Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Post restant de Constanţa Buzea

Ultimii, dar se poate spune foarte bine şi că sunt primii sosiţi cu poezii în 2009, după vacanţă. Foarte tineri, cu stângăcii în exprimare, dornici din prima clipă să publice, lucru firesc, pentru care nimeni nu-i judecă dar nici nu-i poate sfătui să fie precauţi cu iluziile proprii, cu lentoarea evoluţiei şi cu naivitatea de-a se crede foarte buni. Şchiopu Rareş şi Stan Georgiana ni se adresează în bloc, aproape poţi paria că n-au ţinut în mână revista România literară. Tânărul spune: "Stimată redacţie, am trimis aici câteva creaţii literare ce-mi aparţin, în vederea publicării. Aceasta dacă vor primi acceptul revistei şi se vor încadra profilului acesteia!" Iar tânăra: "Am ataşat un document cu trei poezii personale şi aş fi încântată dacă ar fi publicată una din ele. Vă mulţumesc enorm!" încolo, absolut nimic despre sine, nici o dată personală, activitate, de unde vine şi, în afară de dorinţa de a publica aici, spre ce mai ţinteşte. Fără diacritice, bine măcar că punctuaţia figurează, limbaj pompos, se simte că din sărăcie de exerciţiu şi bune lecturi şi fără bunul obicei de a se compara cu alţii, din generaţia cea mai fragedă şi numeroasă. Ar constata că toţi gândesc şi scriu cam la fel. O mostră din creaţia personală a tânărului. (Fără diacritice!): "Biet fluture ce rasarituri rostogolesti,/ Pe aripile tale ude inca/ De haosul din care te-ai desprins/ Amea cenusa se va amesteca/ In clepsidra aripilor tale/ Ca un vant, care se stinge/ In bucla fluturanda a norilor...// Adierea ta,/ E un fior, ce face/ Florile sa se-mpleteasca bete/ Cu lutul rece al noptii,/ Din care moartea-si va ciopli/ Panze pentru catargul sortii.// Zbori haituit,/ De-un vant bolnav,/ Ce ingropat este in tine/ Si nu vrei flori,/ In care sa visezi oceanuri line/ Ci toamna, foc,/ Vrei ruginiul vesniciei,/ In care sa arzi cu Universul tot/ Ce-l porti pe aripile tale/ Ca pe un rug/ Ce asteapta fierbintele sarut,/ Al impasibilei faclii?// O, viata cum te-as plange/ Te-as topi/ Intr-o lacrima de sare/ Care sa-nghete zborul/ Intr-o pala si abisala mare,/ Ce va sa spele vesnic/ Mortii şi a lor visare." (Dacă ne-am opri doar la talentul morţii de-a ciopli pânze, şi tot am fi aflat ceva nou!) în fine, iată o mostră şi din poeziile personale ale încântatei tinere, că îşi vede publicată una din (dintre n.m.!) ele: "Picături de cerneală învelite cu venin/ se scurg pe lacrima/ albă ca tricoul Corinei.// Diversitate ce doare. Urlă sângele de frică,/ Tremurul fiinţei se zdrobeşte/ de indiferenţa furtunii// Neînţelegere, nepăsare/ culese cu furca/ de viaţă.// Vorbe, frişcă/ pe tort de gheaţă.// Privire diabolică/ cu cremă de sarcasm.// Greşeli strecurate prin nori/ Umbre căzute din idei,/ Credinţă colorată/ Cu ojă verde.// Moarte, cercel/ de piele putredă." (Şchiopu Rareş şi Stan Georgiana) * Din nou acelaşi sentiment că nu vă veţi sări peste umbră. Mistuit într-un elan cuminte, discursul liric rămâne timid de mai mulţi ani. Să vă rămână totuşi atâta speranţă şi credinţă, măcar cât o sămânţă de muştar, şi, într-un târziu, se va petrece şi cu dvs. o minune, că veţi visa un poem cu măcar un vers întemeietor, dincolo de care să aveţi siguranţa că nu vă mai puteţi opri din a spune frumos şi până la capăt, şi irepresibil, ce vă este propriu. (Eugen Popescu, Codlea) * Ca un fel de reparaţie, adaug lângă textele de rândul trecut poemul întoarcerea acasă, descoperit într-o scrisoare mai veche, din 8 noiembrie 2008: "Către sat plopii sprijină/ tremurând şi subţiri/ fierbinţeala amiezii/ paşii lipăie în praf/ ca turme de cuvinte/ trec prin sita amintirii/ Copile ascultă/ cum din linţoliul pădurii/ cresc apele repezi/ ce vor îneca nisipul luncii/ şi rădăcinile uscate şi arămii/ odată cu visele noastre/ într-o năvalnică creştere/ spre cântul de argint/ al nopţilor cu luna în pârg". Nădăjduiesc să continuaţi să scrieţi cu mai multă siguranţă în puterea binelui pe care-l face poezia sufletelor singuratice, terapia prin scris, revenirea la viaţă, un fel de întoarcere acasă, un fel de confruntare cu sinele sensibil, palpitant. (Cristina-Monica Moldoveanu, Bucureşti) * Sunteţi atât de tânără, 15 ani, şi această realitate mă îndreptăţeşte să fiu cu grijă în a vă aprecia versurile din acest moment. La vârsta aceasta minunată, copilul fericit care păreţi a fi e normal să se răsfeţe şi să nu-i pese de stil. Apele se vor limpezi însă curând, gustul se va şlefui şi el. Deocamdată să vedem cum vă mai place să recitiţi aceste Drumuri: "La colţul străzii o gaşcă de draci verzi/ împarte pliante cu privire la/ viaţa din iad// îngerul plânge.// Dracii mărşăluiesc şi împart calendare/ ale Vieţii de Apoi/ unde tot sositul smulge vineri/ înainte de joi// Forfotă mare în oraş şi lume multă,/ strânsă în jurul dracilor ca la concert... / Sifilitice, două, trei suflete/ proaspăt împroşcate cu noroi, tuşesc din răsputeri./ Mai sare câte-o inimă săltăreaţă din ele, şi spectatorii dracilor se-ntorc atunci de ai putea să juri/ că n-au văzut inimi în viaţa lor... // Şi-aşteaptă veacuri bune/ Să-şi aplece îngerul aripa perforată,/ şi printre pene păduchi să se-aştearnă?/ Dracii chiuie şi-maprt ţuică abia distilată,/ de mâna-ntâi,/ din cele mai grele păcate... // împart tuturor/ cu insistenţă sporită,/ bilete la concetrul de joi,/ care se ţine La Cazane,/ un local de-al lor.// Acolo să vezi/ senzaţii tari, frate,/ fierberi la 180 de grade şi căţărări/ sub formă de hârtie reciclată/ pân'la Patente,/ şi-napoi,/ ca praf de cretă.// Pe pieile adunării cresc solzi... / Fiecare se-mpăunează-n felul lui./ Şi-n restul zăpăcelilor de zi cu zi caută/ vehicol spre petrecerea de joi". Numai viaţa care a trecut deja pare că a trecut nefiresc de repede, pe când vârstele ulterioare ce se succed şi ele la fel de repede, cu ce să le umpli neantul, de nu cu distracţii suculente şi cu zbânţuieli. Să scriem toţi la fel, să ne autoflatăm, că tot ne citim doar noi între noi şi nu ne mai bate nimeni obrazul. Să fim cât mai mulţi în iadul acestei pieţe cu chiuituri de-o noapte, cu draci fascinanţi şi cu îngeri păduchioşi. Dincolo de clădirile înconjurătoare e viaţa fadă şi obligatorie de mâine a fiecăruia. Mâine, când obligatoriu vom face şi noi 20, 25, 30 de ani. Cum se va scrie atunci, adică în curând, care va fi miza a ceea ce scriem, cine ne va citi şi cu ce tulburare, şi cu ce folos? Nemulţumirea de sine e vizibilă de pe-acum. Vinovaţi sunt găsiţi părinţii, a căror iubire nu mai contează, a căror poezie e plicticoasă, ale căror feţe urâţite şi oase dureroase ies la suprafaţă scâncind. Scris la 15 ani, textul Evadată este o performanţă de sinceritate pe care o veţi păstra vrând-nevrând şi textele vă vor însoţi valabile şi în scurtul viitor, care a şi trecut pentru mulţi: "Nu deranjaţi./ îmi sunt plecată./ Decorul e simplu în vacanţa mea:/ o oală de sticlă poleită cu sânge,/ căptuşită cu beţe de chibrit,/ un cer cu stele din vopsea... / îmi plâng împreună cu pământul părăsit/ de leşuri/ moartea mea.// în jurul meu, doar viaţă descompusă,/ ce-a părăsit pământul pentru a zbura. Plutesc în aer genii condamnate,/ zăcute, putrezite în celule proprii/ de creier, inimă sau munte.// Nu e chiar de minune,/ dar e bine./ Nu te gândi că te invit... / Mi-e bine aşa./ Arată cu degetul trupu-mi/ parazitat de tine şi lume./ Mi-am luat de mult mutaţia/ în lumea mea". (Andreea Lăcătuş, Buzău)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara