Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Premiile Cartea Anului de Reporter


Miercuri, 12 decembrie 2007, la Clubul Prometheus din Piaţa Naţiunile Unite, Fundaţia Anonimul şi revista România literară au decernat, pentru a cincea oară, Premiul Cartea Anului. Dintre cele şase valoroase volume, semnate de autori ca Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Ioan Lăcustă, Gheorghe Parusi şi Dan Stanca, juriul redacţional trebuia să aleagă - cu "o cruzime" scuzabilă de ritualul oricărei selecţii - unul singur. Cu totul reprezentativ. Şi a decis: romanul Orbitor. Aripa dreaptă, de Mircea Cărtărescu este cartea-eveniment publicată în România ultimului an. Lucrul a fost deja anunţat în cotidiane şi la TV, cu surle şi trâmbiţe, aşa cum a fost anunţat şi celălalt mare premiu al serii - Opera Omnia - pe care l-a câştigat extraordinarul poet şi traducător Mircea Ivănescu.
Nu vom stărui excesiv, aşadar, asupra manifestării în sine: bine organizată, cu mărturisiri surprinzătoare, cu discursuri de un umor spontan, cu un aer distins, în ton cu sărbătorile care se apropie, cu un public numeros şi valoros (un rapid tur de sală: Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Ioana Nicolaie, Laura Albulescu, Aura Christi, Dan Sociu, Simona Vasilache, Viviana Muşa). Vrem doar să oferim cititorilor fideli ai României literare câteva mostre din atmosfera de la Prometheus şi din vorbele sincere care s-au rostit pe scenă.
Preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, a schiţat precis şi elegant opera lui Mircea Ivănescu: "este unul dintre promotorii unei noi poezii, care s-a făcut la noi începând din anii '60-'70. Un poet care la debutul lui, de la sfârşitul deceniului al şaptelea, nu spunea mare lucru unei critici care considera că adevărata modernitate are un alt caracter. Ivănescu nu era modern în sensul poeziei româneşti şi în general europene din anii aceia. El venea cu o cultură din altă parte a planetei literare, era un anglist care citise foarte multă poezie americană. De altfel, unora dintre dumneavoastră, Mircea Ivănescu le este cunoscut şi ca un eminent traducător. Traducători sunt mulţi, traducători buni sunt ceva mai puţini, dar traducători care au tradus în acelaşi timp din Kafka şi din Joyce nu sunt aproape deloc. Am dat două exemple extreme. Dar dincolo de asta, premiul este acordat poetului Mircea Ivănescu. Un poet de-o factură cu totul specială, ieşit din curentul principal al poeziei române moderne şi care la rândul lui a determinat o întreagă generaţie poetică."
Despre romanul Jiquidi de Nicolae Breban, Alex Ştefănescu a sintetizat: "Nicolae Breban este un scriitor care nu mai are nevoie de premii, el înnobilează pur şi simplu premiile care i se acordă. Al patrulea roman dintr-o tetralogie, Jiquidi aduce în prim plan unul dintre cele mai puternice personaje demonice din literatura română. În plus, aici e reabilitată ideea de discuţie, aici avem adevăratele talk-show-uri ale vremii noastre."
Prezentat în cuvintele calde ale Ioanei Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, autorul trilogiei Orbitor, arată cam astfel: "A fost o carte care m-a cucerit de la început. Douăsprezece sunt motivele pentru care iubesc romanul Orbitor: pentru că este un proiect extrem de riscant dus cu bine la capăt într-o lume românească a zidului părăsit; pentru că, asemenea numai marilor cărţi, lărgeşte Weltanschauung-ul; pentru că, dacă îl deschizi, nu-l mai închizi; pentru că ceea ce scrie Mircea Cărtărescu e convingător nu numai pentru români, ci şi pentru străini, în traducere; pentru că priveşte înapoi fără mânie şi părtinire, şi ne lipsesc asemenea priviri; pentru ceea ce nu are: nimic provincial, nimic prăfuit, nimic căznit; pentru ceea ce are: poezie de cel mai înalt nivel, proză inimitabilă, metafizică şi fizică, omenesc şi prea omenesc, cu un singur cuvânt, totul; pentru personajul mamă şi personajul tată şi pentru geamănul cel rău; pentru că este Levantul în proză al lui Mircea Cărtărescu; pentru că cei doisprezece ani în care a muncit la proiect i-au dat acestuia viaţă; pentru că, dacă literatura română contemporană ar fi de aur, Orbitor ar fi de platină; pentru că, dacă literatura română de azi ar fi din platină, Orbitor ar fi din carne şi sânge şi suflet."
Iată-l pe Şerban Foarţă în viziunea Marinei Constanti­nescu: "O carte a unui poet mare şi foarte special, un exerciţiu de regăsire a sinelui pe un altfel de drum, cu un altfel de ludic, cu o altfel de voluptate lingvistică, cu o cercetare foarte amănunţită a căii către divinitate şi-n acelaşi timp către sine. Mi se pare o carte fundamentală."
Despre Luminarea lui Ioan Lăcustă, s-a pronunţat Gabriel Dimisianu: "Un prozator al noului realism apărut în anii 80, din familia lui Bedros Horasangian şi Cristian Teodorescu. Ioan Lăcustă afirma încă de la început un discipolat spiritual caragialesc. Spre marea mea bucurie, el se întoarce la proză printr-un roman puternic, textualist şi realist totodată. O viaţă marcată de mitul bibliotecii şi de mitul cârciumii."
Gheorghe Parusi, cel care a adunat în fâşii minuscule de text întregul Bucureşti, ca un personaj borgesian, a beneficiat de lectura atentă a Adrianei Bittel: "Nu-l cunosc pe domnul Parusi, dar îi sunt adânc recunoscătoare pentru cele două cărţi pe care le-a publicat până acum. Sunt oameni care colecţionează timbre, oameni care colecţionează monede, alţii care colecţionează tablouri. Domnul Gheorghe Parusi colecţionează de-o viaţă informaţii despre Bucureşti. Pasiunea lui a fost înlesnită şi de faptul că a lucrat foarte mulţi ani la Biblioteca Academiei. O carte foarte interesantă pentru istorici, pentru sociologi, pentru prozatori."
Din nou Alex Ştefănescu, referindu-se la apariţia încă de la început matură a lui Dan Stanca: "El este în primul rând un romancier profesionist, inepuizabil. Iar aceasta fără a face compromisul convenţionalizării. Lui îi reuşeşte o sinteză de atitudine între ceea ce a fost Cezar Petrescu şi ceea ce a făcut Camil Petrescu. Noaptea lui Iuda e, în fond, o satiră metafizică."
Nu e în nici un fel nedrept să spicuim exclusiv din cuvintele câştigătorului acestei ediţii a Cărţii Anului. Pentru importanţa premiului, pentru civilitatea expresiei, pentru farmecul unei descoperiri stranii, Mircea Cărtărescu merită oricând ascultat. Şi citat: "Le cer iertare celorlalţi nominalizaţi. Vreau să-l asigur pe domnul Manolescu că am rămas exact acelaşi pe care l-a cunoscut dumnealui la Cenaclul de luni. Am rămas un poet. În altă ordine de idei, spusesem la început că aştept să-l cunosc pe domnul Parusi. Am avut o uriaşă surpriză: domnul Parusi mi-a fost vecin. În blocul 13 din Colentina. Ne-am întâlnit pe scară, am stat de vorbă de multe ori."
Probabil că această uimitoare coincidenţă a fost singura formă de hazard care s-a insinuat în corpul compact al acestei festivităţi de premiere. În rest, atât nominalizările, cât şi alegerea unui singur premiant au fost - aşa-zicând - consecinţele naturale ale existenţei unor cărţi pe deplin valoroase. Dintre care una - Orbitor - s-a dovedit mai impunătoare. Şase volume, aşadar, despre care s-a vorbit deschis pe 12 decembrie, şi pe care întreaga redacţie le recomandă spre lectură cititorilor României literare în liniştea vacanţei care se apropie. Sau - poate - spre o folositoare relectură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara