Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Râdem, sau ce facem? de Barbu Cioculescu


Pe mare este altfel decât pe uscat, ar suna o sentenţă din zestrea filosofului care anţărţ constatase, prin proprii investigaţii, că iarna nu e ca vara, un adevăr de necontestat, dar pe care nici un înaintaş, nici din rândurile filosofilor, nici din cele ale bărbaţilor politici nu îndrăzniseră să-l deconspire mulţimilor aşteptătoare. Cât priveşte adevărul din aforismul "pe mare este altfel decât pe uscat", el este şi mai criptic, întrucât cei mai mulţi păşitori pe sol n-au avut ocazia unei escapade oceanice, iar de mers cu tălpile pe valuri, religia noastră cunoaşte un singur, miraculos, caz, revelator şi, paradoxal, abscons!

Pe drept cuvânt îmi amintesc vorba vechiului şi admirabilului prieten constănţean, Pavel Chihaia: "cu marea nu poţi încheia nici o înţelegere." Elementarul bun simţ te clarifică asupra avantajelor uscatului, unde dacă pui un picior întâlneşti pământ ferm, şi tot astfel când faci ceilalţi paşi. Cazi la sol, te ridici, cazi de pe puntea vasului se declanşează alarma, o mulţime de inşi bulucesc, clamează "om la apă", pe când cel ce tocmai încearcă sticloasa răceală a valurilor clocotitoare îşi manifestă speranţa că vietatea ce tocmai îl amuşină e un delfin şi nu rechinul care, de zile întregi, dă ocol navei.

A fi matelot, cârmaci, înseamnă a nu cunoaşte somnul, a ignora tihna, a nu avea habar de deliciile lenei, aceea care te determină să nu laşi pe mâine ceea ce, la fel de bine, poţi face poimâine şi chiar mai pe urmă. Când dl. Adrian Severin a scos ţipătul de satisfacţie că, în fine, a pătruns secretul Băsescu, descoperind într-însul pe străin - pe deasupra tătar! - alogen, în mijlocul paşnicilor valahi mulgători de mioare, necunoscători de grabă, termene, agitaţie - şi unde numai clipa freamătă -, codrul însuşi s-a trezit din somnul său imemorial, de sub aştri. Succesul dlui Traian Băsescu, ni s-a revelat, se datorează prezenţei în genele dânsului a unui alt soi de calităţi şi reacţii decât ale aborigenilor valahi. Prin mânuirea unor necunoscute arme locului şi-a învins, pe rând şi inexorabil, dl. Băsescu adversarii. Exemple istorice de primă mână i-au stat la îndemână dlui Severin: Napoleon - corsican, încoronat împărat al francezilor, Hitler, austriac, târând după sine masele germane, Stalin, georgianul, călare pe vreo două sute de milioane de ruşi. Care, de la Ivan cel Groaznic nici nu mai adoraseră în aşa unanimitate vreun pravoslavnic ţar.

Exemplele ar putea continua, chiar ar fi trebuit să înceapă cu Alexandru cel Mare, macedoneanul care a împins elenismul până în străfundurile Afganistanului. Dacă ar fi coborât mai încoace baremul, la ţărişoara noastră, exemplul care i-ar fi sărit în faţă ar fi fost charismaticul Corneliu Zelea Codreanu, naţionalistul absolut, dar de sânge germano-polonez! Despre Gheorghiu-Dej s-a spus că ar fi fost bulgar, de Ceauşescu, la origine turc. Şi ce are a face? Aşa cum toţi purtătorii de nume precum Rusu, Sârbu, Turcu, Neamţu, Grecu, Frâncu sunt români curaţi, şi dl. Traian Băsescu - să punem gâtul pe buturugă? - n-are picătură de sânge tătărăsc, cum n-avea premierul Tătărăscu ori pictorul cu acelaşi nume.

De unde, însă, atâta energie, de care dispune, deranjându-şi adversari şi comilitoni? Desigur, nu din consumul de brâză de vaci, în bătătura socrilor. Şi nici dintr-o nativă ghiduşie, cam scorpionică. Chiar vrea să ajungă un despot luminat, dând urmare nostalgiilor dlui Iliescu? Cei mai bănuitori îl şi văd punându-şi singur pe cap coroana, cu lungă hlamidă de hermină, peste tricoul de marinar. Este, desigur, la mijloc, o neînţelegere, pe fondul unei tradiţionale uitări, să-i zicem, deci, naţionale. Fiindcă ceea ce întreprinde în vremea aceasta dl. Băsescu este exact ceea ce anunţase că va face, în timpul campaniei electorale, acelui talaz care l-a şi adus în postul de preşedinte al României, trăgând după sine la guvernare o coaliţie de două partide care, în mod normal, ar fi trebuit să cunoască gustul de acri struguri al opoziţiei. Care, mai pe şleau, îi datorează totul. Lovitura pe care a dat-o, trimiţându-l la podea pe dl. Adrian Năstase şi chemând la putere coaliţia D.A., a tăiat genunchii P.S.D.-ului - la mai bine de un semestru de guvernare a coaliţiei D.A., foştii guvernanţi nu-şi revin, într-atât, încât nu află termeni de a-şi exercita măcar profesia, atacând Puterea, modul în care aceasta guvernează. Dar să ne amintim cum, când, în 1996, venea la cârma ţării Convenţia Democratică, la nici opt ore, toate vocile pesediste trompeţeau dezastrele noii guvernări şi cu o asemenea tenacitate, încât până la urmă guvernanţii înşişi au început să creadă că păstoriseră catastrofal.

Să comparăm, atunci, inteligenţa politică a dlui Traian Băsescu cu a dlui Ion Diaconescu? Sau chiar a preşedintelui de atunci, dl. Emil Constantinescu? N-am trage cine ştie ce foloase. în temă ne-am situa cu siguranţă însă, cercetând modalitatea prin care dl. Băsescu strânge în menghine un guvern pe care l-a adus la putere şi asupra căruia crede a avea anumite drepturi, inclusiv acela de a-l trimite la odihnă. Operează aici, repetăm, un program dinainte anunţat, în a cărui privinţă ar fi inutil să ne întrebăm cât e de constituţional, cât de hazardat, în fine, ce ne mai aşteaptă mâine. Ca preşedinte de republică, dl. Băsescu a preluat comanda unei foarte mari nave, superioară în tonaj celei mai grele din câte a condus pe mări şi oceane. Mereu pe punte, cu ochii la orice colţ de gheţar ce ar putea scoate nasul din valuri, n-are somn. Cum spunea, să fi fost el comandantul Titanicului, transatlanticul nu s-ar fi scufundat. Căci, personal, ar fi observat la timp icebergul. în zonă cu gheţari, nici un sfert de ceas nu ar fi părăsit comanda. Din douăzeci şi patru de ore.

A observa la timp este datoria matrozului, când pierde clipa pierde şi nava, viaţa, onoarea, ca să nu mai vorbim de contract. însă a observa la timp nu este la fel de arzător pentru cei de pe uscat. La o anumită înălţime de la nivelul mării, guvernanţii îşi pot permite să tragă de timp, pe ici pe colo, deci în chestiunile esenţiale. Un an de întârziere la intrarea în U.E. pare mai degrabă bine venit şi, în orice caz nu produce panică. Bine venite ar fi alegerile anticipate, dar şi fără ele se găsesc modalităţi de bună-vieţuire. Urmând duhul locului, dl. Tăriceanu nu a dizolvat parlamentul, nu a iniţiat alegeri anticipate, aşa cum, nu cu prea mulţi ani înainte, nu a făcut-o nici dl. Ciorbea. Atunci, urmarea a fost ieşirea din arenă a P.N.}.C.D.-ului. Dar, oare, istoria se repetă?

A fi fost partizanul absolut al alegerilor anticipate şi a le fi dat la spate în ultima secundă i-a creat dlui Tăriceanu un handicap faţă de dl. Băsescu, chiar când viitoare împrejurări îi vor da dreptate. Dl. Traian Băsescu îl penalizează, cei care ar prefera la cârma statului un intelectual subţire se tem de ceea ce numesc simţul de distrugere al preşedintelui. Pe scurt, Traian Băsescu a fost bun ca să-l răstoarne pe dl. Năstase, burghez înstărit, debater obosit, cu o mână în cătuşele dlui Iliescu. Dar nu mai este bun când apucă în uşă degetele premierului, cu râzătoare cruzime. (Să conţină totuşi, un grăunte de adevăr, aserţiunile dlui Severin?)

Cusurul dlui Tăriceanu este că nu râde, că, spre deosebire de competitorul său, nu ştie să râdă. Cum vara ia sfârşit, iar toamna la rândul ei va fi altfel decât vara, cel puţin sub raportul reînceperii activităţilor politice, un concurs de râs se impune de la sine: cu tombolă şi dans. între omul de apă şi cel de uscat pe resuscitatele ritmuri ale străvechiului cântec pirateresc: ,Cincisprezece eram pe lada mortului

Şi-o sticlă de rom - Iuhuuu".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara