Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Reîntâlnire cu Gelu Barbu de Mihai CANCIOVICI


L-am reîntâlnit pe Gelu Barbu, revenit ca-n fiecare an în ţară pentru a-şi revedea familia şi prietenii, regăsindu-l la fel de tânăr sufleteşte, de optimist, de încrezător în proiectele şi intenţiile sale.

- Cum reuşeşti, dragă Gelu, să-ţi păstrezi o asemenea formă spirituală?

- Totul se explică prin modul în care înţeleg eu să-mi exercit profesiunea. Muncesc mult, mă dăruiesc elevilor mei pe care-i pregătesc pentru dans, iar ei îmi transmit din acea vigoare a tinereţii lor care este pentru mine ca un veritabil elixir.

- Cum se explică că-n fiecare vară, de peste 10 ani, te regăsesc din nou în Bucureşti?

- Revin cu plăcere acasă pentru că pentru mine acasă înseamnă un spaţiu încărcat de sacralitate: este locul naşterii mele, locul unde am crescut, m-am educat şi m-am pregătit pentru dans. Aştept de fiecare dată revederea cu scumpa mea soră Titiana, de care sunt profund legat sufleteşte, şi cu nepotul meu Andrei care sper să moştenească măcar o parte din trăsăturile mele artistice (a terminat de curând Facultatea de Regie de Film).

Mă odihnesc extraordinar în casa surorii mele, refac, ca-n fiecare an, câteva drumuri aproape iniţiatice. Merg, de fiecare dată, la Cimitirul Bellu la mormintele iubitelor mele colege Irinel Liciu şi Valentina Massini, dar şi la cel al nepreţuitei prietene de o viaţă Adi Fianu, căreia îi port o frumoasă amintire. Este pentru mine un pelerinaj sfânt şi sunt sigur că într-o zi le voi întâlni acolo sus, în ţinutul de lumină şi verdeaţă. De asemenea, plec cu sora mea în oraşul copilăriei, Lugoj, pentru a merge la mormintele părinţilor, pentru a-mi revedea trei prieteni din copilărie şi pentru a asista la rugă de Sf. Maria, pe 15 august, când se organizează o emoţionantă procesiune religioasă.

- Ce spectacol ai mai pregătit cu baletul tău din Canare, ştiindu-te un neobosit coregraf, veşnic preocupat de maniere stilistice novatoare, grefate însă pe o laborioasă pregătire clasică?

- Anul acesta am prezentat, pe 20 februarie, o premieră a baletului Doramas la Teatrul Cuyas din Las Palmas, care a reunit trupa mea de 27 de balerini. Muzica baletului a fost asigurată de un colaj muzical ce includea piese compuse de compozitori canarieni: cea mai mare parte aparţinând Laurei Vega, dar şi altor trei muzicieni: Guillermo Garcia-Alcalde, J.M. Marrero, Tedy Bautista şi Kaelo del Rio. Libretul îmi aparţine în exclusivitate, este luat din legendele prehispanice din Insulele Canare şi are ca erou principal canarian pe Doramas, care a trăit la sfârşitul secolului al XV-lea, fiind omorât la 1481. Era un luptător al cauzei naţionale canariene care a înfruntat tendinţele expansioniste ale spaniolilor. Odată cu intrarea Imperiului spaniol pe teritoriul canarian au avut loc lupte inegale de forţe cu populaţia băştinaşă care îşi revendica drepturile. După ucide­rea a mii de oameni, Doramas a fost executat cu tăierea capului.

Am încercat în acest balet să tratez un subiect istoric canarian pentru a aduce lumină în modernitate în privinţa unui erou naţional care nu a fost îndeajuns cunoscut, fiind eludat din cauze politice de oficiali­tăţile castiliene.

în acest balet am dorit să creez un personaj simbolic al marelui preot păgân care susţinea ideile naţiona­liste canariene şi unitatea acestei naţiuni. Personajul în cauză m-a fascinat şi m-a determinat să-l interpretez, punându-i în valoare calităţile umane.

Interpretul lui Doramas este Cristian Rodriguez, un tânăr balerin de mare talent, cu o bună plastică a trupului şi perfecţiune tehnică, care a înţeles trăsăturile sufleteşti ale personajului, zbaterea lui pentru îndeplinirea unor năzuinţe. Iubita lui în balet este Wendi Artiles, prima mea balerină de mare talent, o interpretă sensibilă, dramatică, care nu-şi dezminte aceste calităţi, deşi ea abordează o paletă întreagă de roluri de peste 20 de ani.

Aş dori să menţionez că baletul a obţinut Premiul I în Spania.

- Am văzut caseta DVD a spectacolului de la premieră şi pot releva câteva scurte aprecieri. Coregrafia evocă admirabil ritmurile dansurilor rituale băştinaşe din Canare, existând o excelentă sincronie între muzică şi mişcare. întreaga trupă tânără s-a străduit să exprime sugestiv stările sufleteşti ale personajelor, înţelegând cu subtilitate intenţiile coregrafului pe care le-a redat cât mai aproape de atmosfera libretului.

S-au folosit numeroase procedee moderne de transpunere coregrafică, efecte de lumină şi cromatică care creează stări dramatice, este impresionant vălul roşu cu valoare simbolică de la finalul baletului, ilustrând un râu de sânge în care se contopesc trupurile balerinilor. Introducerea în final a copilului ca semn simbolic de reiterare a figurii revoluţionarului Doramas ni se pare excelentă.

Mă bucur, dragă Gelu, pentru această reuşită din cariera ta. Cu ce gânduri pleci tu de aici despre Compania de balet a Operei Române?

- N-am reuşit să văd Lacul lebedelor, dar am auzit numai cuvinte de laudă despre această producţie. în schimb, acum un an în urmă la un festival internaţional de balet de la Madrid am văzut baletul operei din Bucureşti în spectacolul Giselle, având-o protagonistă pe Alina Cojocaru, minunata noastră stea de la Covent Garden.

Am fost teribil de impresionat de evoluţiile balerinilor români şi-i aştept cu nerăbdare şi în Canare, dacă se vor perfecta formalităţile contractuale ale viitorului turneu. Mă bucur să constat că avem o companie foarte bună, cu tineri ce promit şi dacă vor munci vor ajunge performanţi. Salut pe noua directoare a baletului, Simona Şomăcescu, pe care o consider o artistă complexă, sensibilă, o persoană intelectuală, pregătită şi cu idei moderne bine articulate. îi doresc să aibă acea putere şi forţă managerială pentru a realiza momente artistice remarcabile în baletul românesc.

- Ştiu că ai şi preocupări scriitoriceşti. Poţi să-mi spui cum se materializează ele?

- După cartea lui Antonio Pita Cardenes, Ritmul sentimentelor, ce evocă viaţa mea pusă în slujba dansului, am considerat că am întreaga maturitate de a scrie eu o carte care să constituie o Istorie a dansului românesc, ce va insera mari coregrafi români, diverse şcoli şi curente în coregrafia românească, precum şi pe cei mai importanţi solişti, artişti de renume care au dus pe toate meridianele lumii faima baletului românesc. Am realizat acest demers şi aştept ca o editură din Bucureşti să publice această carte care va fi cu siguranţă extrem de utilă pentru toţi cei îndrăgostiţi de arta dansului, servind şi ca un îndreptar de studiu pentru elevi şi studenţi.