Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Scrisori din exil ale lui Basarab Nicolescu de Constantin Cubleşan

Preocupat statornic pentru integrarea exilului în cultura română, Basarab Nicolescu se dovedește a fi unul dintre aceia pentru care orice inițiativă în acest sens trebuie susținută și dusă până la capăt prin toate mijloacele cu putință.
Astfel, în decembrie 2012 a depus la Arhivele Naționale din Ploiești (orașul natal) un fond masiv de scrisori (peste 10 000 de pagini), menit a aduce „mărturii semnificative privind viața personalităților culturale române în exil”, după cum se exprimă, într-o substanțială Prefață la volumul Scrisori din exil. Arhiva Basarab Nicolescu (Editura Curtea Veche, București, 2015. Sub egida Institutului de Studii Transdisciplinare în Știință, Spiritualitate, Societate), cei doi îngrijitori ai ediției: Traian D. Lazăr și Raluca Andreescu. Volumul cuprinde un deosebit de interesant schimb epistolar al lui Basarab Nicolescu, fondatorul teoriei transdisciplinarității, cu o carte fundamentală în domeniu, Nous, la particule et le monde (1985), despre care Emil Cioran îi scria în decembrie 1988:„cartea Dv. bogată, sugestivă, ale cărei teze ar fi putut zdruncina scepticismul meu congenital, dacă aș fi fost mai tânăr”, cu importante personalități din țară (Al. Rosetti, Mircea Ciobanu), ca și din străinătate: Horia Stamatu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, I.M. Arcade și Emil Cioran. Ceea ce mi se pare a fi cu totul semnificativ, interesant de reținut, este preocuparea acestora pentru menținerea vie a unei limbi literare românești (Horia Stamatu a publicat în 1979 „un «manifest» pentru scrisul în limba română în exil”) și dorința de unitate, a tuturor celor plecați din țară în vederea unui viitor comun al românilor („Sunt sigur că din aceste întâlniri pariziene – îi scria Vintilă Horia, la 1 aprilie 1982 – la care aș vrea să iau parte cât mai des, să iasă lucruri interesante pentru viitorul României. Dumneata ai multe de spus pe această latitudine”). Scrisorile acestea, primite de la personalități diferite ca preocupări și formațiuni spirituale, dau seama asupra domeniilor de activitate ale acestora și mai ales asupra strădaniei lor de a pune cărămizi fondatoare la edificiul culturii naționale. Așa, bunăoară, Horia Stamatu este preocupat de comentarea în limba română a Psalmilor și, în general, a Vechiului Testament („Ți-am dat fotocopia unui comentar la «Psalmul 1», în care intră în discuție latura inițiatică a psalmilor”, adăugând:„Poziția mea fundamentală și militantă, de creștin, nu e pe placul lumii influente de azi, dar nu cred că e bine să se cedeze celor militant anticreștini” – 18 august 1981); Vintilă Horia e preocupat de introducerea lui Lucian Blaga într-un circuit european al ideilor: „Putem face din Blaga, prin gândirea noastră, vreau să spun prin forța noastră de a-i scoate în relief actualitatea un motor pentru înnoirea de mâine (…) Cred că în volumele lui fundamentale, ca «Lauda somnului» și «La cumpăna apelor», această posibilitate de anti-entropie, care are în fond un substrat esoteric profund, apare în toată măreția ei unică. Nici un alt poet român sau european nu a fost atât de aproape de adevăr ca Blaga, datorită vastei lui posibilități de a sta pluridisciplinar în fața lucrurilor. De la el la mistică, saltul ar fi ușor de realizat, însă poate că nu asta îi era misiunea. Fiecare din noi joacă un rol precis, pe care-l învățăm pe dinafară scurt timp înainte de a ne naște, în însăși matca genetică” (27 octombrie 1987); Mircea Eliade se dovedește intens preocupat de receptarea critică a romanelor sale, fiind plăcut impresionat de comentariul și interpretarea lui Basarab Nicolescu la Strada Mântuleasa („Am citit și recitit cu încântare exegeza «Străzii Mântuleasa» /…/ Cred că ești primul cititor care a «văzut» structura și destinul de Mare Zeitate al Oanei. Într-adevăr, folclorul – nu numai cel românesc – neglijează erotismul. «Aventura» Oanei nu- și revelează sensul decât în dimensiunea mitică, iar nu în cea a «basmului»” – 15 iunie 1974). În pandant, Basarab Nicolescu îi vorbește prietenului Mircea Ciobanu despre frumusețea limbii române („limba cea mai frumoasă din univers în care ne scriem noi” – 13 octombrie 1991), căutând a desluși ce s-a întâmplat cu ei din noiembrie 1968 „când ne-am despărțit, refugiat fiecare în propriul lui exil”, propunând mijloace „să umplem abisul celor 22 de ani. Să comparăm experiența în două universuri radical diferite. Să încercăm să dăm un sens, prin evoluția noastră comparată, una alteia, urgiei istoriei. Să încercăm chiar, citind printre rândurile vieților noastre, dă deslușim o posibilă cale de supraviețuire a acestei lumi nebune”.
Paginile corespondenței din această carte (cu note și comentarii excelente din partea editorilor) sunt emoționante pledoarii pentru „revenirea în țară a exilaților”. Se dovedește astfel (și astfel) că nu trebuie să ne referim nici o clipă la două literaturi, una scrisă în țară și alta în străinătate, ci la una singură scrisă în limba română, izvorâtă dintr-o unică și profundă simțire națională. Cât de exacte sunt în acest sens aprecierile lui Horia Stamatu privitoare la generația sa și la generația lui Basarab Nicolescu, distanțate în timpul afirmării, dar având comun acel ideal posibil de unitate românească: „Fac parte dintr-o generație care, prin ce-a avut ea mai expresiv, a ajuns prin 1936 la convingerea că simpla combatere a răului este o bătaie în gol, că cel mai important lucru nu e aceasta, ci facerea binelui. Era un fel de a gândi revoluționar față de putregaiul care ținea în loc de ordine, așa că represiunea a fost radicală”(14 iuilie 1981), „Dumneata ești din noua generație a exilului” (9 mai 1985), la care trebuie adăugată solicitarea lui Vintilă Horea (fondatorul la Roma a uni Institut pentru Cultura Occidentală), și încrederea în posibilitățile lui Basarab Nicolescu de a contribui la definirea unei noi politici într-o societate nou construită:„ni se pare important și urgent să punem eforturile culturale în slujba noilor curente ale timpului nostru (…) eforturile disperate ale omului de a scăpa din capcana pozitivistă a secolului precedent” – scrisoare din iulie 1980 – Avem nevoie de Dumneavoastră (…) Sperăm că veți accepta să ne răspundeți rapid dacă sunteți de acord, măcar în principiu, cu acțiunea noastră”. Basarab Nicolescu nu doar că și-a exprimat acordul, dar iată-l punându-și la bătaie toate puterile și toată calitatea sa intelectuală pentu apărarea și difuzarea valorilor spirituale moderne într-o lume în care trebuie să se impună acordul dintre noutate și societate. Iar în această acțiune, nevoia integrării în mod firesc a exilului în cultura națională devine o prioritate de majoră importanță și fără nici un fel de prejudecăți. Iată sensul demersurilor pe care le întreprinde Basarab Nicolescu, fără ezitare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara