Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Aniversare:
Privind înapoi, România de Simona Vasilache

Gândindu-mă cum să cuprind, în câteva rânduri, figura profesorului Sorin Alexandrescu, fără să recurg la înșiruiri neutre de merite academice sau să brodez pe marginea dialogurilor noastre recente, prilejuite de colaborări redacționale, m-am apucat, până una-alta, să-i recitesc cărțile. Am redescoperit, cu o plăcere pe care nu o ascund, un teoretician al culturii preocupat de ceea ce numeam altă dată personajul România, acela pe care literatura noastră îl ocolește. Privind înapoi, modernitatea (1999) este o carte diagnostic: de ce suntem unde suntem, ce șanse am avut, ce momente am ratat. De la Junimea la postmoderni. Iată cu câtă eleganță recuperatoare pune profesorul în oglindă modernitatea și postmodernitatea: „Altfel decât modernitatea de la Descartes încoace, postmodernitatea nu face tabula rasa din cunoștințele anterioare, ci le utilizează, chiar le presupune. Ele formează o erudiție necesară, deși nu fundamentează o hermeneutică suficientă.” Vor fi știind atâția „postmoderni” cu care începe și se sfârșește lumea cum comunică, de fapt, conceptele devenite, în dezbaterile noastre tot mai subțiri, simple etichete fără fond? Nu lipsesc, din exerciț iul de analiză identitară (pe care Sorin Alexandrescu îl va continua, mai apăsat personal, în Identitate și ruptură, volumul din 2000) figurile maeștrilor. Unul este Mircea Eliade, căruia Sorin Alexandrescu îi e nepot de soră și la a cărui receptare și recuperare în România a contribuit substanțial, celălalt e Cioran. Scriitori care au meditat, la rândul lor, cu erudiție sau cu furie, la condiția românească. De altfel, stilul fragmentar al lui Cioran, eliberat de orice constrângeri formale, se insinuează, măcar în parte, în cărțile lui Sorin Alexandrescu, făcute din studii scrise în timp și sudate apoi de coerența tematică a preocupărilor autorului lor.
Relația dintre puterea politică și puterea simbolică, dintre stat și cultură, lupta dintre aceste două entități ca emblemă a modernității, calitățile cerute intelectualului, printre care curajul opiniei sunt tot atâtea teme de reflecție pe care Sorin Alexandrescu nu le ocolește, dimpotrivă, le discută cu dezinvoltură și incontestabilă știință de carte. Nu mă pot opri să citez finalul unui articol mai recent, o analiză limpede și tranșantă, cum puțini alții fac, a stării noastre de fapt: „Orice comparație cu lumea de dincolo de Viena ne este defavorabilă. Oamenii noștri de cultură sunt încă mișcați de resorturi vechi. Este tristă, de exemplu, lipsa de interes pentru mecanismele intelectuale, conceptele și metodele recente din Occident, pe care vecinii noștri din Polonia sau Cehia le stăpânesc firesc. Ne purtăm încă precum vechii «călugări», izolați în pioase admirații pentru clasici, sau vechii «negustori», scriind fleacuri suficiente pentru a câștiga grade didactice ori publica simplă ziaristică, vag culturală. «Indisciplinații» tineri, mai limpezi în decizii, pleacă în alte țări îndată ce au o diplomă în buzunar. Unde sunt marii creatori? Câțiva, nu neg, se impun internațional, dar câți? Adesea, am impresia că timpul stă pe loc pentru intelectualul român și că puținele categorii pe care le-am sugerat mai sus pot fi ușor exemplificate cu nume din noile generații. Nu știu dacă putem vorbi acum de elite propriu-zise. Luptele ideologice numite mai sus au încetat, și pe drept cuvânt, dar nu au fost urmate nici de alte dezbateri, nici de opere exemplare. Are cultura de astăzi forța din perioadele mai vechi? Mijloacele s-au schimbat, firește, conform noilor medii și capacități de informare, dar prelucrarea acestor informații nu produce atitudini sau opere de evidentă valoare. Noi continuăm să tăcem asupra noastră înșine, precum am fă- cut-o în perioada comunistă. Nu din teamă, ci din lipsă de opinie.”
Nu mai sunt multe de zis, decât că asemenea observații, de o acuitate și de o lipsă de patimă evidente, punând în relație transformări care se întind pe secole cu purtări foarte recente, ar trebui să țină, în continuare, capul de afiș al vieții noastre intelectuale, în loc să se piardă în cărți nereeditate. Fiindcă ele dau seamă deopotrivă de tinerețea intelectuală a autorului lor și de nevoia noastră de astfel de priviri pătrunzătoare spre noi înșine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara