Numărul curent: 32

Cronica ediţiilor:
Publicistica lui Stere de Răzvan Voncu

C. Stere – Publicistica, volumul I
(1893-1905), text ales şi stabilit, tabel cronologic, note şi comentarii de Victor Durnea,
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi, 2011, 567 p.


Am comentat, la timpul cuvenit, primele două volume ale ediţiei critice C. Stere, începută de Victor Durnea sub egida colecţiei „Opere fundamentale” a Academiei, volume conţinând romanul În preajma revoluţiei, cu eboşele şi versiunile lui.

Din motive pe care nu le cunosc, ediţia s-a mutat acum la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde a apărut un prim volum masiv din publicistica scriitorului, ce acoperă perioada cuprinsă între debutul lui Stere şi apariţia Vieţii româneşti (1893-1905). Prin urmare, misiunea pe care şi-a asumat-o, de data aceasta, cercetătorul Victor Durnea a fost să ne redea un „Stere înainte de Stere”: o misiune deloc uşoară, dar care, odată împlinită, ne-ar putea elucida multe dileme şi risipi destule confuzii legate de evoluţia acestui scriitor şi om politic controversat şi cu o posteritate dificilă, ca să nu spun mai mult.
Trei sunt meritele esenţiale ale ediţiei îngrijite de Victor Durnea. Primul este recuperarea a numeroase texte publicistice ale tânărului C. Stere, needitate până acum (întrucât erau semnate cu pseudonime necunoscute editorilor anteriori). Cel de-al doilea este reconstituirea fidelă a epocii de formaţie intelectuală a scriitorului, în care se cristalizează ideile şi programul poporanist ce va fi promovat la „Viaţa românească”. În sfârşit, cel de-al treilea – dar nu cel din urmă – este alcătuirea, prin intermediul notelor şi comentariilor extrem de ample, a schiţei unui prim capitol dintr-o nouă monografie, amănunţită şi dezambiguizată, dedicată lui C. Stere. Toate, împreună, fac din prezentul demers o ediţie de excepţie: în opinia mea, una dintre cele mai valoroase – ţinând cont de anvergura scriitorului vizat, de ocultarea receptării lui în perioada comunistă şi de necunoscutele care-i înconjoară şi azi biografia – din ultimul deceniu.
Înainte de a proceda la o analiză a criteriilor şi reuşitelor ediţiei îngrijite de Victor Durnea, e cazul să precizez că ea era necesară. Nu numai pentru că ne e greu să menţionăm un alt scriitor de talia lui C. Stere care să nu dispună măcar de o bună ediţie de mari dimensiuni (fie şi selectivă). Ci mai ales pentru că numeroasele iniţiative de editare a publicisticii sale, începute prin temerara, aproape neverosimila ediţie îngrijită de regretatul Zigu Ornea în 1979, nu au reuşit nici să ne furnizeze un „nucleu dur”, convingător al operei, nici nu l-au readus pe scriitor în atenţie. Fie din cauză că au fost „orientate” ideologic, fie din cauza fragmentarismului sau a interpretărilor necorespunzătoare – de întâlnit în cele câteva ediţii apărute la Chişinău –, cele 8 culegeri de publicistică a lui Stere au trecut fără urmări în planul valorificării istorico-literare. Este o motivaţie suficient de puternică pentru ca un cercetător laborios şi cu cultul amănuntului semnificativ, ca Victor Durnea, să înceapă o ediţie căreia, aparent, îi lipseşte de la bun început argumentul noutăţii.
Din fericire, editorul este un remarcabil cunoscător al operei, gândirii şi personalităţii lui C. Stere şi, totodată, un cercetător plin de acribie, care lasă impresia că nu oboseşte niciodată să scotocească prin ungherele presei de la sfârşitul secolului al XIX-lea ori prin cotloanele istoriei literare. În acelaşi timp, însă, Victor Durnea este înzestrat cu o inimă rece şi, spre deosebire de alţi editori, nu se lasă ispitit de ipoteze seducătoare şi de potriviri mai mult sau mai puţin hazardate. Multe dintre articolele nesemnate sau semnate cu pseudonime, chiar şi cele în care stilul îl deconspiră evident pe Stere, nu au fost integrate ediţiei, ci au fost grupate în Addenda, la finalul acesteia. Motivul adaosului nu este nevoia de a „umfla” volumul, spre a sugera monumentalitatea, ci dorinţa de a le pune la dispoziţia cititorului: dacă îi aparţin lui Stere, ele întregesc sumarul deja parcurs, dacă nu, atunci contribuie măcar la reliefarea cadrului de idei al epocii, în care scriitorul s-a manifestat.
Articolele publicate aici pentru prima dată nu sunt dintre cele marginale în cadrul gândirii politice şi culturale a lui C. Stere. Dimpotrivă: este vorba de texte fundamentale, care până acum au zăcut îngropate în colbul vechilor colecţii de publicaţii, împiedicându-ne să înţelegem evoluţia omului politic, începuturile mişcării socialiste din România şi circumstanţele relaţiilor acesteia cu Partidul Liberal. Articole ca Socialiştii şi mişcarea naţională. Răspuns d-lor V. Stupu şi Doniroff (În chestia mişcărei cultural-naţionale), apărut parţial nesemnat, parţial semnat C. Sorţescu, Artistul Gherea, Socialismul şi naţionalismul, sau întreaga secţiune de Polemice reprezintă un adaos considerabil la înţelegerea evoluţiei gândirii lui Stere şi a naşterii doctrinei poporaniste. Transferurile ideologice ale scriitorului, din câmpul socialismului în cel al liberalismului şi de aici la ţărănism, de la filo-rusismul de tinereţe la filo-germanismul din anii premergători Primului Război Mondial, totul pe un fond de naţionalism ne-şovin, nu ne mai apar, după ediţia lui Victor Durnea, ca şocante şi inexplicabile. Ele capătă, adesea, un înţeles ce ţine atât de mediul de formaţie culturală al lui Stere – acea Rusie în care orice idee îşi pierde conturul, sub presiunea pasiunii –, cât şi de personalitatea lui: ardentă, polemică, bătăioasă. Cel puţin epitetul de trădător ar trebui retras definitiv, după lectura acestui volum: scriitorul era cam haotic, dar dezinteresat. „Trecerile” sale sunt rezultatul unor convingeri, al dinamicii unei gândiri care, fără să fie foarte limpede, nu era deloc leneşă.
Victor Durnea a ales să ordoneze ediţia nu tematic – aşa cum au făcut, pe urmele lui Zigu Ornea, editorii anteriori –, ci cronologic. Criteriul, încălcat numai în cazul articolelor publicate în serial, permite reconstituirea fidelă a devenirii ideilor lui C. Stere, reconstituire facilitată şi de includerea în volum a oratoriei sale politice şi a unor scrisori din aceeaşi perioadă. Putem vedea, pas cu pas, cum socialismul utopic şi uşor anarhic de la Gimnaziul nr. 1 din Chişinău capătă, odată scriitorul transplantat în mediul românesc, accente pe de-o parte liberale, pe de alta naţionale, spre a se cristaliza, în 1906, în socialdemocraţ ia ţărănească, umanistă şi liberală – în sens intelectual –, de la „Viaţa românească”.
În fine, ediţia beneficiază de un aparat critic copleşitor, căruia îi revin 203 din cele 567 de pagini ale volumului. Notele, comentariile şi cronologia, la un loc, alcătuiesc scheletul unei mari monografii a celor 12 ani de publicistică şi viaţă politică pe care îi acoperă acest prim volum al seriei. Victor Durnea ştie tot în legătură cu împrejurările în care se nasc articolele lui Stere, analizează, compară, citeşte replicile pe care acesta le primeşte de la alţi publicişti, coroborează totul cu istoria politică şi literară. E aici un efort uriaş de elucidare, de risipire a confuziilor, de înlăturare a opiniilor greşite, dar încetăţenite, efort ce se cuvine apreciat în cel mai înalt grad. Cine citeşte ediţia aşa cum trebuie – consultând, aşadar, în permanenţă aparatul critic – are, pe lângă imaginea unui C. Stere viu, mişcându-se şi vorbind în faţa noastră, şi pe aceea a unui cercetător care-şi vânează, pur şi simplu, obiectul de cercetare. Victor Durnea recuperează pseudonimele necunoscute ale lui Stere – cum ar fi C. Minuseanu, de la localitatea siberiană Minusinsk –, reface contextul polemicilor sale, istoria aventurilor sale politice. Nu se opreşte decât atunci când, omeneşte, nu se mai poate afla nimic, din cauza absenţei dovezilor. Iar atunci, prob, editorul lansează ipoteza sa, însoţită însă şi de dubiile ce-o înconjoară. Ediţia C. Stere – Publicistica este, pentru cei interesaţi, şi o şcoală aplicată de editologie.
Aştept cu interes volumele următoare.