Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Scriitori persecutaţi de Alex. Ştefănescu

Între anii 1983-1988, Dan Stanca a fost corector la România liberă, ca Marin Preda în perioada 1945-1946. După ce a lucrat câţiva ani la alte publicaţii, a revenit în 1994, de data aceasta ca redactor, la România liberă, căreia i-a rămas fidel până în ziua de azi. Deşi între timp s-a afirmat ca unul dintre cei mai importanţi scriitori ai ţării, a continuat să-şi îndeplinească obligaţiile de ziarist cu modestie şi conştiinciozitate. Succesele sale literare (printre care mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor, numeroase comentarii în presă, lansări cu largă audienţă) nu l-au făcut niciodată să uite să plece "pe teren" sau să-şi "predea" la timp articolele.

Mulţi dintre cititori (eu sunt un posibil exemplu) cumpără ziarul atraşi şi de ideea că acolo lucrează Dan Stanca. Este vorba, în fond, de un romancier productiv şi mereu inspirat, care până şi într-o notă oarecare, scrisă cu o oră înainte de închiderea ediţiei ziarului, reuşeşte să formuleze câte o idee demnă de interes. Cărţile sale - Vântul sau ţipătul altuia, 1992, Eu şi iadul, 1993, Simbol sau vedenie, 1995, Aripile arhanghelului Mihail, 1996, Apocalips amânat, 1997, Cer iertare, 1997, Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, 1997, Ultima biserică, 1997, Muntele viu, 1998, Ritualul nopţii, 1998, Veninul metafizic, 1998, Morminte străvezii, 1999, Ultimul om, 1999, Domnul clipei, 2000, Pasărea orbilor, 2001, Drumul spre piatră, 2002, A doua zi după moarte, 2003, Mut, 2006, Cei calzi şi cei reci, 2008 ş.a. - constituie de multă vreme o operă literară imposibil de ignorat şi un capitol din istoria literaturii române. Cei care vor lucra în viitor în redacţia ziarului se vor mândri cu faptul că printre înaintaşii lor s-a numărat Dan Stanca.

Iată însă că toate acestea nu l-au impresionat pe noul redactor-şef al cotdianului, Dan Turturică (el însuşi fiul unui scriitor nu foarte important, dar pitoresc şi simpatizat de multă lume, Constantin Turturică). În ultimele luni ale anului 2008 el a făcut mari presiuni punitive asupra lui Dan Stanca, retrăgându-i dreptul la semnătură, cerându-i să-şi prezinte demisia şi, alternativ, ameninţându-l cu concedierea. De ce? Din motive ideologice. Într-un stil inchizitorial, despre care se credea că a dispărut din presa românească după căderea comunismului, tânărul redactor-şef s-a grăbit să sancţioneze drastic un delict de opinie. Numeroşi scriitori, ziarişti, istorici, artişti, oameni de cultură au protestat în mod public împotriva acestui abuz. Printre semnatari - Gh. Boldur-Lăţescu, Marcel Petrişor, Nicolae Mecu, Dan C. Mihăilescu, Sorin Lavric, Adrian Papahagi, Marilena Rotaru, Dan Hăulică, Sorin Ilieşiu, Daniel Cristea-Enache, Liviu Antonesei, Mihail Neamţu, Ioan Es. Pop, Radu Paraschivescu, Monica Pillat, Marin Gherasim, Florin Constantiniu, Adrian Majuru, Tudorel Urian, Ovidiu Hurduzeu, Radu Voinescu, Alexandru Mihalcea, Eugenia }arălungă, Cassian Maria Spiridon, Mihail Neamţu, Ioana Ganea, Marian Ilea, Ion Lazu, Răzvan Petrescu, Călin Stănculescu, Gabriel Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Corneliu Vlad, Iulia Blaga, Simona-Grazia Dima, Răzvan Codrescu, Mihai Creangă, Silviu Alupei, Ion Zubaşcu, Pavel Chirilă, Răzvan Ionescu, George Ardeleanu (am semnat, bineînţeles, şi eu protestul).

Se pare că, în cele din urmă, această impresionantă mobilizare de forţe a convins conducerea ziarului să renunţe la eliminarea scriitorului din redacţie. Dan Stanca s-a simţit dator să posteze pe Internet o explicaţie în legătură cu cele întâmplate:

,Cred că a venit momentul să vorbesc. Întâi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au semnat Protestul şi au fost alături de mine. Lor le sunt dator o explicaţie, iar nu acelora care pun la îndoială cuvintele mele. Ultimul număr din Aldine pe care l-am realizat a fost cel din 3 octombrie. Întrucât 6 octombrie e Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului, am considerat că se cade să marchez publicistic acest moment. Primisem un articol despre o carte a unui istoric maghiar care se ocupă de fuga evreilor din Ardealul de Nord în cel de Sud, în perioada '40-'44. L-am publicat şi, alături, am scris editorialul meu pe aceeaşi temă, într-un registru antitetic, punînd în evidenţă răul şi binele din respectiva perioadă: Transnistria masacrelor antievreieşti, precum şi decizia - tot a lui Antonescu - de a nu trimite evrei din Regat în lagărele morţii din Polonia. Dan Turturică nu a fost prezent la şedinţa din dimineaţa zilei de joi 2 octombrie. A venit după-amiaza în redacţie şi a intrat în panică. A tăiat din editorialul meu fragmentul referitor la faptele bune ale lui Antonescu. A doua zi m-a chemat la redacţie şi mi-a spus să-mi caut de lucru pînă la sfârşitul lunii. L-am întrebat ce vină am, de vreme ce nu am făcut decât să prezint un adevăr istoric recunoscut şi de cei mai mulţi istorici evrei. Mi-a răspuns că articolul în sine nu prezintă importanţă, dar eu aş fi "recidivist", fiindcă în urmă cu un an publicasem în Aldine un articol al unui bătrân ţărănist pe aceeaşi temă. Este de neînchipuit: cum să pedepseşti un om pentru ceva petrecut în urmă cu un an? Emil Hurezeanu, la acel moment directorul ziarului, a considerat cazul clasat, mustrându-mă însă sever, deoarece, prezentând punctul de vedere al bătrânului ţărănist, nu am citat şi un fragment din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaustul din România. Ironia face ca în articolul din 2008, reţinând observaţia d-lui Hurezeanu, să fi dat un asemenea citat. Aceasta nu a mai contat, însă, pentru Dan Turturică. Verbal, mi-a retras dreptul la semnătură în ziar. Un articol predat Sabinei Fati, ce urma să apară marţi 7 octombrie, a fost oprit. Ce dovadă mai bună că măsura interdicţiei era pusă în aplicare?! Am intrat în concediu de odihnă şi apoi în concediu medical. Întorcându-mă la lucru pe 15 decembrie, mi s-a comunicat că se aşteaptă de la mine demisia, oferindu-mi-se varianta unei colaborări externe. Nu am răspuns unei asemenea oferte, pentru că în felul acesta mi-aş fi recunoscut o vină pe care nu o aveam.

Abia astăzi, 19 decembrie, nu ştiu dacă în urma Protestului sau din alte motive, redactorul-şef adjunct Sabina Fati mi-a solicitat un articol. În continuare, eu nu-mi recunosc nici o vină şi nutresc speranţa că lucrurile vor intra în normal."

Nu este prima dată când un scriitor din România este tratat astfel. Cu ani în urmă, Ioan Es. Pop, după ce a publicat remarcabilul volum de versuri Ieudul fără ieşire, a fost avertizat de un activist cultural local că nu mai are ce căuta vreodată la Ieud (reacţie care constituia nu numai un grav abuz, ci şi o dovadă, ruşinoasă, de neînţelegere a limbajului literaturii). Ulterior, împotriva lui Mihail Gălăţanu s-a declanşat o anchetă poliţienească pentru pretinsa vină de a fi scris versuri ireverenţioase la adresa patriei (alt exemplu de neînţelegere a regimului de gratuitate în care funcţionează poezia).

Recent, la Târgul de Carte "Gaudeamus", s-a înregistrat un nou caz de persecutare a unor scriitori. Este vorba de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, care participau la lansarea volumului lor de eseuri de mare succes A treia forţă, avându-l ca prezentator pe popularul actor Dan Puric. Din cauza unor probleme de organizare de care nu puteau fi făcuţi răspunzători nici Ovidiu Hurduzeu, nici Mircea Platon, nici Dan Puric, autorul cărţii programate să fie lansată după A treia forţă, în aceeaşi sală, a trebuit să aştepte câteva minute. Printr-o întâmplare, acest autor era nimeni altul decât Ion Iliescu, care, în stilul său caracteristic, a declarat ziariştilor că a fost ţinut la uşa sălii Cupola din complexul Romexpo de nişte "nesimţiţi". Eleganta sa afirmaţie, preluată de Agenţia de Presă "Mediafax" în ziua de 23 noiembrie 2008, a fost reprodusă cu promptitudine în Cotidianul, Gardianul etc. În schimb, comunicatul redactat de cei insultaţi pe nedrept (care îi evocau şi pe cei 150 de participanţi la lansare) nu a fost tratat de presă cu acelaşi respect şi nu a fost adus la cunoştinţa publicului. În cuprinsul lui se spunea clar: "contrar celor afirmate în ştirea pusă în circulaţie, Editura Logos nu a depăşit timpul rezervat lansării, Ťincidentulť fiind exclusiv rezultatul organizării defectuoase".

Cu alte cuvinte, a rămas aşa cum a vrut Ion Iliescu. În disputa dintre un om politic şi scriitori a fost favorizat, în mod flagrant, omul politic şi persecutaţi scriitorii, cărora li s-a refuzat dreptul elementar la replică.

Mă bucur că printre semnatarii protestului împotriva nedeptăţii care i s-a făcut lui Dan Stanca s-a numărat şi Simona-Grazia Dima. Aceasta dovedeşte că preşedinta PEN-Clubului din România este sensibilă la atingerile care se aduc demnităţii scriitorilor şi că sunt şanse ca în viitor să reacţioneze şi mai energic, atrăgând atenţia autorităţilor din România şi din străinătate asupra oricăror manifestări de acest fel.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara