Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Revistele literare de Gabriel Chifu


Sunt privite, adeseori, ca nişte Cenuşărese. Ori şi mai şi, ca nişte ambarcaţiuni inutile, bune de tras pe mal. Metafore care rezumă statutul acestor reviste, sugerând marginalitatea, fragilitatea şi chiar umilitatea condiţiei lor. Am citit de curând textul încărcat de tristeţe amestecată cu exasperare şi cu oboseală al Martei Petreu despre obstacolele pe care le are de înfruntat ca să ţină în viaţă revista "Apostrof". Nici revista "Ramuri", la care lucrez, nu stă financiar mai bine (ba, aş îndrăzni să zic, dimpotrivă - stă mai rău!), nici dificultăţile de care ne lovim noi nu sunt mai mici. Iar aceste două exemple nu reprezintă cazuri speciale. Cunosc în amănunt situaţia şi nu cred că greşesc dacă afirm că revistele literare, în cvasi-totalitatea lor, abia îşi duc zilele. Prima replică, impulsivă, pe care ar putea s-o aibă cineva (nu neapărat de rea-credinţă) ar fi: Ei, dar dacă nu sunt în stare să reziste pe picioarele lor, atunci de ce să mai apară aceste publicaţii?

(Iar replica nu e pur ipotetică, s-au auzit deja voci care cer asta...)

Dacă luăm în serios întrebarea a fi sau a nu fi? , atunci, pentru a formula un răspuns cât de cât convingător, se cuvine să ne punem mai întâi altă întrebare: Ce sunt aceste reviste literare, presă pur şi simplu, şi atunci ele trebuie să se supună legilor economiei de piaţă, cererii şi ofertei, sau sunt instituţii de cultură, şi atunci ele ascultă de cu totul alte standarde, şi atunci aşteptăm altceva de la ele, au alt rost (altă menire) altă misiune? Fără ezitare, se cade să fie aşezate în rândul instituţiilor de cultură. Nişte instituţii de cultură foarte importante în tradiţia românească. Aşa încât este impropriu să cerem acestor publicaţii literare să funcţioneze autonom, din vânzări, la concurenţă cu ziarele sau publicaţiile mondene ori de scandal. Ele nu pot să aducă profit la propriu, ci doar la figurat. La figurat şi de cele mai multe ori foarte târziu. însă beneficiile lor se localizează la nivelul cel mai greu de atins şi care contează cu adevărat, şi care trebuie să ne intereseze pe toţi în cel mai înalt grad - nivelul intelectual, cultural.

Ar fi de înţeles literatura română, mai larg cultura română, de-a lungul vremii şi acum, fără aceşti plămâni prin care să respire, să fiinţeze - micile reviste literare? Sutele de cărţi valoroase care se tipăresc anual la noi n-ar fi cumva ca un clopot care răsună în gol, fără ecourile, fără oglinzile critice, fără comentariile aplicate (şi de un limbaj specializat, anevoios de urmărit şi de aceea dispreţuit de cititorii profani), fără dezbaterile pe care le stârnesc în aceste reviste? Atâtea dintre ideile înnoitoare care există în eseurile şi poemele şi prozele găzduite de reviste n-ar fi ele, fără aceste reviste, aidoma unor seminţe fără pământ? Dar să mă opresc din seria de întrebări cu un răspuns dinainte ştiut, ce riscă să devină ridicole prin nota lor patetică. Dar alte întrebări se ivesc imediat: dacă importanţa revistelor literare este de domeniul evidenţei, de ce nu se face nimic pentru consolidarea lor financiară, pentru limpezirea statutului lor? Ar fi o investiţie prea costisitoare, pe care nu ne-o putem permite? Nicidecum. Chiar şi în zona săracă a culturii, banii se duc, cu nemiluita, pe tot soiul de "acţiuni" îndoielnice.

Şi atunci? Nu se doreşte? Probabil: la Craiova, de pildă, oricând se găsesc fonduri pentru apariţia unei noi publicaţii (vezi "Lamura"), dar pentru centenara "Ramuri", care se bucură de recunoaştere în lumea intelectuală - nu. Sau nu se ştie cum? Probabil şi asta. Am avut prilejul să fac parte efemer din comisia care a stabilit subvenţiile acordate revistelor culturale. Previzibil, Ministerul Culturii a fost sufocat de cereri, de "proiecte" (ghilimelele ţin să sublinieze că destule proiecte nu erau proiecte...). Calea aleasă în faţa acestei avalanşe a fost să se dea tuturor puţin (neîndestulător). Or, mie firesc, logic mi se pare să se efectueze o elementară selecţie: să se opereze o distincţie între adevăratele reviste, de prestigiu, de valoare naţională şi măruntele iniţiative personale, locale: erau oraşe de provincie cu trei scriitori şi patru reviste şi toate au primit bani! O asemenea "rezolvare" este desigur păgubitoare fiindcă menţine confuzia, instaurează haosul. Pot să apară nu o sută, ci o mie de reviste: e libertate, nimeni nu are dreptul să le oprească. Dar să aplici acelaşi tratament unei foi din Bolintin ca şi revistei "Familia" sau revistei "Apostrof" nu mai înseamnă un sprijin dat culturii, ci o lovitură dată culturii.

Aşa încât, un prim pas, imediat şi uşor de făcut chiar de către Ministerul Culturii ar fi să se pună ordine: ca la teatre, sau la muzee, sau biblioteci - să se stabilească cele douăzeci-treizeci de proiecte viabile, revistele de însemnătate naţională: de la tradiţionalele "România literară" şi "Vatra", să zicem, şi până la noile "Observatorul cultural" şi "Dilema veche" sau "Suplimentul de cultură". Cu o formulare nu tocmai reuşită aş spune că există douăzeci-treizeci de reviste literare de "importanţă strategică", a căror apariţie e inacceptabil să fie lăsată la voia întâmplării.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara