Numărul curent: 43

Restituiri:
Publicistica lui Panait Istrati de Teodor Vârgolici

În 1925, la Editura Renaşterea din Bucureşti apărea cea dintâi carte a lui Panait Istrati scrisă direct în limba română, intitulată Trecut şi viitor. Cartea se deschidea cu o scrisoare adresată lui Iacob Rosenthal, directorul editurii, datată "Nisa, 15 aprilie 1925", în care declara: "Eu sunt şi ţin să fiu autor român. Ţin la aceasta, nu din cauză că mi s-a contestat acest drept, - (el mi s-a contestat de oameni cari n-au nici o cădere!) - ci fiindcă simţirea mea, realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească. înainte de-a fi Ťprozator francez contemporanť, aşa cum se spune pe coperta colecţiei lui Rieder, eu am fost "prozator român înnăscut". Idealul lui Panait Istrati s-a împlinit, în zilele noastre. Opera sa, rescrisă sau scrisă de el însuşi în limba maternă, începând cu Chira Chiralina, sau tradusă în primul rând de prietenul său mai tânăr Alexandru Talex, a reintrat pe locul de cinste pe care-l merită în patrimoniul literaturii române. însă, până nu de mult, publicistica lui Panait Istrati, în integralitatea ei, a rămas mai puţin cunoscută. Desigur, şi în această direcţie s-au înregistrat contribuţii demne de apreciat. Cea dintâi s-a datorat lui Alexandru Talex, care a reunit, în 1936, în volumul Cruciada mea sau a noastră, articolele lui Panait Istrati publicate în gazeta Cruciada românismului la sfârşitul vieţii sale, în 1934-1935. A trecut apoi mult timp până când o parte din publicistica lui Panait Istrati a fost scoasă la lumină. O primă selecţie a făcut Al. Oprea în volumul Pentru a fi iubit pământul, în 1969, şi apoi Alexandru Talex în culegerea de Amintiri. Evocări. Confesiuni, din 1985. După ce Ciprian Moga a realizat o nouă ediţie din Cruciada mea sau a noastră, în 1992, un alt pasionat istratian, originar din locul natal al marelui scriitor brăilean, Ion Ursulescu, i-a alcătuit, în 1993, o ediţie completă din Publicistica de tinereţe. 1906-1916. Alţi istratieni brăileni, Zamfir Bălan, Carmen }urcan şi Livia Cotorcea, au oferit cititorilor şi o bună parte din publicistica lui Panait Istrati apărută în Franţa şi fosta U.R.S.S., în volumul Omul care nu aderă la nimic, din 1996.
Cu un pilduitor devotament, Ion Ursulescu s-a dăruit unei munci cu adevărat sisifice de explorare a unei puzderii de ziare şi reviste pentru a descoperi şi, într-o mare măsură, de a copia cu mâna, în Biblioteca Academiei Române şi în alte biblioteci, publicistica lui Panait Istrati, în integralitatea ei, cu puţinele excepţii datorate lipsei unor numere din colecţiile periodicelor cercetate. A identificat mai întâi Pseudonimele lui Panait Istrati, expuse şi argumentate într-un volum aparte, apărut în anul 2002. Strădaniile sale s-au concretizat în trei masive volume, intitulate Trei decenii de publicistică, apărute la Editura Humanitas, însumând peste 1300 de pagini, fiecare volum având ca subtitlu o sintagmă sugestivă extrasă dintr-un semnificativ articol. Primul volum, intitulat Scăpare de condei, reia şi întregeşte Publicistica de tinereţe. 1906-1916. Al doilea, între banchet şi ciomăgeală, cuprinde articolele, interviurile, scrisorile cu caracter declarativ şi polemic, confesiunile dintre anii 1919-1929. Cel de-al treilea, Scrisoare deschisă oricui, este destinat perioadei 1930-1935. Intervenţiile publicistice ale lui Panait Istrati sunt reproduse în ordinea cronologică apariţiei lor, oferind cititorului posibilitatea să cunoască preocupările, convingerile şi atitudinile scriitorului din anumite momente ale zbuciumatei sale existenţe.
Din nefericire, apăsat, în anii senectuţii, de o grea suferinţă, Ion Ursulescu n-a mai putut definitiva de unul singur toate elementele necesare acestei complexe ediţii, plecând în lumea de dincolo înaintea apariţiei celui de-al treilea volum. Este meritul Editurii Humanitas de a fi apelat la contribuţia competentă a altor colaboratori, ca Anca Teodorescu, Angela Ardeleanu şi a redactorului de carte Monica Manu. Pentru a recupera articolele lui Panait Istrati apărute în alte ţări, Ion Ursulescu s-a bucurat de sprijinul unor reprezentanţi de seamă ai asociaţiei "Les Amis de Panait Istrati" din Franţa, precum Christian Golgetto, Dominique Fougelle şi Jean Hormiere, şi a lui Serghei Feodosiev, din Ucraina, pentru cele publicate în fosta U.R.S.S., în timpul vizitei scriitorului nostru din anii 1927-1929, în urma căreia a scris celebra sa Spovedanie pentru învinşi.
Primul volum reflectă participarea lui Panait Istrati la mişcarea muncitorească şi sindicală, colaborând la gazeta România muncitoare, pledând pentru apărarea condiţiei umane, respectarea drepturilor omului şi justiţie socială. De pildă, articolul Satirii noştri politici şi votul universal, din 5 iulie 1909, are şi rezonanţe actuale: "E caracteristic faptul cum caută oamenii aceştia să convingă lumea şi să-şi dispute întâietatea. După ce se critică, se înjură şi se batjocoresc unul pe altul, după ce îşi dezvelesc reciproc faptele lor murdare, apoi încep fiecare să se ridice, să se slăvească şi să se declare de cei mai capabili pentru această Ťmare reformăť." Volumul al doilea relevă conştiinţa lui Panait Istrati că aparţine pământului românesc. într-o Scrisoare către cititorii mei din România, apărută în Adevărul literar şi artistic, din 13 iulie 1924, mărturisea: "Pe petecul de pământ ce se cheamă România, eu am rădăcini adânci. O fi frumos să scrii în franţuzeşte fără să fi deschis o gramatică; o fi frumos să ai cu tine toată presa pariziană, de la necăjita L^Humanité a lui Jaures până la gravul Figaro şi regalista Action Française, aceasta din urmă mai elogioasă decât oricare; dar mult mai frumos e să rămâi ceea ce te-ai născut." Volumul al treilea este axat îndeosebi pe colaborarea lui Panait Istrati la Cruciada românismului. într-o întâmpinare, din 28 februarie 1935, declara că a acceptat să scrie în această gazetă "cu condiţiunea absolută ca Cruciada să se menţină la o egală distanţă de fascism, de comunism şi de antisemitism huligănesc."
Articolele din cele trei volume demonstrează că Panait Istrati era stăpân pe mijloacele de expresie, că talentul său înnăscut, cultivat prin necontenite şi aprofundate lecturi, se putea exterioriza printr-o varietate de nuanţe compoziţionale şi stilistice, de la evocarea lirică şi patetică la tonalitatea gravă şi sarcastică a pamfletului. Articolele sale se caracterizează printr-o vibraţie interioară care atrage permanent interesul şi participarea afectivă a cititorului.