Numărul curent: 42

 
Sadoveanu în texte inedite de Constantin Coroiu


Moştenitorii lui Mihail Sadoveanu au păstrat un număr mare de manuscrise inedite ale scriitorului: însemnări de jurnal, texte memorialistice, impresii de călătorie, reflecţii privind propria-i operă, schiţe de proiecte literare, documentări, note de lectură şi altele. Cele mai multe dintre preţioasele documente au fost arhivate de Valeria, a doua soţie a lui Sadoveanu, şi de fratele acesteia, Constantin Mitru, secretarul personal al scriitorului. Cei doi i-au încredinţat fondul de texte inedite, spre a fi editate, criticului şi istoricului literar Constantin Ciopraga, unul dintre cei mai reputaţi biografi şi exegeţi ai lui Sadoveanu. Domnia sa le-a reunit şi ordonat într-un volum de peste 600 de pagini, cuprinzând toate textele inedite rămase de la autorul Crengii de aur, însoţindu-l de un amplu studiu introductiv şi redactând notele de subsol. Cartea îşi aşteaptă editorul, mai bine zis banii necesari tipăririi ei. Până atunci, l-am rugat pe academicianul Constantin Ciopraga să ne ofere câteva detalii privind volumul pe care l-a intitulat: Sadoveanu - pagini de jurnal şi documente şi care - ne spune domnia sa - conţine ,un valoros material de istorie literară ce contrazice multe dintre lucrurile pe care le ştim despre scriitorul Sadoveanu".

- Domnule profesor, putem considera ceea ce vom citi pentru prima oară în volumul pe care l-aţi pregătit că este un jurnal al lui Sadoveanu?

- Autorul Baltagului nu a ţinut un jurnal propriu-zis - în genul unui Rebreanu. însemnările sale au, mai totdeauna, caracter ocazional: impresii de călătorie, dezvăluiri de atelier, proiecte literare (adesea concise), relatări de la Academie ori din alte medii. Notaţiile din perioada ce se întinde de la 1906 până în 1944 - în creion sau în cerneală, cu ştersături, corecturi, adăugiri - sunt cuprinse în 25 de carnete. Numeroase manuscrise nu sunt datate şi, de aceea, stabilirea cronologică s-a dovedit a fi dificilă. Nu e vorba de notaţii zilnice sau cu o periodicitate anume; de-a lungul a aproape patru decenii au fost frecvente întreruperi.

- într-o mărturisire din 1937, Sadoveanu spunea: ,Am obiceiul să distrug scrisorile, ciornele şi notele, ca să nu fie bătaie de cap mai târziu pentru oameni curioşi. Dintr-o discreţie firească, n-am comunicat publicului despre predecesorii mei decât extrem de puţin. N-am alimentat notele biografice din cărţi, de aceea cele mai multe sunt vagi ori cuprind neexactităţi. M-am gândit că unele lămuriri poate tot ar fi necesare acum, ca să se vadă de ce viaţa mea a fost aşa de puţin orăşenească şi aşa de lipsită de viclenie..."

Se pare că nu s-a ţinut întru totul de cuvânt, de vreme ce acum avem (vom avea) acest masiv volum de însemnări inedite, care se constituie totuşi într-un fel de jurnal...

- într-adevăr, afirmaţia privind distrugerea notelor nu coincide integral cu realitatea. în arhiva familiei s-au păstrat, cum spuneam, peste 25 de carnete, conţinând observaţii sociale, etice, psihologice şi culturale, inclusiv profiluri de personaje şi subiecte de dezvoltat. Interesat de nuanţe expresive, prozatorul înregistrează sintagme, formule gata făcute, reflecţii, alcătuieşte liste de toponime şi colectează antroponime.

- Prima însemnare datează din 1906. Scriitorul avea 26 de ani, locuia şi scria la Fălticeni, debutase fulminant în 1904, publicând patru volume şi impunând în istorie literaturii noastre ceea ce Nicolae Iorga a numit Anul Sadoveanu. Dezvăluiţi-ne în premieră una din însemnările de început.

- Da, de pildă una în care Sadoveanu îşi schiţa practic o linie de conduită, privind în juru-i şi în propriul eu: ,Mă simt, prin suflet şi intelect, singur şi unic. Mă simt al poporului meu, al părinţilor şi cerului meu. Tocmai de aceea vreau să văd în alt individ, de altă rasă şi de sub alt cer un frate. Ceea ce e omenesc bun şi nobil în fiecare din noi trebuie să ne adune pentru un efort comun al energiilor diverse cătră acelaşi scop armonic. Internaţionalismul celălalt se întemeiază pe progresele tehnice, pe circulaţia bunurilor, pe viaţa materială. A căuta înfrăţire aici e zădărnicie; după cum a căuta, pe această cale, fericirea înseamnă a face confuzie între două planuri cu totul deosebite ale vieţii. înfrăţirea n-o putem realiza decât pe plan moral, subordonând moralului cele materiale. De câtva timp, după mari catastrofe, lumea tot mai neliniştită, simte nevoia unui orizont nou. Nici un aeroplan, cu record oricât de sporit, n-o va putea duce acolo unde se înalţă numai inima, curăţită de mizeriile materialismului..."

- Domnule profesor, ce anume frapează la tânărul Sadoveanu în proiecţia notaţiilor sale de laborator?

- Frapantă este acuitatea privirii care îşi aliază sistematic tensiunea unui poet: plasticizant şi pensioroso, apropiat misterelor lumii şi adânc înfipt în pământul înaintaşilor. Faurul aburit, cum singur îşi spune, avea disponibilităţi de mare creator. Nu-i rămânea decât să se desfăşoare în timp şi spaţiu. în Sadoveanul tuturor vârstelor fuzionează observatorul multiobiectual şi gânditorul negrăbit. Faptele, întâmplările şi ecourile lor devin literatură după o relativă gestaţie, după ce s-au decantat, după ce s-au reorganizat şi orchestrat. Despre scrierile sale păstra o tăcere precaută: ,Nu socot nici interesant, nici folositor - gândea el în 1928 - să fac cunoscut publicului proiectele mele de viitor. Cred că nu trebuie să vorbesc decât despre ceea ce am realizat".

- Aţi pronunţat cuvântul gestaţie. Din acest punct de vedere revelă manuscrisele inedite ceva deosebit faţă de ceea ce se cunoaşte? S-a vorbit despre spontaneitatea lui Sadoveanu, despre faptul că perioadele de gestaţie, ca să rămânem la acest termen, erau extrem de scurte şi că scria foarte uşor. întinderea impresionantă a operei sadoveniene pare să justifice această impresie.

- Există în masiva creaţie sadoveniană scrieri lejere, dar a generaliza că totdeauna el redacta cu uşurinţă este a eroare. Debutul său editorial neobişnuit, din 1904, cu patru cărţi, fusese produsul a vreo 5 ani de exerciţii, chiar dacă juvenile. Cum ştiţi, în 1905 li se adăugau alte volume, iar în anul următor încă patru. Fenomen rar întâlnit, un asemenea ritm avea să acrediteze impresia de spontaneitate. Numeroase notaţii de jurnal intim probează că tranziţia de la orizontul prim la capodopere implica un lent proces de selecţie şi cristalizare. Toată lumea credea că Sadoveanu scria foarte uşor, dar lucrurile nu stau aşa. Despre Baltagul, care are doar 90 de pagini, se ştie că l-a scris în opt zile. A devenit un clişeu. Jurnalul atestă însă cât de mult s-a pregătit prozatorul înainte de a-l scrie. Apoi, el a cunoscut foarte bine mentalităţile ţărăneşti, ceea ce explică de ce n-a avut nevoie de alte cărţi pentru a se documenta.

- Le cunoştea nemijlocit. S-a nutrit aşa-zicând direct de la sursă...

- Sigur. Baltagul este o operă de relatare directă, pornind de la un caz similar cu cel din Mioriţa, dar construit în nume propriu. De altfel, el însuşi mărturiseşte: ,Mi s-a întâmplat ca elemente de intrigă, de acţiune să le port în mine 10-15 ani". Oricum, ideea spontaneităţii sale literare nu mai este valabilă. Afirmaţia se adevereşte şi prin cele câteva proiecte de nuvelă sau roman, dintre care numai unele s-au finalizat. Sunt notaţii pentru Zodia Cancerului, Fraţii Jderi, 127 de pagini de însemnări privind rangurile boiereşti, contextul istoric, relaţiile cu vecinii şi cu Imperiul Otoman etc. Semne despre geneza capodoperei Hanu Ancuţei, ce avea să apară în 1928, se întrevedeau încă din 1921. O pagină de jurnal se intitulează Poveşti la Hanul Ancuţei (care în fapt sunt povestiri). Istorisiri populare, vorbe de duh şi sentenţii, elemente de ritual magic şi blesteme - toate compun o bancă de date cu posibile întrebuinţări în procesarea creativă. De timpuriu, scriitorul - care îşi zice artist - este preocupat de adagii, sintagme şi nuanţe lexicale. îl încântă sistematic observaţii plasticizante: ,Frumuseţea nu se taie pe talger"; ,Curgeau pieile de pe dânsa" (de pe o femeie supraponderală). Din 1906, datează o menţiune ornitologică: ,Dodârlău - cufundar din bălţile Dunării, cu pene în jurul ochilor".

- Am înţeles că în jurnal sunt note de călătorie cu trăsura sau per pedes la Agapia, Văratec, Cetatea Neamţului, Secu, Râşca, Bălţăţeşti (în 1906), dar şi impresii din voiajurile de mai târziu în străinătate, precum cel cu Orient-Expres până la Amsterdam. Ce alte experienţe mai deosebite trăite de scriitor şi intrate apoi, eventual, în literatura sa sunt evocate în manuscrisele până acum inedite?

- De pildă, filele de jurnal din perioada 11 august-

2 septembrie 1906 rezumă experienţa ofiţerului de rezervă Sadoveanu în marş (prin Probota, Lespezi, Hârlău) spre tabăra de la Şipote, din nordul Moldovei. Efort fizic istovitor pentru el care avea 103 ,chilograme": ,Marşul mi-a ars tălpile aşa de tare şi mi-a rănit un picior", încât până la ,scheletul negru" al mănăstirii Probota ,două sute de metri, fac jumătate de ceas şchiopătând". într-un Discurs către mine însumi, intercalat în jurnal, se fac consideraţii deloc amabile despre ofiţerii de carieră: ,domnul căpitan Holban, cumnatul ilustrului literat Eugen Lovinescu", e un personaj ciudat. Părintele lui Anton Holban, viitorul romancier, nu s-a spălat ,de la 15 august, de când a ajuns în tabără şi până la ziua aceasta", încât ,bunul şi burtosul doctor Rizescu a luat măsuri ca să se înarmeze o companie cu lopata de infanterie şi o altă companie cu măturoaie şi cu hârdaie de apă, ca să poată curăţi urechile domnului căpitan..." Nici o toleranţă pentru generalul Tell, mărginit şi absurd. Din aspra experienţă a rezultat fragmentul Mergând spre Hârlău, text încorporat în O istorie de demult... La 25 iunie 1913, locotentul Sadoveanu, mobilizat la regimentul 15 Infanterie Fălticeni se referea, notând în jurnal, la starea de spirit din zonă, favorabilă intrării în război. însemnările deveneau în 1914 o carte: 44 de zile în Bulgaria. Suscită interes, dincolo de literatură, şi diverse texte circumstanţiale, unele cu suport biografic. De pildă, într-o scrisoare-concept, din 1926, destinată unui ,iubit prieten", e vorba de Octavian Goga, ieşeanul Sadoveanu care, mai mult de două decenii stătuse ,departe de frământările politice", îşi anunţa, ,după îndestulă chibzuinţă", decizia de a se integra în Partidul Poporului, condus de generalul Al. Averescu, motivând astfel ,Se pare că e nevoie îndeosebi de contribuţia intelectualilor, într-o epocă de coborâre a intelectualităţii generale".

- O constatare perfect valabilă şi astăzi, după 80 de ani de când o făcea Sadoveanu. Doar că acum ar trebui să renunţăm la acel se pare! Scriitorul a intrat, într-adevăr, în scena politică...

- Da, în 1927 era deputat de Bihor, iar trei ani mai târziu era senator de Iaşi, apoi preşedinte al Senatului în guvernul Iorga, ales ,ca personalitate culturală". Aş mai menţiona din ceea ce am numit texte miscelanee (circumstanţiale) Cuvântarea Marelui Maestru al Francmasoneriei române unite, rostită la ,Primul Convent federal, în Bucureşti, la 15 aprilie 1934".

- Domnule profesor, ce se poate afla din documentele inedite, atât de diverse, de la date biografice şi preocupări domestice până la foarte importante elemente de laborator de creaţie, în ceea ce priveşte lecturile, orizontul cultural al lui Sadoveanu? întrebarea este, cred, cu atât mai legitimă cu cât jurnalul său, mă rog, falsul jurnal cuprinde cea mai fecundă perioadă a vieţii marelui scriitor: între 26 şi 60 de ani. Cunoaştem aprecierile antinomice din acest punct de vedere. G. Călinescu scria în 1937 în ,Adevărul literar": ,îl cred foarte necultivat". Al. Paleologu, dimpotrivă, consideră în Treptele lumii sau calea spre sine a lui Mihail Sadoveanu, carte apărută în 1978, că autorul Baltagului ,e cel mai intelectual scriitor de la Eminescu încoace".

- A vedea în Sadoveanu doar un arhaizant, un îndatorat marilor cronicari şi cărţilor populare, este greşit. Pelerinul printre arhetipuri nutrea (programatic) nostalgia cunoaşterii totalizante, integraţioniste, angajându-se în lecturi ale unor lucrări istorice, parcurgând lucrări de filosofie generală, de filosofia culturii şi, bineînţeles, citind capodopere ale literaturii universale. Palmaresul lecturilor lui face impresie, de pildă cele din 1906, când era foarte tânăr şi când începe jurnalul. El preia din cărţile altora puncte de vedere felurite: despre religie, despre virtute, fericire şi speranţă. Meditează la concepte precum materialism şi spiritualism, cu opriri la Epicur şi Lucreţiu, la Bacon, la d'Holbach, Locke şi Condillac, la Descartes şi Leibniz, la Hegel şi Kant. Extrage fragmente definitorii - frecvent în franceză, uneori în latină - din Pythagora şi Machiavelli, din Horaţiu, Tit Liviu şi Sfântul Augustin, din Montesquieu şi Voltaire, din Victor Hugo, Goethe şi Heine, Balzac, Maupassant, Flaubert şi Baudelaire, din Napoleon Bonaparte şi Franklin etc. în 1907 figurează Euripide, Empedocle, Seneca, Tertullian, Fichte, Pascal, La Fontaine, Rousseau, La Rochefoucauld, Byron, Proudhom. în 1906 reţine cuvinte indiene din Kipling. Pe aproape două pagini citim o listă de cărţi de cumpărat - toate în franceză - 48 de autori reprezentând diferite literaturi: Goethe, Tolstoi (4 titluri), Hoffmann, Manzoni, Thakeray, Turgheniev şi alţii. în 1928, probabil în pregătirea unui interviu, face trimiteri la Keyserling şi Freud. Interesante sunt reflecţiile despre artă şi frumos, înşiruite după citatele din Lombroso. Călinescu se pripea când îl credea pe Sadoveanu necultivat.

- Conchizând, ce am putea spune, stimate domnule profesor, pe scurt, despre fondul de texte inedite care sperăm să apară cât mai curând în impunătorul volum pe care l-aţi pregătit pentru tipar?

- Că aceste texte proiectează lumini întregitoare asupra unui Sadoveanu necunoscut.