Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Recenzii:
Recenzii de ---

Răzvan Petrescu, Rubato,
Bucureşti,
Editura Curtea Veche, 2011

Alcătuit din proze mai vechi plus una nouă (Jaf armat), noul volum al lui Răzvan Petrescu dă întreaga măsură a unui autor de primă mână al literaturii române şi, aş îndrăzni să zic, europene. Rămas în urma colegilor de generaţie la capitolul faimă, poate şi din cauza faptului că nu scrie roman, genul-rege al vremurilor noastre, Răzvan Petrescu este, cumva, un prozator pour les connaisseurs. Dar ce prozator! Povestirile lui trec cu succes proba numărul unu a construcţiilor epice: nu ai putea scoate nici un alineat fără ca ansamblul să aibă de suferit. Ţesătura textuală este desăvârşită. Răzvan Petrescu stăpâneşte magistral vocile personajelor – o adevărată „materie verbală” care l-a făcut pe Nicolae Manolescu să-l compare pe autor cu Caragiale şi Marin Preda prin prisma faptului că tocmai din această materie verbală se constituie „o lume, un univers social şi moral”.
Prozele sunt variate ca stil şi tematică. Ceea ce le reuneşte este inteligenţa construcţiei, felul în care autorul îşi ţine tot timpul în şah cititorii, adesea finalul aducând şi un mat decisiv. În Uşa, familia unui bolnav în fază terminală discută cu medicul curant al acestuia – secvenţă perfect realistă, în genul celor pe care le ştim din filmele Moartea domnului Lăzărescu sau din mai recentul Din dragoste, cu cele mai bune intenţii. Personajele, discuţiile, situaţia sunt uşor recognoscibile pentru oricine. N-am să vă distrug plăcerea lecturii povestindu-vă finalul, vă spun doar că acesta e zguduitor. În doar trei rânduri, autorul ne schimbă total perspectiva, izbindu-ne cu capul de realitate. În Şansa, trei tineri muncitori care sapă o groapă stau de vorbă în timp ce lucrează. Înţelegerea personajelor, a lumii şi a limbajului lor este remarcabilă. Autentic sută la sută, ca şi în Primăvara la bufet, o bijuterie literară în care cei câţiva bărbaţi ale căror voci alcătuiesc substanţa textului analizează democraţia originală a anilor 1990-91, citesc dintr-o revistă de educaţie sexuală şi fac băşcălie unii de alţii. În Rubato, asistăm la o zi de lucru în cabinetul unui psihiatru, unde se perindă fel de fel de personaje, incluzând un poet şi o prostituată care îi cere s-o vindece de o eczemă.
Răzvan Petrescu este, prin proza sa, un observator critic al lumii, al cărei tragism îl priveşte adesea prin lentilele sarcasmului ori ale ironiei. Un autor despre care sper să se mai scrie şi în care, cu voia dumneavoastră, văd un Hrabal român.

 Luminiţa Corneanu


Mihail Vakulovski, Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii. Cu ilustraţii de Dan Perjovschi,
Bucureşti, Casa de pariuri literare, 2011

Felicitări editorului un cristian şi lui Mihail Vakulovski, a ieşit poate prima carte de interviuri „normală” din cultura română: o carte naturală, pe care să o şi citeşti, nu doar să o comentezi.
În primul rând, e o carte prin care ai senzaţia că îi cunoşti pe oamenii care vorbesc în şi din ea. De obicei, cărţile de interviuri sunt un fel de vitrine în care se expune o marfă de lux, pe care nu ai dreptul să pui mâna. Din contră, pe oamenii (în primul rând oamenii, apoi „autorii”) din Zece basarabeni pui mâna, citind cartea, în sensul că ai senzaţia unei atingeri, a unui contact uman, profund, chiar dacă simplu, aşa, ca o strângere de mână. Oamenii aceştia se dezvăluie, nu fac fiţe, spun adevărul, incomod, şi pentru ei, nu doar pentru noi, adevărul lor, nu ceea ce se aşteaptă de la ei. Sunt nişte oameni, oameni vii, aceşti zece basarabeni pentru cultura română şi din acest punct de vedere această carte, fără să îşi propună acest lucru, ne dă o lecţie. Cine suntem noi, cum suntem noi, văzuţi din afară şi totuşi dinăuntru, de „fraţii” noştri, fraţi vitregi şi vitregiţi de soartă. Cum este eu-altul, eu-românul basarabean? Cum se defineşte el, într-un spaţiu identitar incert, în Moldova sau România, unde este în acelaşi timp şi acasă, şi exilat, prin forţa împrejurărilor istorice sau a prejudecăţilor.
Zece basarabeni este o carte despre identitate şi alteritate, în care descoperi, înţelegi, înveţi ceva despre eu-românul şi eu-tu-basarabeanul, este o lecţiedialog cu Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Pavel Păduraru, Mitoş Micleuşanu, Roman Tolici, Octavain Ţâcu, Nicoleta Esinencu, Zdob şi Zdub. Ce m-a frapat? Că aceşti basarabeni înţelegeau critic, la începutul anilor 2000, lucruri pe care eu (românul) le-am înţeles abia de curând, că ei aveau curajul să le spună deschis atunci, iar eu nu am nici acum acest curaj – este vorba despre tarele noastre culturale, dar şi identitare, despre superficialitatea, îngustimea şi chiar răutatea lumii noastre „culturale”, despre un viciu de autoritate, instituţionalizat, cu care noi ne-am obişnuit, dar de care basarabeanul venit aici pentru „libertate” se izbeşte ca de un zid al Berlinului.
Cosmopolitism, comunicare, singurătate, luciditate, revoltă, spirit critic, naturaleţe, căldură, perseverenţă, singularitate – iată ce ne oferă „ei”!

Raluca Dună

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara