Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Puterea poveştilor de Luminiţa Corneanu

Cătălin Dorian Florescu, Jacob se hotărăşte să iubească, traducere de Mariana Bărbulescu, Editura Polirom, 2012.

Cu a cincea sa carte, scriitorul elveţian de origine română Cătălin Dorian Florescu pare să fi cucerit definitiv inimile cititorilor din ţara sa natală. Laureată a „Schweizer Buch Preis” pentru anul 2011, Jacob se hotărăşte să iubească, în versiunea românească excelentă realizată de traducătoarea Mariana Bărbulescu, a fost cea mai vândută carte de ficţiune la standul Polirom, la recenta ediţie a Târgului de carte Bookfest. Pe de altă parte, este posibil ca eticheta de „bestseller” (ca urmare a celor peste 50. 000 de exemplare vândute în spaţiul de limbă germană), afişată pe coperta cărţii, să atragă scepticismul unei anumite categorii a publicului român amator de beletristică, aceea care crede că literatura adevărată e incompatibilă cu succesul comercial, de parcă Vargas Llosa ori García Márquez ar fi nişte scriitori famelici. Mă grăbesc să-i liniştesc pe aceşti cititori şi să spun din capul locului că Jacob se hotărăşte să iubească nu e doar un bestseller, ci şi o mare carte.
În primul rând, Cătălin Dorian Florescu ştie să povestească. Şi nu doar să povestească, ci să prindă cititorul sub vraja poveştii de la primele rânduri ale cărţii, meşteşug cam uitat de scriitorii din zilele noastre. N-am mai citit aşa o primă pagină de roman de la Mă numesc Roşu a lui Orhan Pamuk, o pagină care să subjuge şi să stârnească în acelaşi timp curiozitatea: „În orice furtună se ascunde un diavol. Într-una trecătoare, de vară, dar şi cele care se lasă greu pe pământ, zile de-a rândul. El se ascunde de Dumnezeu. Cu cât e mai înfricoşat, cu atât mai aprig răscoleşte aerul şi ţărâna. Apoi, când furtuna chelălăie afară, oamenii ştiu că Dumnezeu l-a găsit pe diavol. (...) // În iulie 1924, tata s-a ivit dintr-o astfel de furtună şi niciodată nu i-a contrazis pe cei care credeau că încheiase o înţelegere cu diavolul. Nici când s-a însurat cu mama, nici când ea m-a făcut pe mine, nici când el a pierdut iarăşi totul”.
Începutul impune, de altfel, tonul şi atmosfera de legendă a cărţii, care se vor menţine până la sfârşit. Poveştile personajelor de aici sunt poveşti exemplare, iar eroii, strămoşul Caspar, întemeietorul Frederick, Jakob-tatăl şi fiul Jacob, reprezintă, fiecare dintre ei, omul în confruntarea cu istoria, decis să supravieţuiască. Cu excepţia eroului narator, plăpândul şi bolnăviciosul Jacob, construit cu multă tandreţe şi empatie, toţi ceilalţi sunt portretizaţi în culori întunecate, căci în circumstanţele cărora trebuie să le facă ei faţă nici nu s-ar putea descurca dacă ar fi altfel. Romanul are două planuri: unul ce prezintă viaţa lui Jacob „cu c” şi a familiei sale, compusă din tatăl apărut din furtună, mama care făcuse avere în America în tinereţe şi bunicul Niclaus Obertin – şi completată, de la distanţă, de ţiganca Ramina, o adevărată mamă de suflet a chinuitului narator –, iar al doilea, de fundal, este saga familiei Obertin (la origine, Aubertin), ce începe undeva departe, în adâncul istoriei, în 1635, când lorenul Caspar fuge din tabăra suedeză, în timpul Războiului de treizeci de ani, pentru a se întoarce acasă. Încă de aici, graniţa dintre real şi legendă e difuză: „Nu sunt sigur că acel Caspar chiar a existat, povestea s-a petrecut cu prea mult timp în urmă. Dar sigur e că ea a ajuns până în Banat, împreună cu lorenii care au întemeiat satul Triebswetter. Au spus-o fără şovăire atât bunicul, cât şi Frederick Obertin – aşa am fost încredinţat.”
Incursiunile în istoria familiei Obertin îi prilejuiesc autorului episoade memorabile, reconstituirea istorică şi de atmosferă fiind făcută cu acurateţe şi fantezie deopotrivă. Războaiele, ciuma, sărăcia sunt nenorocirile comune, cu care oamenii trebuie să se înfrunte permanent şi să găsească o cale de a le învinge. Aceasta este, de altfel, şi constanta epopeii familiale a Obertinilor. Cu toţii, până la tânărul Jacob, trebuie să facă faţă altor şi altor nenorociri: cele din urmă vor fi expansiunea nazismului, războiul, deportarea nemţilor în Siberia, a ţiganilor la Bug şi a românilor în Bărăgan.
Cătălin Dorian Florescu stăpâneşte magistral însă nu doar perspectiva mare, la scara istoriei, ci şi bogăţia infranuanţelor sufleteşti, după cum se vede din evoluţia, oarecum în oglindă, a lui Jacob şi a tatălui său. Copilul respins, bătut şi dispreţuit pentru că era prea nevolnic pentru a putea conduce o gospodărie, dar şi tatăl dur, neîmblânzit de nimic, în stare să sacrifice orice pentru avere, inclusiv pe propriul fiu, la capătul unor aventuri existenţiale-limită vor învăţa, amândoi, să iubească, să înţeleagă, să ierte, să spere. Nu întâmplător, sfârşitul romanului este unul deschis. Ajunşi în aridul Bărăgan unde le este destinaţia finală ca deportaţi, cei doi trebuie să înceapă o viaţă nouă, în condiţii imposibile. „Am să fac o casă pentru noi la capătul lumii” decide Jacob, devenind, din acel moment, un învingător.
Impresionant este însă şi ce transpare printre rânduri, în spatele tramei epice propriuzise: este vorba de încrederea lui Cătălin Dorian Florescu în puterea poveştilor, ce apar cumva ca metonimii ale înseşi literaturii. Poveştile pe care le spun mai tot timpul personajele – bunicul, despre strămoşii Caspar şi Frederick, Ramina, despre duhuri, diavoli şi alte forţe nevăzute ale pământului şi ale văzduhului, apoi Jacob însuşi prietenului Petru, în vagonul de deportaţi spre Siberia – au puteri alinătoare, tămăduitoare, pedagogice. E poate marele mesaj şi cel mai subtil al cărţii, continuând metafora bibliotecii salvatoare din Maseurul orb, romanul anterior al autorului.
Bildungsroman şi frescă istorică, Jacob se hotărăşte să iubească este un roman minunat, scris cu un imens talent literar. Considerat de criticii nemţi ca fiind deja „în prima linie a literaturii germane” (Elke Heidenreich în Frankfurter Allgemeine Zeitung), autorul său revine, cu fiecare nouă carte, la spaţiul românesc şi la istoria ţării sale natale, al cărei ambasador informal este deja de ani buni. Sper doar să reuşim să-l preţuim la adevărata lui valoare.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara