Înapoi la pagina curenta

Puzzle:
ro.mânia de Gabriel Chifu

În Bucureşti şi în toată ţara se desfăşoară proteste de o amploare fără precedent. Ce-ar fi de zis despre aceste extraordinare manifestaţii?

În primul rând, ca să nu existe ambiguităţi, trebuie desigur să spun, în mod răspicat – aşa cum, de altfel, au făcut-o şi unele voci venind chiar din arcul partidelor de guvernământ, ca Mihai Chirica, Sorin Moisă, Florin Jianu, Aurelia Cristea şi alţii, admirabili prin felul cum au reacţionat, onest şi cu demnitate – că susţin, cu toată convingerea, principala revendicare a protestatarilor: abrogarea ordonanţei de urgenţă cu numărul 13. Cramponarea PSD-ului în această atitudine de sfidare a cererii populaţiei reprezintă o uriaşă eroare, distrugătoare, auto-distrugătoare.

Odată lămurit acest aspect care ţine de propria poziţionare faţă de eveniment, pot trece la ceea ce aş vrea să accentuez în rândurile de faţă, un răspuns la întrebarea: în ce fel de ţară trăim, cum este România momentului?

După părerea mea, aceste manifestaţii de stradă au relevat un fapt uluitor: România e alta, România e altfel decât credeam că este. Proiecţia pe care o aveam asupra ţării, după mai toate manifestările publice la vedere, nu era deloc în măsură să mă umple de optimism. Ba, dimpotrivă: populaţie prostită, somnolentă, manipulabilă, prăfuită, care se buluceşte şi se calcă în picioare fiind gata să se şi omoare, la inaugurarea vreunui supermarket sau a vreunei pieţe, în căutare de chilipiruri jalnice, de pomeni stradale; apoi, atâţia conaţionali care sperie Europa cu cerşetoria şi furtişagurile; şi atâţia inşi ignari care nu sunt în stare să facă nimic ca lumea, care se exprimă nătâng în propria limbă şi care habar n-au pe ce lume trăiesc etc., etc. Şi, cu totul surprinzător, aceste mitinguri ne arată o cu totul altă faţă a ţării. Ca-n povestea cu Cenuşăreasa: fata ştearsă, obosită, inexpresivă, nebăgată în seamă, care stătea în cenuşă, lângă vatră, se preschimbă într-o fiinţă plină de strălucire. Puţini s-ar fi aşteptat la acest nou chip al românilor şi, certamente, politicienii aflaţi la putere nu se aşteptau. Ei aveau impresia că sunt vizitii la o căruţă oarecare trasă de nişte mârţoage şi când colo au de-a face cu nişte bidivii care mănâncă foc şi poartă vehiculul, în văzduh, puternici, înaripaţi. În aceste zile, oamenii din stradă, cetăţenii obişnuiţi se dovedesc a fi, ca mentalitate, cu mult peste politicienii ajunşi în frunte, care vor să-i conducă. Metodele celor din urmă sunt inadecvate pentru vremurile de-acum, au rămas înţepenite în trecut, ruginite, nefuncţionale. Ca o încăpăţânare de a duce vestea cu poştalionul în era internetului.

Sunt impresionanţi oamenii din stradă: paşnici, extrem de paşnici, relaxaţi chiar, dar de neclintit în hotărârea lor, în revolta lor, în mânia lor (ro.mânia) atât de civilizat exprimată. Şi sunt creativi în protest, împart flori, ceai, cafea, sandvişuri, dulciuri, îşi aduc la miting şi copiii, care reprezintă viitorul acestei ţări. Şi sunt educaţi, extrem de bine informaţi, sunt inventivi, inteligenţi şi plini de umor în sloganuri. În fine, sunt capabili de o solidaritate perfect sincronizată: căci sute de mii de români au ieşit în stradă, toţi la aceeaşi oră, şi nu doar în Bucureşti, ci şi în majoritatea oraşelor mari din ţară, dar şi într-o sumedenie de localităţi prizărite, fără nici un fel de tradiţie a protestului, dar şi în metropole europene şi americane, Paris, Londra, Roma, Helsinki, Madrid, New York, Seattle şi Chicago, dar şi, în semn de solidaritate, în statele vecine, Moldova şi Bulgaria.

Iar revendicările lor, dincolo de cererile imediate, punctuale, cunoscute, au depăşit interesul strict personal, atingând pragul înalt al valorilor umane de natură abstractă, al principiilor şi al idealurilor, acelea care alcătuiesc sistemul de referinţă fără de care un popor nu poate exista, nu are destin. Manifestanţii au fluturat tricolorul, au cântat vibrant imnul naţional şi au pledat pentru adevăr, pentru democraţie şi cinste, pentru demnitate şi integritate, pentru o ţară în care copiii lor să aibă o viaţă normală.

Prin acţiunea lor, aceşti manifestanţi au resuscitat sentimentul patriotic şi ne dau speranţa că resursele acestui popor, puterea sa de regenerare, capacitatea sa de a-şi reveni tocmai atunci când îl crezi căzut, definitiv pierdut, sunt misterios de mari, sunt prodigioase. Povestea poporului român este palpitantă şi are, iată, momente înălţătoare, cum este acesta. Iar aceste momente, aceste răspântii de trezire, de reviriment sunt cu atât mai emoţionante, cu cât erau de nebănuit. Aidoma unui om în mintea şi în inima căruia se produce o tăcută, o nevăzută, o teribilă transformare până când omul acela devine cu totul altul. Şi cu ţara aceasta se întâmplă acelaşi lucru: manifestările de stradă, felul cum se desfăşoară ele ne arată că, între timp, pe nesimţite, din România ştiută a crescut o altă Românie, de care suntem mândri.

4 februarie 2017