Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Rabelais şi frăţia librarilor de Radu Cernătescu

Quid novi?

Pe pagina de titlu a ediţiei a doua din Pantagruel (1533)1, editorul lyonez al lui Rabelais a ţinut să îşi atenţioneze cititorii că ar fi vorba de o „nouă versiune îmbunătăţită şi corectată” a romanului gigantesc, intervenţiile în text aparţinând „maestrului Jehan Lunel, doctor în teologie”. Neluată în serios de exegeza rabelaisiană, care o consideră, cel mult, o „plaisanterie de Rabelais”2, menţiunea aceasta poate însă conduce, cercetată mai atent, la interesante deschideri ce ţin de istoria ocultă a literaturii franceze.

Să observăm mai întâi că „maistre Jehan Lunel” (latinizat, Iohannes Lunellius) era un personaj cât se poate de real şi de onorabil al vremii lui Rabelais, el conducând încă din 1513 abaţia Sf. Sebastian, unul din cele mai importante aşezăminte monahale ale Romei. Aşadar, un nume ce putea garanta acurateţea doctrinară a unui text problematic, catalogat ca „obscen” de Calvin (Letters, I, 39) şi care risca să fie interzis de Sorbona. Se ştie astăzi că la fiecare ediţie, Rabelais intervenea în text, epurându-l de atacurile împotriva Sorbonei şi de tot ce putea fi acuzat de erezie. Modificările vor culmina în 1542, când, printre altele, Rabelais face în prologul la Pantagruel din „prestinateurs”, cum erau numiţi reformatorii din Geneva, adepţii predestinaţiei, abuzatori (des abuseurs). Era anul în care prietenul şi editorul său, Étienne Dolet, este închis pentru erezie. Se auzea deja cum Sorbona pregătea rugul pe care Dolet va fi ars patru ani mai târziu.

Cei care contestă azi faptul că Pantagruel ar fi fost cu adevărat augmenté et corrigé de Lunel au şi ei dreptate, teologul nu a ajuns niciodată să facă efectiv intervenţii pe text. O dovedeşte faptul că numele său a fost retras un an mai târziu de pe pagina de titlu a ediţiei din 1534, când Pantagruel apare la acelaşi editor, François Juste din Lyon. În opinia noastră, cel care a acceptat ca numele lui Jehan Lunel să gireze buna credinţă a autorului lui Pantagruel a fost fratele teologului, Julien Lunel, editor şi librar din Paris. Se uită mereu că Julien a avut un contract de bail (de reprezentare) cu fratele său, ale cărui interese monastice le reprezenta în Franţa. A se vedea în acest sens actul3 încheiat pe 7 martie 1527 la notarul Pierre Crozon, cu o valabilitate de trei ani, care va fi reînnoit pe 7 ani în 1529. Aşadar, Jehan e, de fapt, Julien Lunel. Un editor îşi ajuta astfel un confrate într-o vreme când tot mai des se auzea dinspre Sorbona, o spune din interiorul ei maistre Nicholas Le Clerc4, că Pantagruel trebuia interzis. O astfel de înţelegere între un editor din Lyon şi un „librar jurat de Universitatea din Paris”, cum era titulatura completă a lui Julien Lunel, pare un serviciu mai presus de o simplă prietenie şi mai apropiat de îndatoririle unei confrerii.

Locul „studiilor mele“ a fost la Lyon

În Parisul sfârşitului de secol XV, breasla librarilor cuprindea un număr fix de 28 de case de editură, toate atestate de Universitate, tutela Sorbonei funcţionând aici ca un garant doctrinar şi ca un implacabil cenzor moral. În practică, forul care decidea imprimi potest (bun de tipar) era asigurat de patru librari principali (grands libraires), mai numiţi şi taxatores pentru că ei colectau taxele de la ceilalţi librari, care erau aleşi de Sorbona din rândul celor 28. Aceştia erau numiţi şi libraires jurés, adică librari atestaţi de un jurământ depus faţă de Universitate. Unul dintre aceşti libraires jurés a fost Julien Lunel, „burghez din Paris” care şi-a cumpărat în 1526 locul printre cei 28 de la descendenţii editorului Jean Kerver.

Alta era însă situaţia în liberalul Lyon, acolo unde absenţa juraţilor permitea oricui dorea şi avea puterea financiară de a investi în imprimarea şi comerţul cu cărţi. Cu începere din 1473, până la mijlocul secolului al XVI-lea, Lyonul a fost oraşul cărţii, circa 800 de lucrători tipografi, câţi recenzează registrele consulare, făurind aici secol de aur al librarilor lyonezi. Nu întâmplător, când Gargantua îi scrie lui Pantagruel despre avântul culturii contemporane, el nu uită să amintească de comerţul cu cărţi şi de acele „vaste librairies, care după părerea mea nici pe timpul lui Platon, nici pe timpul lui Cicero, nici în vremea lui Papinian nu ofereau asemenea oportunităţi de educaţie ca acum” (II, 8). Iar atunci când Rabelais înşiră titluri de cărţi fanteziste pentru a sublinia inutilitatea librăriilor clericale, specializate în cartea scolastică, gluma lui pretenţioasă, în care amestecă latina cu limba vernaculară, trimiterea erudită cu gluma vulgară, era destinată librarilor din Lyon, singurii care puteau gusta parodia şi aclama ridiculizarea unui monstre ignorant, literatura scolastică, căreia banda celor 7, cunoscută ca La Pléiade, îi va da lovitura de graţie odată cu trezirea conştiinţei naţionale: „(Pantagruel) S-a minunat în schimb de frumoasele cărţi pe care le-a găsit în prăvălia bibliotecii de la Sfântul Victor şi pe care le-a însemnat după cum urmează: … Decretum universitatis Parisiensis super gorgiasitate muliercularum ad placitum (Opinia universităţii din Paris asupra îmbuibării amorezilor după pofta inimii, ...” (II, 7). Nu întâmplător, de abaţia Sf. Victor se leagă numele lui Pierre Abélard, logicianul scolasticii, cel pentru care a crede era totuna cu „ceea ce mintea consimte cu putere (id quod mente firmiter tenemus)”. Acesta a fost autorul unui Tractatus de intellectibus, pe care l-a amendat Erasmus în al său Tractatus de intellectus emendatione (apărut postum, în 1677), care marchează definitiva detaşare a filosofiei moderne de condiţia de servitoare în casa teologiei medievale.

Dintre cei peste 80 de imprimeurslibraires semnalaţi la Lyon în registrele fiscale regale de la începutul secolului al XVI-lea, mulţi erau originari din Germania lui Luther, precum familia Trechsel, Johannes-tatăl şi fiii Melchior şi Gaspard, Peter Schenck, Sebastian Greyff (sau Gryphius), Johannes Fabri (Alemanus), Johannes Clein, Matthias Hus, Nicolaus Wolf (Lupus) ş.a. Aceştia au adus din Germania odată cu tehnica imprimării în caractere mobile o libertate spirituală la care Parisul abia dacă visa. Lângă operele lui Erasmus sau Budaeus, editorii lyonezi au publicat cărţi de alchimie, între care Canonul lui Avicena (1498), dar şi almanahuri şi cărţi populare, precum Traité des eaux artificielles (1484), reţetarul fitoterapeutic al editurii Schenck, cu peste cincizeci de ediţii de-a lungul unui singur secol.

La Lyon, în această capitală a Renaşterii franceze vor da fuga ereticii Agrippa (fixat de Rabelais în personajul Her Trippa), Erasmus (cu ecouri în eruditul Thaumaste?), Dolet, editorul ars pe rug, sau Marot, poetul exilat. Toţi au fost prietenii lui Rabelais.

Nu se cunosc circumstanţele sosirii lui Rabelais la Lyon în primăvara anului 1528. Cert este doar faptul că primul lui angajament a fost de correcteur în cadrul tipografiei germanului Gryphius, situată pe atunci la intersecţia străzilor Mercière şi Thomassin. Aici a deprins el o anumită libertate teologică taxată drept eretică de Sorbona, dar şi aducerea gloselor savante ale literaturii clasice în limba franceză. Despre Lyon, Rabelais spune într-o scrisoare adresată protectorului său Jean du Ballay, pusă de Gryphius ca dedicaţie la reeditarea din 1534 a tratatului lui Marliani, Topographia antiquae Romae, că acest oraş este „locul studiilor mele (Lugdunum, ubi sedes est studiorum meorum)”. Rămâne până astăzi o enigmă la ce fel de studii s-a referit Rabelais, ştiindu-se că toate mediile instituţionalizate în care el a deprins teologia, latina, greaca sau medicina nu ţin de oraşul Lyon. Dar poate că referirea lui vizează altfel de acumulări, personale, cum sunt cele care fac din autodidactul Pantagruel un erudit capabil să „se războiască la Sorbona cu teologii vreme de şase săptămîni, de dimineaţă de la ceasurile patru şi pînă seara la şase, lăsînd un răgaz de două ceasuri la prînz, ca să nu stingherească prea mult tabietul de odihnă şi băutură al acelora... Când, răsturnând sofistica lor şubredă, i-a pus cu botul pe labe pe toţi, dovedindu-le că nu sunt altceva decât nişte vite încălţate” (II, 10).

Intră în scenă Her Trippa

În 1509, când ocultistul german Agrippa ajunge prima dată la Lyon, el ar fi creat aici AGLA, legendara incintă secretă, speculativă, a breslei tipografilor şi librarilor. Dacă rolul fondatorului „Her Trippa” în înfiinţarea (după alte voci, reformarea) acestei confrerii rămâne încă de argumentat, societatea de pe strada Mercière a fost cât se poate de reală, lăsând urme indelebile în istoria Lyonului şi a Franţei renascentiste. Organizată ca o société de pensée, sau ca un cénacle d’érudits, cum susţine istoricul şi tipograful modern Marius Audin, AGLA a avut ca scop libertatea de gândire şi a militat pentru ridicarea nivelului de cultură al tuturor celor care practicau profesii legate de producerea şi răspândirea cărţii. Nu la urmă, AGLA s-a preocupat de iniţierea membrilor săi într-o ştiinţă repudiată de papalitate, dar la modă în mediile protestante din Germania, o ştiinţă pe care Paracelsus şi Agrippa o vor numi filosofie ocultă. În scopul aprofundării acestui domeniu a fost invitat la Lyon şi astrofilul Nostradamus, fost coleg de studii medicale cu Rabelais la Montpellier, care îşi va publica aici, la Lyon, Profeţiile sale, în anul 1555. Personalităţi ca Nostradamus sau ca poetul Clément Marot, ale cărui Ouvres apar tot la Lyon, în 1538, ori ca librarul parizian Julien Lunel, arată intenţia AGLA de deregionalizare, semn că ideile ei renascentiste nu mai erau doar apanajul regiunii Lyon.

Ca nume, AGLA este acronimul unui verset din Tefilat Ha-Amidah, principala rugăciune a serviciului divin evreiesc: Ata ghibur leolam Adonai/ Tu, Doamne, atotputernic eşti în vecii vecilor5, şi ilustrează apetenţa librarilor pentru kabbală, dar şi pentru limbile clasice. De altfel, breasla librarilor şi a tipografilor din Lyon a fost singura care cerea membrilor săi să cunoască latina şi greaca, limbi în care a tradus şi Rabelais. Editorii care făceau parte din AGLA, precum Gryphius, Étienne Dolet sau Claude Nourry, erau înainte de toate oameni erudiţi dedicaţi traducerii şi răspândirii în limba franceză a operelor clasicilor greci şi latini. Fără a fi uitată nici cultura iudaică, pentru cunoaşterea căreia Gryphius publică în 1529 marele dicţionar latino-evreiesc al lui Pagnini (1412 pagini) intitulat Oţar laşon hakodeş/ Thesaurus linguae sanctae.

„Nu vei fi, Doamne fereşte, eretic?“ (II, 6)

AGLA a îmbrăţişat ideile subversive ale Reformei şi le-a răspândit cu ajutorul tipăriturilor, mergând până la virulenţa pamfletului şi a afişajului stradal. În Lyonul începutului de secol XVI, unde Rabelais scrie şi publică mare parte din operele sale, ideile Reformei generaseră deja importante convulsii sociale, precum Marea Răzmeriţă (Grande Rabeine, în dialectul lyonez) din 1529, cu reiterările ei episodice din anii care au urmat. Sunt ultimele baricade din rezistenţa scolastică, victorii considerate de istorici6 o avanpremieră la Reforma franceză care va începe efectiv abia în 1546. Implicarea tipografilor şi a librarilor lyonezi în aceste revolte împotriva Bisericii catolice este poate cel mai bine ilustrată de aşa numita „afacere a afişelor”, care pare o ciudat de exactă pregătire a momentului apariţiei manifestelor rozicruciene. Într-o noapte din octombrie 1534, au fost răspândite concomitent la Paris, Orléans şi Amboise afişe de o rară virulenţă la adresa Bisericii şi a clerului catolic. Autorul lor a fost identificat ca fiind Antoine Marcourt, un pastor reformat adept al lui Zwingli, care fusese exilat din Lyon la Neuchâtel. De imprimare s-ar fi ocupat Pierre de Vingle, ginerele lui Claude Nourry, primul editor al lui Pantagruel. Ca urmare a implicării librarilor, un edict regal a interzis pentru o vreme imprimarea cărţilor neaprobate de Sorbona şi a închis librăriile independente. Protestantismul lyonez nu era un moft. Cu zece ani mai înainte, în 1524, o ordonanţă regală atrăgea atenţia că „încă de acum cinci ani, secta luterană foşgăie prin oraşul Lyon şi prin ţinutul şi dioceza de Lyon, şi multe alte false doctrine fost-au însămânţate şi răspândite pe aici prin periculoase predici ce subminează credinţa catolică şi prin anumite cărţi reprobabile”7. Iar ordonanţa din Chantilly a regelui François I continuă: „Oameni întorşi de la dreapta credinţă catolică fac adunări interzise, îndemnând opinia publică să nu mai plătească dijmă Sfintei Biserici”8.

Aceste „cărţi reprobabile”, dar şi afişele (placardz) pe care „oameni întorşi de la dreapta credinţă catolică” afişau „blasfemii contra mai marilor Bisericii, ca şi împotriva justiţiei şi a consilierilor oraşului”9, arată că tipografii – şi, implicit, AGLA – s-au aflat mereu în centrul protestelor care, trecând prin „camera ardentă” a Sorbonei, au dus în final la eliberarea literaturii franceze de sub dictatul scolasticii.


_________________________

1 Pantagruel. Jesus Maria. Les horribles et espouventables faictz et prouesses du tresrenommé Pantagruel, Roy des Dipsodes, filz du grant geant Gargantua, Compose nouvellement par maistre Alcofrybas Nasier. Augmenté et Corrigé fraischement, par maistre Jehan Lunel docteur en théologie. Lyon, François Juste, 1533.
2 v. L. Dorez, Rabelaesiana. „Maistre Jehan Lunel”, Libraire É. Buillon, Paris, 1905, p. 16.
3 cf. Archives Nationales de France, Cota MC/ET/XXXIII/11, f. 571.
4 cf. J. Calvin, Letters, I, 39.
5 pentru sensul cu care AGLA a intrat în masonerie, v. „The Freemason’s Monthly Magazine”, vol. I, Grand Loge of Massachusetts, Boston, Tuttle & Dennett, 1842, p. 333, n. 3.
6 v. H. Hauser, Étude critique sur la rabeine de Lyon (1529), în „Revue historique”, t. 61, Mai-Août 1896, Paris, Felix Alcan, p. 304.
7 apud idem, p. 298.
8 ibidem.
9 apud idem, p. 302.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara