Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Scrisoare Către Micaela Lungu de Constanţa Buzea

Rămâne să ne povesteşti în scrisori, Micaela, să ne spui, dar tu nu scrii cu uşurinţa cu care ar face-o însuşi Alec, dacă s-ar mai putea. Să ne povesteşti cumva, să găseşti o modalitate în singurătatea care-a intervenit între timp. Cum au fost cele din urmă zile şi nopţi, clipele luminoase şi cele de umbră, de întuneric, veghind sufletul lui speriat de trecere, liniştindu-se în plutirea în direcţia cer. Rămâne să ne spui tu, care ştii cel mai mult, Micaela Lungu. Mai mult decât că era în nişte zori iunieni, şi părea că doarme liniştit, la cinci, acoperit de sânziene aurii şi albe, ca între timp el să alunece tăcut din somn în somn, până-n departele de neatins, de neînţeles, de neacceptat...

Rămâne să ne spui tu mai mult decât că era în nişte zori, şi să plângi că nu ţi-a dat de înţeles ce se va întâmpla după plecarea ta de la căpătâiul lui, târziu după miezul nopţii, gândindu-te că-l vei revedea a doua zi şi veţi sta iarăşi de vorbă. Nu ne putem imagina întâmplarea, dacă a simţit, presimţit întâmplarea altfel decât ca pe o slăbiciune din care te salvezi acceptând, primind adormirea ca pe un înger de răcoare atoatecuprinzător. Cum va fi fost, dragă Micaela, cum, când ai aflat tu, singură din clipa aceea de gol, resimţind singurătatea enormă în absenţa lui...

La moartea unui poet, ce ne rămâne de făcut? Ne rămâne să înţelegem tot restul, cu tot ce n-am putut pricepe pe vremea când îi auzeam vocea voalată la telefon, de emoţia auzirii. Ce faci, cum te simţi, cum te descurci? Nimic despre starea lui în înrăutăţire rapidă, discret, duios, sensibil. Când îi primeam scrisorile şi desenele, cărţile cu dedicaţie, cu linia tremurătoare a cuvintelor şi culorilor, cuvinte şi imagini superbe, poemele pe care i le ceream pentru revistă. Se conforma înţelegând de ce i le ceream cu fervoare, nădăjduind că scriind va ţine soarta la distanţă şi sfârşitul nu se va îndura să-l tulbure din scris...

Rămâne să ne povesteşti, tu, Micaela. Te rugăm să ne ajuţi, sufletul lui veghind ce ne spui de la dubla distanţă la care ne găsim noi, într-o arie rarefiindu-se spre margini, duhul lui putând fi pretutindeni şi nicăieri, călătorind, dar nu în linie dreaptă, concentric poate cu iubirea ce ţi-a păstrat-o mereu în braţele îngerului şi îngerei...

Ne rămâne de citit şi de recitit poezia lui, acum într-o cheie alta decât cea de până mai ieri. Ne rămâne de citit cu altă atenţie, acutizată de durerea uimitoare că el a alunecat într-o direcţie misterioasă. De recitit, cu sufletul nostru scurtându-se şi el vertiginos încordat peste destinderea sufletului său. Iubirea noastră, amintirile noastre cu el din orice loc, din orice vremuri amestecate, acum limpezindu-se în tăcere. Cândva, după 1973, după ce voi plecaserăţi în exil, în Germania, mă aflam într-o librărie de pe Dorobanţi. O librărie din care nu fusese ridicată cartea lui Armura de aer. Am extras-o din raft şi m-am grăbit să-i achit preţul. Nu mai costa 15,50 lei, pe banii de-atunci, ci numai 10, valoarea textelor neputându-se niciodată măsura şi aprecia în bani. Atât de frumoasă Armura de aer, apărută la Cartea Românească în 1973, cu ilustraţii aproape melinesciene, de copiii pictori din Vultureşti-Argeş...

Simţind că locul se îngustează, aerul intră ca într-un gol neprevăzut, ca într-un cortegiu răcoros. Alexandru Lungu, prietenul nostru, este şi nu este de găsit, decât dacă ştim şi vrem să-l păstrăm, fiecare în felul lui, prin ce ştie şi ce mai are de aflat despre poetul, între timp şi dincolo de timp. Când dispare, dacă dispare, un poet mare rămâne de citit...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara