Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Istorie Literară:
Revista România literară de Nae Antonescu


Era un bun obicei în perioada interbelică: acela ca un mare cotidian bucureştean să sprijine material, imprimarea unei mari reviste literare, al cărei profil să realizeze un echilibru între valorile consolidate şi actualitatea beletristică. În acest chip a putut să apară Universul literar, în ultima lui serie, între anii 1938-1945, Curentul literar (1939-1941) şi România literară (1939-1940). Despre aceasta din urmă ne vom ocupa în articolul de faţă.
Cel puţin trei reviste au purtat acest nume în perioada interbelică: România literară (1930) de la Aiud, în redacţia poetului şi, mai ales, cărturarului Ovidiu Hulea (1893-1952), secretar de redacţie fiind Emil Giurgiuca (1906-1992). Această revistă avea şi o redacţie la Arad. A doua apariţie a fost România literară (1932-1934) în redacţia lui Liviu Rebreanu (1885-1944) la Bucureşti şi a treia (1939-1940) condusă de către Cezar Petrescu (1892-1961) el fiind şi directorul ziarului bucureştean România. O bibliografie a revistelor România literară a publicat Const. Ciuchindel în anul 1981.
Revista România literară se imprima la Bucureşti la începuturile ei în 32 de pagini iar puţin mai tîrziu s-a restrîns la 24 deşi avea o mulţime de rubrici permanente: cronica literară, cronica ideilor, cartea străină, cronica plastică, cronica muzicală, pe margini de cărţi, teatrele bucureştene, răsfoind revistele, cronica italiană, cronica măruntă, cronica sportivă, vitrina cu himere, evenimente culturale, reportaje şi caricaturi, film, oameni, fapte şi întrebări, pagina jocurilor (rebus) precum şi multe fotografii, ceea ce îi oferea statutul unui magazin cultural cu accentul pe literatură.
Articolul program, intitulat Cuvinte pentru încă un drum este semnat de către Cezar Petrescu, un text cu tentă memorialistică, evocator al Gândirii clujene a anului 1921, care avusese intenţia de a unifica forţele scriitoriceşti din Transilvania acelor ani. Noua revistă a lui Cezar Petrescu, deşi adecvat tradiţionalistă, arăta şi o reală deschidere spre modernitate, cultiva expresia echilibrată cu intenţia de a îmbrăţişa întregul spaţiu cultural al contemporaneităţii: "Noi mergem în pas cu vremea", afirmă directorul publicaţiei. Revista se imprima săptămînal şi al cărei profil ideologic era marcat de climatul nesiguranţei politice al sfîrşitului deceniului al patrulea al veacului trecut.
Poezia inserată în coloanele revistei bucureştene oglindeşte fidel întreaga claviatură a timpului, de la poeţii consacraţi ca Tudor Arghezi (1880-1967), V. Voiculescu (1884-1963) cu poemul Pe Decindea Dunării în pagina tematică, Poeţii în peisajul românesc, Ion Minulescu (1881-1944) cu Romanţa celor trei corăbii, încadrată la rubrica Poeţii mării, Lucian Blaga (1895-1961), Amurg de toamnă în ciclul Poeţii şi toamna, G. Bacovia (1881-1968) cu Plumb de iarnă şi Amurg de iarnă, amîndouă publicate în numărul de Crăciun (1939) al revistei şi, în continuare Ion Pillat (1891-1943) cu poemul În vie, Adrian Maniu (1891-1968) Iarnă, Nichifor Crainic (1889-1972), Şesuri natale. Merită să amintim că toate aceste poeme sînt reluări din volumele marilor poeţi prin care directorul revistei urmărea prin aceasta atragerea tinerilor poeţi la colaborarea revistei şi de a le oferi exemple de creaţii poetice autentice.
Alţi poeţi de aproximativ aceeaşi vîrstă: Al.A. Philippide (1900-1979) cu o traducere Părul de Charles Baudelaire, Otilia Cazimir (1895-1967) Vară şi În pădure, cu frumuseţi peisagistice, Demostene Botez (1893-1973) Şesurile, cu valori plastice, Victor Eftimiu (1889-1972), Veneţia, evocare, N. Davidescu (1888-1954) Biruitorul şi Canţoneta, care vor fi publicate ulterior în volumul Renaşterea.
Dintre poeţii tineri ai momentului pregătiţi pentru a ocupa un loc de seamă în poezia momentului semnalăm prezenţa lui Eugen Jebeleanu (1911-1991), Coca Farago (1913-1974), Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), Dimitrie Stelaru (1917-1971), acesta în curs de afirmare, prezentat în numărul 5 din 1939 de către Eugen Jebeleanu prin articolul Un tînăr poet. Va colabora cu multe poezii: Omul nou, Cadavrul de aur, Apele morţii toate în anul 1939 urmate de Fructele anilor şi Preludiu din 1940 care au pregătit volumul intitulat Noaptea geniului (1942), versuri tributare unei atmosfere halucinante. Tot în acest timp se impune lirica lui Mircea Pavelescu (1908-1980), mai cu seamă în jurul revistei ieşene Jurnalul literar al lui G. Călinescu şi, tot în acea vreme, se manifestă Ştefan Stănescu, Elegia destinului, Sicriul la pagina Poeţii premiaţi de către România literară. Alţi colaboratori cu versuri: Em. Cobzalău (1913-1986), poet ardelean, Plecare spre somn, creaţie lirică premiată de către revista lui Cezar Petrescu, Ovid Caledoniu (1914-1974) nostalgic în Dar noaptea, poet din gruparea bucureşteană Meşterul Manole, apoi Teodor Scarlat (1907-1977) cu Har şi Anotimp, cu exerciţii de virtuozitate, George Sfîrlea (1915-1943) cu Glas peste lut, poetul a decedat pe frontul de răsărit. Const. Pârlea (1917-1985) livresc în Ultima carte şi, de asemenea, în Cărţi la anticar, braşoveanul V. Spiridonică (1909-1988), Semne şi întrebări, Ion Sofia Manolescu (1901-1993) şi, nu în ultimul rînd, mai vîrstnicul D. Iov, basarabeanul decedat în temniţa comunistă. Alţi colaboratori cu poezii: George Lesnea (1902-1979), Aştept să mor, Constantin Almăjanu (1910-1941) Izvorul Tăcerii.
Revista a manifestat interes şi pentru debutanţi cărora le-a pus la dispoziţie spaţiul intitulat Colţul poeziei, al cărui nume a devenit mai tîrziu Poeţii tineri, atunci şi colaboratori ai Jurnalului literar, dar şi la alte reviste ale vremii. România literară a sprijinit tinerele talente, după cum făcuse şi Universul literar între anii 1938-1939 şi, mai tîrziu, prin rubrica lui Ştefan Baciu, Cîntece noi, cu menţiunea că aceasta oferea şi o succintă prezentare. Alţi colaboratori cu poezie: Ion Ronda, Dimitrie Scheianu, Ion Aurel Manolescu, Liuben Dumitru; unii dintre aceştia făceau parte din gruparea bucureşteană Adonis.
Şi proza literară s-a bucurat de atenţia revistei lui Cezar Petrescu. Mai mult de nouăzeci de prozatori au găsit ospitalitate în coloanele revistei bucureştene, uneori prezentînd şi pozele autorilor. Evident că printre aceşti colaboratori mulţi sînt doar ocazionali, alţii care astăzi prezintă doar o importanţă bibliografică. Unii au doar o singură colaborare ca Sabin Velican (1909), autorul romanului Pămînt viu (1938) premiat la concursul literar din acelaşi an organizat de către Aida Vrioni (1886-1954); Ion Valerian (1895-1960), directorul revistei Viaţa literară. Sînt şi colaboratori cu mai multe creaţii epice. Astfel Mihail Sadoveanu cu fragmente din viitorul volum Divanul persian (1940) şi Luna mănăstirilor din cartea Foi de toamnă, Cezar Petrescu, Învierea omului, nuvelă inedită, Pericle Martinescu, Boema, Victor Ion Popa (1895-1946) Cravata, de asemenea nuvelă inedită. N.M. Condeescu (1880-1939) cu fragmente mai vechi din volumul Conu Enake (1928) şi, mai multe schiţe şi nuvele precum şi fragmente de călătorie din cartea Peste mări şi ţări (1923). Era atunci preşedintele Societăţii Scriitorilor Români. România literară a militat şi pentru sprijinirea nuvelei pentru care a înfiinţat chiar un concurs la care au participat mai mulţi scriitori tineri, între care şi focşăneanul Pavel Nedelcu cu povestirea Frămîntări; atunci era colaborator la revista Treisprezece din Foşcani. Ca şi pentru poezie, la fel şi pentru proză revista publica numeroase traduceri din literatura universală. Astfel Vintilă Horea (1915-1992) a tradus din proza lui Giovanni Papini (1881-1956), Nebunia lui Pillat, apoi proze din creaţia lui Anton Cehov (1860-1904), Oscar Wilde (1856-1900), Paul Morand (1888-1958), Malta, Pierre Loti (1850-1923), Jurnal intim, Charles Morgan (1894-1958) fragmente din romanul Furtuna (1932).
Problemele de critică literară şi ideologie au fost viu cultivate de către revista condusă de Cezar Petrescu. Principalul cronicar literar al revistei România literară a fost Octav Suluţiu (1909-1949), mai înainte deţinătorul rubricii Scriitori şi cărţi în revista Familia din Oradea, unde avea un larg spaţiu la dispoziţie în care-şi putea manifesta consideraţiile lui critice. În coloanele României literare a semnat cronici despre proza literară a lui Pavel Dan (1907-1937) din volumul intitulat Urcan Bătrînul, apoi despre Ghiceşte-mi în cafea (1938) a lui Victor Ion Popa, despre romanul Nuntă în cer (1939) al lui Mircea Eliade şi, de asemenea despre Cercuri în apă (1939) al lui Ion Biberi (1904-1990). La cele mai multe dintre aceste volume cronicarul literar le-a subliniat realismul inspiraţiei, umorul, dramatismul acţiunii epice, analiza sufletului feminin. O caracterizare de excepţie: "Nuntă în cer este o replică autohtonă a lui Maitrey, în care pasiunea devine o fatalitate răscolitoare şi distrugătoare". Lui G. Călinescu îi dedică două cronici literare: una pentru volumul Principii de estetică (1939) pe care-l apreciază ca foarte original, cu idei inedite şi a doua cronică este despre studiul critic Liviu Rebreanu, pe care amîndoi criticii l-au apreciat pentru masivitatea creaţiei epice.
Cezar Petrescu semna obişnuit articolul în fond prin mijlocirea căruia stabilea unele coordonate ideologice şi literare ale revistei. Lua în considerare îndeosebi relaţiile Centrului Cultural cu scriitorii din provincie. Această colaborare a existat doar în primul an de apariţie al revistei, după care a fost angajat, tot mai mult, în imprimarea cotidianului România. Unele articole de doctrină politică le-a semnat cu pseudonimul Ion Darie.
Un colaborator constant a fost Septimiu Bucur (1915-1964), care s-a opus sistematic faţă de atacurile împotriva creaţiei lui Lucian Blaga de către I.N. Soricu (1882-1957) şi a altor detractori, simpatiza cu ideologia literară a lui Oct. Goga (1881-1938). Un alt colaborator constant a fost Dan Petraşincu semnînd articole de o stringentă actualitate literară. Se bucură de primirea lui Liviu Rebreanu (1885-1944) la Academia Română; avea şi o rubrică personală intitulată, Oameni, fapte şi întrebări, care pe parcursul apariţiei revistei a devenit deosebit de polemică mai ales împotriva acelora care respingeau ideile critice ale lui Titu Maiorescu (1840-1917), polemizînd şi cu atitudinea lui Const. Noica (1909-1987). Dan Petraşincu se preocupa şi de viitorul literaturii române, a semnat numeroase recenzii de cărţi, note şi însemnări, polemici. A comentat şi sumarul unor publicaţii periodice ca Revista Fundaţiilor Regale, a scris despre "luna cărţii" şi, în general, a avut o prezenţă constantă în paginile României literare.
În anul 1939 România literară a avut un însemnat oponent, în speţă, Jurnalul literar al lui G. Călinescu de la Iaşi. Unii dintre poeţii tineri colaborau la amîndouă revistele. Astfel George Fonea a publicat poezia Oraşul amintirilor, care în realitate era Iaşul, Ion Sofia Manolescu (1901-1993) publicase cinci poeme în România literară, apoi, la fel, Aurel Marin şi Const. Pârlea (1917-1985). În general aceşti poeţi satisfăceau amîndouă redacţiile. Pe de altă parte G. Călinescu îi publica pe unii la rubrica Primii paşi, cum a fost cazul cu Petru Sfetca (1919-1987) iar în România literară era inserat într-un grupaj intitulat Primăvara literară în Banat.
Aceşti tineri băteau atunci la porţile poeziei, care uneori li se deschideau cu multă uşurinţă. G. Călinescu îi publica pe aceşti poeţi tineri cu condiţia să semneze şi texte critice de o clară orientare literară. Lui Const. Pârlea i se răspunde la Poşta redacţiei: "Dar toţi adonicii (cei de la revista Adonis) sînt rugaţi să dea şi colaborarea ideologică".
Polemica dintre cele două reviste s-a purtat constant, pe întreg anul 1939, mai cu seamă în cadrul rubricii Prostologhicon din Jurnalul literar, redactată de chiar G. Călinescu. Nu de puţine ori s-a ironizat colaborarea lui Vlaicu Bârna (1913-1999) la România literară şi, de asemenea, nu a fost scutit nici Perpessicius, care a fost tras la răspundere pentru că a trecut sub tăcere faptul că G. Călinescu a publicat prima dată poemul Memento mori, în România literară din anul 1932.
Era firesc ca o asemenea publicaţie periodică să urmărească viaţa revistelor care se imprimau atunci. Textul nostru poate afirma că dintre cele trei periodice bucureştene, apărute aproximativ atunci, România literară a arătat un constant interes recenzîndu-le dintr-o perspectivă critică. Dacă în paginile Universului literar asemenea preocupări erau atunci întîmplătoare, în revista condusă de către Cezar Petrescu s-a acordat o importanţă maximă periodicelor literare. Ele au fost sistematic recenzate, sub semnătură, ceea ce pretindea răspunderea afirmaţiilor. Între prezentatorii acestei rubrici reamintim pe Septimiu Bucur, practic titularul rubricii, apoi pe Vlaicu Bârna, George Demetru-Pan (1911-1972) şi Dan Petraşincu.
Cei mai înainte amintiţi s-au ocupat fiecare de revistele apropiate, de disponibilităţile critice personale. Astfel Septimiu Bucur debutant în Gândirea din anul 1935 a luat în cercetare revistele cu o ideologie literară echilibrată susţinînd îndeosebi valorile tradiţionale ale literaturii române interbelice. Gândirea devine astfel apreciată îndeosebi pentru colaborarea lui Lucian Blaga, V. Papilian (1889-1958), D. Caracostea (1879-1964) la care se adăuga revista clujeană Gând românesc, o revistă ce afirma spiritualitatea românească din Transilvania. Nu aprecia, în schimb, revistele apropiate modernismului şi avangardismului contemporan. Astfel revista Azi a lui Zaharia Stancu (1902-1972) era socotită ca prea îndepărtată de realitatea autohtonă şi Familia din Oradea primeşte admonestări pentru că refuză transilvanismul. Dar, mai ales, Septimiu Bucur se ridică mereu nervos împotriva Jurnalului literar, care ar promova, la întîmplare unii poeţi din perioada lor de noviciat artistic.
Unele reviste din provincie sunt totuşi apreciate la justa lor valoare după cum ar fi Pagini literare de la Turda, pentru serioasa pregătire intelectuală, mai ales filosofică, a colaboratorilor. Vieţii Româneşti i se aduc elogii, îndeosebi pentru trecutul ei istoric şi, de asemenea Revista Fundaţiilor Regale este lăudată pentru structura ei bine organizată precum şi pentru valoroasele ei colaborări. O săgeată destul de ascuţită este îndreptată împotriva seriei din 1938-1939 a Universului literar, amintindu-se redacţiei că această serie, deşi condusă de către tineri, între alţii de către Victor Popescu şi Const. Fântâneru, nu a reuşit să promoveze un scriitor valoros aşa cum s-a întîmplat cu seriile mai vechi ale revistei din vremea conducerii lui Perpessicius sau Camil Petrescu. Afirmaţia nu poate fi tăgăduită, dar se impune a lua în consideraţie şi anii 1940-1945 ai Universului literar care, cel puţin, prin mijlocirea rubricii Cîntece noi a lui Ştefan Baciu (1918-1993) a adus un însemnat reviriment în sprijinirea tinerelor talente.
Poşta redacţiei prezentată în sumarul revistei România literară a avut un rol însemnat pentru statornicia publicaţiei. Chiar în articolul-program, Cuvinte pentru încă un drum se afirmă legătura cu trecutul, dar şi cu sprijinirea tinerelor talente, cărora li se răspundea clar: "Ne-am impus să promovăm tinereţea" (nr. 12 din 1939). Merită să amintim că între România literară şi Jurnalul literar era o continuă concurenţă pentru atragerea tinerelor talente. Dintre cei sprijiniţi de către revista bucureşteană amintim pe Al. Negură (1893-1958) totuşi mai vîrstnic, avea atunci patruzeci de ani. Apoi D. Scheianu. Remus Luca din Tg. Mureş, Traian Mihăilescu, decedat în 1981, făceau parte din gruparea bucureşteană Adonis şi mulţi alţii.
Revista lui Cezar Petrescu a apărut între 2 aprilie 1939 şi 12 mai 1940. Dat fiindcă această publicaţie periodică avea o sumedenie de rubrici, mai mult sau mai puţin literare, în coloanele ei au apărut şi alte rubrici de cultură, artă plastică, muzică, teatru, cinema, coregrafie, arhitectură, modă, sport, umor, pagina jocurilor. Prin toate aceste rubrici revista România literară redactată de către Cezar Petrescu a îndeplinit şi funcţia unui magazin cultural, o publicaţie pentru publicul larg, fiecare dintre cititori găsind cîte ceva în paginile ei. O revistă de tip magazin, care avea pe atunci o destul de mare trecere. Fără să fi avut importanţa României literare a lui Liviu Rebreanu, publicaţia lui Cezar Petrescu se înscrie printre numeroasele publicaţii ale epocii ca o prezenţă culturală de neignorat.