Numărul curent: 47

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Inedit:
Scrisori de la N. Iorga, E. Lovinescu, G. M. Zamfirescu, B. Fundoianu, Camil Baltazar, Petru Comarnescu de Dumitru HîNCU


SCRIITORUL este, se ştie, un ins ce nu se resemnează să-şi ascundă gândurile. Şi când nu o făcea pentru public, într-o vreme când nici telefon nu avea oricine, iar internetul nici în vise nu-i apărea, cel mai îndemână mijloc de a-şi exprima gândurile, fie şi de la mari depărtări, erau scrisorile. în ele putea împărtăşi gânduri, sentimente, satisfacţii, nemulţumiri, dorinţe, proiecte. încât pentru posteritate scrisorile constituie o fidelă oglindă a relaţiilor dintre condeieri.

în cursul anilor am dat peste multe asemenea testimonii şi-mi spun că, măcar o parte din ele, să le aduc la cunoştinţa cititorilor României literare pe care, poate îl va interesa. Căci e vorba de texte inedite de Iorga, Lovinescu, Fundoianu, Camil Baltazar sau Comarnescu, din epoci, locuri şi exprimând trăiri foarte diferite între ele.

Acestea fiind spuse, mai întâi câteva cuvinte despre scrisoarea lui Iorga către Coşbuc.

în 1906, Gh. Coşbuc şi Ion Gorun scoteau Viaţa literară, „Revistă săptămânală, literară şi artistică", în care erau des întâlnite semnăturile lui Eugen Lovinescu şi Ilarie Chendi. Iar şi unul şi celălalt scăpau puţine prilejuri să nu-l înţepe pe Iorga, care li se părea prea sigur de sine şi necruţător cu opiniile altora.

în numărul din 25 ianuarie 1906, Lovinescu constata, astfel, maliţios:

„Iată un om, ce zic? un supraom - ce nu are nevoie de miracolul modest al florilor bunului simţ, semănate în grădiniţa din dosul casei. Pe dânsul Candide nu l-a învăţat nimic; în loc să-şi semene grădina, el seamănă norii, ce-i foesc sub picioare".

Sau în cel din 3 septembrie 1906: „Ideile generale nu sunt elementul cel mai tare al d-lui Iorga...

Dar în querillas, d. Iorga e tare, nesfârşit şi totdeauna gata".

Însă cel mai rău l-a supărat pe N. Iorga articolul lui Ilarie Chendi, intitulat „Originea scriitorilor" şi apărut în numărul din 12 august 1906, în care acesta afirmase:

„Toate acestea nu le scriem ca o învinuire - căci e vinovat cineva de originea sa?" Şi ceva mai departe: „Nici a porni cu gândul rău împotriva celor ajunşi români prin contopire de rase nu socotim, căci mulţi dintre ei (ca să vorbim numai de cei în viaţă, amintim pe domnii Caragiale, Iorga şi Ranetti, tustrei elini după tată sau mamă) îşi au meritele lor incontestabile". De aici replica lui N. Iorga.

Bucureşti, 19 Aug. 1906

Domnul mieu,

Vă rog să binevoiţi, ca directorul „Vieţii literare", să dispuneţi publicarea în cel mai apropiat număr al revistei Dvoastră a următoarelor rânduri:

Declar că aserţiunea cuprinsă în „Viaţa literară" nr. 34, că aş fi împreună cu dl. Caragiale şi Ranetti, „Elin după tată sau mamă", e o calomnie. Tatălmieu era dintr'un neam de negustori români mai târziu boieriţi, din Botoşani, iar

mama mea ieste fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici şi nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, Mare Vornic al Moldo vei. Cu totnumele său de Arghiropol, tatălmameimele, dintr'o familie venită din Rusia, din Basarabia, era fiul unei Micleşte din Ţinutul Tartarei, rudă cu Mitropolitul Sofronie Miclescu la care a şi locuit într'un timp, şi cu Mitropolitul Calinic.

Primiţi, vă rog, încredinţarea consideraţiei mele deosebite.

N. Iorga

Eugen Lovinescu şi Felix Aderca au fost mereu în cele mai bune relaţii. Scrisoarea celui dintâi mi se pare interesantă pentru ceea ce avea în vedere criticul atunci când se gândea la o nouă serie a „Sburătorului", care n-a putut să apară, însă, decât trei ani mai târziu, în 1926.

9 august 1923

Fălticeni

Scumpe domnule Aderca

Iţi mulţumesc pentru buna amintire ce-mi trimiţi, aici m-am recules într-o pace patriarhala, fertila în felul ei. Cum mi-am propus sä dau literaturii române pe cei trei mari latini: Tacit, Virgiliu, Horaţiu, în tălmăciri integrale şi degajate de pedantisme şi servilitate, îmi continui lucrul cu o frenezie ce mä pune la masa de lucru la ora 6 dimineaţa, o temperatură agreabilă şi monotonia vieţii mi-o permite; în douăsprezece mari volume voi ridica, deci, paralel, două monumente marilor înaintaşi: unul latin şi altul român. Nicăieri nu te poţi reculege mai bine în trecut şi în lucrări considerabile, decât în provincia, prin intermitenţe, regeneratoare.

Şi pentru Bucureşti am planuri, scumpe domnule Aderca; cu toată catastrofa hârtiei tipărite sau numai albe, tot sper să putem pune pe picioare un mic sburător, pur critic, dar mai ales militant Publicistica noastră literară îmi pare atât de conjurată pentru parvenirea pe orice cale, prin dubla metodă a tăcerii sistematice şi intimidării organizate pentru „amici" - încât mi se pare că ar fi vremea unui modest organ de strictă şi severă înregistrare a întregii noastre activităţi culturale, fără reticenţă perfidă sau pumnalul asasin. Sper să mai vorbim în această chestie când voi veni (primele zile ale lui septembrie) la Bucureşti şi să ajungem la o înjghebare mică, mai mult sau mai puţin stabilă (ca toate întreprinderile literare), dar, înainte de toate, profund respectabilă prin spirit decis şi onestitate.

Cu toată afecţiunea prietenească E. Lovinescu

Joi 19 august 1926

G. M. Zamfirescu era, la data expedierii scrisorii sale, director al Teatrului Naţional din Iaşi, iar H. Blazian ocupa un post important la Radio România. Ea impresionează plăcut prin delicateţea şi grija de a nu răni, cumva, sensibilitatea adresantului.

TEATRUL NAŢIONAL IAŞI

DIRECŢIA DE SCENĂ

Dragă prietene Blazian,

Profit de faptul că distinsa mea colegă vine la Bucureşti, ca să-ţi trimit textul piesei. îţi promisesem să fac anumite însemnări pe text, dar aşa zisele „scăderi"pe carele-am găsit sunt aşa de mici, că am fost perfect convins, în timpul secundei lecturi, că ai să le vezi şi ai să le suprimi singur. De pildă, am impresia că tablourile (fapt cert, acţiunea e prea fragmentată) referitoare la revista pe care o scot cei trei amici ar putea fi contopite, de nu cumva reduse, să rămână ca despre aventura lor publicistică de cari pot fi capabili aceşti trei muşchetari ai prieteniei şi sărăciei ruseşti. Te îndemn la această contopire sau suprimare, pentrucă nici interesul piesei şi nici accentul dramatic nu cade pe ideea redactării unei reviste, ci pe cinstea sufletească şi pe sărăcia ce-i uneşte. Conflictul dramatic, aşa dar, e în partea doua şi a treia a piesei şi aci ar fi bine să concentrezi toată atenţiunea - un conflict mult mai mult în intensitate, dacă - în toată această dramă subtilă ar trece firul de lumină al unei iubiri. Ai un personagiu, care ar putea deveni foarte preţios dacă i-ai acorda importanţă şi anume prostituata Marusia. Nu ştiu dacă Averescu i-a acordat o oarecare importanţă în roman, dar indiferent de faptul acesta, d-ta poţi şi eşti dator să depăşeşti romanul, atunci când această depăşire e în interesul dramatizării. Fireşte că tot ce spun eu aci, are un simplu titlu de opinie amicală, aşa cum l-ai cerut. Piesa are atâtea mari calităţi de umanitate şi de meşteşug, încât ar fi păcat să n-o scuturi de tot ce ţi s-ar părea d-tale după o nouă citire inutil. Sandu Morcovescu-Teleajen, care e membru în comitetul de lectură şi a citit piesa, are o opinie tot aşa de bună. Noi ne hotărâsem chiar s-o trecem prin amintitul comitet, dar nu va fi convocat decât foarte târziu, prin noiembrie - oricum după deschiderea stagiunei, care va avea loc la data de 14 oct. a.c. Deci, ai tot timpul să faci oarecari modificări, vreau să spun: să-i dai forma definitivă şi s-o transcrii - ca să ai şi d-ta un exemplar. Căci ai spus, când am vorbit ultima dată, că acesta pe care ţi-l trimit acum e ultimul.

Şi acum, ţin să-ţi mulţumesc că m-ai înscris cu cea de-a doua conferinţă dela Radio. Am să vin la Bucureşti, după toate probabilităţile, cu Ionel Teodoreanu. Dacă, însă împrejurări şi de astă dată potrivnice ne-ar împiedica pe amândoi să venim, te rog foarte mult să citeşti d-ta conferinţa, ca să nu mai mi se scadă din onorariu şi aşa destul de redus, o parte pentru lector. Am făcut atâtea cheltuieli cu deplasarea dela Bucureşti şi cu instalarea de aci, că primul salariu pe care l-am luat, pe august, acum câteva zile, s-a dus pe gârlă. Am să te rog să fii aşa de bun să dispui să mi se trimită onorariul, dacă nu vin, cât mai curând posibil. Repet, însă, că - până acum - nu văd ce m-ar opri.

Dacă, eventual, nu vrei să faci nicio modificare la piesa d-tale (care - repet, are prea multe calităţi ca să nu treacă prin comitet şi în forma actuală) te rog să dai la transcris şi să mi-o trimiţi, ca să fie printre primele înregistrate pentru lectură. De altfel, eu am avut grijă să opresc un număr în registru. în orice caz, mi-ar face plăcere să-mi comunici şi mie, mai înainte, la ce hotărâre te-ai oprit. Iar până la primirea răspunsului din partea d-tale, îţi trimit salutările mele cordiale.

Sept. 1933

Zamfirescu

în ultimii ani se poartă, între două remarcabile personalităţi ale culturii noastre, o acerbă dispută în legătură cu dreptul de a publica corespondenţa lui B. Fundoianu. Eu îmi îngădui doar să semnalez că la Arhivele Naţionale există două scrisori ale celui amintit, iar la Biblioteca Naţională una, către Mihail Sebastian.

Cea de faţă, nedatată şi în franceză, este, mi se pare, interesantă prin maniera caracteristică vechiului colaborator al tuturor revistelor moderniste din perioada interbelică devenit, între timp, Benjamin Fondane.
O reproduc în franceză, întrucât o traducere ar răpi din savoarea ei:

Société Anonime Française Les Studio Paramount

Robert T. Kane A dministrateur Délegué

Siége Social 2 Rue des Réservoirs Saint Maurice Seine

Bureau à Paris: Rue Meyerbeer

Dlui Ion Călugăru

Veuillez prendre note - j'y songe que des le 15 Avril, enfin! je cesse d'habiter rue Monge pour le 6 de la rue Rollin

M'y trouverons journaux et lettres amis, fâcheux et créanciers persévérant dans mon Etre au faite du grand Escalier.

Benjamin Fondane

N-am primit „Omul de după uşă" şi-l văd recenzat. Uitare? Poştă pierdută ? Represalii? Te aşteaptă cu aceiaşi veche dragoste. Fundoianu

Misiva lui Camil Baltazar către Camil Petrescu, pe o filă cu antetul revistei România literară -de sub direcţia lui Liviu Rebreanu, apărută între 1932-1934 - e o elocventă dovadă a amiciţiei care a dăinuit între cei doi în tot răstimpul, atât de agitat, dintre cele două războaie mondiale, dar şi ulterior.

Dragă Camile,

Am omis să te întreb eri ce faci în zilele de Crăciun. Cum relaţiile noastre se întâmplă sub o zodie de discontinuitate, n-ar fi rău dacă am folosi prilejul unei reluări mai temeinice de relaţii. Să stăm adică de vorbă. Scrie-mi în ce zi a Crăciunului eşti mai liber, ca să-mi faci plăcerea să pofteşti la mine la un pahar de vin sau la un ceai şi să putem sta şi de vorbă pe îndelete. Aştept cuvântul tău.

Cu dragoste al tău Camil Baltazar

Telefonul meu nu merge

Anastase Panu 11 Tramvai 19, 25, 8, 81

23 Decembre 1933

Scrisoarea lui Petru Comamescu, aflată şi ea la Arhivele Naţionale, indică data alcătuirii ei, însă nu şi destinatarul. Cuprinsul nu lasă, însă, nici o îndoială că acesta era redactorul şef al „Revistei Fundaţiilor Regale", Camil Petrescu.

Bozener Weg 3, Leipzig 0.27 12 Septembrie 1936

Dragă prietene,

îţi scriu de la Leipzig, pe o maşină infectă, care mă enervează, dar care, oricum, mă face mai citeţ. Urmez aici o sesiune de o lună la Facultatea de Filosof e, unde în afară de Hans Driesch, Hans Freyer şi Heisenberg există foarte puţine personalităţi în Germania estetica şi etica aproape că nu mai există, iar sociologia a devenit politică. Despre actualul regim încă nu mi-am putut forma o părere temeinică deşi îmi dau seama că s-au realizat aici multe lucruri bune şi necesare în ultimii trei ani. Am fost deja la Breslau, Dresda şi Meissen, oraşul milenar, unde goticul a rămas în picioare ca şi întreg trecutul. De aici, după terminarea cursurilor voiu trece la Berlin, Hamburg, München şi în celelalte centre, pentru a mă documenta, măcar rapid, despre trecutul şi prezentul german. în ţară revin la 15 Oct., când sper să lucrăm cât mai temeinic împreună, fiind deantrregul la dispoziţia dale.

în categoria colaborărilor străine la R.F.R. aş propune şi pe profesorul de aici, Hans Freyer, un tip strălucit, emerit eseist şi filosof al culturii, care ne-ar da bucuros din când în când ceva la revistă, care prin dta ar putea căpăta o circulaţie mondială şi o autoritate şi mai mare. Gusti îl apreciază îndeosebi pe Freyer, aşa că la nevoie am avea şi concursul său. Cum voiu vizita Halle, Heidelbergul, Berlinul aş putea lesne căpăta colaborările principale ale marilor gânditori germani, completând astfel programul început de dta în Franţa. Dar am nevoie în prealabil de deslegarea dtale.

Al doilea punct al scrisorii acesteia este chestia lui Mihai Popescu, pe care l-am mai văzut şi după plecarea d-tale, după cum a fost vorba. Mihai Popescu mi-a sugerat că arjuca bucuros la Teatrul Naţional în Martie-Aprril, după ce se va fi afirmat pe scenele străine, fie în piesa lui Jean Cocteau „La Machine Infernale", fie în „Le tombeau de sous l'arc de trriomphe", fie în „Ifigenia in Taurida" a lui Goethe, aici rolul lui (Orest, pe care l-a mai jucat la Katowicz. Deasemenea, mi-a vorbit de piesa „Der standhafte Prinz" (Principele hotărât) de Calderon, prelucrată de J. Gregor, piesă tipic barocă. Eu aş prefera piesa lui Cocteau, în care el are un frumos rol, pe care la Paris l-a jucat Jean Pierre Aumont Dar această piesă ar trebui bine tradusă de un adevărat poet şi înscenată de un regisor cu spirit nou. Vom mai vorbi în ţară despre acestea, dar am ţinut să-ţi comunic, după cum ne-am înţeles, rezultatul întrevederii noastre.

Te rog mult, dispune ca să apară odată în R.F.R., eseul lui Grigore Sturdza dat de aproape un an şi care mereu este amânat, deşi e un lucru bun. Te-aş ruga deasemenea să nu întârzie nici micul eseu eminescian al drului Bacaloglu care mă pisează mereu.

Cred că te-ai mai văzut cu Lassaigne şi că i s-a achitat articolul acela. Nu ştiu unde să-i scriu acum, căci probabil că nu mai e nici la Sovata şi nici în monografie cu Gusti. Dacă-lmai vezi, spune-i că îi voiu scrie de îndată ce-i voi şti adresa. Numărul la casa din str. Primăverei iarăşi nu-l am. Pentru Paris, agent în vederea colaborărilor îl putem face pe Brutus Coste, secretar de legaţie acolo şi care e un om foarte informat şi serios, din grupul celor tineri. El ne stă la dispoziţie să ne furnizeze articolele, întreţinând legături cu pesonaliăile pe care i le vei sugera.

Pentru cronica R.F.R., o bună achiziţie va fi Anton Golopenţia care-şi ia acum doctoratul aici cu Hans Freyer şi care e un tip foarte adânc şi erudit. îl vei cunoaşte în ţară, unde va colabora cu Gusti.

Şi acum te las, rugându-te să scuzi scrisul acesta barbar, care a voit totuşi să-ţi demonstreze că nu te-am uitat şi că mă gândesc cu bucurie la revederea noastră, precum şi la cooperarea plănuită.

Petru Comarnescu

Dlui Rosetti nu i-am scris încă, ştiindu-l în străinătate. Dacă e în Bucureşti, spune-i te rog toate cele bune din parte-mi.

Pentru cei care cunosc opera lui Comarnescu poate stârni mirarea sau doar un zâmbet afirmaţia lui că, deşi nu-şi făcuse o „părere temeinică" despre regimul din Germania anului 1936, îşi dădea, totuşi, seama că se realizaseră... „multe lucruri bune". Căci nu după prea multă vreme, Comarnescu a devenit un fervent admirator al societăţii americane, ba chiar şi Secretarul general al „Societăţii Amicii Statelor Unite".

Încât, odată cu Maurice Bedel, contemporan cu autorul scrisorii, am putea spune şi noi: „Să luăm totul în serios, dar nu şi în tragic".