Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Se schimbă lumea de Nicolae Manolescu


În "romanul biografic" pe care i-l consacră lui Shakespeare, Anthony Burgess descrie, la un moment dat, Londra de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, cînd dramaturgul se stabilea în Capitală. "Un sat supraîncărcat", zice Brugess. Se circula mai mult pe Tamisa decît pe drumuri, rîul însuşi fiind trecut cu barca, căci exista un singur pod, ridicat şi acela abia de către elisabetani. Străzile miroseau urît şi erau pline de zoaie. În lipsa gunoierilor şi a canalizării, curăţenia o făceau păsările de pradă, cărora nu le scăpa nimic din ce putea fi ciugulit.
Citeam şi mă gîndeam că oraşele Europei nu arată de prea multă vreme aşa cum arată astăzi. Numai pe durata generaţiei mele, schimbările au fost considerabile.
Oraşul în care m-am născut n-avea, pe vremea copilăriei mele, canalizare. Haznalele se desfundau cu pompa de către nişte salariaţi ai Primăriei care aveau un car cu boi şi, ceva mai tîrziu, un camion. N-am să uit niciodată mirosul aferent. Apa curgătoare exista în puţine case. I-am mai prins pe sacagii, care cărau butoaie cu apă de băut. Casele n-aveau, în aceste condiţii, băi sau duşuri. Duşul este, dealtfel, foarte recent, şi ca instrument şi ca obicei. Părinţii mei făceau baie în cadă, deprindere la care mama ţine pînă în ziua de azi. Şi, oricum, apa nu era trasă decît în cel mult o încăpere. Nici, totdeauna, la bucătărie. Se căra şi se păstra în oale mari, acoperite cu capac. Străzile erau, în cel mai bun caz, pietruite. Tropotul cailor mi-a rămas în ureche. Burgess îl consideră zgomotul cel mai banal al Londrei de la 1600. Căruţe şi trăsuri, cîte vrei. Pe mijlocul străzii, pete aburinde de balegă. Ceva mai tîrziu, birjarii au învăţat să "oblojească" roţile, ca să nu răsune caldarîmul la trecerea lor.
O schimbare enormă s-a produs în felul în care ne procurăm cele necesare traiului. Astăzi cumpărăm aproape totul. Economia casnică tradiţională (valabilă la noi pînă prin anii '50, redescoperită, din pricina penuriei, în anii '80) consta în a prepara în casă multe dintre produse: magiunul, dulceaţa, compotul, murăturile, ba chiar făina, pîinea şi carnea (de pasăre). Fiecare gospodărie avea livada ei. În magazine găseai materia brută sau exotică, zahărul, uleiul, măslinele, stafidele. Cafeaua se cumpăra exclusiv sub formă de boabe şi se măcina cu rîşniţa de alamă ţinut bine între picioare. Ceaiul, după dispariţia vremelnică a celui negru sau rusesc, se făcea tot în casă, din coji de mere, de pildă, puse la uscat în reşoul sobelor. Şi ce miros extraordinar! Gîndacii se ucideau cu bucăţi de pîine muiate în acid boric. Rufele se spălau cu leşie (făcută şi ea în casă, din cenuşă), mai apoi, cu sodă şi săpun, şi acesta produs domestic la început. Cu excepţia unor oraşe din Ardeal, unde se folosea gazul metan, cea mai mare parte a ţării se încălzea la foc de lemne, aduse cu căruţa, tăiate cu drujba (al cărei vaiet e memorabil) şi crăpate cu toporul. O dată cu mizeria comunistă, au reapărut cărbunii şi "gazul", folosit în godine, nişte sobiţe de metal cu burlan propriu. Fierul de călcat era încins cu cărbuni. În plină sărăcie, cînd devenise un lux să aprinzi maşina de gătit şi cuptorul, căci lemnele erau pe sponci, se foloseau nişte reşouri cu petrol, mai rapide şi mai economice, dar care umpleau casa de un miros neplăcut.
Nu exista, fireşte, televiziune. Doar vechile radiouri Telefunken ori Philips, cu lămpi, cum li se spunea, care aveau puţine frecvenţe, nu şi ultrascurtele actuale, ceea ce le predestina la o hîrîială continuă. Oamenii citeau mai mult decît acum. Orice casă poseda o sumară bibliotecă. Obiceiul de a împrumuta cărţi era curent. Asta mai ales în anii '50, cînd cărţile noi, pe care le-am fi putut procura de la librărie, erau rare şi nădejdea ne-o puneam în cele vechi. Bibliotecile publice ("populare") de împrumut s-au răspîndit tot sub comunism. Ele existau din prima jumătate a secolului XIX, frecventate de tîrgoveţi, cînd doar boierii aveau biblioteci proprii. Comunismul le-a dat amploare. Era şi un mod discret de a controla şi cenzura lectura.
Şi cîte şi mai cîte s-ar putea povesti despre cum s-a schimbat lumea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara