Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Sensul evenimentului muzical de Dumitru Avakian

O recentă succesiune de momente de specială atracţiozitate ale vieţii bucureştene de concert m-a determinat să observ temeiul, conţinutul acestor momente, felul în care sunt concepute, dar şi felul în care sunt percepute acestea în contextul actual, măsura în care pot fi apreciate drept evenimente ale acestui sfârşit de stagiune. Nu risc a face o apreciere psihosocială a evenimentului muzical în sine. Ar fi, poate, prea fastidios. Aspectele obiective merită a fi observate. Momentele muzicale considerate drept eveniment artistic, serile de muzică petrecute la Ateneu sau la Sala Radio pot fi apreciate fie din perspectiva publicului, fie din aceea a protagoniştilor, a dirijorului, a solistului, cei care propun un anume program de concert, fie din perspectiva instituţiei, sau din aceea a muzicienilor ansamblului orchestral. Toate aceste determinări trebuiesc observate pentru a aprecia natura evenimentului în spaţiul muzical artistic determinat, în spaţiul vieţii noastre de concert.

Spre deosebire de spectacolul teatral, de operă, de dans, spre deosebire de spectacolul atât de divers din zona Pop-Music, genuri în care participarea publicului pe întregul parcurs al spectacolului poate fi nemijlocită, poate fi stimulativă sau rezervată, glacială, în zona concertului de muzică - să o numim - academică, aprecierea publică se petrece de obicei la sfârşitul evenimentului, în mod direct, sau ulterior în presa scrisă, în cea vorbită. Nu sunt mulţi muzicienii performeri care simt respiraţia, reacţia intimă a ascultătorului în momentul performanţei, care intuiesc natura aplauzelor; ...de complezenţă, din entuziasm, apreciative sau solicitând reveniri, aşa-numitele "encores".

în mod cert, calitatea, natura evenimentului nu sunt determinate în mod absolut de reacţia publicului - aspect care, evident, nu poate fi ignorat - ci de adevărul artistic al spectacolului, al performanţei muzicale.

Evenimentul muzical, muzica, are loc sau nu, la un anume moment, într-un anume loc, într-un anume context, cum detalia însuşi Sergiu Celibidache. Iar aceasta numai în cazul în care "chimia" - să o numim aşa - evenimentului, dacă "reacţiile" de ordin muzical artistic se petrec, dacă muzica se ridică deasupra sunetelor.

Sunt evenimente importante, consistente, care trec aparent neobservate şi sunt momente care stârnesc entuziasmul "de moment", spectaculos, percutant, al publicului; ...un entuziasm ce poate fi uneori determinat de cauze extra-muzicale, având în prim plan dinamica quasi-rebarbativă a masei sonore, viteza excesivă uneori uluitoare privind derularea momentelor partiturii, iar aceasta conform bine-cunoscutei reţete de a agita masa sonoră "repede şi tare".

în mod cert, un mare, un autentic eveniment muzical stârneşte reacţia - chiar şi intuitivă - a publicului. Este drept, publicul nostru de concert etalează reacţii prioritar intuitive. Viaţa muzicală dispune, la noi, de o tradiţie limitată de nici două secole. Şi totuşi, ne aducem aminte, cu decenii în urmă, chiar şi în anii '50 sau '60, puteai întâlni la Ateneu melomani care urmăreau concertul cu partitura în mână, iar programele de sală - inclusiv la Operă - includeau notaţii de portativ ale temelor muzicale. Şi astăzi, în centrul, în vestul Europei, în spaţiul landurilor de limbă germană, programele de sală, cele ale spectacolelor de operă, se constituie în ample prezentări cu caracter monografic. Sunt aspecte ce ţin de tradiţie, de educaţie.

Sunt aspecte asupra cărora am avut prilejul a medita urmărind câteva dintre concertele acestui sfârşit de stagiune bucureşteană, concerte susţinute la Ateneu şi în Sala Radio sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.

Un captivant concert de autor, unic în felul lui, a fost organizat la Filarmonica bucureşteană cu prilejul împlinirii a şapte decenii de la intrarea în eternitate a compozitorului Ottorino Respighi. Este autorul care, în decadele de început ale secolului trecut, a manifestat tentaţia revitalizării practicii muzicii instrumentale italiene, iar aceasta după dominaţia absolută a bel canto-ului, a operei verdiene romantice sau a celei veriste. Relaţia profesională, la Conservatorul din Petersburg, cu Nicolai Rimski-Korsakov i-a fost benefică mai puţin pe direcţia imaginării unor structuri cu totul interesante în planul formei cât mai ales în sensul obţinerii acelei plastici timbrale quasi-picturale, de o uimitoare sugestie, aspect pe care îl întâlnim şi în creaţia din acea epocă - cunoscuta "perioadă rusă" - a lui Igor Stravinski, spre exemplu.

Cu concursul filarmoniştilor bucureşteni, sub bagheta lui Andreescu, tablourile lui Respighi grupate sub titlul "Serbări romane" au dobândit valorile unor ample fresce sonore de o forţă imagistică tulburătoare. Detalieri ale imaginilor marelui "Circ", ale "Serbărilor autumnale", au căpătat la Andreescu valori cromatice vizuale, pictural-scenice, definind spaţii de o claritate solară incandescentă, vibrantă, spaţii animate cu concursul sensibil etalat, atent participativ al muzicienilor ansamblului. De o structurare bine reliefată s-a dovedit a fi, în mod special, finalul, passacaglia, al Suitei a 3-a de "Arii şi dansuri antice".

Solista serii, violonista germană Jenny Abel, un artist temeinic ataşat vieţii noastre muzicale, a prezentat "Concertul gregorian", o lucrare rar întâlnită în peisajul actual al vieţii internaţionale de concert. Este o lucrare ce tinde a concilia spiritul elementelor melodice medievale cu structurile genului concertant de început de secol XX. Abel şi Andreescu dau consistenţă expresivă unei muzici în care vocaţia melodică tipic latină întâlneşte, tinde a se adapta, conceptului simfonic concertant, aspect pe care solista îl potenţează cu nobilă comunicare.

S-a spus, în epocă şi nu numai, că Schubert continuă spiritul mozartian al muzicii în perioada deceniilor de debut ale secolului al XIX-lea. Prin spontaneitate melodică, prin fiorul nedesminţit romantic, tipic vienez, al muzicii. Pe această direcţie - în compania Orchestrei de Cameră Radio - Andreescu a realizat o versiune ferm construită a celei de a 6-a Simfonii, în do major, de Franz Schubert.

în ambele opus-uri - programul s-a încheiat cu marea Simfonie în do major, "Jupiter", de Mozart - vocaţia melodică a compozitorului a întâlnit vocaţia de constructor a autorului versiunii de concert. Claritatea, ordinea, o vivacitate interioară dinamizatoare, profilând spaţiile structurilor simfonice care culminează cu expoziţia de fugă a finalului simfoniei mozartiene, au constituit împreună punctele forte ale serii de muzică. Evident, momentul de specială atracţiozitate a fost reprezentat de evoluţia solistică a Nataliei Gutman - vechi prieten al vieţii noastre muzicale - pe parcursul Concertului pentru violoncel şi orchestră de Robert Schumann. A fost, poate, cea mai spectaculoasă prezenţă a artistei pe scenele bucureştene. Calitatea timbrului este seducătoare, diversă şi vie; dar ea nu trebuie considerată în sine. Consistenţa, maleabilitatea timbrală sunt marcate de o consistenţă spirituală de mare profunzime sufletească pe care o dezvoltă Natalia Gutman; sunt aspecte ce potenţează fiorul romantic muzical-poetic al muzicii schumaniene. Care sunt datele evenimentului muzical artistic? Le distingem observând adevărul muzicii rostit cu convingere, cu claritate, cu ingenuitate, cu acea comunicare inspiratoare, care trebuie să anime relaţia muzicianului performer cu coechipierii săi, cu publicul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara