Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Richard al III-lea – setea precoce de putere de Horia Gârbea

În teatrul lui Shakespeare, prima apariție a lui Richard, fiul cel mai mic al ducelui de York și purtător al aceluiași prenume, se produce în prima scenă a piesei Henric al VI-lea, partea a III-a sau Richard Duce de York. Piesa cuprinde, conform titlului complet, Tragedia adevărată a lui Richard, Duce de York, și moartea bunului rege Henric al Șaselea, împreună cu toată dihonia dintre cele două Case, de Lancaster și York, așa cum a fost jucată de nenumărate ori de slujitorii Preacinstitului Conte de Pembrooke. Iar apariția tînărului Richard este una spectaculoasă. El aruncă pe jos capul lui Somerset, comandant al armatei lancasteriene, somîndu-l: Tu să le spui cum m-am purtat în luptă. Tatăl său îl laudă: În luptă, Richard cel mai merituos! / Pe Somerset l-ai omorît chiar tu?
Scena se petrece îndată după bătălia de la Northampton (10 iulie 1460). Oastea lui York și a fiilor săi a repurtat o victorie semnificativă. Ea îl va sili pe regele Henric al VI-lea să accepte ca, după moartea sa, familia York să domnească în locul urmașilor lui.
Faptele vitejești ale lui Richard (1452-1485) la Northampton reprezintă o licență dramatică a lui Shakespeare, viitorul rege avînd la acea dată mai puțin de 8 ani. Dar bardul a vrut să sublinieze dîrzenia personajului, unul obsedat de putere. Imediat după ce Henric al VI-lea cedează coroana pentru urmașii lui York, Richard de York jură că îl va lăsa să domnească. Dar Richard cel tînăr îi cere tatălui său să-și calce jurămîntul.

Ce ai jurat în fața lui e, deci,
Neavenit și fără consecință.
Pe scurt: la luptă. Tată, chibzuiește
Ce lucru dulce este să domnești,
Cercul coroanei e un Paradis
Pe care și-l închipuie poeții. (I.2.)

Dulceața puterii, pe care o adulmecă precocele Richard, justifică orice manevră spre dobîndirea ei. Peste puțină vreme, în bătălia de la Wakefield (30 decembrie 1460) Richard de York e ucis ca și fiul său Edmund, conte de Rutland. Ieșind într-o recunoaștere imprudentă sau în căutare de provizii, York și Rutland au fost surprinși de forțe net superioare.
Tînărul Richard vrea răzbunare. El își îndeamnă frații și pe neobositul Warwick să lase doliul și s-o împlinească.
Astfel, în viziunea lui Shakspeare, frații York, Eduard și Richard, se reunesc iar în luptă. Richard vede și el, cu Eduard, un fenomen atmosferic în care citește semnul victoriei, înainte de bătălia de la Crucea lui Mortimer (2 februarie 1461).

Trei mîndri sori, perfect e fiecare.
Nu-s despărțiți de norii mici răzleți
Și singuri strălucesc pe cerul pal. (…)
Ceva măreț ne prevestește cerul. (II.1)
Eduard e de acord cu interpretarea: Minune e din cer, nemaivăzută.1
De fapt, Richard se afla atunci în Țările de Jos, trimis de mama sa, pentru a fi protejat în momente de incertitudine privind soarta războiului între clanuri.
Scenele de la 3 pînă la 6 ale actului II din Henric al VI lea, partea a treia, se referă la bătălia de la Towton, în apropiere de Leeds, în Yorkshire, la 29 martie 1461. În realitate, Richard avea aproape 9 ani și nu a participat la bătălia aceasta. Dar el, după bătălia de la Towton (28 iunie 1461), a primit titlul de Duce de Gloucester, pe care-l va purta pînă la încoronarea sa din 1483. La Shakespeare, înnobilarea s-ar fi făcut chiar la finalul bătăliei:

Richard te-nalț acum la rang de duce
De Gloucester iar pe George duce de Clarence.
Cît despre tine, Warwick, ca și noi
Vei hotărî ce lucruri să se facă. (II.6)

Deși avid de putere, Richard apare ca superstițios și încearcă să schimbe ducatele cu fratele său, convins că Gloucester e cu ghinion:
Dă-mi mie Clarence și lui George dă-i Gloucester.
Ducatul Gloucester prea aduce ghină2. (II.6)

Dar Warwick, autoritar, ca mentor al său, îl oprește: Ei, na prostie! Richard, fii de Gloucester. Poate hotărîndu-i destinul? Rolul soartei implacabile este o constantă a pieselor lui Shakespeare.
Îndată după ce fratele său, Eduard, o seduce pe Elisabeth de Woodville, deci ne aflăm prin 1464 sau 1465, Richard are, singur în scenă, un monolog, cel mai lung din opera lui Shakespeare, în care își afirmă explicit scopul și mijloacele. Că vor trece ani buni pînă la împlinirea lor, în 1483, nu rezultă din piesă, bardul dilatînd și comprimînd timpul cu un genial simț al oportunității dramatice. E remarcabil că, față de alte personaje din Shakespeare, Richard spune explicit și repetat ce vrea:

Și lumea am s-o văd precum un iad,
Cît capul ăstui trup schilod n-o fi
Înconjurat de gloria coroanei. (III.2)

Pentru a dobîndi ce și-a propus, Richard își face inventarul mijloacelor și îl invocă și pe Machiavelli, care avea să se nască abia peste patru ani și își va scrie opera capitală la aproape două decenii după moartea lui Richard.

Cameleonului i-adaug culori,
La chip schimbat dau lecții lui Proteus3,
Pe Machiavel4 cel crud îl dau la școală.
Să n-am coroana, cînd știu tot a face?
Aș! E departe, dar o chem încoace. (III.2.)

Îndată după bătălia de la Tewkesbury (4 mai 1471), Richard are grijă să-l ucidă pe Eduard, fiul lui Henric al VI-lea. Se pare că el a murit în luptă. Dar în piesă e asasinat de Richard, după programul schițat înainte. Margareta de Anjou, soția lui Henric, scapă cu exilul, dar Richard își continuă pașii, ucigîndu-l și pe Henric al VI-lea, la Londra (21 mai), crimă ce i se atribuie și de unii istorici.
După ce îi omoară pe inamicii familiei sale, Richard urmează conștiincios programul declarat și îi are în vedere pe frații lui mai mari:

Henric și fi-su au crăpat. Urmezi
Tu, Clarence. Și pe ceilalți o să-i rad:
Îi iau la rînd și îi trimit în iad. (V.6.)

În sfîrșit, în ultima scenă a piesei Henric al VI-lea, partea a III-a, chiar la încoronarea lui Eduard, Richard are un aparte cît se poate de explicit:

Tăciune, mană pe a lui (a lui Eduard n.t.) recoltă
Am să aștern, cînd capu-i va cădea.
Pocit, neluat în seamă, am un umăr
Mai gros să-mi pot purta în spate fala. (V.7.)

Apoi își sărută fratele și rostește din nou, aparte:

La fel și Iuda și-a pupat stăpînul
Strigîndu-i „Slavă!” chiar cînd îl trăda. (V.7.)

Lupta lui Richard pentru țelul său, dar și anunțarea acestui țel pe înțelesul spectatorilor vor continua, la Shakespeare, în piesa care se numește chiar Richard al III-lea.

Traducerea citatelor aparține autorului, cf. Henric al VI-lea partea a III-a în W. Shakespeare Opere, vol. VII, ediție îngrijită de G. Volceanov, Ed. Tracus Arte.

_____________
1 Fenomen atmosferic rar, numit științific parhelion. Constă în apariția a două imagini luminoase ale soarelui prin oglindirea lui în cristalele de gheață ale norilor de mare altitudine. Fenomenul apare mai frecvent cînd soarele e jos deasupra orizontului, la apus și răsărit, cum e cazul aici. Înaintea bătăliei de la Crucea lui Mortimer, apariția acestui fenomen a încurajat trupele clanului York.
2 Aluzie la dizgrația și moartea lui Humphrey, ce apare în Henric al VI-lea, partea a II-a, a lui Thomas Woodstock și a lui Hugh Spenser, toți duci de Gloucester. Richard are aici o premoniție, căci și el va muri pe cîmpul de luptă, în bătălia de la Bosworth (22 august 1485).
3 Personaj mitologic, creatură marină din suita lui Neptun, care își schimba după voie chipul.
4 În original: „murderous Machiavel”. Nicoló Machiavelli din Florența (1469- 1527) a fost autorul cunoscutei lucrări Principele (1513), tratat de cîrmuire notoriu prin pragmatism. Shakespeare îl desemnează ca potențial asasin, în sensul generic atribuit numelui său. Oricum, e un anacronism citarea lui de către Richard în 1465, cînd nici nu se născuse.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara