Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Shakespeare și cei doi Antoniu de Horia Gârbea

Personajele lui Shakespeare care apar în mai mult de o piesă nu sunt foarte numeroase, dar nu pot fi trecute cu vederea, căci sunt dintre cele importante în opera bardului, precum Henric al V-lea, John Falstaff, Richard al III-lea, dar și frații săi Eduard al IV-lea și George, duce de Clarence, Margareta de Anjou și alții. Dar și, în piesele romane, Octaviu Cezar, devenit ulterior „Augustus”, și Marc Antoniu.
Cei doi din trei componenți ai celui de-al doilea triumvirat al Romei, Octaviu și Antoniu, își fac apariția în Iulius Caesar și își continuă destinul pentru a fi personaje principale și în Antoniu și Cleopatra. Spre deosebire de alte personaje, precum Richard, duce de Gloucester și apoi rege, care își păstrează trăsăturile de caracter în ambele piese în care evoluează, în cazul lui Richard: Henric al VI-lea partea a treia sau Richard Duce de York și Richard al III-lea, Antoniu cel tânăr, înfățișat în Iulius Caesar, nu are multe în comun cu iubitul de mai târziu al Cleopatrei.
În Iulius Caesar, Antoniu apare târziu, are cuvântul abia la jumătatea actului III, cu excepția unor replici din actul I, chiar dacă se vorbește despre el. Brutus afirmă: Lipsit sunt de-agerimea lui Antoniu. Mult mai târziu, Antoniu va avea replica zicând: Eu nu sunt orator ca Brutus. Antoniu, tânăr, nu are fler. Când Caesar privește conspiratorii cu suspiciune, în special pe Cassius, pe care slăbiciunea trupului îl recomandă ca pe un complotist viclean și ascuns, Antoniu îl liniștește cu naivitate: He is a noble Roman and well given. (Nu e periculos, doar e roman/ și nobil, binevoitor. I.2).
Antoniu își datorează supraviețuirea faptului că pare inofensiv. Brutus și Cassius dezbat foarte serios dacă, odată cu Caesar, trebuie ucis și Antoniu. Brutus e cel care se opune și din calcul (Ar apărea prea sângeroasă fapta/ Să tai și mădulare după cap) dar și pentru că nu-l crede în stare de un devotament prea mare pentru Caesar, cât să ia arma împotriva ucigașilor lui: Dar m-aș mira, că-i pus doar pe distracții/ Pe sporturi și petreceri cu amicii. (II.1)
Apoi, în actul III, după uciderea lui Caesar, Antoniu devine brusc, extrem de abil. El își trimite servitorul cu mesaje pașnice către asasini, obține permisiunea să vorbească în fața cetățenilor, după Brutus și în absența acestuia. Formal, el respectă promisiunea pe care a făcut-o, de a nu-i ataca în discursul său (celebrul Friends, Romans, countrymen… III.2) pe Brutus și pe Cassius, ci doar de a-l elogia postum pe Caesar. Prin folosirea litotei, Antoniu îi stârnește pe cetățeni împotriva lui Brutus și Cassius, iar aceștia fug din Roma călare, ca nebunii. Ca să se pună la adăpst de un linșaj devenit foarte probabil și provocat de cuvântarea lui Antoniu.
În actul IV al lui Iulius Caesar Octaviu și Antoniu apar doar într-o scenă scurtă și tehnică (IV.1) prin care să rezulte că au devenit aliați împotriva lui Brutus și Cassius și triumviri –Triumviri Rei publicae Constituendae – alături de Lepidus. Conflictul lor anterior e eludat de Shakespeare printr-o „scurtare” a timpului acțiunii față de cel real. Între actul III și IV din Iulius Caesar au trecut în realitate 20 de luni (Martie 44 î. Hr – Noiembrie 43 î. Hr). E un prilej pentru Antoniu să-l facă măgar și dobitoc pe Lepidus, un spirit veșted, ce-i hrănit cu fleacuri (IV.1)
În ultima treime a piesei, Brutus și Cassius dețin prim-planul. Antoniu și Octaviu au replici puține și nesemnificative. Doar la final, Antoniu se arată încă o dată abil acordând un elogiu funebru lui Brutus: a fost cel mai nobil dintre toți, a fost om bun (V.5). Această etalare de generozitate nu-l costa nimic. Îi era foarte ușor să-și laude învinsul.
Antoniu și Cleopatra ne prezintă un Antoniu mult schimbat și prezentat ca atare încă de la primele replici ale piesei. De la bătălile de la Philippi (octombrie 42 î. Hr) au trecut doar 2 ani. Generalul victorios de altă dată e capricios, inconstant, exasperat de Cleopatra, căreia nu-i mai intră în voie.
Primul lucru pe care-l aflăm despre Antoniu, este spus în chiar prima replică a piesei și nu e lucru de laudă. Vorbește un soldat, Philo:

Zău, generalul pare dus cu pluta
Și a-ntrecut măsura: ochii vii,
Aprinși, ca ai lui Marte înzăuatul
Asupra rândurilor de războinici,
Aștern acum lumina lor, plecată,
Pe-o frunte brună. Inima vitează,
Ce nasturii pe piept făcea să-i sară
În lupte aprige, s-a potolit
Și-acum încinge sau răcește doar
Dorințele țigăncii.

Philo nu-i un adept al corectitudinii politice. Romanii aplică egiptenilor standardul de frumusețe al Renașterii: pielea întunecată nu era dezirabilă. Faptul apare și în alte piese ale lui Shakespeare.
Cleopatra îi reproșează lui Antoniu că încă își iubește nevasta, pe Fulvia. Când Fulvia moare și Antoniu arată oarecare indiferență, Cleopatra îl învinuiește. În atitudinea la moartea Fulviei, poate ghici cât de nepăsător va fi la moartea ei.
În Antoniu și Cleopatra, bătăliile lui Antoniu sunt mult mai puțin cu fostul său aliat Octaviu cât cu geloziile și hachițele Cleopatrei. Între actul II și finalul piesei, în istorie se consumă 10 ani: de la căsătoria lui Antoniu cu Octavia, sora lui Octaviu, până la moartea lui Antoniu însuși, apoi a Cleopatrei. La Shakespeare acest salt în timp e insesizabil, iar pozițiile reciproce ale lui Antoniu și Cleopatra pot fi caracterizate ca „dragoste cu năbădăi”. Încă din anul 40 î. Hr. Antoniu nu mai are nimic din diplomația dinainte și prezentată de Shakespeare în Iulius Caesar. Cu Brutus și Cassius, Antoniu a fost la început prevenitor și chiar umil, apoi viclean, în fine prudent în lupta în care-i va învinge.
În Antoniu și Cleoapatra, Antoniu e nesăbuit, necontrolat, își subestimează – cu consecințe grave – adversarul puternic. Îl ucide fără judecată pe Pompei cel Tânăr, un act cu totul diferit de abilitatea retorică de după asasinarea lui Caesar. Faptul e menționat în Shakespeare indirect și neclar. Eros, aghiotantul lui Antoniu relatează (III.5) că Antoniu e furios și jură că-l va omorî pe ucigașul lui Pompei. Nu-i limpede însă dacă e un simțământ real sau un joc teatral, când a aflat că moartea lui Pompei a fost primită cu furie de cetățenii Romei.
Îndată după înfrângerea de la Actium, el o atribuie trădării Cleopatrei. Pentru ca apoi să revină spectaculos. De fapt, cum își povestesc uluiți Scarrus și Enobarbus, el singur a luat-o pe urma flotei egiptene, excesiv gătite, semnul prostituatelor în epoca lui Shakespeare.

Acele curve din Egipt, cu panglicuțe –
Lovi-le-ar lepra – chiar în miezul luptei,
Pe când eram egali, ba începusem
Să-nfiripăm un avantaj, s-au repezit,
Ca vacile în iunie, când dă strechea,
Să pună pânzele în vânt, fugind. (III.10)

Antoniu părăsește lupta, lucru pe care-l afirmă însuși.

Eu însumi am fugit și lecția mea
Am dat-o lașilor. Deci să plecați.
Iar eu mai am să fac ultimul lucru,
Pe care-l fac și singur. Hai, porniți.
Tezaurul este în port. Să-l luați. (III.11)

Gesturile lui Antoniu sunt opusul măsurii din Julius Caesar: oferă o navă plină cu aur credincioșilor săi, le cere s-o împartă, apoi să dezerteze la Octaviu. Îi propune lui Octaviu un duel unu-la-unu, idee ridiculizată, în aparte, de Enobarbus Atâția draci, cum Cezar, gloriosul,/ Să-și lepede norocul, făcând circ/ C-un duelgiu. (III.13).
Nici piesa nu poate răbda atâta rătăcire din partea lui Antoniu. El dispare la finalul actului IV, lăsând scena Cleopatrei pentru măreața și tragica ei sinucidere.
E lucru sigur că avem, create magistral de Shakespeare, două fețe ale aceluiași personaj. Mobilul schimbării: dragostea irațională pentru femeia posesivă, inconstantă, dar seducătoare până la pierderea minților, personaj excepțional al bardului și al istoriei: Cleopatra.

Traducerea citatelor aparține autorului. Ele fac parte din W. Shakespeare, Opere, volumele V și respectiv X, ediție îngrijită de George Volceanov, Ed. Tracus Arte. Piesele au fost traduse în colaborare cu Ioana Diaconescu și respectiv Lucia Verona. Au fost redate pasajele traduse de autorul acestui text, în forma lor inițială, cu mici diferențe față de varianta tipărită.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara