Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Scrisoare deschisă de Nicolae Manolescu

În numele meu personal şi al colegilor mei din organismele de conducere ale USR, mulţumesc tuturor membrilor care au participat la reuniunile de alegeri din Filiale. Le mulţumesc, de asemenea, celor care mi-au acordat votul pentru un al treilea mandat. Îi felicit pe noii preşedinţi şi pe membrii aleşi ai Comitetelor de Filială. Pentru mine şi pentru colegii mei turneul electoral a reprezentat o experienţă plină de învăţăminte. Ne-am bucurat pretutindeni de o primire plină de căldură şi de interes. Am putut lua cunoştinţă în mod direct de problemele cu care se confruntă Filialele USR. Faptul de a ne fi aflat, fie şi pentru o scurtă durată, împreună a fost pentru noi, de multe ori, revelator. Sperăm ca în mandatul care urmează să rezolvăm, măcar în parte, dificultăţile şi să putem asigura USR o existenţă decentă. Totodată, voi face tot posibilul, după cum am promis, să obţin un statut cuviincios scriitorului român în societatea actuală.
Le mulţumesc încă o dată tuturor celor cărora existenţa USR nu le este indiferentă.

Nicolae Manolescu
Preşedintele USR


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara