Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ţăranii şi comunismul de Alex. Ştefănescu


În mijlocul sălii mărşăluieşte - deşi rămâne la nesfârşit nemişcată - o mică armată de ţărani fantomatici, confecţio­nată din costume populare aşezate pe umeraşe-stative. Între căciuli şi sumane, între bro­boade şi ii nu se văd feţe omeneşti, ci doar puţin întuneric, iar din mâneci nu ies mâini. Straniul grup statuar este un memento adresat amnezicei societăţi româneşti de azi. Amintiţi-vă că am existat, amintiţi-vă că am fost ucişi!

Acesta este mesajul expoziţiei }ăranii şi comunismul, realizată de Fundaţia Academia Civică, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (care o şi găzduieşte în perimetrul său - în clădirea de la intrare). Expoziţia s-a deschis la 17 martie - şi va sta deschisă până la 30 mai - , urmând să fie vizitată de mii de oameni, îndeosebi tineri. Nu se poate să rămâi indiferent privind panourile cu informaţii şi fotografii referitoare la colectivizarea forţată, cu mijloace criminale, a agriculturii româneşti, în perioada 1949-1962, sau ascultând înregistrările unor secvenţe de "istorie orală". De un patetism sobru, ca întreaga operă de anamneză creată de Ana Blandiana prin instituţiile pe care le-a înfiinţat după 1989, în scopul reconstituirii tragediei trăite de români în anii comunismului, expoziţia îi cheamă pe vizitatori la un moment de reculegere.

Autorul expoziţiei, cel care a gândit-o şi înfăptuit-o - împreună cu colaboratorii săi - până la cel din urmă detaliu şi care, în calitate de curator al ei, explică vizitatorilor semnificaţia fiecărui obiect expus, este Romulus Rusan. Cuvintele sale au ecou în conştiinţa noastră, cu excepţia acelora dintre noi care rămân insensibili la tot ceea ce nu-i priveşte direct.

"Au fost mereu - afirmă Romulus Rusan, rezumând destinul ţăranilor într-o suită de enunţuri răscolitoare prin simplitatea lor solemnă - pe câmpul de luptă. Au luptat cu tătarii, cu turcii şi ruşii, cu secetele şi inundaţiile, cu Ťbirăiiť şi activiştii, cu birurile şi cotele. Au fost mereu învinşi şi învingători, căci sacrificiul lor a hrănit mereu continuitatea istoriei.

Lupta cu comuniştii i-a înfrânt însă definitiv, căci le-a distrus nu numai vieţile, ci şi rădăcinile. Fără pământ, ţăranii şi-au pierdut definiţia.

Şi-au luat lumea în cap venind la oraş şi lăsând pământul şi gospodăria pe capul femeilor şi copiilor, iar recoltarea în seama studenţilor şi soldaţilor.

Cei rămaşi la lucrul câmpului au început să Ťfureť din avutul obştesc (care era de fapt propriul lor, luat cu forţa).

Astăzi, jertfa ţăranilor răsculaţi în 1949-1950 rămâne un episod romantic. Răzmeriţele finale din 1960-1962 seamănă cu asediile medievale.

Ziua din aprilie 1962, când a fost decretată colectivizarea, seamănă cu căderea Constantinopolului. Aşa cum picturile din Aya Sofia ilustrează o lume străină de cea care urma să vină, ţăranii se proiectează în realitatea timpului nostru ca nişte martiri fără aureole.

Răpuşi de glonţ sau de ideologie, sunt cele mai numeroase şi inocente prăzi ale comunismului."

Intitulat de autor Recviem pentru ţăranul român, acest text poate fi considerat, într-adevăr, un poem, mai emoţionant decât o mare parte din versurile publicate la noi după 1989.

În sală este expusă, printre altele, o revelatoare hartă a revoltelor ţărăneşti, înregistrate între 1949-1951 şi, apoi, între 1958-1960, toate reprimate cu brutalitate şi soldate cu morţi. Este pentru prima dată când avem reprezentarea clară a faptului că România - ţară denigrată, din ignoranţă sau josnicie, de unii din propriii ei intelectuali, care îi deplâng la nesfârşit, în mod mecanic, pasivitatea - s-a opus de fapt, pe scară largă, cu sacrificii de vieţi omeneşti, instaurării comunismului. A fost rezistenţa armată din munţi, au fost, apoi, numeroasele răscoale ale ţăranilor, de o dârzenie ieşită din comun.

Există apoi panouri cu zeci şi zeci de chipuri de ţărani arestaţi, fotografiaţi, ca în dosarele de anchetă, din faţă şi din profil. Oameni adevăraţi, demni, cu simţul datoriei, prezentaţi ca nişte infractori de banda de infractori care s-a aflat decenii la rând la conducerea României.

Pe un panou figurează versuri din autenticul folclor al vremii (nu din cel inventat de activişti culturali stupizi), referitoare la situaţia din ţară şi la experienţa detenţiei. Toate sunt cutremurătoare. Reproduc patru versuri, sinteză, remarcabilă prin concizie şi dramatism, a istoriei momentului:

"De cându-i tovărăşie,/ Caru mi-i la fierărie,/ Boii la măcelărie,/ Io mă duc la puşcărie."

În timp ce vizitez expoziţia, simţind o intensă dorinţă de înţelegere în linişte a ceea ce s-a întâmplat în ţara mea, cu ani în urmă, câţiva bodyguarzi (bodyguarzii lui peşte), adunaţi în holul de la intrarea în sală (în loc să stea fiecare la postul său de observaţie ca să păzească Muzeul Satului), poartă o nesfârşită discuţie, zgomotoasă şi vulgară. Vocile lor stridente, cuvintele licenţioase jignesc memoria ţăranilor prigoniţi cu ani în urmă. Astfel pătrunde într-un spaţiu rezervat aducerii aminte asurzitorul şi neruşinatul vacarm al lumii de azi.

Mă gândesc cu infinită admiraţie, îngrijorare şi duioşie la oameni ca Ana Blandiana şi Romulus Rusan, care, susţinuţi de mult prea puţini dintre noi, continuă să lupte cu amnezia indecentă care se întinde tot mai mult în ţară. Unii o numesc, justificator, "bucurie de a trăi". Este, de fapt, o falsă bucurie de a trăi. Poate fi considerată mai degrabă o bucurie de a muri, din punct de vedere moral şi intelectual.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara