Numărul curent: 36

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Avanpremieră editorială:
Shakespeare - Hamlet Ediţie in-quarto (1604) (fragment) de Violeta Popa şi George Volceanov


Cu ocazia Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova (23 aprilie -3 mai 2010) dedicat exclusiv spectacolelor cu Hamlet, Editura Paralela 45 îşi asumă gestul nobil de a publica o nouă serie de autor „Shakespeare", adaptată vremurilor noastre şi cerinţelor ei: o ediţie nouă, cu traduceri noi, într-o limbă română modernă, accesibilă cititorilor şi spectatorilor de azi. Primele două volume cuprind versiuni noi ale Sonetelor şi ale pieselor Furtuna şi Hamlet. Ele sunt rodul eforturilor depuse de o echipă de traducători şi exegeţi universitari ai operei shakespeariene. Noua serie îşi propune evitarea arhaizărilor forţate din versiunile mai vechi, se doreşte o ediţie sută la sută necenzurată din punct de vedere politic, social şi religios, şi nebowdlerizată (adică necenzurată în latura obscen-argotică a limbii), în care în termenii fără perdea folosiţi de Shakespeare pentru organele genitale sau actele sexuale (în conformitate cu spiritul eliberat de falsă pudoare al Renaşterii, ilustrat şi de Rabelais, Aretino şi-atâţia alţii) să îşi aibă echivalentul argotic românesc - iar aici doresc să reamintesc unor critici de teatru oripilaţi de „vulgaritatea" unor recente montări shakespeariene, care, pasămite, ar trăda marea poezie shakespeariană, că în epoca Marelui Will teatrul era socotit o formă de divertisment subliterară şi subculturală, pe care atât autorităţile ecleziastice (episcopul Londrei) cât şi cele laice (Lordul Primar al Londrei) o doreau interzisă prin lege! Este adevărat că piesele shakespeariene conţin şi pasaje de-o rară frumuseţe poetică, dar ele sunt, în esenţă, spectacole de divertisment din care nu lipsesc nici momentele vulgare sau obscene, fapt ce le-a şi atras peste secole critica lui Voltaire, Samuel Johnson, Robert Bridges, Lev Tolstoi ş.a.m.d.

Un element de noutate absolută al acestei serii de autor constă în extinderea canonului shakespearian în limba română. După Doi veri de stirpe aleasă de Shakespeare şi Fletcher (Polirom, 2002) şi Eduard al III-lea şi fragmente din Sir Thomas More (Paralela 45, 2003), cititorilor români li se oferă în premieră naţională nu un nou Hamlet, ci trei! Este vorba de cele trei versiuni textuale distincte ale creaţiei shakespeariene, care ni s-au transmis prin ediţiile in-quarto de la 1603 şi 1604, respectiv ediţia in-folio de la 1623. (Rl publică în acest număr un fragment din a doua versiune). Până acum, toate traducerile reprezentau tălmăciri ale unui text „montat" de editorii englezi de după anul 1720, prin combinarea ultimelor două versiuni. Prima versiune (1603) este, aşadar, inedită, introducând situaţii şi scene deloc cunoscute în cultura română. Suntem convinşi că, odată cu revenirea la variantele distincte ale tragediei, analiza contrastivă a situaţiilor dramatice şi a indicaţiilor scenice îi va stimula pe regizorii români în găsirea unor noi piste interpretative şi noi soluţii de construire a unor spectacole care să confirme perenitatea geniului shakespearian. (G.V.)
(Sunet de trompete. Începe pantomima. Intră un Rege şi o Regină tandri unul cu celălalt, Regina îl îmbrăţişează pe Rege. El îşi lasă capul pe umărul ei; apoi se culcă pe o pajişte înflorită; văzându-l adormit, ea iese. Imediat apare un individ, ia coroana de pe creştetul Regelui, o sărută, toarnă otravă în urechea Regelui, apoi iese. Regina reintră, îl găseşte pe Rege mort şi gesticulează îndurerată. Otrăvitorul revine cu alţi trei-patru actori, pare să jelească în rând cu ea. Cadavrul este scos din scenă. Otrăvitorul o curtează pe Regină dându-i cadouri; la început ea pare scârbită şi îl respinge, dar în cele din urmă îi acceptă iubirea. Ies.)

OFELIA: Ce vrea să-nsemne asta, Alteţă?

HAMLET: Păi asta se cheamă uneltire. Adică fărădelege. OFELIA: Pesemne că pantomima asta ne pune-n temă cu intriga piesei.

HAMLET: Aflăm noi imediat de la băieţii ăştia, căci actorii nu ştiu să păstreze un secret, spun totul.

OFELIA: Or să ne spună ce-a vrut să zică pantomima asta? HAMLET: Îhî, or să vorbească şi de-asta, şi de-orice ai vrea să le arăţi: dacă ţie nu ţi-e ruşine să le arăţi, nici lor n-o să le fie ruşine
De trei ori Hamlet Mnpreniieii editorială
Hamlet
Ediţie in-quarto (1604) (fragment)
să-ţi spună despre ce-i vorba. OFELIA: Eşti un neruşinat, eşti un neruşinat; o să mă uit la piesă. (Intră Prologul.)

PROLOGUL: De noi şi de tragedie, Milă, vă rugăm, vă fie Şi răbdarea să vă ţie. (Iese.) HAMLET: Ăsta-i prologul sau doar versurile gravate pe-un inel? OFELIA: E tare scurt, Alteţă. HAMLET: Ca dragostea femeii.

(Intră doi actori, care îi interpretează pe Rege şi Regină, numită Baptista.)

REGELE DIN PIESĂ: Phoebus treizeci de ani a-nconjurat Globul lui Tellus de Neptun udat1 Şi luna-n cer, cu razele ei reci, A strălucit în şir tot ani treizeci De când ne îndrăgim şi Himeneu2 Ne-a cununat să ne iubim mereu. REGINA DIN PIESĂ: Treizeci de ani iubirea noastră încă Să ţină până timpul va s-o frângă, Dar, vai de mine, văd că eşti slăbit, Întors pe dos şi-atât de şubrezit Încât mă sperii, dar cu frica mea, Stăpâne, să te supăr nu aş vrea; Femeia, cât iubeşte, -atât se teme Şi lesne oscilează-ntre extreme3. Iată-mi iubirea pusă la-ncercare: Şi, -n rând cu ea, îmi e şi frica mare. Dacă iubeşti cu-adevărat, în frică Se schimbă orice grijă, cât de mică.4 REGELE DIN PIESĂ: Iubito, în curând am să te las, Căci funcţiile-mi vitale-s în impas5. Tu-n lumea asta mândră vei trăi Slăvită şi iubită şi, mai ştii, C-un soţ... REGINA DIN PIESĂ: Vai, nu, termină, te implor! Trădare crunt-ar fi un nou amor: C-un soţ de-al doilea, să fiu blestemată, Căci ucigaşă-i cea remăritată! HAMLET: Ce gust amar, amar de tot.

REGINA DIN PIESĂ: Femeia, în a doua căsnicie,

Mânată-i nu de dor, ci lăcomie: L-aş omorî din nou pe răposat Când noul soţ m-ar giugiuli în pat. REGELE DIN PIESĂ: Eu sunt convins, tu crezi ce spui acum, Dar jurămintele se pierd pe drum

Intenţiile ni le uităm ades, Totul sfârşeşte în dezinteres, Ca fructul verde la-nceput, din pom, De-i copt, cade nescuturat de om.

În chip inevitabil, noi uităm De ceea ce nouă ne datorăm: Dacă din patimă se naşte-un ţel, Când patima s-a stins, s-a dus şi el.

Aleanul, bucuria-şi vin de hac Prin ceea ce chiar singure îşi fac. Ne bucurăm ori suferim cu zile, Dar sentimentele ni-s instabile. Nu-i lumea veşnică, nu-i de mirare Că şi iubirea este schimbătoare, Şi încă nu ştim cine-o fi stăpână, Soarta sau dragostea, care ne mână? De-ai scăpătat, cât ai fi om de vază, Toţi favoriţii te abandonează, Calicului de ieri, azi om cu bani Prieteni îi devin foştii duşmani. Iubirea se-nsoţeşte cu Norocul, Să nu vrei, şi-ai prieteni în tot locul, Cheamă-ţi un prieten găunos la greu

Şi-un duşman ţi-ai făcut instantaneu. Gându-mi reiau: orice-am fi hotărât, Ne stă-mpotrivă soarta, -aşa încât Intenţiile se duc de râpă, 'geaba Dorim ceva, că altfel iese treaba. Tu crezi acum că nu vrei alt bărbat; Te-i răzgândi când fi-voi răposat. REGINA DIN PIESĂ: În veci să nam nici hrană, nici lumină, Nici nopţi tihnite, nici vreo zi senină, Durerile ce-alungă voia bună Oricare vis frumos să mi-l răpună! Speranţa mea s-ajungă chin amar, Să-am bucurii cât are-un pustnic doar 6

Osândă-n iad m-aştepte pe vecie De voi mai fi din văduvă soţie. HAMLET: Măcar de şi-ar călca acum cuvântul!

REGELE DIN PIESĂ: Greu jurământ. Scumpo, te du puţin; Sunt obosit şi cred c-o să-mi revin După un pui de somn.

(Adoarme.)

REGINA DIN PIESĂ: Te odihneşte Şi, Doamne, de necazuri ne fereşte. (Iese.)

HAMLET: Cum îţi place piesa, doamnă?

REGINA: Socot că domniţa aia prea se jură mult.
HAMLET: Ei, dar se va ţine de cuvânt.

REGELE: Cunoşti subiectul piesei? N-are nimic supărător în ea? HAMLET: Nici vorbă de aşa ceva; totul e doar o glumă, se foloseşte otrava doar în glumă: n-are absolut nimic supărător.

REGELE: Cum se numeşte piesa? HAMLET: Cursa de şoareci. Cum se scrie? Cu cursive. Piesa ne-nfă-ţişează o crimă comisă în Viena7: pe duce îl cheamă Gonzago, iar pe soţia lui Baptista. O să vezi îndată: e-o mostră de ticăloşie, şi ce dacă? Tu şi cu mine, Sire, avem cugetul curat: nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne pute.

(Intră Lucianus.)

Acesta-i Lucianus, nepotul regelui. OFELIA: Văd că ai luat locul corului, Alteţă.

HAMLET: Aş putea să-ţi transpun iubirea în dialog dacă mi-ai da voie să-ţi văd breteluţele. OFELIA: Mă-mpungi cu vorba, Alteţă, mă-nţepi, nu glumă. HAMLET: Ţi-ar lUa Un geamăt doar să mi-o înmoi.

OFELIA: Eşti tot mai înţepător şi tot mai jignitor.

HAMLET: La fel vă purtaţi voi cu bărbaţii voştri. - Haide odată, criminalule: futu-i mama ei de treabă, termină cu scălâmbăielile astea afurisite şi dă-i bătaie. Hai odată, „croncanulcroncăne a răzbunare."8

LUCIANUS: Gând negru, ceas de taină, mâini dibace Şi-otravă - bun prilej faptei ce coace. Tu, suc din ierburi noaptea adunate, 'Ntreit sporind veninul lui Hecate9, Cu vraja-ţi şi-nsuşirea-ţi fioroasă Pe loc răpui o viaţă viguroasă!

(Toarnă otrava în urechile Regelui adormit.)

HAMLET: Îl otrăveşte în grădină, să-i ia averea. Îl cheamă Gonzago: povestea s-a întâmplat cu-adevărat şi e scrisă în italiană. O să vedeţi îndată cum ucigaşul o să câştige iubirea soţiei lui Gonzago. OFELIA: Regele văd că se ridică. REGINA: S-a întâmplat ceva, stăpâne? POLONIUS: Opriţi piesa! REGELE: Faceţi-mi lumină: să mergem de-aici!

TOŢI: Aduceţi lumini, lumini, lumini!

(Ies cu toţii în afară de Hamlet şi Horaţio.)

Traducere de Violeta Popa şi George Volceanov




SONETE


XVIII ShaRI compare thee...

Cu ce să te compar, c-o zi de vară? Eşti mai încântător şi eşti mai blând: Bobocii-n mai, vântoasele-i doboară Şi-ncheie-arenda vara prea curând: Când prea fierbinte ochiu-aprins

în cer e,

Când chipul lui de aur mai păleşte, Şi frumuseţea când şi când mai

piere,

După noroc, cum firea rostuieşte: Dar vara ta eternă n-o s-apună, Nici n-o să piardă frumuseţea ta, Că stai în umbră-i, Moartea n-o să

spună,

Când tu în vers etern te

vei-nălţa,

Cât respirăm şi ochi cât vor vedea, El va trăi şi viaţă o să-ţi dea.

XXIX When in disgrace...

Când sorţii-s în dizgraţie şi lumii, Mă plâng stingher de starea de

proscris, Şi înspre cerul surd în van

plânsu-mi-i, Şi mă privesc şi blestem ce mi-e

scris;

Dorindu-mă un tip mai cu speranţă Să-i semăn lui, de-amici înconjurat, Râvnind când artă şi când importanţă, De ce-ndrăgesc nu sunt chiar

desfătat; Gândesc astfel, dispreţul mă

şi-ncarcă,

Dar mi te-aduc în gând, mă dumiresc, Şi, fericit, o ciocârlie-s parcă, Şi-nalţ din lutul trist un imn ceresc; Că mă iubeşti nu uit şi sunt bogat Şi n-aş schimba-o nici pentru-un

regat.

şi al uneia dintre muze (Caliope sau Clio). Apare ca personaj cu funcţie rituală în piesele Cum vă place şi Doi veri de stirpe aleasă.

3 Iată un exemplu de modernizare a lexicului din traducerea română, în consens cu termenul original (extremity).

4 Ultimul cuplet din această replică apare doar în Q2.

5 Idem nota 98; subliniem încă o dată modernitatea vocabularului shakespearian, cu operant powers şi functionîn original.

6 Cupletul „Speranţa. pustnic doar" apare doar în Q2.

7 Episodul din piesa în piesă pare inspirat dintr-un eveniment istoric real, asasinarea ducelui de Urbino de către nepotul său, în anul 1538.

8 Citat preluat din piesa istorică anonimă The True Tragedy of Richard III (Adevărata tragedie a lui Richard al III-lea), compusă în jurul anului 1591.

9 La origine singura zeitate provenită dintre titani care şi-a păstrat privilegiile după înfrângerea lor de către Zeus (sau Jupiter), Hecate a fost iniţial asociată cu luna, întunericul şi infernul, iar în Evul Mediu a ajuns să fie
LXVI Tired with all these...

Tot mă dezgustă, - odihnitoare

moarte! -

Pe cel de preţ să-l văd de mic cerşind, Cel de nimic în haine ca la carte, Şi devotatul păcălit fiind, Şi demnitatea scandalos plasată, Virtutea fetei la dezmăţ împinsă, Perfecţiunea grav dezonorată, Şi hotărârea de pareză-atinsă, Al artei glas stins de-autoritate, Prostia, doftoroaie de-anvergură, Simplu-adevăr luat drept simplitate, Cel bun captiv, slujind stăpâna ură: Tot mă dezgustă, aş pleca şi mâine, De mor, iubirea-mi însă cui rămâne?

CXVI Let me not...

Nu-s piedici, n-accept, în a se uni Loiale minţi. Iubirea nu-i iubire Când, de schimbare dând,

schimbată-ar fi, Ori s-ar preda,-n răspuns la părăsire: O, nu! Ea este-un semn ce-i neclintit, Furtuna-nfruntă,-i de nezdruncinat; Ea-i steaua navelor ce-au rătăcit; Nu-i ştim valoarea, 'naltu-i doar

ni-e dat. Iubirea nu-i bufonul Timpului, Obraji şi buze chiar de-i cad sub

coasă;

Trec ore, săptămâni, ea alta nu-i, Pân' la sfârşitul lumii nu se lasă. Dacă greşesc şi voi mi-o dovediţi N-am scris şi nici n-au existat iubiţi.


Traducere de Violeta Popa



2 Zeul grec al căsătoriei, conducător al cortegiilor nupţiale, fiul lui Apollo

3 Iată un exemplu de modernizare a lexicului din traducerea română, în consens cu termenul original (extremity).

4 Ultimul cuplet din această replică apare doar în Q2.

5 Idem nota 98; subliniem încă o dată modernitatea vocabularului shakespearian, cu operant powers şi functionîn original.

6 Cupletul „Speranţa. pustnic doar" apare doar în Q2.

7 Episodul din piesa în piesă pare inspirat dintr-un eveniment istoric real, asasinarea ducelui de Urbino de către nepotul său, în anul 1538.

8 Citat preluat din piesa istorică anonimă The True Tragedy of Richard III (Adevărata tragedie a lui Richard al III-lea), compusă în jurul anului 1591.

9 La origine singura zeitate provenită dintre titani care şi-a păstrat privilegiile după înfrângerea lor de către Zeus (sau Jupiter), Hecate a fost iniţial asociată cu luna, întunericul şi infernul, iar în Evul Mediu a ajuns să fie considerată regina vrăjitoriei şi a forţelor supranaturale. Este frecvent invocată în teatrul shakespearian (în Macbeth, Visul unei nopţi de vară şi Doi veri de stirpe aleasă).

Piesa în piesă imită tragediile lui Seneca prin stilul pompos şi aluziile frecvente la mitologia clasică; în două versuri sunt invocate deja trei zeităţi latine (ale soarelui, pământului şi mărilor).