Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Precizări la o traducere recentă din Ezra Pound* de Adrian Popescu

Un comentariu mai puţin atent, la pagina 621, plasează textul Cantico di frate Sole compus în 1225, de Francesco d’Assisi (vezi volumul Fonti francescane, Editrici francescane, 2004, capitolul Scritti di Francesco d’Assisi, pag.178-181) în cadrul naraţiunii hagiografice din secolul al XIV-lea, numită Fioretti di San Francesco. Aceste „Floricele” au circulat, se ştie, alături de diferite Vieţi ale sfântului, biografii, mărturii,etc. mult mai târziu,prin secolul al XIV-lea, şi fără a avea un autor cunoscut. Au fost traduse la noi, nu demult, de italienista Florina Nicolae la editura Tracus Arte, 2011, cu titlul Florilegiul, prevăzute cu un eseu consistent... Amintitele mai sus legende, pline de prospeţime şi simplicitate devotată, circulând aproape două secole, deci, după despărţirea terestră de Francisc de Assisi, nu au de a face cu vestita şi iubita lauda franciscană, text de sine stătător, compus în „volgare italico”, al cărui mss. se păstrează la Biblioteca Comunale din Assisi, codex 338. Ştefan Damian a alcătuit, de altfel, o antologie cu toate versiunile traducerilor în limba română, nu puţine, ale Cântecului fratelui Soare, sau Laus creaturarum de San Francesco d’Assisi.

Nu cred că este „un anacronism deliberat” , cum spune comentatorul, Horia-Roman Patapievici, pg.650, despre expresia lui Pound „patent de frigidariu”, aşa cum o traduce Radu Vancu. Se ştie că băile reci, erau în Antichitate numite chiar aşa, la romani, frigidariu(m), spre deosebire de calidarium, sala băilor calde, deci, nimic anacronic, frigiderul modern nu e frigidariul latin.

Despre Campania, regiune a Italiei, ni se explică, pg.659, că ar fi „câmpia din jurul Neapolelui”, nu e doar atât, câmpia, e mai mult, coasta amalfitană, golful Neapolelui, Salerno etc. mult mai cunoscute.

Despre Via Sacra (istoricii o denumesc Sacra Via) la pg.661,cititorul află că este o „stradă principală a Romei antice, care mergea de la Colosseum la Colina capitolină, legând între ele cele mai importante zone religioase ale cetăţii”. Poate mai exact spus, de la Arcul lui Tit la Templul lui Jupiter Maximus, cum este delimitată azi.Nu era numai „o stradă principală”, şi Via Lata era. Pe Via Sacra, ax din interiorul Forului roman, aveau loc ceremonii oficiale, se găseau majoritatea templelor, defilau armatele romane, după victorie,etc. se stabilise o pace prin jertfe făcute zeilor, de către Romulus şi Titus Tatius, conducătorul sabinilor, de aici ,după unii, numele ei...Este vag spus despre Via Sacra „legând între ele cele mai importante zone religioase ale cetăţii”, ea fiind în Antichitate inima religioasă a Cetăţii; eventual „legând” între ele templele din perimetrul Forului roman, nu „zonele religioase cele mai importante din cetate”, deci din toată Cetatea, cum se poate înţelege.

Călugării „forestieri” sunt după mine, cei provenind din alte locuri, călugări rătăcitori, itineranţi, dacă vrem,nu neapă rat nişte firi rudimentare, cum crede comentatorul, invocând spusele unui celebru cleric român. Există în Fioretti sintagma, dragă multora, de „pellegrini e forestieri”, cum erau San Francesco şi alt frate franciscan, Leo, predicând pe drumurile Umbriei. Nu mai traduc expresia din ghilimele, fiind evident înţelesul ei, pe care-l propun, ca alternativă.

Vreau să subliniez că meritele traducerii lui Radu Vancu, şi ale comentariilor docte ale lui Horia-Roman Patapievici nu se micşorează cu nimic prin aceste precizări binevoitoare, dar necesare, nepedante, sper.

_________

* Ezra Pound, Opere I,Poezii 1908-1920. Traduceri de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu, Selecţie, îngrijire de ediţie, cronologie, introducere şi comentarii de Horia- Roman Patapievici, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2015.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara