Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Retrospectiva G.T.Kirileanu de Mircea Popa

Aşa s-ar putea intitula recentul volum scos la Editura Acţiunea din Piatra Neamţ de către cunoscutul istoric literar şi iubitor de corespondenţe ale scriitorilor, Nicolae Scurtu. Cel de-al doilea volum din serialul închinat lui G.T.Kirileanu este destinat Scrisorilor către Constantin Meissner, figură de prim-rang a Iaşilor începutului de secol XX, pe care tânărul elev de la Holda-Broşteni Suceava, îl recunoaşte drept „Părinte” şi îndrumă tor spiritual, rămânându-i întreaga viaţă sincer devotat pentru ajutorul pe care acesta i l-a oferit la Şcoala Normală din Iaşi.
Devenit învăţător, tânărul Kirileanu rămâne în continuare ataşat de clasa ţărănească din care a ieşit, angajânduse ca inspector comunal, ca meditator şi învăţător la Grumăzeşti ( la familia Caradja) şi Broşteni, continuând însă să păstreze legături temeinice cu cercul Junimii, sub impresia căruia se dedică studiului operelor lui Ion Creangă, istoriei vieţii rurale a satelor moldovene, folclorului şi limbii din regiune, încât în scurt timp e solicitat să realizeze o monografie a domeniilor regale din zonă. Bazat pe o bună cunoaştere documentară, cercetările sale au fost repede preţuite în cercurile intelectuale ieşene şi bucureştene, ceea ce a făcut să fie chemat în capitală spre a i se oferi diferite însărcinări din partea Casei regale, inclusiv funcţia de bibliotecar al Palatului Regal, apoi de secretar al Fundaţiei „Regele Ferdinand I”, secondândui în această activitate pe cei din anturajul regelui, precum secretarul Basset, administratorul Kalinderu şi alţii, dorind ca după licenţa în Drept să urmeze şi Literele. Om de arhive, preţuit în această calitate şi de D. Onciul şi de Titu Maiorescu, G.T.Kirileanu a scos de-a lungul timpului la iveală numeroase acte şi documente inedite, de mare importanţă pentru configurarea operei lui C.Conachi, Ienache Gane, pentru publicistica lui Eminescu sau ediţia critică Ion Creangă. Asupra tuturor acestor preocupări bogata corespondenţă de faţă, păstrată la Arhivele Statului din Bucureşti şi copiată cu migală de N.Scurtu, este deosebit de relevantă, oferind cititorului o perspectivă nouă şi deosebit de documentată asupra întregii sale vieţi.
Aportul biografic adus de acest volum, ale cărui scrisori încep în 1892 şi merg până în 1941, deschide numeroase porţi spre cunoaşterea traiectoriei unei vieţi dăruite scrisului şi semenilor. Propunândui- se la absolvire o bursă Adamachi pentru şcoala de inginerie şi mine de la Freiburg, el optează pentru carierea profesorală în ţinutul natal, făcând şi prima călătorie în străinătate în 1898, până la Nancy, impresionat mai cu seamă de ordinea şi disciplina din Sviţera şi Germania. Angajat ca preceptor în casa Caradja la Grumăzeşti, tânărul se lasă furat de frumuseţile naturii, face excursii minunate pe Tarcău şi Ceahlău, iubeşte scalda în râurile pe unde trece, admiră semănăturile de grâu şi porumb, urmăreşte cu atenţie şi disputele politice dintre liberali şi conservatori, se lansează în cercetarea temeinică a articolelor lui Eminescu din „Timpul” sau a provincialismelor lui Creangă. Cele mai multe din scrisorile de tinereţe dezvăluie aria preocupărilor sale ştiinţifice, cu colaborări la „Şezătoarea”, cu redactarea de articole despre Eminescu revizor şcolar, a „Calendarului gospodarilor săteni”, a unor tradiţii şi scrieri despre Ştefan cel Mare, şi a numeroaselor sale prezenţe cu articole, studii, opinii, comentarii la „Tribuna conservatoare” şi „Convorbiri literare”. Plecat spre a se documenta la Bucureşti, este primit în casa lui Titu Maiorescu, prezentat oamenilor politici şi de litere, ajungând să fie invitat şi în cercul „Sămănătorului” de Iorga, unde stârneşte interesul lui Ioan Scurtu şi Ilarie Chendi, care îl cooptează spre a colabora la ediţiile Eminescu în curs de elaborare. După ce împreună cu alţi doi colegi dă la iveală monografia comunei Broşteni, se consacră istoricului domeniilor regale din zonă (Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava, Göbl, 1906), culege folclor şi oferă „icoane vechi şi icoane nouă” din viaţa ţăranului moldovean pentru care nutreşte o nemărginită dragoste şi în apărarea căruia sare ori de câte ori are ocazia, aşa cum o dovedesc şi consemnările sale din aceste scrisori, ataşament dovedit uneori şi de semnătura sa ostentativă, „Ghiţă de la Holda”. Nu puţine sunt apoi datele pe care epistolierul ni le oferă privitor la instrucţia şcolară de la ţară, cu promovarea şi numirea învăţătorilor, cu angaralele la care breasla era supusă („Învăţătorii mereu sunt hărţuiţi şi-n vacanţă cu multe de toate. Chinuită sămânţă de oameni pe faţa pământului mai e şi muceniceasca asta de breaslă”), dar şi cele cu privire la traiul patriarhal, dar deosebit de opulent al proprietarilor de moşii sau a arendaşilor, cu felurile de mâncare şi gustările care se prepară în astfel de familii, diversitate gastronomică amintind şi de memoriile Marucăi Cantacuzino din perioada tinereţii de la Tescani, din familia Rosetti Roznoveanu.
Un loc cu totul special este acordat în acest epistolar legăturilor sale cu junimiştii, cărora le-a rămas statornic prin ani, cu toate tentativele liberalilor de a-l atrage de partea lor, cu încercarea lui Stere de a-l aduce la „Viaţa românească” sau cu aceea a lui Iorga de la „Sămănătorul” de a-l implica mai adânc în viaţa redacţiei. Într-o frumoasă lumină apare figura de mecenat a lui Titu Maiorescu, munca devotată a lui Rădulescu-Pogoneanu, figura de bun arhivar a lui I.E.Torouţiu, dar şi efortul său susţinut de a se păstra în limitele decenţei şi obiectivităţii ştiinţifice, fără implicarea politicului. Revelatoare în acest sens este scrisoarea din decembrie 1906, în care face bilanţul legăturii sale cu Titu Maiorescu, elogiind „îndemnul şi părinteasca povăţuire a d. Maiorescu”, fără de care multe din proiectele sale „ ar fi rămas în cenuşa jăraticului potolit”. Bune pagini de excurs documentar pot fi citite despre sărbătorirea jubileului Coroanei în 1906, cu implicarea sa personală în redactarea volumului consacrat celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I şi mai apoi a condamnării atitudinii lui P.P.Carp cu prilejul răscoalei din 1907, când scrie hotărât: „pentru mine fuziunea devine din ce în ce mai agresiv reacţionară, punând mereu înainte cuvântul său de ordine: lupta împotriva anarhiei...Nepăsarea acelora care-au ocârmuit până acum ţara şi luptele lor personale, aici e izvorul anarhiei”.
Numărul scrisorilor de după Marea Unire este simţitor redus, iar evenimentele politice, sociale şi culturale sunt tot mai estompate. Un singur eveniment îi reţine cu prioritate atenţia, cel legat de aniversarea Junimii din 1936, programată de ieşeni pentru iarna anului 1935, dar amânată în cele din urmă pentru luna mai 1936. Cel care i-a asumat organizarea evenimentelor sărbătoreşti este A.Tzigara-Samurcaş, iar strângerea rândurilor vechilor junimişti în jurul revistei face obiectul preocupării sale asidui. Scriitorul nostru răspunde cu osârdie tuturor propunerilor, cu toate că din 1935 trăia retras la Piatra Neamţ, dedicându-se muncii de editor al lui Creangă, după cum o dovedeşte ediţia de Opere, apărută în 1939. Tot acum doreşte să tipărească scrierile lui Lambrior, ca „un prinos de dragoste şi recunoştinţă faţă de un suflet mare moldovenesc”, dar întreprinderea editorială n-a mai avut loc. Rămâne însă memorabil acest lot de scrisori dedicat lui Constantin Meissner (1854-1942), profesor reputat, om politic şi intelectual de frunte al Iaşului, ales în 1934 membru de onoare al Academiei Române, animator de prim rang al vieţii culturale a oraşului, şi care, dimpreună cu soţia sa, preşedintă a asociaţiei femeilor ieşene, a jucat un rol important în menţinerea Iaşului la un înalt grad de civilitate şi viaţă literară activă. Prinosul de simpatie şi veneraţie care străbate din aceste scrisori semnate de G.T.Kirileanu până la adânci bătrâneţe dovedeşte meritul substanţial pe care această familie l-a avut în sprijinirea şi promovarea valorilor neamului ieşite din păturile cele mai viguroase ale ţărănimii noastre. Ideal ar fi ca autorul acestui serial să ne prezinte într-o bună zi şi răspunsurile date de Constantin Meissner la scrisorile de faţă, dacă ele se păstrează pe undeva.
Volumul de corespondenţă pe care îl prezentăm astăzi cititorilor este rodul unei munci devotate şi specializate cu care Nicolae Scurtu ne-a obişnuit, mai ales în ultimii ani, prin opţiunea lui fermă spre adunarea şi valorificarea corespondenţei scriitorilor şi a tuturor acelora care au înscris o pagină demnă de aducere aminte în cartea vieţuirii neamului, amplu şi remarcabil act de cultură, probat prin textele ce ni le oferă săptămânal în paginile României literare. Impresionanta sa colecţie arhivistică, adunată cu mari eforturi materiale şi spirituale, este dată încet-încet şi temeinic la lumină, printr-o muncă pricepută şi tenace, schimbând şi rectificând multe date eronate de istorie literară perpetuate prin timp. Munca lui ilustrează dăruirea pe care înzestratul editor o atestă prin notele bine ticluite şi judicios plasate cu care îşi însoţeşte prezentarea scrisorilor. E un mare pas înainte spre redactarea în viitor a unei monografii G.T.Kirileanu, pe care o aşteptăm cu vădită nerăbdare.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara