Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Redeschiderea Teatrului din Messina de ---

După 1700 de ani de părăsire, Teatrul din Messina, vechi de mai bine de două milenii, se redeschide, anunţă Le Nouvel Observateur. Pe 3 august, Orchestra Naţională din Atena a susţinut un spectacol în acest teatru până acum pustiu, unul din cele mai frumoase ale Greciei antice. Procesul de restaurare a început în 1986, când Societatea Arheologică din Atena a cumpărat de la ţăranii din zonă terenurile limitrofe şi a început, cu fonduri europene şi cu ajutorul Fundaţiei Niarchos, lucrările de scoatere la lumină a teatrului. Săpăturile au descoperit statuile lui Tezeu, Hermes, Artemis, în locurile pe care le-a indicat Pausanias, geograf grec din timpul lui Marc Aureliu, care în Descrierea Greciei i-a consacrat multe pagini Messinei. Cândva glorios, oraşul a căzut în ruină după creştinare, fiind cucerit de vii şi de plantaţii de măslini. În mijlocul sălbăticiei, un efort greu de imaginat pentru occidentali (francezii, spune Le Nouvel Observateur, sunt obişnuiţi cu renovări de un an sau doi) a făcut posibilă întoarcerea culturii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara