Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Salvarea neamului de Aureliu Busuioc


EXISTĂ oameni care nu pot suferi ceapa prăjită sub nici o formă. Nici în supe, nici în sosuri, nici moviliţă pe un biftec în sânge. Nu am nici un drept să-i iau peste picior: or fi având motive din copilărie să nu agreeze ingredientul, or fi având probleme cu sucul gastric sau cine mai ştie cu ce, fapt este că ei nu-l pot suferi şi fac o mare prostie cei care încearcă să li-l bage pe gât. Şi fiind aceşti ceapofobi puţini numeric nu e de mirare că bucătarii lumii continuă să prăjescă de mama focului numita legumă.

Există în cercul de prieteni şi cunoscuţi ai oricărui cetăţean câte un individ-doi pe care cetăţeanul respectiv nu-i poate înghiţi. Fie din cauza că sunt pisălogi, fie că sunt lingăi sau bârfitori. Şi pe care cetăţeanul îi dă afară pe uşă, ca să se pomenească cu ei intrând pe fereastră.

Şi nu are ce le face, buna creştere nu-i permite să le dea cu bâta în cap. Încearcă pur şi simplu să-i ignore, deşi vede clar că pe lume numărul pisălogilor, al lingăilor şi bârfitorilor nu scade şi că e o naivitate să le declari război...

Nu sunt nici legumofob, nici mizantrop, sunt un simplu om al literelor, om care, la un moment dat, a luat seama că nu doar ceapa şi impostorii îţi pot fi duşmani. De la o vreme duşmani îţi pot fi şi... cuvintele.

Şi primul cuvânt care m-a scos din pepeni a fost, fireşte, ADRENALINA....

Cu ce a păcătuit acest cuvânt - denumire a hormonului produs de glandele suprarenale - că m-a obligat să-l urăsc?

Cuvântul, la drept vorbind, n-a păcătuit cu nimic. Dar încercaţi într-o zi să număraţi de câte zeci de ori este pomenit pe toate canalele şi la toate posturile de radio. Şi în ce contexte! Un fotbalist a marcat un gol: adrenalină. Un student a picat un examen: adrenalină. Un tractorist bea o bere: adrenalină. O precupeaţă şi-a vândut castraveţii... Un poliţist era cât pe ce să prindă un găinar. Un elev dă la moacă unui coleg. O cucoană îşi măreşte bustul. Un puşti la grădiniţă n-a făcut pipi în pantaloni: adrenalină, adrenalină!...

Nu simţiţi şi dv. un flux de adrenalină citind aceste rânduri?...

Al doilea cuvânt...

Ei bine, al doilea cuvânt e ceva mai recent la posturile noastre de televiziune şi sună aşa: Testosteron. Denumirea unui alt hormon, produs de cu totul alte glande decât cele suprarenale.

Cu câteva luni în urmă îl puteai auzi sau privi numai pe posturile ruseşti (din belşug puse la dispoziţia moldovenilor de către „echidistantul" Sun-TV!) şi îl puteai accepta cu oarecare înţelegere şi compasiune: „Ia te uită, domnule, ce-a ajuns Rusia! Cu natalitatea la pământ, pierzând anual de două ori mai multă populaţie decât poate adăuga, ce-i mai rămânea imperiului decât să apeleze la arma teleagitaţiei!" Şi dă-i de câte cinci-şase ori pe zi, pe toate canalele, mese rotunde cu câte două duduiţe şi un invitat savant, androlog sau sexolog, care să strige sus şi tare că jumătate din bărbaţii ţării sunt impotenţi... pardon, că suferă de disfuncţii erectile, cu explicaţiile de rigoare a termenilor medicali - libido, ejaculare precoce, testosteron etc..., ca să fie înţeleşi de toţi Ivanii şi copiii din faţa ecranelor. Apoi, după ce bagă groaza în oameni, hop! ca acadeaua de pe colivă, vine şi una din duduiţe cu salvarea, adică cu un număr de telefon, la care bieţii „neerectili" vor fi
consultaţi de specialişti şi pot comanda elixirul bărbăţiei, care va face din ei adevăraţi giganţi sexuali, mai ceva ca Giovanni Giacomo Casanova...

În răstimpul a cincisprezece minute cuvântul Testosteron răsună cam de zece ori.

S-ar putea crede că e vorba de o simplă reclamă (foarte bine plătită!) a unei firme de farmaceutică, dar după anvergura acestor show-uri pare mai degrabă să fim martorii unui proiect naţional. Şi chiar cred că este . Dar în cazul acesta unde e preambulul obligatoriu oricărui proiect?!

De ce nu se suflă nici un cuvânt despre cele vreo zece ( sau mai precis - douăzeci!) milioane de bărbaţi alcoolici, despre mizeria cruntă în care se zbate majoritatea populaţiei rurale, despre copiii flămânzi şi goi care încearcă să se salveze în stradă, despre mamele care nu văd altă ieşire din catastrofă decât în aceeaşi sticlă de votcă, despre şomajul ajuns la niveluri exorbitante?

Criza economică globală? Dar criza aceasta durează în Rusia de aproape douăzeci de ani!

Unde se duc miliardele sau trilioanele de dolari căpătaţi pentru exportul de materii prime? Or fi uriaşe rezervele de petrol şi gaze, dar e oare omeneşte să înlocuieşti golurile lăsate de acestea în sol cu milioanele de femei cu durata vieţii de şaizeci şi cinci de ani şi a bărbaţilor de cincizeci şi nouă? Or fi rusoaicele cele mai frumoase femei din lume, cum le place oficialităţilor să creadă, dar când sunt ele cu zece milioane mai multe decât bărbaţii, când după treizeci-treizeci şi cinci de ani nu mai sunt capabile să dea naştere unor noi vieţi, de ce creştere a natalităţii mai poate fi vorba? Ce leacuri aducătoare de testosteron şi libido ( cel puţin declarate ca atare!) aruncate larg pe piaţă de către firma rusească intitulată pompos „Salvgardarea naţiunii" mai pot salva naţiunea?...

Şi iată, cum era şi de aşteptat, telefoanele producătoare de minuni „Acum şi în Moldova" sunt trâmbiţate şi pe toate canalele noastre.

Ce-i drept, debutul inundaţiei de testosteron în Moldova a început cu un rateu: un biet cetăţean, luând drept literă de evanghelie ciripitul frumoaselor reclama-gioaice, după ce-a intrat în serioase datorii (în euro!) apare la televizor ca să se plângă că miracolul promis n-a avut loc, şi cere să i se întoarcă banii, lucru refuzat de către vânzători. Nu ştiu cum s-a terminat ciondăneala dintre înşelat şi înşelători. Probabil în mod amiabil, aceştia de la urmă de obicei evită scandalurile. Şi, cum se întâmplă totdeauna, e sigur că mai sunt şi alţi păţiţi care au dat crezare reclamei, dar le e ruşine să recunoască (fapt pe care şi mizează reclamagiii!)

Dar cuvântul magic „testosteron" continuă să ne umple ochii şi urechile.

Şi nu cred că e cazul. Hormonul numit nu e de natură să acopere golurile lăsate de exodul unui milion de moldoveni flămânzi şi săraci în Spanii şi Italii.

Şi-apoi oamenii noştri au găsit întotdeauna ieşiri simple din situaţii şi mai sinistre.

Zilele trecute, după cum mi s-a povestit, Vasea, un cunoscut de-al meu din părţile codrilor, tânăr şomer rural, asista la o plângere a directoarei şcolii către primar, precum că din lipsă de elevi e vorba să se închidă şcoala.

- Ei ba! a sărit Vasea. Iaca dacă domnul primare îmi dă câte o strachină de borş cu carne şi ţălină în tătă ziua, nu mai închide nimeni şcoala!...

... Şi ăia de la televiziune: testosteron, testosteron!