Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Redescoperirea unui nume pierdut de Liana Tugearu

După ce, până în 2015, cercetătorii Centrului Naţional al Dansului Bucureşti au reactualizat creaţiei a şapte personalităţ i ale coregrafiei româneşti – Lizica Codreanu, Floria Capsali,Trixy Checais, Vera Proca Ciortea, Esther Magyar, Stere Popescu, Ioan Tugearu – în anul 2016 s-a scos din praful arhivelor şi din memoria unor discipoli un nume pierdut, Iris Barbura şi este în desfăşurare reconstituirea traseului creativ al unui coregraf al zilelor noastre, Miriam Răducanu.

Principalul artizan al recuperării universului creativ al dansatoarei, coregrafei şi pedagogei Iris Barbura, născută la Arad în 1912, univers creativ desfăşurat iniţial în România şi Germania şi continuat în SUA, unde s-a şi încheiat dramatic în Ithaca, în 1969, este Igor Mocanu, de formaţie istoric de artă, împreună cu Corina Cimpoieru. Investigaţiile s-au întors atât către trecut, către programele de spectacol şi cronicile din ziarele anilor ’30 şi ’40, cât şi către posibilităţile electronice ale prezentului, prin care au fost căutate eleve ale lui Iris Barbura. Şi din două identificate, una a răspuns cu multă căldură şi generozitate apelului venit din România. Este vorba despre dansatoarea, coregrafa şi pedagoga americană Beth Soll, legată profesional şi sufleteşte de Iris Barbura. Să plecăm deci de la prezentul desfăşurat sub ochii noştri, de la doamna Beth Soll, pentru a recupera trecutul. Beth Soll a început să studieze dansul în Ithaca, New York, cu doi profesori români de dans modern, Iris Barbura şi Vergiu Cornea (alt nume ieşit din uitarea istoriei dansului românesc). Apoi şi-a continuat studiile pe aceeaşi direcţie modernă, în Europa, la Essen Folkwangschule în Germania şi la Kreutzbergschule din Elveţia, firesc, căci acolo se formase, în mediul şcolii expresioniste germane, şi cea de la care primise primele noţiuni despre dans, Iris Barbura. Studiile de dans modern s-au încheiat la Universitatea din Wisconsin, după care a urmat o amplă şi îndelungată carieră de dansatoare, coregrafă şi profesoară la peste 10 universităţi, printre care Centrul de Dans de Vară de la Harvard, Universitatea din California, Santa Barbara, Hofstra University, New School şi Manhattanville College, unde predă şi în prezent ca profesor asociat. A dansat în companii ca aceea a Inei Hahn, sau cea a Centrului de Dans de Vară de la Harvard, dar a colaborat şi cu coregrafi, compozitori şi artişti vizuali independenţi, iar în 1977 a înfiinţat Dance Projects, Inc./Beth Soll & Company din Boston, Massachusetts. A dansat alături de compania sa în turnee din SUA, Europa şi Asia şi peste 80 de granduri şi premii i-au încununat creaţia. În anul 2000 compania sa s-a mutat în oraşul New York şi prezintă anual o piesă în premieră, iar în 2002 a publicat cartea – care ne-ar interesa foarte mult să ajungă şi la noi – Will Modern Dance Survive? Lessons to be Learned from the Pioneers and Unsung Visionaries of Modern Dance (Va supravieţui dansul modern? Lecţiile pionierilor şi vizionarilor necunoscuţi ai dansului modern).

Dar ce ne-a dăruit nouă Beth Soll? A adus la lumină ecouri din stilul de dans al lui Iris Barbura, mărturie nepreţuită, vie, directă, conservată în propriul ei mod de a gândi mişcarea, ca elevă formată în studioul lui Iris din Ithaca College şi ca invitată, ulterior, în atelierul acesteia din Buffalo Street. Darul s-a concretizat într-un spectacol Tribute to Iris Barbura, lucrat de Beth Soll cu elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, Denisa Anastasiu, Raluca Adomnicăi, Carmen Mărgărit, Monica Agarici, Ana Mihai, Daiana Popescu, Cristian Danu şi Dan Matei. Atelierul a durat între 15 mai şi 4 iunie, când s-a dat premiera la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi a fost însoţită de un program-mărturie cu tot ce au scos la iveală din arhive şi biblioteci cercetătorii Centrului – o fericită însoţire a cercetării cu spectacolul viu. Astfel, documentarea a punctat câteva momente din cariera şi viaţa lui Iris: bursa de studii coregrafice obţinută în 1930 în Germania, unde a făcut cursuri cu Mary Wigman şi Harald Kreuzberg, vârfurile şcolii expresioniste germane şi a dansat alături de Gret Palucca şi Rosalia Chladek; apoi mărturii ale recitalurilor ei din Bucureşti, de la Opera Română, din 1936, din 1938, acesta însoţit de o cronică, sau din 1942 şi, în fine, informaţia despre studioul înfiinţat de ea la Bucureşti în 1939, unde l-a avut corepetitor pe viitorul dirijor Sergiu Celibidache şi elevă, între alţii, pe Vera Proca Ciortea, perioadă în care a creat şi pe scena Teatrului Naţional, în colaborare cu Trixy Checais şi Vergiu Cornea. În 1942 pleacă definitiv în Germania, însoţită de Sergiu Celibidache şi creează coregrafii la Freien Volksbühne şi Hebbel Theatre din Berlin, spectacole pentru care concepe şi costumele, cum făcea în ţară şi Trixy Checais în multe din recitalurile lui. Tot la Berlin se apropie de grupul unor artişti suprarealişti, alături de care formează colectivul Die Badewanne (Cada de Baie), după numele performance-ului omonim, realizat de artiştii grupului. Şi, din această perioadă, mai avem ştiinţă şi despre coregrafia sa din 1949, inspirată de tablourile pictorului cubist Pablo Picasso, Tanz nach Picasso. O a doua ruptură adâncă în viaţa sa personală şi profesională se petrece odată cu emigrarea în SUA, în 1951, unde va preda şi va crea dans modern în studioul ei din Ithaca, New York, printre elevele ei numărându-se şi Beth Soll şi Hannah Kahn. După o vreme, însă, însingurată şi bolnavă, în 1969, va prefera, în locul unei internări în spital, să se arunce de pe Triphammer Bridge, în una dintre cascadele pe lângă care îi plăcea adesea să se plimbe. Toate aceste date conturează profilul unei personalităţi puternice, ancorată în arta de ultimă oră, cu largă deschidere europeană, dar şi cu dorinţa de a implanta tot ceea ce acumulase în ţară, dar într-un mod aparte, personal. Faptul reiese şi din câteva rânduri adresate din Germania scriitorului Jenică Comşa, în 1937: „…mă întorc în toamnă, bucuroasă că pot lucra singură, aşa cum ştiu eu” Fericita perioadă interbelică, către care continuăm să ne întoarcem cu nostalgie pe multiple planuri, a fost bogată şi pentru lumea dansului. Cum ar fi arătat în continuare această lume fără ruptura care a urmat, fără marginalizarea unora ca Floria Capsali şi fără urgia care s-a abătut asupra altora ca Trixy Checais?

Dar să ne întoarcem la recentul eveniment, spectacolul Tribute to Iris Barbura, desfăşurat la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. El constitue, în primul rând, a treia colaborare fericită între CNDB şi Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, după cele amintite în alte cronici, legate de creaţia Lizicăi Codreanu şi a Verei Proca Ciortea. Ca şi la Reenacting Lizica Codreanu din 2014, elevele au fost însoţite de profesoara lor Doina Georgescu, de astă dată ca asistent coregrafic şi, tot ca atunci, costumele simple dar inspirate au fost concepute de Cristi Marin, iar muzica spectacolului a fost special compusă pentru respectivul eveniment de Marian Cîţu (Rufi), în timp ce documentarea a fost asigurată de Corina Cimpoieru şi Igor Mocanu. De toţi aceştia şi în primul rând de elevii Liceului de Coregrafie mai sus amintiţi s-a folosit Beth Soll pentru a ne evoca ceva din personalitatea lui Iris Barbura, care, aşa cum mărturiseşte, a avut un puternic impact asupra ei, începând de pe vremea când era încă o copilă. Şi-o aminteşte ca o femeie frumoasă şi sofisticată, „ale cărei dansuri izvorau din moştenirea ei românească şi din perspectiva ei estetică, profund spirituală”. Şi mai declară că tot ce a învăţat de la Iris încă îi influenţează lucrările coregrafice. Faptul constitue o mare şansă pentru noi, aceea de a întrezări în compoziţiile lui Beth Soll ceva ca o mireasmă sau o boare a creativităţii lui Iris, care a traversat ani mulţi şi spaţii întinse, pentru a se întoarce din nou la noi. Prima secvenţă a spectacolului este fericit inspirată de dansurile populare româneşti, pe care Beth Soll le evocă cu o transparenţă subtilă, mişcarea curgând pe o ritmică constantă, cu scurte opriri pe câte o poză specifică mişcărilor dansului românesc, urmate de o evocare mai apăsată a dansului modern kinetic, propriu anilor ’30 – ’40. Următoarele trei secţiuni au evocat mai direct personalitea lui Iris, cu nuanţe uşor elegiace, sau învăluite în zbuciumul interior al unui personaj, zbucium preluat uneori de mai multe cupluri, cu muzică sau, deosebit de expresiv, şi fără muzică. O mişcare care reapare de mai multe ori, ca un laitmotiv, este al braţelor pornite să aplaude şi oprite paralel, înainte de a se lovi unul de altul. Muzica lui Marian Cîţu introduce şi ecouri de bucium în final, iar coregrafia lui Beth Soll ecouri de paşi româneşti, ca un vârtej, după care urmează întunericul.

Fericita noastră întâlnire cu un moment al istoriei dansului modern din România interbelică, la care a contribuit din plin şi Iris Barbura, ne-a fost prilejuită de vizita bogată în consecinţe a coregrafei şi pedagogei americane Beth Soll, întâlnire pe care am avut şansa să o continui pe internet. Am avut surpriza placută de a primi multumiri pe un e-mail, pentru una din cărţile mele Experimentalismul în coregrafia românească a anilor ‘60 – ‘90, carte pe care i-o dăruisem la o repetiţie, singura bilingvă. Şi conversaţiile au continuat, cu mare bucurie din parte-mi, căci nu găseşti pe toate drumurile un artist dublat de un teoretician, dornic să scoată la iveală, şi pe această cale, toată bogăţia artei dansului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara