Numărul curent: 42

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
Repere pentru literatură de Cornelia Ştefănescu


Repere pentru literatură din perspectiva critică a Izabelei Sadoveanu, acesta este, în mare, fondul ediţiei critice în două volume, Cărţi şi idei, realizată de Margareta Feraru. Întregul, vol. I 1905-1929, vol. II 1930-1939, îl putem privi ca pe o adevărată carte de vizită a publicistei şi scriitoarei cu debutul legat de cotidianul "Voinţa naţională" şi cu activitatea desfăşurată timp de trei decenii, între 1905-1939, la "Viaţa românească", "Adevărul literar şi artistic", "Adevărul", "Dimineaţa". Din succesiunea titlurilor, aşa cum sunt adunate laolaltă între coperţile ediţiei, devine vizibilă unitatea de conţinut a textelor şi impulsul care le guvernează: cutezătorul spirit critic al autoarei, neabătutele ei virtuţi şi merite cărturăreşti, mobilitatea gândirii pe spaţiul ideologiei, literaturii, artelor, educaţiei, trăsături în stare să asigure continuitate scrisului în răstimpul diferitelor vârste ale Izabelei Sadoveanu (1870-1941).

Care sunt preocupările acestei scriitoare care, la vremea ei, provocase acerbe polemici şi contestări mai mult decât aprecieri, deşi N. Iorga şi G. Ibrăileanu, obiectiv sau nu, au privit-o din perspectivă privilegiată, încorporând-o substanţei timpului său?

Izabela Sadoveanu scrie articole şi studii. Unele sunt extinse, prilej de reflecţie asupra mişcărilor literare, asupra continuităţii şi rupturii dintre ele, a condamnării convenţiei în interpretare şi a susţinerii constante a analizei, a semnalării direcţiilor care le despart, dar şi a cunoaşterii mediului şi a realităţii psihologice a scriitorilor. Altele, de fapt majoritatea, sunt scurte, scrise la apariţia cărţilor despre care referă. Interesant este că tocmai în ele, mai mult decât omul cu pasiunile sale, cum ne-am aştepta, decât descrierea operei prezentate, nararea se transformă în susţinător al unor surprinzătoare exerciţii de teoretizare. Aici sunt puse probleme ale imitaţiei şi influenţelor, ale inovaţiei şi continuităţii, ale biografiei şi traducerii, ale sensibilităţii noilor generaţii. Şi în această categorie de articole şi recenzii sunt măcar atinse, dacă nu dezvoltate, marile desfăşurări literare, de la romantism, realism, naturalism, simbolism, expresionism la bovarism, pirandellism, tratate cu ceremonial descriptiv şi pătrundere a semnificaţiei marilor mişcări ale repertoriului artistic ale epocii Izabelei Sadoveanu. Reţin, dincolo de ampla tratare a simbolismului, comentariul autoexplicativ al autoarei, după vizitarea expoziţiei, organizate la Biblioteca Naţională de la Paris, la 50 de ani ai curentului: "Am fost singura care eram de părere că, dimpotrivă, este vorba de o mişcare de reînnoire, după cum am fost cea dintâi care am scris la "Viaţa românească" încercări asupra simbolismului". Mai reţin, din portretul lui Jean Moréas, rolul atribuit lui în dezvoltarea mişcării simboliste. Manifestul său lansat în "Le Figaro", comentat de Anatole France, în "Le Temps", precum şi al doilea răspuns al său adresat lui Anatole France, "adevăratul credo al şcolii simboliste", insistă cu siguranţa informaţiei, Izabela Sadoveanu, frecventatoare asiduă a revistelor "Le Temps", "Le Figaro", "La Revue de Deux Mondes", "Nouvelles littéraires", la curent cu ultimele noutăţi editoriale de pe rafturile librăriilor pariziene.

Mişcarea ideilor, acumularea de date, spiritul lucid şi subtil al Izabelei Sadoveanu, au de câştigat de pe urma faptului că dispune de mari rezerve de cultură. Comentariul la volumul Causeries du Lundi de Sainte-Beuve, este un exemplu până unde merge precizia informaţiei. Izabela Sadoveanu este interesată de orice îi poate servi ca argument pentru susţinerea unui punct de vedere. În cazul criticului francez, comentând urâţenia lui proverbială cu ecou în sufletele femeilor frumoase şi spirituale, apelează la scrisorile lor, ca la încă un argument în definirea lui Sainte-Beuve ca "moment fericit în critica modernă". Desigur, doar detaliu, dar bine venit să definească intelectualul, ambiţiosul, îndrăgostitul, angajat total în participarea la istoria romantismului. Femeie cu mintea ascuţită şi iscoditoare, inteligentă şi cultivată, pasionată de lecturi face să pulseze în textul său critic interesul identificărilor, susceptibile să pună în valoare un patrimoniu comun de cultură. În Jupânul care face aur de Adrian Maniu, citim: "Ceea ce Rilke a redat mai mult prin muzicala ritmicitate a versului său, d-l Maniu vrea să redea prin jocul imaginilor şi al culorilor". După apariţia sintezelor Rimbaud: le Drame spirituel de Daniel-Rops şi Rimbaud de Etiemble şi J. Gaulclère, Izabela Sadoveanu raţionează: "De la Premièrs vers, trecând prin Illuminations şi Une Saison en enfer, avem de a face cu un singur poem, în trei părţi, s-ar putea spune trei studii ale unuia şi acelaşi pelerinaj, depinzând unele de altele ca în Divina Comedie a lui Dante".

Câtă valoare şi importanţă atribuie Izabela Sadoveanu culturii o spune răspicat ori de câte ori are prilejul. În Artă şi morală publicată în 1907: "Criticul trebuie să fie cult", adică "să aibă putinţa de a înţelege opera artistului în cele mai fine nuanţe", când polemizează reverenţios cu G. Ibrăileanu, comentându-i volumul Studii literare, când recenzând cartea lui Mihail Ralea Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului, răspunde celor care îi reproşează că a citit prea mult: "De ce nu se poate face această imputare mai des şi la cât mai mulţi dintre scriitorii noştri?"

Întrucât tot nu am posibilitatea să cuprind aici, prin exemple varietatea preocupărilor Izabelei Sadoveanu şi calitatea interpretărilor ei, încerc să mă fixez doar asupra felului cum tratează traducerea, ca problemă de artă literară. Traducerile sunt "interpretul unui popor pe lângă altul, schimbul de idei şi sentimente care face să circule viaţa şi să reînnoiască sufletele...". Observaţia cu oarecare tentă de teoretizare, apare în prezentarea volumului Tălmăciri al lui Şt. O. Iosif. Aplicarea în practică îşi găseşte locul în două traduceri comentate, Lirica lui Horaţiu, datorată lui N. I. Herescu, şi Satire de Juvenal, sub semnătura lui I. M. Marinescu. Dacă în comentarea Satirelor, Izabela Sadoveanu îşi întinde antenele interpretării la literatura modernă, punând în balanţă "tonul virulent amar" din Les Tragiques a lui d'Aubigné, Les Châtiments de Hugo şi Satira III de Eminescu, altul este tonul aplicat liricii horaţiene. Observatoare atentă la circulaţia valorilor, lirică şi cerebrală, totodată, trăind prin erudiţie împărţirea între elanuri şi dezamăgiri, compară dezinteresul românilor cu virtuţile estetice ale francezilor. Ei recitau, pe vremea lui Napoleon, ode la prânzurile obişnuite, comentau între prieteni volumele purtate în buzunare sau, ofiţeri fiind, trimiteau din bivuacurile lor din Africa de Nord, scrisori lui Sainte-Beuve, anume pentru a corecta afirmaţiile făcute de el, referitoare la călătoria lui Horaţiu la Brindes. Dar, iată până unde merge subtilitatea interpretării traducerii în englezeşte a unei piese de Pirandello: "Situaţiile şi caracterele erau aşa cum le cerea mentalitatea italiană şi a fost imposibil de găsit echivalentul în englezeşte. Nu a rămas astfel decât intelectualismul pirandellian gol, care e un reziduu ce nu poate da cu nici un preţ savoarea, complexitatea, jocul de nuanţe din opera originală." Motivul, dat de Izabela Sadoveanu: "pentru că eroii şi eroinele sale sunt străine de artă, pentru că nu sunt artistic rezolvate" sau, pentru că "partea cea mai bună din opera lui Pirandello este aceea în care Pirandello nu e pirandellist" ţin de universul cunoştinţelor ei.

Ediţia debutează cu o cuprinzătoare, documentată şi sistematică prefaţă, intitulată Izabela Sadoveanu: trei decenii de critică literară, descriere a traseului întâmplărilor din viaţa scriitoarei, datele unei cronologii sever controlate, în care selecţia este în deplină complementaritate cu întregul. Margareta Feraru formulează multiplu prezenţa Izabelei Sadoveanu în lumea literelor române. Prefaţa ca şi componentele celor două volume ale ediţiei oferă, pe lângă textele ca atare, realitatea unei biografii spirituale, fiind implicat aici portretul şi autoportretul singular al scriitoarei.

Nota asupra ediţiei motivează eliminarea din sumar a volumului Impresii literare din 1908 şi a alcătuirii volumelor prin selectare, ceea ce nu înseamnă că textele sunt pierdute. Ele sunt incluse în notele finale, semnalate doar sau reproduse integral ori parţial. Margareta Feraru precizează că selectarea a urmărit criteriul valorii şi al viabilităţii discursului critic. Ordinea cronologică este respectată. Mai ales în cazul prefeţei, spaţiul din josul paginii dublează textul propriu-zis. Altfel, în interiorul celor două volume ale ediţiei, subsolurile corectează posibile lecţiuni deficitare, reproduc titlurile cu exactitate, fac trimiteri la cărţi nenumite de autoare, dar al căror conţinut este cunoscut de editoare, încât nu stă la îndoială să se refere la el. Margareta Feraru completează cu eleganţă fermă o scăpare din lucrarea Poporanismul de Zigu Ornea, acesta necitând decât prima parte a articolului despre simbolism, martie 1908, Margareta Feraru adăugând-o pe cealaltă, apărută la o dată diferită, iunie 1908. Când Izabela Sadoveanu comentează poziţia lui Anatole France din "Le Temps", privitoare la simbolism, "pe la 1886", Margareta Feraru aduce în subsol titlul Les premières armes du symbolisme, însoţit de toate datele bibliografice.

Accentele puse de Margareta Feraru răspund legilor riguroase ale unei ediţii ştiinţifice. Nu este pentru prima oară când lucrările sale demonstrează că ceea ce face egalează cu o certitudine. Că ştie mult, dar se exprimă în puţine cuvinte, cu o înţelepciune disciplinată şi cu o putere de verificare, intrate în tradiţia ediţiilor critice valoroase. Experienţa a consacrat-o pe Margareta Feraru. Cunoscându-i uimitoarea stăpânire a detaliului, aş putea vorbi despre memoria ei creatoare. Sub titlul Contribuţii critice, marea ediţie F. Aderca rămâne doar un exemplu al virtuozităţii împlinirii. Din mulţimea exemplelor ediţiei cărţi şi idei nu stau să aleg unul anume. Reţin capacitatea investigaţiei, relaţia experienţei documentare cu siguranţa interpretării, însuşirea de a distinge esenţialul de accident, cu ochiul format să descopere inadvertenţa. Margareta Feraru se impune ca un exemplar istoric şi critic literar, fără ştiinţa căruia editorul nici nu-şi poate aroga această calitate.

Dincolo de realizarea ediţiei, un bun editor este acela care realizează cărţi, dar şi creează editori. Eu însămi, recunosc, lucrând împreună am preluat din mers exerciţiul aplecării pe cercetarea ziarelor vechi, am deprins minuţia, meticulozitatea, pasiunea faţă de obiectul cercetării, împletirea acribiei cele mai severe cu emoţia descoperirii datelor, pierdute în noianul ziarelor uitate. Fără asemenea muncă şi dăruire, nu s-ar mai fi ajuns vreodată ca acestea să fie scoase la lumină şi valorificate în perspectiva amănuntului şi a sintezei.