai contorsionate decât cel al lui Norman Manea. Aproape din orice punct de vedere l-ai privi, autorulÎntoarcerii huliganului e ceea ce s-ar putea numi „un caz”.
Mă refer aici atât la problema identitară – evreul din România emigrează definitiv în Statele Unite în a doua jumătate a anilor ’80 – sau la experienţa deportării în Transnistria în timpul copilăriei, cât şi la receptarea accidentată a operei. De fapt, receptarea sa este într-atât de polarizată, încât, la o privire de sus, ea poate semăna a clivaj. Norman Manea face parte din specia rarissimă a scriitorilor români care au avut mai mult succes în exteriorul ţării decât între graniţele ei. Ceea ce a şi făcut ca personalitatea sa să apară, din multe puncte de vedere, scindată.
Nu-i exagerat să se spună, de aceea, că o monografie Norman Manea reprezintă o încercare chiar pentru un critic cu oarecare vechime în meserie, darmite pentru un debutant. Cu Estetica lui Norman Manea (grafia în culori diferite, transcrisă aici în italice, întreţine ambiguitatea dintre etică şi estetică, refuzând în acelaşi timp conceptul acreditat de Monica Lovinescu), Claudiu Turcuş se achită însă convingător de sarcină. Două sunt calităţile care impresionează de la început în demersul său: e vorba, în primul rând, de o perspectivă integratoare, menită să pună cap la cap, cu luciditate, toate aspectele operei lui Manea, pe verticală şi pe orizontală. Cele două secţiuni ale cărţii („Estetica” şi „Etica”) discută atât beletristica propriu-zisă, cât şi articolele de critică literară, eseurile ideologice sau portretele memorialistice. Iar când e vorba de opera unui scriitor atât de tributar, chiar în scrierile literare, discursului eseisticmemorialistic, o asemenea reasamblare trebuie privită – mai mult decât probă de pedanterie ardelenească – drept modalitate de adecvare la obiect. Aceleaşi teme şi obsesii ordonează opera lui Norman Manea dincolo de particularităţile ei de expresie. Pe orizontală, Claudiu Turcuş renunţă la postularea celor doi Manea – românul şi americanul – privindu-i, aşa cum niciun alt critic n-a fă- cut-o înainte – într-o evoluţie cât se poate de firească: „În ciuda numeroaselor contribuţii critice, de la Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Liviu Petrescu, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Ion Simuţ şi până la Paul Bailey, Robert Boyers, Reginald Gibbons, Richard Eder, Claudio Magris, Matei Călinescu, Victor Ivanovici, Carmen Muşat, Sanda Cordoş ori Paul Cernat, o abordare sistematică a scrierilor lui Norman Manea lipseşte. Dacă se poate spune că s-a scris mult despre autorul Plicului negru, la fel de adevărat este şi că s-a scris fragmentar. Criticii menţionaţi în prima serie au comentat, inerent, creaţia bucureşteană (din intervalul 1966- 1986), iar ceilalţi s-au concentrat pe cărţile publicate în timpul exilului new-yorkez”. Un Norman Manea organic şi de sine stătător, dincolo de călătoriile geografice şi imaginare, e, de acum înainte, şi contribuţia lui Claudiu Turcuş.
Înainte de a defini „identitatea” literară a scriitorului, Claudiu Turcuş – temperament impetuos cu destul discernământ critic încât să nu-şi iasă totuşi din matcă – deconstruieşte câteva prejudecăţi legate de imaginea prozatorului. Prima e tocmai aceea că Manea n-a fost un autor prizat de critică, rămânând oarecum în galeria a doua a şaizeciştilor sau a şaptezeciş tilor. Argumentul se bazează, crede tânărul monograf, pe o anumită absolutizare a judecăţilor lui Nicolae Manolescu şi Eugen Simion, principalii comentatori ai actualităţii. Dacă cei doi au scris cu zgârcenie despre autor (primul nu pare convins nici peste ani, în Istoria critică a literaturii române, de valoarea ficţiunii lui Manea), există o întreagă pleiadă de critici de primă mână, de la Lucian Raicu şi Liviu Petrescu, până la Ov. S. Crohmălniceanu sau Valeriu Cristea, care i-au citit întotdeauna cu atenţie cărţile. Contribuţiile lor, destule rămase în publicistica vremii, sunt revalorificate cu acribie de un critic preocupat în egală măsură de operă şi de comentariile ei. În paranteză fie spus, interesul pentru receptare, conştiinţa că opera survine în actualitate la pachet cu glosele despre ea, dar şi nevoia de precizare a metodelor de lucru, compun aerul de familie specific generaţiei actuale de critici. Cărţile lui Andrei Terian sau Paul Cernat, pentru a menţiona doar două nume, o dovedesc întru totul.
Convingătoare în volumul lui Claudiu Turcuş sunt însă consideraţiile analitice – hermeneutica foarte atentă pe text e a doua calitate a monografiei – menite să explice defazarea de imaginar a lui Norman Manea faţă de proza obsedantului deceniu (şi nu numai). Dacă nu e într-adevăr „prizat” în literatura română ca un Marin Preda sau Augustin Buzura, asta se întâmplă, susţine Claudiu Turcuş, pentru că Manea refuză programatic temele mari ale totalitarismului românesc. Prin respingerea epicului, prin infuzia de cotidian minor şi ocolirea unei replici mecanice faţă de realitatea politică a vremii – o replică responsabilă de datarea multor romane din anii ’60 –, Norman Manea îşi conturează imaginea unui prozator reflexiv şi nuanţat, imposibil de redus la o formulă. De altfel, marea calitate a operei lui, fie că e vorba de ficţiune sau de eseistică, i se pare lui Turcuş „preocuparea de a nu fi recuperat de sistem”, rezistenţa la generalizări şi interpretări schematizante.
Ceea ce nu-l împiedică totuşi pe tânărul exeget să construiască o interesantă tipologie a subversiunii pornind de la opera lui Norman Manea, însă de extins numaidecât la ficţiunile Gabrielei Adameşteanu sau Mircea Nedelciu. „Subversiunii combatante” Preda-Ţoiu-Buzura, menite să atace mai mult sau mai puţin direct problemele majore ale zilei, i se opune „subversiunea pasivă”, estetă, a Şcolii de la Târgovişte, dar mai ales „subversiunea retractilă” de tip Manea-Adameşteanu. Mai toate personajele acestor prozatori sunt simptomatice prin capacitatea ieşită din comun de a-şi asuma eşecul. Abia acest eşec individual devine proba ireductibilă – tocmai pentru că iese din logica politicului – a Răului social: „E nevoie de o soluţie abrazivă, adică de o variantă existenţială practică, care să concureze modelul oficial impus. Astfel, eşecul, în raport cu succesul canonic al perioadei, marchează singura alternativă de a trăi, oarecum, în afara sistemului”. Subtilitatea demersului analitic al lui Claudiu Turcuş constă în faptul că, descriind o tipologie în toată regula, el găseşte calea de acces la specificitatea unui imaginar. Clovnul, prostul, insul sucit sau doar voit înceţoşat de perspectiva naratorială sunt simptomele „subversivităţii” lui Manea.
Capacitatea de a merge pe scurtătură la esenţa scrisului lui Manea e cu atât mai importantă cu cât criticul se fereşte s-o identifice în aceeaşi măsură peste tot. Dacă Plicul negru sau Întoarcerea huliganului sunt valorizate superlativ, volume precum Captivi, Cartea fiului sau Zilele jocului suferă, în viziunea echilibratului monograf, de o supracodificare stilistică. Criticul devine subtil părtinitor – fără a depăşi însă cota de admiraţie a monografului lucid faţă de subiectul său – abia în pasajele despre etica scriitorului. E relevantă şi simptomatică pentru nivelul de cultură ideologică din România anilor ’90 dezbaterea iscată de Manea cu privire la opţiunile ideologice ale lui Eliade-Sebastian. N-au însă potenţial de generalizare – şi ar fi putut lipsi – pasajele despre încăierările pasagere ale scriitorului cu Silviu Brucan sau Bujor Nedelcovici. Nu orice nedreptate comisă unui scriitor e subiect de istorie literară.
Noroc doar că episodul e izolat şi că demersul lui Claudiu Turcuş nu se pierde în detalii. Prin obiectivitate, prin inteligenţă analitică şi claritate tipologică, Estetica lui Norman Manea consacră un critic şi redeschide, de data aceasta pe baze cât se poate de serioase, discuţia cu privire la locul scriitorului în canonul românesc postbelic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara