Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Serghei Dovlatov - O tânără de familie de George IARU


Serghei Dovlatov s-a născut pe 3 septembrie 1941 într-o familie de actori, evacuaţi, datorită războiului, în oraşul Ufa. Timp de mai mulţi ani a lucrat ca ziarist la diferite ziare şi publicaţii din Leningrad şi Tallin, afirmân­du-se în proza scurtă. Ducea o viaţă de boem, iar satira sa muşcătoare şi umorul acid nu erau agreate de regim. Ceea ce l-a determinat, în 1978, să emigreze în Statele Unite, unde scrisul său s-a bucurat de mult succes în rândurile emigraţiei ruse. Ulterior, opera sa a căpătat recunoaştere şi popularitate şi în patria lui, fosta Uniune Sovietică. Serghei Dovlatov a murit la New York, în plină putere creatoare, în 27 august 1990, dar cărţile sale se bucură în continuare de succes, inclusiv în România, unde i-au fost traduse pînă acum două volume: Rezervaţia Puşkin şi Compromisul.

Tatăl Marusei era director general la un mare combinat industrial. El se numea Feodor Maka­rovici. Mama ei conducea cel mai mare atelier de confecţii din oraş. Numele ei era Galina Timofeevna.

Părinţii Marusei nu erau carierişti. Dimpotrivă, îţi făceau impresia unor oameni modeşti, sfioşi şi chiar neajutoraţi.

Aşa, de pildă, Feodor Makarovici se jena să călătorească cu tramvaiul şi se cam temea de ospătari. De aceea el folosea limuzina neagră a comitetului orăşenesc, iar alimentele şi le procura de la un magazin cu circuit închis.

La rândul său, Galina Timofeevna avea oroare de scandal şi nu era în stare să dea afară femeile de serviciu care nu-şi făceau bine treaba. De aceea, de astfel de concedieri se ocupa comitetul raional, iar Galina Timofeevna înmâna distincţii stahanoviştilor.

Părinţii Marusei nu erau făcuţi pentru o carieră de succes. Ei au fost împinşi la asta - aş spune eu - de împrejurări conjuncturale.

Există premise care garantează oricărui individ o ascensiune rapidă în cadul nomenclaturii. Pentru asta ai nevoie de patru calităţi, de alt fel destul de simple. Trebuie să fii rus, membru de partid, să fii un om capabil şi să nu bei. Iar întrunirea celor patru însuşiri este absolut obligatorie. Absenţa uneia dintre ele face ca toată această combinaţie să fie cu totul lipsită de sens.

Asfel, un rus, membru de partid, capabil, dar care bea - nu merge. Un membru de partid, rus, nebăutor, dar prost - este un tip pe cale de dispariţie. Unul fără de partid, chiar având toate celelalte calităţi la superlativ, nu inspiră încredere. Şi, în sfârşit, un evreu-comunist capabil, dar care nu bea, asta mă scoate din minţi până şi pe mine.

Părinţii Marusei aveau toate calităţile necesare: erau ruşi, nebăutori, membri de partid şi - chiar dacă nu foarte capabili - cel puţin erau disciplinaţi.

Ei se căsătoriseră înainte de război, când erau încă foarte tineri. La 23 de ani Feodor Makarovici a devenit inginer. Galina Timofeevna lucra pe atunci la o maşină de cusut motorizată. Numele lor de familie era Tatarovici.

Apoi a venit anul 1938.

Sigur, au fost vremuri teribile. Dar nu pentru toată lumea. Cei mai mulţi dansau în sunetele muzicii pline de optimism a lui Dunaevski. Afară de asta, preţurile scădeau cu fiecare an. Icrele de Manciuria costau 19 ruble kilogramul. Şi se vindeau la orice colţ de stradă.

E adevărat, erau executaţi oameni nevinovaţi. Cu toate acestea, executarea unuia era în avantajul multor altora. Aşa, de pildă, împuşcarea unui mareşal garanta avansarea a zeci de tovarăşi de muncă ai acestuia. în postul rămas liber era numit un general. Locul acestuia era ocuapt de un colonel. Pe colonel îl înlocuia maiorul. în mod corespunzător erau avansaţi în grad numeroşi căpitani şi locotenenţi.

Execuţia unui ministru atrăgea după sine zeci de permutări în diferite slujbe. Şi toate direcţionate exclusiv în sus. Mulţimi întregi de birocraţi mărunţi se căţărau astfel pe scara ierarhică.

La uzina la care lucra Feodor Makarovici au fost arestaţi opt oameni. Printre alţii - şi şeful secţiei. Feodor Makarovici i-a luat locul.

La fabrica unde muncea soţia lui a fost arestat şeful de brigadă. în postul lui a fost promovată Galina Timofeevna.

Arestările nu au încetat vreme de doi ani. în acest timp Feodor Makarovici a devenit tehnolog şef. Iar Galina Timofeevna a ajuns conducătoarea departamentului de vânzări.

Apoi a venit războiul. Uzina metalurgică şi fabrica de confecţii au fost evacuate. Şi astfel, Feodor Makarovici şi Galina Timofeevna au ajuns la Novosibirsk, unde li s-a născut o fetiţă, căreia i-au dat numele de Marusea. Acolo, în spatele frontului, părinţii Marusei erau de neînlocuit. Aşa că n-au avut prilejul să ajungă în tranşee. Cu toate că mulţi slujbaşi şi administrativi au ajuns pe front. Cei mai mulţi dintre ei au pierit. Iar Feodor Makarovici şi Galina Timofeevna au fost avansaţi în funcţii. Cine ar putea să le-o reproşeze?...

Prin anii '60 părinţii Marusei erau deja temeinic încadraţi în nomenclatura de nivel mediu. Amândoi erau conducători de întreprinderi şi deputaţi ai sovietelor locale. Ei se bucurau de toate privilegiile ce decurgeau de aici: un apartament foarte spaţios, o casă de vacanţă, mobilă de nuc de fabricaţie finlandeză. Pe sub ferestrele lor staţiona în permanenţă o maşină de serviciu.

Marusea creştea într-o familie unită, înstărită, fără probleme materiale. în curtea casei se afla în compania unor copii cuminţi, bine îmbrăcaţi. Casa în care locuiau aparţinea comitetului orăşenesc de partid. într-o gheretă specială se afla în permanenţă un miliţian, care se cam temea de locatarii casei.

Marusea era o fetiţă fericită, fără compexe. învăţa bine şi frecventa cercul de dansuri de salon. Avea pian, televizor în culori şi până şi un câine.

Viaţa ei se rezuma la temele şcolare - pe care le făcea conştiincios - şi la distracţii sănătoase şi nevinovate, ca cinematograful, teatrul, muzeele... Iar practicarea sportului a făcut-o să treacă mai uşor peste neplăcerile maturizării sexuale.

După absolivrea şcolii, Marusea a intrat fără probleme la Institutul de studii culturale. De regulă, absolvenţii acestui institut se ocupă de activitatea artistică de amatori. Dar Marusea era convinsă că va găsi ceva mai bun. Să zicem, undeva la radio sau la vreo revistă muzicală. La asta o puteau ajuta părinţii.

De la treisprezece ani Marusea era înconjurată de tineri inteligenţi, instruiţi, bine crescuţi. Marusea se obişnuise atât de mult cu prietenia lor, încât rareori se gândea la dragoste. Oricare dintre tinerii din preajma ei era gata să-i devină un curtezan devotat. Şi fiecare ar fi fost oricând dispus să se însoare cu fiica zveltă, drăguţă şi veselă a lui F.M. Tatarovici. Dar s-a întâmplat cu totul altceva... Marusea s-a îndrăgostit de un evreu.

Toţi cei care au avut o copilărie fericită trebuie să se gândească mai des la nota de plată. Să-şi pună cât mai des întrebarea: cum am să mă achit pentru asta?

Frumuseţea, sănătatea, firea mea veselă - cât mă vor costa toate astea? Cât mă va costa faptul că am avut doi părinţi iubitori, înstăriţi?

Iată deci că în al nouăsprezecelea an al vieţii, Marusea s-a îndrăgostit de un evreu cu un nume descurajant: Ţehnoviţer.

De fapt, evreu - înseamnă un nume, o profesie, un chip. Există tipul delicat de evreu, cu un nume neutru, cu o profesie obişnuită şi un aspect cosmopolit. Dar alesul Marusei nu făcea parte din această categorie. Numele lui complet era Lazar Ruvimovici Ţehnoviţer; era deşirat, avea un nas lung, părul creţ şi... mai studia şi vioara. Mai mult, ca orice evreu, Ţehnoviţer era antisovietic. Marusea îl iubea pentru talent, supleţe, erudiţie şi umorul lui sarcastic.

Cu toate că nu erau antisemiţi, părinţii Marusei au intrat în panică. De altfel, în cercuri neoficiale, Galina Timofeevna obişnuia să spună:

- Prefer să angajez un evreu. Cel puţin ştiu că n-o să se apuce de băut.

- Şi apoi, o completa Feodor Makarovici, evreii cel puţin fură cu cap. Evreul cară din întreprindere ceva util. Pe când rusul - tot ce-i cade în mână...

Şi totuşi părinţii Marusei erau îngrijoraţi. Cu atât mai mult cu cât Ţehnoviţer li se părea o persoană îndoielnică. El asculta seară de seară radioul occidental, purta pantofi găuriţi şi glumea mai tot timpul. Dar, mai ales, îi dădea fetei lor cărţi ale unor autori neagreaţi de regim.

Un ginere evreu este o tragedie în sine - se gândea Feodor Makarovici, iar nepoţi evrei - o adevărată catastrofă! E ceva ce nici nu-ţi poţi imagina!

Feodor Makarovici s-a hotărât să stea de vorbă cu Ţehnoviţer. Şi chiar, luat de val, a vrut să-i ofere mită. Dar Galina Timofeevna s-a dovedit mai înţeleaptă. Ea a început să-l invite asiduu pe Ţehnoviţer la ei acasă. îl trata cu multă atenţie şi solicitudine. Odată cu el erau invitaţi copiii lui Govorov, Cicibabin, Lineţki, Şumeiko. (Govorov era mareşal, Cicibabin academician, Lineţki - directorul firmei "Sovfraht", iar Şumeiko - instructor al C.C.)

în această companie }ehnoviţer se simţea un declasat. Mama lui era taxatoare de tramvai, iar tatăl pierise pe front.

Tinerii care se reuneau la familia Tatarovici plecau adesea pe litoralul Mării Baltice. Se îmbrăcau bine. Le plăceau restaurantele şi premierele teatrale. îşi procurau de la speculanţi înregistrări cu muzică de jazz.

Ţehnoviţer nu avea bani. Pentru el plătea întotdeauna Marusea. Drept răzbunare, }ehnoviţer a început să-i deteste pe prietenii Marusei. Se străduia să-i acuze de prostie, mitocănie, cinism, obţinând, bineînţeles, efecte exact contrarii celor dorite.

Până la urmă, datorită acestei atitudini, Marusea s-a plictisit de Ţehnoviţer şi s-a îndrăgostit de Dima Feodorov.

Fiul generalului Feodorov era student la Medicină şi studia chirurgia. Era un tânăr fără probleme, frumos şi vesel. Totul îi mergea din plin. De fapt, el nici nu ştia că poate fi şi altfel. Avea un tată cu care se putea mândri. Un apartament pe strada Şciors, în care locuia cu bunica. De asemenea, o casă de vacanţă, motocicletă, profesiunea preferată, un câine şi o armă de vânătoare. Mai rămânea să-şi găsească o fată frumoasă, de familie bună.

în anul V de facultate, Dima Feodorov a început să se gândească la însurătoare. Şi chiar atunci a cunoscut-o pe Marusea. După numai şase săptămâni ei coborau scările de marmură ale Palatului căsătoriilor. După alte 24 de ore tinerii căsătoriţi au plecat în Crimeea. Toamna părinţii le-au dăruit un apartament de două camere. Aşa a început viaţa de femeie măritată a Marusei.

Dima îşi făcea veacul la Academie. Marusea se pregătea să-şi susţină lucrarea de diplomă "Estetica dansurilor de salon". Serile, se uitau la televizor şi stăteau de vorbă. Sâmbăta se duceau la cinematograf. Uneori aveau invitaţi sau îşi vizitau prietenii. Marusea era convinsă că îl iubeşte pe Dima. în definitiv, ea îl alesese.

Dima era un tânăr inteligent, corect şi atent cu ea. El ura dezordinea. în fiecare dimineaţă îşi nota în blocnotes tot ce avea de făcut în ziua aceea. Carneţelul avea mai multe rubrici: de analizat, de rezolvat, de telefonat... Sâmbăta mai apărea o însemnare: "Maşa". Asta însemna - cinematograf, teatru, cină la restaurant şi amor.

Dima spunea mereu: "Nu sunt pedant. Pur şi simplu încerc să mă feresc de haos".

în fond, Dima era un om bun, un tânăr cumsecade. Viciile lui constau în lipsa defectelor. Or, după cum se ştie, defectele atrag mai mult decât calităţile. Sau, cel puţin, stârnesc sentimente mai puternice.

După numai un an Marusea îl ura. Dar comportarea lui ireproşabilă o împidica să dea expresi acestui sentiment. Aşa că viaţa lor mergea mai departe.

Adevărul e că puţină lume ştie că nu e de bun augur când ceva începe bine. Pentru că asta înseamnă că se va termina rău. Aşa s-a şi întâmplat.

Mai întâi a murit tatăl lui Dima, generalul. După care, mama alcoolică a ajuns la casa de nebuni. Apoi moştenitorii, trei fraţi şi o soră, s-au certat pe ce şi cui să-i revină.

Obiectele cele mai valoroase din casa generalului au fost confiscate de Procuratură. în speţă, sabia dăruită de Stalin şi decoraţia iugoslavă, încrustată cu rubine.

Aşadar, într-o singură lună Dima s-a transformat într-un om de rând. într-un student medicinist sârguincios, bine motivat, cu aptitudini medii.

Uneori Marusea i se adresa rugător:

- Măcar dacă te-ai îmbăta...

La care Dima îi răspundea:

- Beţia înseamnă nebunie voluntară...

Dar Marusea nu se potolea:

- Dacă măcar m-ai gelozi!...

Iar Dima formula cu precizie:

- Gelozia - înseamnă să te răzbuni pe tine pentru greşelile altora.

Cea mai grea încercare pentru un om care o duce bine este o nenorocire ce survine pe neaşteptate. Dima devnea tot mai distrat şi mai abătut. Acum, la restaurant, el comanda doar chifteluţe şi compot. Costumul de import şi-l punea doar la ocazii speciale. Se jena să recurgă la ajutorul financiar al părinţilor Marusei.

Iar Marusea a început să-l înşele. Cu oricine şi fără să se oprească. îl înşela cu prieteni, cunoscuţi, taximetrişti. Cu profesorii de la Institut. Cu oameni întâlniţi prin tramvaie. L-a înşelat până şi cu Ţehnoviţer, apărut nu se ştie de unde.

La început Marusea se dezvinovăţea şi minţea. Inventa tot felul de cursuri şi seminarii facultative, inexistente. Sau câte o noapte petrecută la o prietenă care plănuia chipurile să se sinucidă. Invoca vizite la rudele din Dergacevo.

Până la urmă s-a săturat să tot mintă şi să se disculpe. S-a săturat să inventeze tot felul de poveşti fantastice. Nu mai avea putere pentru asta. Venind spre casă, în zorii zilei, Marusea îşi spunea: lasă că mă descurc eu. Improvizez ceva, şi gata!

Mirat, Dima o întreba:

- Unde ai fost?

- Eu?! exclama Marusea.

- Ei bine?

- Cum adică, unde?! Auzi ce mă întreabă el, unde?! Să zicem, la o cunoştinţă. Am eu voie să-mi vizitez cunoscuţii?...

Dacă Dima continua să pună întrebări, Marusea obosea repede.

- Să zicem că am băut! Consideră că sunt o femeie desfrânată! Consideră că suntem în divorţ!...

După cum se ştie, în căsnicie nu există egalitate. Avantajul este întotdeauna de partea celui care iubeşte mai puţin. Dacă asta se poate numi avantaj.

Pe la treizeci de ani Marusea şi-a dat seama că viaţa constă din plăceri. Iar tot restul poate fi încadrat la necazuri. Plăcerile înseamnă flori, restaurante, amor, lucruri de import şi muzică. Iar necazurile - lipsa banilor, reproşurile, bolile şi sentimentul vinovăţiei.

Marusea se dăruia plăcerilor, evitând deliberat necazurile. îi era milă de Dima. O încercau mustrările de conştiinţă. Uneori îi spunea:

- Vrei, am să-ţi fac cunoştinţă cu o tânără?

Dima întreba mirat:

- în ce scop?...

Curând, Dima şi Marusea au divorţat. Marusea s-a mutat la părinţi. La început, părinţii s-au întristat, dar le-a trecut destul de repede. Ca soţ, Dima Feodorov nu mai prezenta prea mult interes. Iar Marusea era din nou o tânără de măritat, de familie bună.

După o vreme Marusea s-a îndrăgostit de renumitul dirijor Kajdan. Apoi, de cunoscutul pictor Şarafutdinov. După el - de faimosul iluzionist Mabis, cel care tăia cu ferăstrăul femeile în două. Toţi trei erau mult mai în vârstă decât Marusea. Mai mult, puteau să-i fie taţi.

Cu Kajdan a fost pe ţărmul Mării Baltice şi în Ural. Cu Şarafutdinov a stat un an în staţiunea Alupka. Cu iluzionistul Mabis a zburat dincolo de Cercul Polar.

Până la urmă, Kajdan s-a intoxicat cu o mreană şi a murit. Şarafutdinov, sub presiunea comitetului regional de partid, s-a întors la nevasta lui bolnavă şi urâtă. Iar Mabis, aflându-se în turneu la Frankfurt, a obţinut acolo azil politic.

Pe scurt, toţi trei au părăsit-o pe Marusea. Şi doar Kajdan a ieşti din viaţa ei într-un mod delicat. Comportarea celorlalţi doi semăna cumva cu fuga.

Pe Marusea a pus stăpânire un sentiment de nelinişte. Toate prietenele ei erau măritate. Situaţia lor se caracteriza prin stabilitate. Ele aveau o familie, un cămin.

Fireşte, nu toate prietenele aveau o viaţă împlinită. Unele îşi înşelau soţii. Multe erau înşelate de soţi. Şi totuşi, erau măritate. Faptul că aveau un soţ le conferea un anumit prestigiu în ochii celor din jur. Cu alte cuvinte, un soţ era absolut indispensabil.

Pe atunci Marusea avea în jur de treizeci de ani. De mult ar fi trebuit să aibă un copil. O ştia prea bine - încă doi-trei ani şi va fi prea târziu.

Marusea era tot mai îngrijorată. Bărbaţii necăsătoriţi îi acordau şi acum atenţie, ca şi în trecut. Şi tot ca în trecut, multe femei o invidiau. Restaurantele, teatrele, magazinele speciale - toate îi erau la îndemână. Cu toate acestea, sentimentul neliniştii nu o părăsea. Şi chiar se accentua cu fiecare lună.

Şi atunci la orizont a apărut renumitul cântăreţ de estradă Bronislav Razudalov. Acum, numele lui e dat uitării, dar în anii şaizeci el era foarte popular.

Razudalov răspundea tuturor pretenţiilor Marusei. Era un bărbat frumos, talentat, se bucura de popularitate şi câştiga bine. Şi, mai ales ducea o viaţă uşoară, lipsită de griji şi plină de veselie.

Şi el a plăcut-o pe Marusea: era bine făcută, veselă şi uşuratică.

între ei a survenit ceva în genul căsătoriei civile.

Razudalov pleca deseori în turnee, iar Marusea se complăcea să-l însoţească. Serile asista la concertele lui; ziua, cutreiera consignaţiile.

Lui Razudalov îi plăcea să stea de vorbă cu spectatorii, mai ales în provincie. Aşa, de pildă, înainte de a-şi începe programul, spunea:

- Unii cântăreţi au o voce frumoasă. Iar unii, cum se spune, cântă cu sufletul... Ei bine, eu nu am voce...

După care urma o scurtă pauză:

- Şi n-am nici suflet...

Iar în timp ce spectatorii râdeau şi aplaudau, Rasudalov încheia:

- Mă mir şi eu - cu ce cânt?!...

Concertele lui aveau întotdeauna succes. Razudalov era un om vesel. El îşi câştiga existenţa stârnind emoţiile spectatorilor. Cânta, dansa şi debita tot felul de prostii. Şi pentru asta era bine plătit.

Curând însă, Marusea a observat că pofta de viaţă a lui Razudalov capătă tot mai mult avânt. Ea a început să-l suspecteze de adulter. Şi nu fără temei. Uneori găsea în buzunarele lui pudriere şi agrafe de păr. Descoperea pe cămăşile lui urme de ruj. Extrăgea din genţile de voiaj dresuri din materialele sintetice. Şi până la urmă a surprins-o într-o zi, în cabina lui de machiaj, pe ventriloca Kisina, complet goală.

în ziua aceea şi-a bătut soţul cu pupitrul de note. După douăzeci de minute Rasudalov a apărut pe scenă cu ochelari de soare. Braţul stâng îi atârna inert.

La reproşurile Marusei, Razudalov răspundea cu un fel de râsete idioate. El nu înţelegea prea bine despre ce este vorba. Şi spunea:

- Maria, dar e absurd: eu credeam că eşti o femeie raţională, cultă, fără prejudecăţi...

Razudalov a rămas credincios modul său de viaţă, dar a început să mintă. Minţea chiar şi fără niciun motiv.

Acum pe Marusea o chinuie gelozia. îl aştepta uneori câte o noapte întreagă. îl ameninţa cu despărţirea. Dar, mai ales, nu putea să înţeleagă de ce face el asta? Doar îl iubea atât de mult şi dezinteresat... într-o dimineaţă soţul a apărut mirosind a vin şi cosmetice.

- Ei, ne-am întins la vorbă, înţelegi, am băut, am discutat despre artă...

- Unde ai fost?

- La ăsta... la Goloşcekin... îţi transmite salutări...

Marusea a găsit în agendă numărul de telefon al necunoscutului Goloşcekin. I-a răspuns o voce morocănoasă de femeie:

- Ilia Zaharovici e în spital...

Marusea, gata să explodeze, s-a apropiat de Razudalov:

- Prin urmare, aţi fost la Goloşcekin. Şi aţi discutat despre artă?

- Ca să vezi - rosti stânjenit Razudalov, eu...

Atunci Marusea şi-a pus pentru prima oară întrebarea: cum să trăiască mai departe? Plăcerile îi provocau un sentiment de vinovăţie. Faptele generoase, dezinteresate erau răsplătite cu umilinţe. Era ca un cerc închis...

în ce constă izvorul bucuriei? Cum să eviţi dezamăgirea? Te poţi bucura de plăceri fără să ai remuşcări? Toate aceste gânduri nu-i dădeau pace.

După un an a născut un băiat.

Totul era ca şi până atunci... Razudalov pleca mereu în turnee. După ce revenea, dispărea rapid. Când Marusea îl acuza că o înşeală, se justifica:

- Dar înţelege odată, eu, ca artist, am nevoie de un imbold...

Marusea s-a mutat din nou la părinţi. între timp, Galina Timofeevna devenise pensionară. Feodor Makarovici continua să lucreze.

Şi atunci, ca într-o poveste, a reapărut }ehnoviţer. El i-a dat Marusei să citească Arhipelagul Gulag şi a sfătuit-o să emigreze. îi spunea:

- Ne căsătorim fictiv şi plecăm ca evrei.

- Unde? întreba Marusea.

- Eu, să zicem, în Israel, tu - în America. Sau în Franţa...

Marusea ofta:

- Ce nevoie am eu de Franţa, când îl am pe tata...

Şi totuşi, Marusea a început să se gândească la emigrare. Mai ales că, pe atunci, asta era la modă. Aproape orice om raţional avea o chemare din Israel.

Tot mereu plecau oamenii de cultură dintre cunoştinţele ei. Plecase sculptorul Neizvestnâi, pentru a realiza în America grandiosul proiect "Arborele vieţii". Plecase Savka Kramarov, cuprins subit de un sentiment religios de nestăvilit. Plecase genialul Borea Şicikin, ca să scape de închisoare pentru concertele lui decadente. Plecase poetul disident Kuperştok. ş...ţ

Ţehnoviţer vorbea atât de insistent de o căsătorie convenţională, încât Marusea i-a spus:

- Odinioară mă iubeai ca femeie...

Ţehnoviţer i-a răspuns:

- Acum te percep ca om.

în octombrie Marusea s-a căsătorit cu }ehnoviţer. în ajunul Anului Nou au primit autorizaţia de plecare. Pe 9 ianuarie erau în Austria.

Odată ajuns în Occident, Ţehnoviţer s-a schimbat radical: a devenit dintr-odată un patriot evreu, mândru, înţelept şi cam arogant. Se întâlnea cu reprezentanţi ai diferitelor organizaţii evreieşti, purta o stea în cinci colţuri şi visa să se însoare cu o evreică.

Ţehnoviţer şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate angajamentele căsătoriei convenţionale. El şi-a adus soţia în Occident, iar Marusea a suportat toate cheltuielile şi chiar i-a cumpărat o valiză.

Curând urmau să se despartă. Ţehnoviţer pleca cu avionul în Israel. Marusea urma să primească viza americană.

Marusea l-a întrebat:

- Cum ai să trăişeti tu în Israel? Doar acolo nu sunt decât evrei.

- Nu-i nimic, i-a răspuns Ţehnoviţer, am să mă obişnuiesc...

Pe Marusea o întrista despărţirea de }ehnoviţer. în fond, el era acum singurul om din viaţa ei de până atunci.

Marusea simţea ceva, ca un fel de tandreţe, faţă de acest om fără noroc, mândru, agresiv şi sfidător. în fond, între ei a fost totuşi ceva...


(Fragment din povestirea Străina)