Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Scrisul nu este un simplu produs de piaţă de Olimpiu Nuşfelean


Atunci când vorbim de carte ca produs de piaţă, termenul "carte" (ca identitate a unui obiect destinat pieţei) este incapabil de o cât de aproximativă circumscriere a problemei. Cartea se poate comporta foarte bine ca produs de piaţă prin în-seriere tipografică, exprimată aceasta prin numărul de exemplare ale unei ediţii. Dar şi un asemenea produs nu se poate îndepărta prea tare de producătorul său, pe care, direct sau indirect, îl "înglobează" şi, în consecinţă, trebuie şi să-l valorifice/ valorizeze "estetic" (liric, epic, dramatic sau eseistic).
Un termen care ar putea da o mai clară expresie legăturii dintre scriitor şi produsul muncii sale ca obiect de piaţă ar fi "scrisul". Apare, însă, o întrebare retorică: este scrisul un produs de piaţă, adică destinat "vânzării"? Vânzării de sine, până la urmă? Scrisul (care poate deveni şi carte vandabilă) nu este întru totul produs de piaţă. El implică finalitatea sa ma­terială - cartea - şi în acelaşi timp fiinţa autorului/ creatorului, ca şi "mesajul" său în planul existenţei. Un scriitor va ezita întotdeauna să se vândă - pe sine, prin inter­mediul scrisului, al cărţii - atât la propriu, cât şi la figurat. În acest demers - al scrisului ca produs de piaţă - va funcţiona întotdeauna o cenzură, între­ţinută de conştiinţă - conştiinţe de sine - şi de condiţia în sine de scriitor. Vor fi fiind şi excepţii, dar scriitorii, în marea majoritate, se vor comporta ca albatrosul baudelairian pe puntea navei atunci când vor fi invitaţi sau presaţi să se mişte pe piaţa vânzărilor de carte. R. H. Tawney, în Religion and the Rise Capitalism, observa de ceva ani că "deoarece chiar şi cei mai de jos oameni au un suflet, nici o îmbogăţire materială nu le va aduce vreo compensaţie pentru compromisurile care le insultă demnitatea şi le restrâng libertatea". Şi atunci ce să mai vorbim de demnitatea şi de libertatea scriitorului?
Libertatea pieţei cărţii (cu "libertăţile", uneori exhibiţioniste pe care le cultivă în sprijinul profitului) nu e acelaşi lucru cu libertatea de creaţie sau de manifestare a scriitorului. Scriitorii sunt mai mult sau mai puţin pirite dezinhibate - şi dezinhibarea e aproape una din cele mai importante condiţii a succesului de piaţă, prin care se pot ascunde şi păcate ale pro­dusului în sine -, dar singurătatea (închiderea în sine) a scriitorului este şi ea şi va fi o caracteristică firească a multor scriitori, iarăşi fără mare legătură cu valoarea estetică a cărţii. Nici un management, oricât de performant ar fi, nu va putea circumscrie şi gestiona exact o asemenea stare/situaţie "scindată". Şi asta, desigur, în defavoarea scriitorilor. Cărţi de valoare egală (dacă se poate face o asemenea comparaţie) au soartă de piaţă diferită datorită simplului comportament al scriitorului şi clişeelor de receptare. Cărţi valoroase sunt dezavantajate în comparaţie cu altele mai puţin valoroase. Şi piaţa de carte aduce numeroase exemple.
În activitatea economică se spune că piaţa reglează producţia. Scriitorii sunt instigaţi adesea - de varii instanţe - să procedeze în consecinţă. Există teoreticieni ai receptării care îi îndrumă într-o asemenea direcţie. Dar cum îşi poate regla scriitorul scrisul după piaţă? Îşi schimbă concepţia despre scris? Îşi modifică viziunea asupra lumii? Astea sunt lucruri ce ţin de structura, de firea sa. Aduce capitalismul de piaţă schimbări privind rostul scriitorului, aspectele scriiturii, funcţiile auto-prezentării celui care scrie? Desigur, în anii actualităţii "re-capitalizate" se spune că rolul scriitorului în societate ar fi scăzut, că discursul literar trebuie să fie mai simplu, că scriitorul ar trebui să pună accentul pe auto-prezentarea în societate, să iasă din turnul de fildeş şi să-i demonstreze cetăţii că-i genial prin acţiune de marketing. Au apărut rezolvări de tiraj cu ajutorul literaturii pornografice, al culegerilor de discursuri parlamentare, al poeziilor scrise de miniştri sau de lideri în haine vărgate, al romanelor epistolare alcătuite din bileţele de influenţă... Vocea (scrisă) a scriitorului a fost acoperită de gălăgia mediatică. Dar toate astea nu ţin de esenţa scrisului, chiar raportat fiind acesta la piaţă.
Scrisul a fost întotdeauna - înainte şi după '89, la noi sau aiurea - o profesie liberală. A conştiinţei propriei valori şi a propriului produs. O profesie a proprietăţii private. Cu înclinaţii spre stânga şi spre dreapta într-un demers paradoxal, căutând tresăririle fiinţei umile şi exprimând identităţi dintre cele mai generoase (limba, geniul, naţiunea...). Exigenţele capitalismului barbar nu modifică realitatea, ci, eventual, o tulbură.
Piaţa tulbură, dar nu învinge o realitate totuşi infailibilă. Ea, piaţa, se insinuează în raportul scriitorului cu cititorul. Dar cerinţele pieţei nu sunt întotdeauna şi cerinţele cititorului, care este şi el derutat de multe ori, abătut de la exigenţele proprii. Nici acestea nu sunt ascultate sau cultivate întotdeauna. Cititorul este şi el o fiinţă cu suflet, nu oricând înţeleasă. Influenţat de comportamentul pieţei, îşi modifică şi el comportamentul. Îşi însuşeşte aşteptări generate de pretenţiile pieţei. Interesată de profit, piaţa îl transformă foarte uşor în furnizor de profit pentru o instanţă goală, îndepăr­tându-l de ţinta scrisului. Sau tot atât de bine cititorul îţi asumă aşteptările fiinţei înscrise într-un alt timp, al unui prezent ce îi face oferte inedite. Cum, de altfel, comportamentul cititorului este determinat şi de posibilităţile financiare restrânse când e vorba să acceseze ofertele pieţei. Oricum, atât scriitorul, cât şi cititorul sunt afectaţi de un termen al relaţiei care îi condiţionează, dar nu îi rezolvă în întregime, eficient şi în beneficiul lor.
Există, desigur, şi scriitori care se descurcă şi în economia de piaţă, şi încă de ieri, nu de azi. Moličre, de exemplu, având simţul afacerilor, a cucerit piaţa (spectacolului de teatru, desigur) lansând produse noi, la început a vândut bilete la jumătate de preţ, şi-a citit piesele în saloane înainte de a le juca, ştiind în acelaşi timp să joace, să scrie, să conducă, să socotească. Dar cum ar fi fost să-i fi cerut lui Rimbaud să caute titluri, conţinuturi sau simboluri care să dea bine pe piaţă? Sau lui Eminescu, să se grăbească să publice o carte cu care să facă tiraj? Ce să mai spunem azi, când iluzia premiilor de multe ori "aranjate" disimulează vreun derizoriu succes de piaţă. O piaţă care, la noi, nu spune sau nu înseamnă (încă) mare lucru.
Cartea ca produs de piaţă este forţată să-şi asume o nouă condiţie. Ea se suprapune peste fiinţa scrisului. În sistemul de piaţă, ea tinde să-şi creeze propriul paradis, din care, deocamdată îi exclude tacit pe scriitor şi tot atât de bine... pe cititor. În exerciţiul românesc postdecembrist, a tins şi ea să devină un produs industrial, a disipat reţeaua de distribuţie existentă, a scăzut cuantumul financiar aferent al scriitorului (care este plătit mai prost). Asigură profit tipografiilor şi, eventual, editurilor. Dincolo de faptul că scriitorul român nu-i un scriitor de tiraj - fapt ce este o (cu totul) altă poveste -, scrisul ca produs de piaţă ar trebui să beneficieze de o altă abordare decât prin legile stricte ale pieţei (barbare). Această abordare nu-i (încă) identificată, definită şi făcută operaţională. Cine se angajează într-o asemenea operă culturală, economică şi socială? Dar, oricum, dacă - aşa cum spunea R. H. Tawney, "industria trebuie să răspundă la criterii care nu sunt exclusiv economice", piaţa cărţii cu atât mai mult - şi, în consecinţă, "piaţa" scrisului - trebuie să abordeze problemele proprii şi prin alte criterii decât cele economice. Căci, vorba lui Aldo Leopold, din A Sand Country Almanac, e vorba de o problemă de comportament şi de unelte şi, dacă economia ar avea nevoie de criterii mai nobile şi mai obiective pentru a merge bine, atunci ce să mai zicem de nevoia de nobleţe şi de obiectivitate, de realism, în antrenarea scrisului în hăţişurile pieţei?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara