Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Seminarul de traduceri literare de la Balatonfüred de Maria-Gabriela Constantin

Mă întorsesem de la Veneția chiar cu câteva zile înainte. Serenissima, ca și în alte dăți, o găsisem înmărmurită și nestăvilită, o stare de firească îngemănare a contrariilor, într-un amestec de rafinament, eleganță și limpezime, de o frumusețe copleșitor de generoasă, cu leul înaripat strălucind sub soarele Italiei, în toi de primăvară, orbitor și nepăsător, peste lespezile furate și încorporate în frumoasele palazzo venețiene, din Bizanțul ce agonizase odinioară, agonizând acum la rândul ei. Orașul apelor plin ochi de turiști, fără ca acest ultim detaliu să-i știrbească câtuși de puțin magnitudinea, înnobilându-l cu o veselie pestriță, articulată în nenumărate limbi, ca o tușă de sfumato pe fundalul unei picturi din cinquecento.
Cu aceste impresii proaspete în ajunul plecării la Balatonfüred, la seminarul de traduceri literare din Ungaria, la sfârșitul lunii mai, mă temeam că Lacul Balaton îmi va părea, chiar așa mare cum este, de 80 kilometri lungime, timorat, dacă nu chiar strivit de comparația involuntară cu Veneția, mirosind a nisip stătut și a stufăriș, a baltă, poate, cine știe, chiar provincial, un pic înghesuit între două maluri prea apropiate între ele. Dar mare mi-a fost surpriza și bucuria să îl găsesc cuceritor, elegant, luminos, de o strălucire lăptoasă, greu de redat în cuvinte, pe care Egry József, pictorul devotat al peisajului balatonian, a redat-o cu atâta subtilă acuratețe – dacă se poate reda cu acribie această indefinită calitate lăptoasă, irizantă a luminii deasupra acestei mări interne din țara vecină. Admirabilele acuarele ale lui Egry pot fi văzute la muzeul care-i poartă numele, în Badacsony, o stațiune învecinată, unde se află și podgorile faimoase de Pinot Gris.
Trăiam așadar acea bucurie reconfortantă, cofirmată cine știe a câta oară, a înțelegerii că frumusețile nu se exclud câtuși de puțin, dimpotrivă sporesc corola de minuni a lumii în infinite nuanțe și tonalități. Sotto voce, fortissimo, molto vivace, allegro ma non troppo…
Iată-ne ajunși la Balatonfüred. la un nou seminar de traduceri literare din maghiară în română, ținut în Casa Traducătorilor în perioada 29 mai- 4 iunie 2017, coordonat de apreciatul traducător George Volceanov. Nu e primul worshop de la Balatonfüred la care particip, dar în acest an echipa de traducători e mai bine acordată, lucrăm intensiv cu colegii mei, Ingrid Tomonicsa, Alex. M. Călin și Fülöp Zsigmond, la o antologie de proză contemporană intitulată „CEALALT| REVOLUȚIE – 16 povestiri contemporane maghiare despre Revoluția Ungară din 1956”, care va apărea curând la una din marile edituri din țară, apoi la un volum de teatru contemporan de Kiss Csaba, scriitor, regizor și dramaturg foarte apreciat în Ungaria, volum ce va vedea lumina tiparului la Editura Tracus Arte. Lucrăm toată ziua în echipă, apoi separat până târziu câte doi, la câte un text. G. Volceanov ne îndrumă cu finețe, aproape colegial. Și erudiția lui, subtilitățile lui de traducător cu experiență au un efect aproape contagios
Am prins chiar zilele de dinaintea năvălirii turiștilor, în localitate, în întreaga stațiune domnește o neverosimilă, binecuvântată liniște, lucrăm mult cu spor și cu plăcere.
Serile ne luăm binemeritata cină și degustăm vinurile locale, cu bucuria lucrului bine făcut, pe câte o terasă, aproape de aleea împrejmuită de platani înalți pe care s-a plimbat și Rabindranath Tagore și care îi poartă numele, după ce marele poet nobelizat a venit în stațiune la tratament în sanatoriul de boli cardiace, în timpul turului european făcut în 1926. Asta pentru că ne aflăm într-o stațiune cândva faimoasă, cu ape minerale, care uneori îți dă sentimentul că te afli undeva în sudul Franței.
Peter Sragher, președintele Filialei de Traduceri Literare – București a Uniunii Scriitorilor, care s-a alăturat echipei, ne ține într-una din zile o prelegere despre perspectivele de integrare ale traducătorilor în peisajul editorial din România, într-o altă seară ne recită o poezie despre Furtuna care n-a mai ajuns anul acesta la Balaton, deși am așteptat-o mai bine de trei zile. Spre sfârșitul săptămânii ni se alătură poetul Rácz Péter, cunoscut deja cititorilor din România, care este și curatorul Casei Traducătorilor.
Dacă lumea va fi vreodată salvată, se va face prin cuvânt, nu prin arme, am citit de curând într-un articol legat de traduceri. Mărturisesc, mi-a plăcut ideea, deși uneori mă întreb dacă nu atribuim o prea mare importanță cuvintelor și prea mică atenție sincopelor de tăcere. Cuvântul – panaceu, un colac de salvare al conștiințelor care sucombă. Să fie oare așa? Nu-mi dau seama. Știu doar cu o certitudine calmă că de la Logosul primordial, al marelui Big bang ale cărui reminescențe le mai percepem în puricii de la televizor pe canalele fără emisiune, fiecare frază rostită e doar un alt citat dintr-o altă carte care se va fi scris sau poate tocmai se scrie. Fiecare cuvânt, înainte să fie rostit sau așternut pe hârtie, înainte chiar să fie formulat, este un simplu citat. Cuvântul – peștera noastră cea de toate zilele. Dar e plină lumea de cuvinte le-am golit de forță, și atârnă ca niște umerașe goale deasupra hăurilor. Lumea o mare traducere, o permanentă interpretare în care traducătorii literari se mișcă cu grație, aproape pe neobservate.
Avem nevoie de traduceri bune. De acea corespondență a semnelor dintre culturi, de acuratețea de a le înțelege în propriul lor context și de a le interpreta just, cu naturalețe și recrea apoi în alt perimetru. Din limbile de largă circulație avem mulți traducători talentați. Admir efortul susținut al lui George Volceanov de a descoperi și încuraja formarea unei noi generații de traducători din maghiară, îi admir acea generozitate în spirit și strădania susținută de a gândi eufonic, ca într-o mare orchestră. La ce va să vină. Și, într-adevăr, de la primul seminar ținut la Balatonfüred în 2012, la care am avut plăcerea să particip și eu, au apărut în România numeroase traduceri în volum, cele de poezie în tălmăcirea unor traducători, ei înșiși poeți, Andrei Dósa, Mihók Tamas, cele cu caracter mai științific și teatru traduse de Ingrid Tomonicska, de poezii tălmăcite de Alex. M Călin, talentatul versificator, și de proză semnată de autoarea acestui articol. Pe lângă traducătorii consacrați cum ar fi Marius Tabacu și Ildikó Gaboș, prezența noii generații se face auzită în câteva din cele mai importante reviste literare din țară (Viața Românescă, Astra, Poesis, Familia, Steaua, Vatra, ca să enumăr numai câteva), lucru cu atât mai mult demn de toată admirația, cu cât după 1989 traducerea literaturilor mici depinde exclusiv de politica editorială, care, după cum se știe, e nevoită să ia în considerație criteriul vandabilității. O situație ușor paradoxală, vandabilitatea și calitatea adesea nefiind neapărat convergente. Dimpotrivă. Și în acest context traducerea și publicarea literaturilor mici este în opinia mea, de ce să n-o spunem, un act de curaj și de înalt profesionalism editorial. But correct me if I am wrong, ar spune englezii.
Ultima seară. O plimbare pe Balaton cu vaporul, un vapor construit identic cu cele de pe la 1800. Vintage. În zare se mai vede abația de la Tihany, lacul pare să strălucească tot mai puternic din interior, din adâncuri. Momentul e neverosimil, intraductibil de frumos. Parcă suntem într-un film. Metarealism. Colega mea Ingrid are ochii plânși. Tatăl ei vitreg tocmai a murit în ajun, în țară. În spatele ei se află un mic clopot, pe care, scrie chiar: Tata. Mă adresez ei atunci pe o altă limbă, a corpului, încredințată că este cel mai potrivit așa. Îi ating ușor mâna și apoi în nevoia unei limbi mai universale, facem frumosul clopot să răsune. Are un sunet înalt și limpede Așa se împletesc evenimentele vieții și cuvintele care o descriu, în această uriașă țesătură de momente pe care o numim generic viață. Și în apusul lent și tăcut, la lumina felinarelor de la mal, iminența morții dă peisajului și plimbării noastre pe lac, frumuseții sale efemere o și mai mare strălucire. Triumful frumuseții tălmcite ca un contrapunct.
Nu anul trecut la Marienbad. Anul acesta la Balatonfüred

Mai jos publicăm o scurtă traducere din antologia amintită CEALALTĂ REVOLUȚIE ce va apărea în decursul acestui an.

Dragomán György
Foxtrot – Povestea primelor zile ale glorioasei revoluții din Carpați

Mulți nu știu, însă toată tărășenia a început pe 23 august 19561 când Sepsi Péter și banda lui au jefuit din greșeală camionul întreprinderii de piese radio din Brașov. Ei știau că în camion vor fi butoaie pline cu bere și cu vin ce urmau să fie transportate la sărbătoarea victoriei împotriva fascismului. Péter, Aurel, Imre și Vlad veneau călare față în față cu camionul, șoferul i-a zărit doar la a doua cotitură pe serpentinele spre Poiană, dar era deja prea târziu – lasoul de sârmă al lui Imre a șfichiuit pe geamul deschis și i s-a și încolăcit de gât, iar Imre, trecând în galop pe lângă el, l-a smuls din cabină, Aurel a sărit de pe cal în camion, și s-a așezat taman la timp pe locul șoferului, așa că mașina n-a căzut în prăpastie. După numai două ceasuri erau deja sus în adâncul pădurii, la peștera Bârlogul Ursului.
Doar acolo au văzut eroarea, când au desfăcut prima ladă, și în locul lăzilor de bere au găsit aparate noi-nouțe de emisie-recepție, împachetate cu grijă în hârtie cerată și talaș proaspăt, și răzvrătiții, altminteri disciplinați, s-au înfuriat atât de tare, încât Péter și Vlad au fost nevoiți să se urce pe camion cu securile în mână, și numai astfel au putut împiedica ca transportul să nu fie vătămat. În acest răstimp Péter a scos la iveală dintr-un ascunziș secret al peșterii o cantitate considerabilă din rachiul de ienupăr, păstrat pentru marea sărbătoare finală, cu care apoi i-a liniștit pe nemulțumiți.
La acea dată erau deja trei sute de oameni, care se ascundeau în pădurile de deasupra Brașovului; unii se retrăseseră imediat după război, alții se refugiaseră acolo dinaintea colectivizării, și mai erau cei, care aici își trăiseră întreaga viață prin trecătoare.
Lăzile cu aparatele radio au fost descărcate în aceeași seară din camion, să fie date ocazional la schimb pe cașcaval, ceapă, mălai și, cine știe, pesemne că acestea ar fi zăcut acoperite de praf în fundul peșterii dacă, la câteva zile, întâmplarea n-ar fi făcut să treacă pe acolo Gál Felicián, fostul profesor de fizică al liceului reformat din Târgu-Mureș, ce apucase și zile mai bune.
Felicián o scotea la capăt aciuiat pe lângă vânătorii de urși, care închiriaseră de la el plasa de ademenire electronică, pe care singur o încropise, și cu ajutorul ei erau relativ ușor de ademenit de lângă mamele lor puii de urs de câteva luni, numai buni și de dansat și de dresat.
Dacă Irimie Bankofagian n-ar fi încercat în acea seară să dea la schimb un aparat de emisie pe muzicuța lui Felicián e aproape sigur că lucrurile s-ar fi petrecut altfel. Zărind aparatul, Felicián a fost atât de entuziasmat că acolo, pe loc, la lumina focului ce pâlpâia, l-a desfăcut și apoi, după nici o jumătate de zi, a însuflețit aparatele, mute până atunci, și a găsit o cale să înjghebe din rășină de brad, mușchi, grohotiș și scoarță de copaci un element galvanic primitiv, cu ajutorul căruia aparatele puteau fi folosite practic în aproape oricare pădure. Neașteptatul avantaj al metodei era că și brazii funcționau pe post de antene, așa că ziua următoare rebelii dansau pe ritm de foxtrot suedez în fața peșterii Bârlogul Ursului.
N-au trecut bine nici trei săptămâni și aparatele radio transformate cu metoda lui Felicián au ajuns până în cele mai ascunse colțuri din Carpați, iar răsculații, insurgenții, contrabandiștii și braconierii, care nu știuseră până atunci nimic unii de ceilalți, nu numai că puteau asculta știrile de ultimă oră din străinătate, ci se și înștiințau între ei despre mișcările trupelor de interne și ale oamenilor din asociațiile vânătorești.
Când în a doua jumătate a lunii octombrie în Ungaria a izbucnit revoluția, diferitele grupuri, care până atunci doar se sfădiseră între ele, formaseră deja o alianță incipientă, iar cea mai mare ispravă a lor a fost când haiducii lui Vasvágó Áron au izbutit să răpească, cu șofer cu tot, un convoi ce transporta grâne pe șoseaua ce trecea pe la trecătoarea Oituz, dar în zorii zilei de 25 octombrie au pornit cu toții din munți într-o acțiune comună, și după ce unitatea de mineri vidanjori, fugiți din minele de la Petroșeni, au reușit, sub conducerea lui Emil Obermeier, să jefuiască aproape fără să întâmpine nicio rezistență depozitul subteran cu muniții din garnizoana de la Caransebeș, evenimentele și-au continuat cursul în avalanșă. Brigăzile de munte de la Miercurea-Ciuc încă în acea zi au trecut de partea insurgenților, iar a doua zi în zori i-au eliberat și înarmat pe deținuții de la Gherla și de la Aiud. Pe 23 octombrie garnizoanele trupelor de interne din toată țara erau în flăcări, de la Deltă până la Maramureș s-au deschis toate lagărele și revoluția s-a extins la nivel național. Astăzi știm și chiar în aceste zile am reușit să localizăm laboratorul secret aflat sub cel mai jos nivel al salinei din Praid, în care strănepotul lui Gábor Áron, Gábor Adorján, a găsit racheta atomică cu înveliș de cupru, cu care, chiar în primele zile ale lui octombrie a putut fi oprită înaintarea trupelor sovietice spre Ungaria și România. Despre cum s-a format Confederația Liberă Transdunăreană după numai șase luni este în zilele noastre materie predată în manualele școlare și nici nu îi vom plictisi pe cititori cu acestea.
Ceea ce mai merită a fi amintit este că aparatele de emisie ale lui Felicián au crescut în trunchiurile copacilor, așa se face că în pădurile din Carpați de atunci răzbat abia auzit, dar limpede cele mai diferite melodii.
Deși, trebuie spus că, între acestea, în zilele noastre se aude relativ rar muzica de foxtrot.

_____
1 Scriitorul îmbină intenționat datele istorice de 23 august 1944 și 23 octombrie 1956, data izbucnirii Revoluției din Ungaria. (n.tr.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara