Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Păzea, vine Lewandowski! de Horia Alexandrescu

În vinerea asta, e ori-ori! La Bucureşti sosesc polonii, în frunte cu Robert Lewandowski, cel pentru care Bayern München a plătit nu mai puţin de 80 de milioane de euro, bani peşin! Are doar 28 de ani şi aureolă de golgeter încă de la vârsta junioratului, iar anul trecut, în Bundesliga, a intrat la pauză într-un meci şi a înscris 5 goluri în 9 minute. Nu vreau să vă sperii, dar mi se pare corect să ştiţi ce ne aşteaptă mâine, în preliminariile Cupei Mondiale.

Deci, gata cu bramburerile de genul celor cu Muntenegru şi Kazahstan, pentru că, dacă nu câştigăm acest joc, acasă, mă tem că ne putem lua adio de la o calificare care ni se părea posibilă la debutul grupei. Şi nu mă îndoiesc că Burleanu et comp. sunt conştienţi că de meciul acesta poate atârna inclusiv rămânerea lor la cârma FRF. În spatele scenei interne apele sunt tot mai agitate, e cerut deja Gică Popescu, Piţurcă tocmai a declarat că nu se mai întoarce la naţională, iar pe Gică Hagi oricum nu-l interesează, dar vă închipuiţi cât îl mobilizează aceste zvonuri pe Herr Daum. Care ştie probabil că, dacă nu învinge mâine Polonia lui Lewandowski, speranţa lui Burleanu de a-i prelungi contractul până în 2020 se prăbuşeşte odată cu el şi cu vremelnicul şef al federaţiei. Or, ca să fiu cinstit, cum v-am obişnuit, eu, unul, nu cred că vom bate Polonia! Dar nu neapărat de teama lui Lewandowski, cât tocmai din cauza bâlbelor domnului Daum. Când ţi-i refuzi constant pe Raţ şi pe Tamaş, în defensivă, păstrându-l pe Săpunaru, şi îl convoci (în sfârşit!) pe Keşeru doar după ce a dat o căruţă de goluri în Bulgaria, n-aş zice că stai prea confortabil. Şi nu sunt singurul sceptic, ca dovadă că nici Bogdan Stancu nu crede în victorie, declarând: „Lewandowski este unul dintre cei mai mari atacanţi din lume, aşa că nu va fi uşor pentru noi împotriva lui (…) E un meci important şi suntem conştienţi de lucrul acesta. Polonia e favorita numărul 1 a grupei şi ne va aştepta un meci foarte greu. Şi noi avem o echipă bună şi important este să nu pierdem. Mă bucur foarte mult că lumea doreşte să vină la meciuri să ne încurajeze, pentru că avem mare nevoie de suporteri!”

Sunt de acord cu Stancu că avem o echipă bună, care ar putea fi însă şi mai bună dacă Herr Daum s-ar dovedi mai inspirat şi mai curajos, şi dacă – avându-i la dispoziţie pe Nicuşor Stanciu, Fl. Andone şi Keşeru, care nu mai prididesc cu golurile la echipele lor de club – nu va pune echipa naţională să se apere fiindcă, după cum anunţă Stancu, „important e să nu pierdem”! Gândirea asta mă scoate din minţi, având în vedere că important nu e să nu pierdem, ci să câştigăm. Mai ales acum, în meciul cu Polonia, de care depinde vital calificarea sau necalificarea noastră la Cupa Mondială din Rusia. Dacă nu învingem mâine, să nu-l aud pe Herr Daum că meciul a devenit o rampă de lansare a bârfelor că trebuie schimbat, cum nici nu cred că amicalul cu ruşii, programat peste alte trei zile, ne va furniza vreo satisfacţie, în afara celor 300.000 de euro pe care sper ca Burleanu să-i ofere, totuşi, jucătorilor! Apropo de acest amical, însă, care e programat ca nuca-n perete, trebuie să-mi amintesc şi să vă reamintesc că şeful FRF are în vedere jocuri mai înalte, pentru el însuşi, sub deviza „Unul pentru toţi şi toţi pentru mine!”

Poate că până şi asta ar putea-o accepta iubitorii noştri de fotbal, cu condiţia să învingem în cofruntarea cu Lewandowski. Şi Doamne fereşte de vreun „Marş funebru”, căci, nu uitaţi, şi Chopin a fost polonez!...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara