Numărul curent: 47

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Potriveli şi maşinaţiuni de Nicolae Manolescu


Nu m-am putut ocupa, în momentul apariţiei lor, de două cărţi consacrate lui M. Eminescu de către dl N. Georgescu. Acestea sînt A doua viaţă a lui Eminescu (Editura Europa Nova, 1994) şi Cercul strîmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (Editura Floare Albastră, 1995). Dl Georgescu este un bun cunoscător al poetului şi publicistului, începînd cu manuscrisele şi sfîrşind cu textele publicate. Cred că, mai ales după moartea lui Petru Creţia, eminescologii noştri nu sînt mai numeroşi decît degetele de la o mînă. Partea proastă, în legătură cu dl Georgescu, pe care îl prenumăr fără să ezit printre eminescologii valoroşi, este că, în loc să ne dea o biografie sau o ediţie nouă, s-a lăsat ispitit de o interpretare ciudată a vieţii şi operei eminesciene. în ce mă priveşte, deşi nu neg interesul unor observaţii şi conexiuni ale d-sale, nu-i acord d-lui Georgescu nici o şansă serioasă de a face din perplexităţile de care e stăpînit o cale (cu atît mai puţin, una regală) a studiului eminescologic.

"Ceea ce lipseşte, la ora de faţă [...], este o critică temeinică a izvoarelor", scrie dl Georgescu în A doua viaţă... (p. 12). Să zicem că lucrurile ar sta aşa. Dar cu ce umple dl Georgescu golul? Premisa d-sale este aceea că "de multe ori, de foarte multe ori, adevărul se află în partea necitată, evitată a documentelor" (ibid.). Şi aceasta, deoarece destui dintre contemporanii importanţi ai lui Eminescu, literaţi, politicieni sau gazetari, ar fi fost legaţi între ei de un jurămînt masonic, iar exprimările şi manifestările lor publice ar fi fost, aproape fără excepţie, roabe ale unui cod (sau cifru), funcţionînd ca o parolă. Ce e drept, masoneria a avut, printre paşoptişti şi junimişti, membri marcanţi şi rolul ei în secolul XIX, de la cărvunari la guvernanţii din vremea lui Carol, este incontestabil. Dl Georgescu greşeşte, pe de o parte, exagerînd acest rol şi, pe de alta, căutîndu-i indicii acolo unde nici cu mintea nu gîndeşti. D-sa numără, de exemplu, cuvintele din unele texte, cum ar fi interogatoriul medical luat poetului cu trei zile înainte de moarte, sau anunţul îmbolnăvirii dat de Românul şi cel dat de Timpul, sau titlurile din ediţia Maiorescu, sau cuvintele din cele două fraze finale ale biografiei călinesciene din 1932 ("Scrie G. C. o biografie cu parolă - ori vrea să-i imite pe francmasoni?", se întreabă dl Georgescu la p. 17), precum şi din altele, şi obţine fatidicele cifre 24, 48 sau 64, toate, parole francmasonice. în anagramă, numele lui Eminescu apare în epigrama lui Macedonski din 1883, deşi autorul a negat, chiar şi pe patul de moarte, a se fi referit la el...

O fază superioară a acestei aritmetici o reprezintă "legarea" evenimentelor care au avut loc exact în ziua cînd Eminescu şi-a pierdut minţile: în 28 iunie 1883, e desfiinţată Societatea Carpaţii (militantă pentru drepturile ardelenilor, din care Eminescu şi Maiorescu făceau parte), expulzarea directorului francez de la L'Independance roumaine, expulzarea lui Zamfir Arbore şi expedierea de urgenţă la Viena a imprudentului Petre Grădişteanu etc. "Noi pornim de la premisa că raţiuni superioare de stat au cerut..." toate acestea, conchide dl Georgescu (p. 26). Despre ce raţiuni e vorba? Despre apropiata semnare a tratatului cu Austria şi Germania, ţinut secret pînă şi pentru clasa politică şi indicînd o reorientare a politicii româneşti. La ce concluzie vrea să ne ducă dl Georgescu? Ideea d-sale este că Eminescu, după campania din Timpul, care contravenea intenţiilor politice ale momentului, trebuia scos din joc. Şi cum nu putea fi înlăturat la fel de simplu ca alţii (dl Georgescu are exemple), "moartea civică", procedeu uzitat în epocă de cîteva ori, era mai nimerită. Dl Georgescu nu afirmă net că Eminescu n-a înnebunit, ci doar că nebunia lui n-a durat din 1883 pînă în 1889, fiind de mult mai scurtă durată, şi, în orice caz, că ea a fost "prevestită", exploatată, mediatizată etc. ca mijloc de marginalizare definitivă a publicistului. Pînă şi publicarea, fără controlul poetului, a ediţiei din 1883 ar fi parte din acest complot (iată, poetul e genial, citiţi-l iar pe publicist, uitaţi-l!). Cît priveşte parola francmasonică, ea nu lipseşte, ediţia "păstrînd şi transmiţînd" un cifru (p. 111-112).

Pînă la a declara că poetul a fost eliminat moral şi, apoi, fizic, de cabala liberalo-conservatoare nu mai este decît un pas. Dl Georgescu, prea adînc ştiutor de Eminescu, nu-l face. Alţii l-au făcut, vai, spre ridicol propriu. Ce să spui despre toate acestea? Poate doar că aştept de la dl Georgescu biografia şi ediţia pe care priceperea d-sale le-ar îndreptăţi (dincolo de "potriveli" gata să fie interpretate ca "maşinaţiuni"), în spiritul unei juste aprecieri a izvoarelor şi a textelor.