Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Sibiul - pol efervescent al dansului de Liana Tugearu


În plină perioadă nefastă pentru arta dansului, când baletul Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa intră în şomaj pentru un răstimp nedefinit, când baletul Operei Naţionale Bucureşti a pierdut circa douăzeci de dansatori într-o stagiune, când Centrul Naţional al Dansului Bucureşti nu se ştie unde va mai funcţiona după începerea lucrărilor la clădirea Teatrului Naţional Bucureşti, există totuşi un punct stabil în lumea dansului din ţara noastră, unde proiectele propuse se duc cu bine la capăt, iar compania creşte constant, numeric şi profesional, într-o armonie internă deplină.

Şi acest punct stabil, şi totodată efervescent, este Teatrul de Balet Sibiu, unde dificultăţile pot fi depăşite, iar de la inceputul anului până în luna mai am asistat la trei premiere: Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, un amplu Recital şi, de curând, premiera baletului Raymonda de Alexander Glazunov, în coregrafia şi regie lui Valentin Barteş. Şi, pentru cea de a doua jumătate a anului, proiectele continuă în acelaşi ritm. La începutul lunii iunie ( 10 -13 iunie) se va desfăşura la Sibiu cea de a treia ediţie a unui Concurs Internaţional de Balet, la care s-au înscris până în prezent 40 de concurenţi din România, Japonia, USA, Rusia, Franţa, Spania, Belgia, Germania, Finlanda, Republica Moldova şi Grecia, juriul fiind şi el internaţional, începând cu un nume de mare prestigiu, precum cel al lui Irek Mukhamedov, căruia i se alătură Mikhail Tchoupakov, Cristina Hamel, Sergiu Stefanschi, Yvon Strauss, Alexander Hoffmann, Sergiu Anghel şi Yurie Shimomura. În acest fel Sibiul a luat locul Constanţei, perpetuând ceea ce începuse acolo, în anii ' 90, Oleg Danovski, dar şi amplificând acel demers, prin continuarea Concursului printr-un Seminar de balet (15-24 iunie), unde vor preda Irek Mukhamedov, Mikhail Tchoupakov, Cristina Hamel, Regina Zarhin, Paola Scoppettuolo, Yurie Shimomura şi Maureen Laird.

Pentru mine, Irek Mukhamedov se asociază cu o imagine de vis, cu „un fel de beţie a mişcării" cum scriam în paginile României literare în 1987, după ce îl văzusem la New York, la Metropolitan Opera, în Vârsta de aur, pe muzică de Şostakovici şi în coregrafia lui Iuri Grigorvici, spectacol al Teatrului Mare din Moscova, venit în turneu în Statele Unite. Şi iată că acum, după douăzeci şi ceva de ani, Mukhamedov vine în România să- i înveţe pe tinerii balerini secretele măiestriei sale.

Dar proiectele nu se opresc aici. În 16 iulie, în piaţă din centrul istoric al Sibiului, la doi paşi de Muzeul Brukenthal, se va desfăşura un macro-spectacol, cu opera Carmen de Georges Bizet, la care vor participa Teatrul de Balet Sibiu, Orchestra de Tineret Sibiu, Corul Operei Naţionale din Iaşi, Corul Liceului Gheorghe Lazăr, Rosa Estrella ( flamenco), tenorul Cosmin Marcovici, cinci balerini de la Opera din Iaşi şi încă mulţi alţii, spectacol în care cântăreţii sunt dublaţi de dansatori, aceştia din urmă aflându-se în prim plan scenic. Coregraful Valentin Brateş a mai montat acest spectacol, în aceeaşi formulă, în Japonia. Şi, în fine, în toamnă, acelaşi coregraf va monta la compania Teatrului de Balet Sibiu, La Fille Mal Gardée, una dintre creaţiile lui Jean Dauberval. Între timp însă, compania Teatrului de Balet Sibiu va deveni o instituţie de sine stătătoare, autonomă, ceea ce nu a mai fost în România decât Teatrul de Balet „Oleg Danovski", care şi-a pierdut însă autonomia acum câţiva ani, fiind alipit Operei. Şi sub acest aspect, în alt colţ de ţară, Teatrul de Balet Sibiu, face să renască una dintre ideile dragi lui Oleg Danovski, înfăptuită de el la Constanţa şi astăzi spulberată.

Oprindu-ne însă asupra ultimei premiere a Teatrului de Balet Sibiu, Raymonda, ea este cel mai important balet al lui Glazunov şi una dintre ultimele creaţii ale lui Marius Petipa. Spectacolul a fost monat la Teatrul Mariinski din Saint Petersburg în 1898 şi reluat, până la sfârşitul secolulu XX, de mulţi coregrafi, dintre care amintim doar câteva nume sonore: Vaganova (1931), G. Balanchine şi A. Danilova (1946, versiune prescurtată pentru Baletele Ruse de la Monte Carlo), R. Nureev (1964, la Royal Ballet şi 1965, la Australian Ballet etc, pentru ca acesta să fie şi ultimul său balet montat la Opera din Paris, în 1983), Alicia Alonso (1970), ultima montare fiind cea a lui Etienne Frey, din1999. În România nu ştim să mai fi fost montat până acum. Intriga are iz de poveste medievală, cu cavaleri, cruciade şi turniruri, domniţe răpite, o zână bună şi un sarasin viclean şi rău. Acţiunea se petrece la o curte princiară din Ungaria, ceea ce imprimă dansurilor de curte unele influenţe ale dansurilor maghiare, iar prezenţa sarasinului aduce în scenă dansuri de factură orientală. Eroina principală, prinţesa Raymonda, este excelent interpretată de prima balerină Asami Kasuya, pe care am urmărit-o cu aceeaşi mare plăcere şi în Spărgătorul de nuci şi în Recitalul din primăvara acestui an. Impecabilă ca linie, fără cusur ca tehnică, Asami Kasuya investeşte în fiecare mişcare propria sa personalitate şi îmbracă fiecare gest cu o sensibilitate care îi este proprie. Partenerul ei, tânărul Vlad Mărculescu, a parcurs cu eleganţă partitura ce i-a fost încredinţată, aceea a prinţului Jean de Brienne, fiind, în acelaşi timp, şi un bun partener în pas de deux-uri, dar mai având încă de lucrat cu sine pentru a încărca mişcarea cu toată emoţia necesară. Un rol pasional şi în acelaş timp dramatic, cel al sarasinlui Abderahman, care îndrăgostit de Raymonda va încerca să o fure şi va muri în duelul cu Jean de Brienne, este bine constuit şi interpretat de Valentin Barteş, coregraful întregului spectacol. Toate dansurile clasice au fost bine interpretate, iar seria de dansuri de caracter, în care coregraful excelează, fie că a fost vorba de dansuri orientale, spaniole sau maghiare, au avut toată verva necesară nervului lor specific. Ca şi în Spărgătorul de nuci,coregra-ful a adus în scenă şi o serie de mici dansatori, elevi ai şcolilor particulare de balet din Sibiu. Poate unii dintre ei vor continua să studieze dansul, dar oricum ceilalţi vor deveni spectatori avizaţi. Buni parteneri de creaţie au fost pentru coregraf scenograful Alin Gavrilă şi mai ales creatoarea costumelor Carmen Siminie. Inspirate ca linie şi colorit, costumele medievale au creat ambientul potrivit subiectului, ca şi costumele pur clasice. Unele stridenţe în combinarea culorilor roşu şi verde au apărut însă la dansurile ungureşti, şi, în genere, e necesară o viziune de ansamblu: când în scenă apar deodată costume diferite, culorile trebuie să se armonizeze în ambientul general al scenei.

Dar, dincolo de toate aceste certe reuşite, exită pericolul ca repertoriul companiei să se fixeze pe o singură direcţie stilistiă, cea a clasicului de acum două secole. Şi asta după ce anul trecut compania a avut în repertoriu Trilogia Ionesco: Lecţia, Scaunele, Rinocerii, în stil neoclasico-modern. Sperăm ca repertoriul să se diversifice totuşi, spre binele interpreţilor şi nu mai puţin al spectatorilor sibieni.